Wednesday, December 7, 2011

Review-uri papucei Tikki

La începutul toamnei ne-au contactat cei de la Tikki să ne întrebe dacă am putea să dăm nişte papucei pentru testare clienţilor noştri. Era vorba de o nouă gamă, cu cânepă bio la interior. Nouă ni s-a părut că producţia lor în serie aşteaptă aceste păreri ale părinţilor, aşa că am vrut să obţinem informaţii cât se poate de obiective (chiar şi critici) mai ales de la clienţi care cumpăraseră papucei Tikki. Şi deci puteau să îi compare cu modelul anterior. (Chiar dacă modelul anterior nu fusese cumpărat de la noi, ci direct de la magazinul fabricii)

Am văzut mai apoi că alt magazin pentru copii face înscrieri pentru această testare şi ni s-a părut o idee minunată, într-adevăr. Dar dacă intrasem aşa în horă, aşa am continuat, bazându-ne pe faptul că mămicile care ne vor scrie review-urile au acest atu, că pot da informaţii bune pe baza comparaţiei. Şi recunoaştem că din conversaţia cu cei de la Tikki de atunci, noi credeam că totul se desfăşoară în secret, pentru ca noul model să nu fie cunoscut până va fi pus la punct să intre pe piaţă.

Primul review vine de la Simona, căreia îi mulţumim mult!

http://totmai.ro/reviews/botosei-de-ciocolata-de-la-tikki

Edit 8 decembrie: Ne-a trimis şi Gabi review-ul:

insemnaridezicuzi.blogspot.com/2011/12/botoseii-tikki.html

Edit 22 ianuarie 2012: Review de la Miriam:

http://miriama.wordpress.com/2012/01/22/bine-ne-am-regasit/

No comments:

Post a Comment