Friday, December 2, 2011

Boba cucereşte România - review Corina din Bucureşti

Un review frumos, trimis de Corina din Bucureşti:




"M-am înscris în campania de testare Boba pentru că eram foarte curioasă cum e un mijloc de purtare destinat copilaşilor ceva mai măricei decât bebeluşii care stau ghemotoc la pieptul mamei. Maria la 1 an şi 4 luni déjà e mergătoare bine de tot, însă încă mai preferă să fie purtată destul de mult, bineînţeles cu veşnicul sus-jos-sus-jos-sus-jos, pentru a satisface acele mici (dar importante!) curiozităţi de copil. Cu pouch-ul ne e cel mai uşor, însă nu o pot purta foarte mult timp în felul acesta, pentru că are 10 kg şi într-o oră-două începe să mă doară umărul. Eşarfele gen wrap sau mei tai cam ies şi ele din ecuaţie, pentru că deşi au avantajul comodităţii purtării, legatul şi dezlegatul unui copil care nu mai are suficientă răbdare pentru aşa ceva – nu este cel mai uşor lucru. Soluţia cea mai bună pentru situaţia noastră o reprezintă cu siguranţă un SSC, dar şi aici există semne de întrebare, pentru că, de exemplu, cu Ergo nu ne-am împăcat 100% bine.



Trebuie să recunosc că atunci când am scos Boba din cutie, am fost uşor sceptică. L-am întors pe toate părţile şi mi s-au părut atât bretelele, cât şi centura din talie, prea subţiri. Primul meu gând a fost “N-au cum să fie comode astea”. Ok, poate al doilea gând, că primul a fost “Vai ce culoare frumoasă şi ce material bun” :) Daaaaar, chiar de la prima purtare am înţeles că prejudecăţile mele nu erau deloc întemeiate. Grosimea şi lăţimea bretelelor sunt exact potrivite, acestea se aşează bine. Iar centura aparent mai subţire este foarte comodă, preia şi distribuie greutatea în modul cel mai ergonomic şi prezintă un avantaj neaşteptat, dar pe care eu l-am apreciat foarte mult: atunci când stai jos (în cazul meu, cel mai des în metrou), centura se îndoaie uşor şi nu se mai înfinge în burtă/pelvis, aşa cum se întâmplă la alte SSC-uri.



O altă revelaţie, probabil cea mai importantă, a fost felul în care Boba a “îmbrăcat-o” pe Maria. Copila mea, care de când a mai crescut nu a stat niciodată cu mâinile în interiorul unui mijloc de purtare, ci se zvârcolea de fiecare dată până reuşea să le scoată afară, chiar dacă nu îi era foarte comod, Maria mea a stat din prima cu mâinile înăuntru! Mai mult decât atât, timp de cele 2 săptămâni de testare, ne-am plimbat efectiv îmbrăţişate amândouă: ea cu mânuţele în jurul meu, eu cu mâinile încrucişate pe spatele ei, peste Boba. Am fost mirată şi plăcut surprinsă de felul în care corpul SSC-ului îi susţinea spatele până sus şi pe laterale, funduleţul şi picioarele. Aici merită menţionat faptul că partea de jos la Boba e ceva mai lată, astfel încât să susţină bine, până sub genunchi, picioruşe lungi de balerină în devenire :)

Mi-a mai plăcut faptul că gluga este detaşabilă – noi n-am simţit nevoia să o folosim. De altfel nici suporturile pentru picioare, care îmi imaginez că sunt utile pentru copilaşi după 1.5-2 ani şi mi se par o invenţie foarte bună.



La reglajele centurilor am descoperit plusuri şi minusuri. Pe de o parte, faptul că sunt mai multe catarame permite o ajustare mai fină, reglarea “personalizată” a înălţimii şi adâncimii corpului Bobei, după purtător şi copil. Însă am întâmpinat ceva dificultăţi uneori, nu îmi era foarte comod să trag de centuri, cu copilul poziţionat în faţă, şi a trebuit să apelez la ajutorul soţului. Totuşi aceste dificultăţi sunt minore, m-am descurcat de fiecare dată, am alăptat-o pe Maria din mers, doar lărgind puţin 2 centuri, ca ea să coboare puţin mai jos.

În spate am purtat-o foarte puţin, dar am constatat cât este de bine: greutatea se distribuie cu totul altfel, echilibrul este mai bun, nu oboseşti mai deloc. Pentru copii peste 1 an eu consider această poziţie ca fiind cea mai comodă.



Despre detalii şi finisaje am numai cuvinte de laudă: totul arată bine, materialele par de calitate înaltă. Ţesătura din care e confecţionată Boba este moale şi îşi păstrează aspectul plăcut, nu arată uzată după primele câteva purtări. SSC-ul are un aspect clasic-minimalist, simplu şi îngrijit, fără chestii în plus.

Imaginea cu care am rămas eu în suflet după această testare a fost cea pe care am descris-o mai sus: 2 săptămâni de îmbrăţişări cu Maria :). Poate doar wrap-ul elastic pe care l-am folosit în prima iarnă (Moby-ul nostru frumos, cu bufniţe :) ) să ne fi îmbrăcat aşa bine pe amândouă. De fapt cred că pentru o experienţă sănătoasă şi comodă de purtare, atât pentru copil, cât şi pentru părinte, asta ar putea fi o combinaţie câştigătoare: un wrap elastic pentru nou-născut, apoi transferul în Boba când puiul mai creşte."




No comments:

Post a Comment