Continuăm seria articolelor traduse cu încă unul de pe site-ul www.sleepywrap.com
Exterogestaţia
Cel mai bun loc după uter
de Elizabeth Antunovic (©2009 NAP, Inc.)
• Introducere
• Gestaţie în afara uterului - "Gestaţie exterioară"
• Continuând relaţia dintre mamă şi copil
• Naşterea datorată capului mare
• Corpul mamei reglează sistemele de dezvoltare
• Târâtul completează gestaţia exterioară
• Perioadele dezvoltării umane mai lungi decât la maimuţe - cu excepţia gestaţiei
• Oamenii se nasc cu 25% din creierul adult, maimuţele cu 50%
• Avantajele dezvoltării incomplete
• 2/3 din creşterea totală a creierului până la sfârşitul primului an
• Nevoia primară pentru apropiere maternă
• Imaturitatea nou-născuţilor e cu greu respectată
• Timpul petrecut împreună şi alăptarea spaţiază naşterile copiilor
• Apropierea constantă permite alăptarea ecologică
• Mamele beneficiază şi fizic şi emoţional
• Pune fundaţiile pentru toată învăţătura ulterioară
• Mediul nou-născutului nu trebuie să fie structurat şi complex
• Programele educaţionale pentru copiii de 1-3 ani sunt greşite
• Ţinutul în braţe oferă mai multe oportunităţi pentru observare şi procesare
• Bebeluşii purtaţi primesc stimulare senzorială optimă
• Nou-născuţii instituţionalizaţi şi eşecul dezvoltării
• Intimitatea mamă/nou-născut legată de creşterea fizică
• Lipsa atingerii are un impact negativ asupra funcţiei imune
• Importanţa atingerii pentru supravieţuire
• Atingerea mamă/nou-născut maximizează oportunităţile pentru emoţii pozitive
• Dezvoltare mentală şi neurologică crescută la nou-născuţii prematuri atinşi
• Prematurii au nevoie de atingere, de ritm şi presiune pentru a se dezvolta
• Înconjurat, protejat şi în siguranţă
• Purtatul bebeluşului imită înconjurarea şi presiunea uterului
• Concluzie
--------------------------------------------------------------------------------
Introducere
Un cangur stă în buzunarul lui până când "gestaţia exterioară" este completă şi el este apt să se mişte de lângă mama lui pe propriile picioare. Ca un cangur, nou-născuţii umani sunt de asemenea născuţi imaturi. De fapt, nou-născuţii umani rămân neajutoraţi mai mult decât puii oricăror altor specii şi la fel ca unele animale cu marsupiu, trebuie să treacă printr-o perioadă distinctă de gestaţie în afara uterului. Deşi naşterea poate fi văzută ca o separare a mamei şi a copilului, bebeluşii au nevoie să fie ţinuţi pe corpul mamei lor după naştere. Această perioadă de gestaţie exterioară trebuie să fie respectată pentru că nu e doar o chestiune sentimentală, ci una care are un impact major şi profund asupra dezvoltării psihologice, emoţionale şi fizice a unui nou-născut.
Gestaţie în afara uterului - "Gestaţie exterioară"
Observarea simplă a unui nou-născut clarifică natura lui lipsită de ajutor. El are nevoie de căldură şi hrană. Nu se poate mişca dacă apare un pericol şi nu poate folosi cuvinte pentru a-şi comunica nevoile. Este provocat să îşi folosească sistemul nervos pentru a înţelege spaţiul din jurul lui şi relaţia lui cu el, pentru a respira singur, pentru a face oxigenul şi nutrienţii să circule prin întreg corpul lui; să mănânce, să digere, să elimine. Este evident că nou-născutul trece printr-o transformare care nu apare instantaneu, ci gradat, durând aproape tot primul an de viaţă. În acest timp nou-născutul trebuie să fie purtat peste tot. Are mult de învăţat până când îşi poate purta de grijă. Această relaţie simbiotică dintre mamă şi bebeluş este "construită natural să devină şi mai intensă şi interoperativă după naştere” decât în timpul gestaţiei din uter (Montagu, 1988, 75).
"Naşterea nu constituie mai mult începutul vieţii individului decât sfârşitul gestaţiei. Naşterea reprezintă o serie complexă şi foarte importantă de schimbări funcţionale care servesc în a pregăti nou-născutul pentru a trece podul dintre gestaţia dinăuntrul uterului şi gestaţia continuată în afara uterului" (Montagu, 1986, 57).
Bebeluşul ar trebui crescut într-o asemenea manieră ce să reprezinte intimitatea sarcinii pe cât de mult posibil până când această "gestaţie exterioară" (“gestatio”-în latină, înseamnă a purta) este completă. Aceasta înseamnă că bebeluşul ar trebui să fie într-o apropiere constantă de mamă, ori în braţele mamei, ori purtat pe corpul ei cu o bucată de material sau în alt mijloc de purtare al bebeluşilor.
Relaţia continuă dintre mamă şi copil
În ciuda faptului că bebeluşii sunt purtaţi de mamele lor în majoritatea populaţiilor lumii, din ce în ce mai mulţi bebeluşi micuţi îşi petrec majoritatea zilelor singuri în recipiente de plastic, în balansoare, în cărucioare şi îşi petrec nopţile singuri în paturi şi leagăne, lipsiţi de atingerea şi prezenţa mamei. Natura nu a făcut lucrurile în acest mod. O mamă şi nou-născutul ei sunt construiţi să aştepte unitate şi acea unitate să continue şi după naştere.
"Deşi experienţele intrauterine pot exercita influenţe asupra dezvoltării ulterioare a nou-născutului, experienţele pe care le are pe parcursul primelor aproximativ zece luni după naştere sunt de o importanţă mult mai mare... o relaţie simbiotică continuă între mamă şi copil proiectată să suporte un continuu nespart până când greutatea creierului copilului e mai mult decât dublă”(Walsh).
Partea a doua aici.
Raluca sa sti ca te apreciez ptr toata munca pe care o faci in folosul mamicilor. Imi dau seama ca nu ti-e usor. Iti doresc sa te bucuri de aprecierea sincera a celor ce beneficiaza de pe urma dedicarii tale
ReplyDeleteTe tzuc.
Cartea asta e excelenta.am citit-o prima oara chiar cand ai deschis blogul in mai si primul meu comentariu a fost sa te corectez la linkuri si chiar nu vroiam sa par o carcotasa :)