Am adus în magazin
un pătuț ce se atașează de patul părinților (deci un ”co-sleeper”). Vă vom expune motivele pentru care l-am adus în 4 părți. Prima dată vrem să vă explicăm de ce e important să dormiți aproape de bebelușii voștri.
De ce ai vrea să dormi aproape de copilul tău?
Cel mai mare expert în somnul bebelușilor, Dr. James McKenna, afirmă că
locul în care bebelușii sunt ”proiectați” să adoarmă este lângă mama lor. Așa funcționăm optim noi ca specie, asta așteaptă puiul de om când se naște, este o nevoie pură, ca nevoia de mâncare. Doar lângă mama li se dezvoltă în mod optim toate sistemele biologice, psihologice și emoționale. Îndepărtându-i de noi le ciuntăm din dezvoltare, nu își vor mai atinge potențialul maxim, favorizăm apariția problemelor pe toate planurile. Trebuie cumva să ne scuturăm de ceea ce experții falși încearcă să ne vândă:
- separarea mamei de copil;
- faptul că bebelușul devine răsfățat dacă va dormi cu mama, și nu va vrea să doarmă niciodată singur;
- faptul că patul mamei nu ar fi suficient de igienic, de parcă mama ar fi sterilă în timpul zilei – teama nefondată de bacteriile benefice ale mamei;
- faptul că bebelușul poate învăța să doarmă toată noaptea doar forțat, din primele luni;
- faptul că bebelușul nu trebuie să sugă noaptea.
Toate aceste idei sunt nocive și periculoase și pentru mamă, și pentru bebeluș. Pentru a înțelege cât e de importantă apropierea bebelușului de mama lui, vă rugăm să citiți
studiul nostru referitor la îngrijirea stil cangur, pentru că majoritatea aspectelor legate de beneficiile proximității se pot aplica și la dormitul noaptea împreună. De la reglarea respirației, temperaturii și ritmului cardiac, la oxigenarea optimă, la creșterea optimă în greutate, la dezvoltarea psihologică și emoțională optimă a bebelușului, la ușurința alăptării și lipsa depresiei postnatale la mamă și multe altele.
De ce nu ai vrea să-i oferi bebelușului tău tot ce e mai bun? Suntem siguri că părinții care aleg să nu doarmă cu bebelușii lor o fac crezând (datorită revistelor și site-urilor obscure) că așa e cel mai bine pentru copilul lor pe termen lung. Își provoacă singuri chin și suferință și nopți nedormite, îi provoacă celui mic suferință și disperare, crezând că astfel e cel mai bine pentru el. Însă singura vină a acestor părinți este faptul că nu au ajuns la informația corectă.
Pentru că nu numai instinctul îi dictează unei mame că cel mai bine e lângă bebelușul ei, ci și știința este de partea acestor afirmații. Singurii care vă păcălesc de contrariul sunt cei care încearcă să vă vândă tehnici de dresare a bebelușului. Experți falși care știu că tehnicile lor dăunează, care știu că tehnicile lor distrug neuronii copilului. Astfel, toți oamenii de știință, de la experți în somn (
McKenna), la antropologi (
Dettwyler) și chiar la psihologi renumiți (
Narvaez) afirmă la unison faptul că pentru toată lumea (bebeluș, mamă, tată, societate), și pe termen scurt, și pe termen lung, ideal este să doarmă împreună, iar dresajele pentru somn și/sau separarea mamei de copil dăunează mult tuturor, și din punct de vedere al sănătății, și din punct de vedere al relației dintre membrii familiei.
De ce să te chinui când naturalul e atât de ușor și de frumos? De ce să treci împreună cu copilul prin nopți grele, să te ridici din pat, să nu îl hrănești pentru că expertul fals te-a sfătuit așa, să te chinui să-l readormi și apoi când îl pui în pătuțul lui să se trezească din nou? Să îl lași să plângă singur în timp ce tu plângi de cealaltă parte a peretelui, călcându-ți în picioare instinctul ce îți spune să mergi la copil, și neștiind că ceea ce simte bebelușul este și mai dureros:
el crede că mama a murit sau l-a abandonat de tot. El se oprește din plâns nu pentru că i s-ar fi împlinit nevoia, și nu pentru că ar fi tras o concluzie logică (
îi lipsește încă acea secțiune din creier care să-i permită auto-liniștirea), ci doar pentru că
intră într-o stare asemănătoare leșinului, în care își păstrează energia pentru când va fi salvat de cineva. Experții au demonstrat că de fapt nivelul cortizolului din corpul bebelușilor ce sunt lăsați să plângă înainte de somn atinge cote toxice, care distrug neuronii bebelușului. Nouă ni se pare că s-a oprit din plâns pentru a adormi, dar el de fapt nu doarme liniștit, ci este în starea denumită de experți
“neajutorare învățată”, în care își păstrează energia pentru momentul în care va fi găsit de altcineva, din moment ce mama a dispărut.
Care e alternativa?
Seara iei bebelușul la sân, acesta adoarme așa cum o fac toate mamiferele, ușor. Fără să ascultăm de oamenii dezinformați sau dezinformatori care afirmă greșit că bebelușul nu trebuie lăsat să adoarmă la sân. Oare dacă TOȚI părinții ar avea TOATĂ informația adevărată, bazată pe știință, ar mai face alegeri greșite? De exemplu,
triptofanul este un amino-acid care induce starea de somn – deci pentru aceasta a fost “pus” acolo în mod special, de către natură/evoluție/Dumnezeu, indiferent în ce credeți. Este un precursor al serotoninei și astfel
decide din nopțile din bebelușie exact cât de fericiți puteți ajunge în această viață mai târziu! Oare dacă toți părinții ar ști că doar laptele matern secretat noaptea conține triptofan, ar alege să îi refuze bebelușului alăptările de noapte? Am alege în mod intenționat ceva ce să știm că e nociv pentru copilul nostru? Nu, suntem siguri că nu. Ce sa mai vorbim despre detalii ”minore”, de
genul sentimentului de neîncredere în sine, de lipsă de stimă față de sine sau față de cei apropiați, de sentimentul că nu valorezi nimic și că nu meriți iubirea cuiva, toate acestea sunt consecințele comportamentului lipsit de respect față de copiii noștri, consecințele păcălirii, ale nerespectării nevoilor și ale plânsului nealinat.
De ce se lasă mamele păcălite atât de ușor? Nu știm, nu mai avem încredere în noi, în instinctul matern, probabil dispariția “satului” și a familiilor mărite, deci faptul că nu vedem bebeluși mulți în jurul nostru când creștem, ne face să credem că niște străini neinformați corect sau rău-intenționați știu mai bine decât noi cum îi e mai bine bebelușului nostru. Mamelor li se spune cât e de greu să îi îndeplinești bebelușului nevoile (de parcă decizia de a avea un copil a venit crezând că e la fel ca și cum ai lua un animal de casă). Li se spune că trebuie să își continue viața ca înainte, chiar dacă hormonal și ele se simt mai bine lângă copil, corpul lor tânjește după un bebeluș în brațe, dar se tem să își permită să simtă asta, toți cei din jur le spun că nu e bine. Stând departe de bebeluș, nivelul de oxitocină scade și asta nu se traduce doar în scăderea laptelui, ci și în
depresie postnatală. Nu putem păcăli natura, organismul mamei crede la nivelul creierului limbic că bebelușul a murit la naștere dacă el nu e în brațele mamei ziua și aproape de ea noaptea. Da, e mai greu să îi îndeplinești nevoile bebelușului decât să fii singur, dar totuși, e și mai greu să asculți de cei din jur și să vă chinuiți și voi și bebelușul încercând să-l dresați. E mai greu să dormi în stare de alertă ascultând bebelușul în altă cameră, dacă se trezește. E mai greu să mergi la el și să-l hrănești, motiv pentru care alăptarea eșuează în majoritatea cazurilor în care bebelușul nu doarme lângă mamă. E mai greu să-l adormi apoi la loc de o mulțime de ori, pentru că se trezește de fiecare dată când îl pui jos. E mai ușor să ai în mod natural ciclurile de somn sincronizate (lucru care se întâmplă când dormiți împreună), e mai ușor să îl atașezi la sân în somn, e mai ușor să nici nu știi dimineața dacă s-a trezit sau de câte ori, e mai ușor ca amândoi să vă continuați de fapt somnul și să nu vă treziți de tot. E mai ușor să nu te ridici din pat, nu? Logica și instinctul nu greșesc, chiar și
oamenii de știință au demonstrat că mamele care alăptează și care dorm împreună cu bebelușii au parte de mai mult somn. Nu înțelegem de ce ne lăsăm păcăliți atât de ușor, și nu o spunem condescendent, ci chiar folosim corect persoana întâi, pentru că și noi la început am fost credule. Nu ne imaginăm de ce ar chinui cineva o mamă ce alăptează, recomandându-i să culce copilul într-un pat separat total de patul ei. Doar cineva care nu a alăptat poate să spună asta. Altfel de ce nu ai profita de cel mai comod mod de hrănire și de adormire a bebelușului? De ce nu ai profita că nu trebuie să te ridici din pat pentru a-i ”prepara” bebelușului laptele? De ce ți-ai îngreuna viața când ți-ar putea fi ușor alegând chiar ce e mai bine pentru copil?
Rămâneți aproape pentru următoarele două postări ce vă vor explica de ce considerăm util pătuțul SnuzPod.
