Monday, December 5, 2011

Body-uri Bodybebe cu mesaje de Natural Parenting



Într-o sâmbătă de noiembrie mi-a venit ideea, văzând hăinuţele Bodybebe, că ar fi minunată o colaborare cu ei, pentru că nu sunt o simplă firmă ce imprimă nişte body-uri, ci au personalitate, au curaj şi oferă marfă de calitate.



Se potriveau de minune cu ceva ce îmi doream demult: body-uri cu mesaje de Natural Parenting. Deşi aveam multe idei pe această temă, a trebuit pentru aceste sărbători să ne limităm la trei: alăptare, babywearing şi cosleeping. ABC-ul creşterii copiilor cu dragoste, cu respect şi cu sănătate. Cele mai importante decizii pe care le puteţi lua ca proaspăt părinte stau în mesajele de pe aceste 3 body-uri. Dacă vă alăptaţi copilul, dormiţi cu el, şi îl purtaţi tot timpul aproape, el va fi fericit, voi veţi fi nişte părinţi liniştiţi, nu vă veţi stresa cu standardele naive ale lumii actuale, ci vă veţi asculta sufletul şi instinctul.

Am sunat-o imediat în acea zi pe colega mea şi a fost încântată de idee. Le-am scris seara un mesaj celor de la Bodybebe, şi au acceptat propunerea noastră. Luni deja povesteam despre texte, şi marţi era hotărât numărul de body-uri, culoarea lor şi culoarea textului! În mai puţin de 4 zile de la prima idee! A urmat apoi partea mai grea, cu alegerea mesajelor şi a designului, şi până la urmă a ieşit ce veţi vedea în continuare, la fiecare categorie în parte.

Vă oferim şi o poezie de pe pagina Peaceful parenting, ce-i drept că e în limba engleză, dar însumează toate conceptele de Natural Parenting, pe care cu siguranţă Fecioara Maria le-a trăit împreună cu pruncul Isus: L-a alăptat, L-a purtat doar în braţe, şi a dormit doar cu El.


Blessed Am I Among Women
Tiny Baby asleep on my breast
You let out a little cry
Which will one day ring out from the cross.
Nuzzling close, you latch on
My Bread of Life drinks in my life milk.
He who will one day save me
Snuggles in the warmth of my protection.
Nestled on my chest our hearts beat together
The heart which will bleed for me.
He cries for His milk,
But one day I will weep for His life.
These tiny fingers will heal the leprous and blind
But for now they grasp my finger.
These eyes will pierce the darkness
But for now they gaze up at me.
These feet will walk on water
But for now I warm them in my palm.
This mouth will draw many to Him
But for now it draws comfort from my breast.
One day He will Give Life
But for now I give mine for Him.
Blessed am I among women!

~ Michelle Abernathy






Body cu mesaj de alăptare


Pe parcursul sărbătorilor de iarnă, micuţii noştri se distrează mâncând muuuult lapte! Şi asta e foarte bine, pentru că noi toţi ştim cât de importantă e alăptarea şi o susţinem.

Vrem să sărbătorim acest lucru cu următorul body pentru bebeluşi şi copii alăptaţi. Are desenat un glob de Crăciun cu simbolul internaţional al alăptării. Şi textul:

“De Crăciun, în Sfânta noapte,
Sunt un mândru papă-lapte!”

(© copyright Moni, căreia îi mulţumim mult!)

Şi să nu uităm, de Sărbători, că şi Isus a fost alăptat:





Body cu mesaj de babywearing


Despre babywearing povestim tot timpul pe blog. Nu are sens să mai spunem cât e de important, şi pentru copil, şi pentru părinte, şi pentru relaţia dintre copii şi părinţi. Dar, dacă ne referim strict la sărbători, cred că e un mod minunat să-l implicaţi pe micuţ în ritualurile voastre de sărbătoare. Nu-mi imaginez o mămică printre troiene de zăpadă la colindat cu altceva decât cu un wrap, un sling, un mei-tai sau un Boba carrier! Iar dacă mă gândesc la tăticul care îşi duce bebeluşul în drumeţie pe munţi, prin zăpadă, îl văd pe cel mic doar încâlzit, în siguranţă, la pieptul sau în spatele lui.

Aşa că nu lăsaţi depresia de iarnă, depresia de sărbători să vă acapareze. Nu staţi în casă când afară e atât de frumos (dacă vi se pare că nu e, priviţi doar în ochii copiilor, cum ei văd tot ce e frumos în lumea aceasta), şi copiii voştri pot să înveţe minunile naturii şi pot să respire aer curat şi sănătos! Ieşiţi, cu copiii purtaţi la piept, şi fiţi veseli de aceste sărbători! Oriunde mergeţi luaţi-i cu voi, în braţele voastre protectoare, şi la magazinul ultra-aglomerat, şi la orfelinatul unde duceţi ajutoare, şi la drumeţiile în zăpadă, şi în vizite la prieteni dragi, şi la colindat. Savuraţi fiecare moment, fiecare zi!

Body-ul pentru Babywearing are desenat un glob de Crăciun cu simbolul babywearing-ului şi textul:

“Şi în anul care vine
Mami, poartă-mă cu tine!”

(© copyright Kiddy Shop)


Body cu mesaj de cosleeping


Mai ales de sărbători, când bebeluşii ne simt mai distraşi, şi simt schimbările din programul zilnic, e foarte important să continuăm să dormim împreună cu ei. Nici nu mi-aş putea imagina altfel. La miezul noptii va fi al treilea Revelion în care mă voi strecura lângă puiul meu în pat şi îl voi pupa şi îl voi îmbrăţişa în somn ♥.

Dar cosleepingul e valoros tot timpul aşa că şi textul de pe body-urile noastre spune că şi în Noul An, juniorul dumneavoastră îşi doreşte să doarmă în continuare cu părinţii:

“De Crăciun şi-n Anul Nou
Cu părinţii vreau să dorm”

(© copyright Kiddy Shop)

Body-ul mai are imprimate 3 tălpi simpatice, simbolizând patul familial unde se doarme bine împreună :).



Detalii tehnice şi recomandări pentru toate cele trei articole:

Compoziţie: bumbac 100% de cea mai bună calitate, foarte moale şi plăcut la atingere, dar totodată dens şi plin. Materialul e comod pentru copil, nici prea gros, nici prea subţire. În plus, materialul nu are nevoie neapărat de călcare după spălat.

Imprimeurile sunt executate exclusiv cu vopsea textilă certificată UE, ţara de provenienţă fiind Italia.

Articolul rezistă la un număr foarte mare de spălări, cu condiţia să se respecte restricţia de maximum 40 de grade C. Cusăturile sunt moi, nu zgârie şi nu creează niciun fel de disconfort bebeluşului; etichetele nu sunt cusute, ci sunt printate direct pe ţesătura articolului ca să nu incomodeze deloc. Pentru ca materialul să nu cedeze, Bodybebe foloseşte numai capse mari şi solide, care rezistă la şocuri repetate. Elasticul folosit este rezistent şi confortabil.



5 comments:

  1. sunt minunate! va multumesc si eu pentru sansa de a-mi scutura rugina de pe rotitele versificarii :)

    ReplyDelete
  2. Ce idee frumoasa Raluca. adica idei :)
    Eu in saptamana internationala a purtarii ma gandeam cum sa fac o pancarda mica pentru Iulius Mall cu "purtat si alaptat" dar la scris pe haine nu m-am gandit :))
    Superba poezia. E o declaratie de dragoste.

    ReplyDelete