Laptele matern protejează bebelușii prematuri de retinopatia de prematuritate - un nou studiu publicat în 16 noiembrie 2015

Azi, 17 noiembrie, e Ziua Internațională a Prematurității. În fiecare an am sărbătorit cumva această zi, mai ales că o jumătate a KiddyShop-ului a născut prematur, iar cealaltă jumătate e pasionată de Îngrijirea Stil Cangur, despre care am scris o serie mare de articole, pe care le găsiți enumerate aici. În noiembrie 2013 am scris cum am fost primii care au ajutat la implementarea acestei îngrijiri într-o maternitate din România. În fiecare an vă oferim reduceri sau concursuri cu această ocazie și facem tot posibilul să informăm cum putem ajuta un bebeluș prematur și pe mama sa.  

Și cum clienții, cititorii, fanii și prietenii KiddyShop sunt obișnuiți să primească primii cele mai bune informații din lumea științifică, venim și azi cu un studiu proaspăt, publicat în 16 noiembrie, ieri, în revista medicală de prestigiu Pediatrics.

Retinopatia de prematuritate este o boală a ochilor care afectează mai mult de jumătate dintre bebelușii născuți înainte de 30 de săptămâni de gestație. Deși există tratamente pentru această afecțiune, din cei 2 milioane de bebeluși născuți înainte de 32 de săptămâni în toată lumea, aproximativ 50.000 de copii orbesc anual din această cauză. Studiul cel nou a arătat că numărul celor care orbesc din cauza nașterii premature ar fi înjumătățit dacă acești prematuri ar primi laptele mamelor lor.

Susan Landers, doctor neonatolog în Austin, Texas, și membru al Academiei Americane de Pediatrie, a afirmat: ”E logic că laptele matern protejează împotriva retinopatiei de prematuritate, din moment ce știm deja că laptele matern protejează împotriva dezvoltărilor neurologice anormale la bebelușii mici și prematuri. Țesutul retinei este din punct de vedere embriologic la fel ca țesutul neuronal, crește din aceleași celule imature.”

Dintre bebelușii care fac retinopatie de prematuritate, majoritatea își revin, însă aproximativ 10% dezvoltă retinopatie severă de prematuritate, crescând astfel riscul orbirii.

Studiul combină de fapt analiza a cinci studii din 2001 până în 2013 și a descoperit că prematurii care au primit lapte matern de la mamele lor au avut un risc de 46-90% mai mic de a dezvolta retinopatie de prematuritate, procentul variind în funcție de cât de mult lapte matern au primit. Oamenii de știință au analizat peste 2200 de bebeluși prematuri în funcție de cât lapte matern au primit (exclusiv, majoritar, puțin sau deloc).

Bebelușii care au primit lapte matern exclusiv au avut un risc de 89% mai mic de a dezvolta retinopatie severă de prematuritate, comparativ cu bebelușii care au primit cât de cât formula de lapte praf. 

Analiza a inclus și un studiu mai vechi care nu găsise legătură între retinopatia de prematuritate și laptele matern, dar acum s-a descoperit că laptele primit de bebelușii analizați care erau considerați ”alăptați” și care erau comparați cu bebelușii hrăniți cu formula de lapte praf conținea mai puțin de 20% lapte matern.


Despre retinopatia de prematuritate

Până în anii 1940, această boală nu exista pentru că bebelușii născuți prematur nu prea supraviețuiau. Pe măsură ce doctorii au învățat cum să îi ajute pe acești mici bebeluși, au descoperit că vasele sanguine din retinele lor adeseori creșteau fără să poată fi controlate. Dacă această creștere continuă retina de detașează, cauzând orbire.

Primul tratament inventat în anii 1980 a fost crioterapia, care încetinește creșterea vaselor de sânge. Mai târziu tratamentele cu laser au înlocuit crioterapia și au rămas standardul de îngrijire. Cel mai nou tratament este un medicament creat din anticorpi umanizați, bevacizumab, care încetinește creșterea noilor vase de sânge.

Cauza retinopatiei de prematuritate nu e pe deplin înțeleasă, dar oamenii de știință consideră că stresul oxidativ poate să stimuleze creșterea anormală a vaselor de sânge. Ca să îi ajute pe bebeluși să supraviețuiască, acestora li se oferă adeseori oxigen, dar această expunere la oxigen poate duce la retinopatie de prematuritate, conform principalului autor al studiului, Dr. Jianguo Zhou, neonatolog în Shanghai. Acesta explică faptul că antioxidanții din laptele matern oferă o cale posibilă prin care acesta previne retinopatia de prematuritate. Dar mecanismul preventiv poate fi și indirect:

"Laptele matern, mai ales cel al mamei bebelușului prematur, a fost asociat cu risc redus al multor complicații severe de prematuritate, inclusiv al unei boli grave gastrointestinale, numită enterocolită necrotizantă" afirmă Tarah Colaizy, profesor asociat de pediatrie și neonatologie la University of Iowa Carver College of Medicine. "S-a demonstrat de asemenea că laptele matern scade riscul infecțiilor sângelui care pun în pericol viața bebelușilor, și există dovezi care arată și că bolile de plămâni cauzate de prematuritate sunt reduse la bebelușii hrăniți cu lapte matern."

Bebelușii care, datorită laptelui matern, scapă de aceste complicații, vor primi mai puțin oxigen, scăzând așadar riscul de retinopatie de prematuritate.

"Teoretic, alăptarea exclusivă ar putea preveni retinopatia la 160.000 de prematuri anual în lume" afirmă Dr. Zhou. "Aceasta este o influență enormă și previne orbirea a mii de copii prematuri."

Însă alăptarea exclusivă a prematurilor nu este ușoară, în condițiile în care lipsește sprijinul adecvat în secțiile de terapie intensivă. Și asta o spune Dr. Landers, nu eu, deși și mie mi-a trecut prin cap, știind că în România mamelor nu li se permite nici măcar să își atingă prematurii, știind că în România tuturor proaspetelor mame li se pun piedici în alăptare în maternitate și știind că încă există în România cadre medicale care consideră că formula de lapte praf e mai bună pentru bebeluși decât laptele mamelor lor. În condițiile în care o mamă de bebeluș prematur ar trebui sprijinită suplimentar pentru a trece peste trauma nașterii premature și peste stresul pentru sănătatea bebelușului ei.

Închei cu un link la un paragraf din seria despre îngrijirea stil cangur, referitor la alăptare, unde veți putea citi rolul apropierii în alăptare și de ce ai vrea să îți alăptezi exclusiv bebelușul prematur.

Din nou de la UNICEF, îngrijirea stil cangur salvează vieți

Sursă poză

Când primul ei bebeluș a murit la naștere, Nuni a aflat că de fapt are gemeni. Pe Mohammed îl salvează ținându-l piele pe piele. Pentru că îngrijirea stil cangur salvează vieți.

De la UNICEF Australia, o fotografie superbă cu îngrijirea stil cangur

Sursă foto: pagina de Facebook UNICEF Australia

”Când Michelle a născut prematur, fără acces la un incubator, i s-a dat un sfat simplu dar salvator de vieți: să își lege nou-născutul lipit de piept, folosind tehnica 'kangaroo care'. Pe măsură ce bebelușul s-a cuibărit pe pielea mamei lui, temperatura i s-a stabilizat, ritmul cardiac a devenit constant și a început să respire mai ușor.”

Suntem pasionate de îngrijirea stil cangur, de aceea vrem să avem și aici această fotografie minunată. Dacă vreți să citiți mai multe despre miracolele acestei îngrijiri, vă invităm să citiți acest document.

Maieul Mei-Tai Wrap pentru îngrijirea stil cangur este din nou în stoc!

Săptămânal eram întrebate când primim din nou în stoc faimosul maieu. E foarte dorit din cauză că e singurul maieu hands-free, unde copilul nu trebuie susținut cu o mână. Este ca un wrap elastic care totuși nu îți ține cald. Mai multe detalii despre maieu și despre îngrijirea stil cangur puteți citi chiar la descrierea lui.

Vocea mamei și sunetele inimii ei îi ajută pe prematuri să se dezvolte neuronal mai bine, și are efect în ultimele săptămâni de sarcină și asupra dezvoltării neuronale a bebelușilor născuți la termen (Studiu științific)

De la începutul anului vrem să vă prezentăm un studiu interesant, dar nu găseam timp. Studiul publicat în ianuarie 2015 în revista Proceedings of the National Academy of Sciences a demonstrat faptul că bebelușii născuți prematur au parte doar de beneficii dacă li se oferă ocazia să audă vocea mamei lor. Se pare că acest fapt chiar îi ajută să depășească unele deficiențe de dezvoltare neuronală datorate prematurității.

“Dezvoltarea creierului este determinată în mare de experiențele senzoriale timpurii,” au scris autorii în lucrare. “Totuși, în acest moment nu se știe dacă, cât de devreme sau cât de mult este format creierul nou-născutului prin expunerea la sunetele materne atunci când creierul este cel mai sensibil la programarea timpurie.”

Studiul a urmărit bebeluși născuți între 25 și 32 de săptămâni de gestație, adică bebeluși foarte prematuri. Creierul fiecărui bebeluș a fost studiat la naștere și aproximativ la o luna. Bebelușii care au ascultat înregistrări cu vocea mamelor lor cât timp au fost în incubator și-au dezvoltat mult mai bine cortexul auditiv.

Cercetătorii vor să vadă mai departe dacă și alte voci pe care bebelușul le-a auzit în uter au același efect, de exemplu vocea tatălui. Și mai vor să vadă dacă această diferență de dezvoltare e la fel de sesizabilă și la bebelușii născuți la termen.

“Rezultatele noastre demonstrează că în ciuda imaturității căilor auditive, cortexul auditiv este mai adaptiv sunetelor materne decât sunetelor de mediu. E nevoie de mai multe studii pentru a înțelege mai bine procesul neuronal care determină această dezvoltare și implicațiile funcționale pentru dezvoltarea auzului și a limbajului,” au mai adăugat autorii.


Ce vreau să adaug eu:

• studiul a vrut de fapt să demonstreze cât e de important să le vorbim bebelușilor și în sarcină, drept dovadă titlul studiului, ”Mother’s voice and heartbeat sounds elicit auditory plasticity in the human brain before full gestation” 
• normal că ar fi un câștig pentru bebelușii prematuri români să asculte înregistrări cu vocea mamei, mai ales că în majoritatea maternităților nu i se permite mamei să stea lângă bebelușul ei chiar când acesta are mai mare nevoie de ea...
• însă chiar dacă înțeleg că pentru a efectua studiul corect au trebuit să izoleze acest fapt, vocea mamei, de alte beneficii ale prezenței mamei, de aceea au pus înregistrare în loc să le permită mamelor să stea cu bebelușii,...
• consider că ideal este, și din punctul de vedere al studiului prezentat mai sus, și din multe alte motive, ca bebelușul prematur (sau născut la termen) să fie ținut cât mai mult posibil din 24 de ore dezbrăcat pe pieptul gol al mamei.
• Am mai scris despre efectele îngrijirii stil cangur asupra dezvoltării neurologice aici.
• Și voi cita aliniatul de la final, pentru că cele două studii amintite acolo seamănă puțin cu cel de mai sus:
  
  ”În 2011 în revista Pediatrics⁵ a apărut un studiu care arăta cât este de important pentru dezvoltarea neurologică a bebelușilor prematuri ca părinții să le vorbească. Nu oricine, ci doar părinții cărora în unele țări le este chiar interzis accesul în secția de terapie intensivă. În februarie 2014 tot în revista Pediatrics aceiași autori au afirmat⁶ că acei copii cărora li s-a vorbit în primele săptămâni chiar în secția de terapie intensivă neonatală, au avut rezultate mai bune la 7 și 18 luni. Nu numai în ceea ce privește limbajul, ci e vorba și de rezultate legate de cunoaștere, de comunicare receptivă și comunicare expresivă. Rezultatele au fost chiar vizibile, cu fiecare 100 de cuvinte vorbite în plus pe oră, copilul avea o creștere cu 1.2 puncte la Testul Bayley Cognitive Composite. Cum e mai ușor să le vorbești prematurilor decât când sunt la pieptul tău?” 

Exterogestația și nevoia de a fi ținut în brațe - Cea de-a doua perioadă de gestație

Am fost rugați să punem într-o singură postare de blog toată traducerea articolului despre gestația de după naștere a bebelușilor și nevoia lor de a fi ținuți în brațe și atinși. În mai 2011 acesta fusese postat în 5 părți, aici. Fusese tradus de pe site-ul www.sleepywrap.com. Între timp Boba i-a mai adăugat niște informații, pe care le vom adăuga și noi aici.  


de Elizabeth Antunovic (©2009 NAP, Inc.)

Un cangur stă în marsupiul lui până când "gestaţia exterioară" este completă şi el este apt să se mişte de lângă mama lui pe propriile picioare. Ca un cangur, nou-născuţii umani sunt de asemenea născuţi imaturi. De fapt, nou-născuţii umani rămân neajutoraţi mai mult decât puii oricăror altor specii şi la fel ca unele animale cu marsupiu, trebuie să treacă printr-o perioadă distinctă de gestaţie în afara uterului. Deşi naşterea poate fi văzută ca o separare a mamei şi a copilului, bebeluşii au nevoie să fie ţinuţi pe corpul mamei lor după naştere. Această perioadă de gestaţie exterioară trebuie să fie respectată pentru că nu e doar o chestiune sentimentală, ci una care are un impact major şi profund asupra dezvoltării psihologice, emoţionale şi fizice a unui nou-născut.


Gestaţie în afara uterului: "Gestaţie exterioară"

Simpla observare a unui nou-născut ne demonstrează natura lui lipsită de ajutor. El are nevoie de căldură şi hrană. Nu se poate mişca dacă apare un pericol şi nu poate folosi cuvinte pentru a-şi comunica nevoile. Este provocat să îşi folosească sistemul nervos pentru a înţelege spaţiul din jurul lui şi relaţia lui cu el, pentru a respira singur, pentru a face oxigenul şi nutrienţii să circule prin întreg corpul lui; să mănânce, să digere, să elimine. Este evident că nou-născutul trece printr-o transformare care nu apare instantaneu, ci gradat, durând aproape tot primul an de viaţă. În acest timp nou-născutul trebuie să fie purtat peste tot. Are mult de învăţat până când îşi poate purta de grijă.

În cartea sa Touching, The Human Significance of the Skin, Dr. Ashley Montagu scrie despre importanța relației dintre mamă și copil după ce bebelușul s-a născut. El descrie relația dintre cei doi ca fiind "construită natural să devină şi mai intensă şi interoperativă după naştere” decât în timpul gestaţiei din uter (Montagu, 1988, 75).

"Naşterea nu constituie mai mult începutul vieţii individului decât sfârşitul gestaţiei intrauterine. Naşterea reprezintă o serie complexă şi foarte importantă de schimbări funcţionale care servesc în a pregăti nou-născutul pentru a trece podul dintre gestaţia dinăuntrul uterului şi gestaţia continuată în afara uterului" (Montagu, 1986, 57).

Bebelușii umani se nasc mai repede din necesitate. Bebeluşul ar trebui crescut într-o asemenea manieră care să imite intimitatea sarcinii pe cât de mult posibil până când această "gestaţie exterioară" (“gestatio”-în latină, înseamnă a purta) este completă. Aceasta înseamnă că bebeluşul ar trebui să fie într-o apropiere constantă de mamă, ori în braţele mamei, ori purtat pe corpul ei cu o bucată de material sau în alt sistem de purtare.


Relaţia continuă dintre mamă şi copil

În ciuda faptului că bebeluşii sunt purtaţi de mamele lor în majoritatea populaţiilor lumii, din ce în ce mai mulţi bebeluşi micuţi îşi petrec majoritatea zilelor singuri în recipiente de plastic, în balansoare, în cărucioare şi îşi petrec nopţile singuri în paturi şi leagăne, lipsiţi de atingerea şi prezenţa mamei. Natura nu a făcut lucrurile în acest mod. O mamă şi nou-născutul ei sunt construiţi să aştepte unitate şi acea unitate să continue şi după naştere.

"Deşi experienţele intrauterine pot exercita influenţe asupra dezvoltării ulterioare a nou-născutului, experienţele pe care le are pe parcursul primelor aproximativ zece luni după naştere sunt de o importanţă mult mai mare... o relaţie simbiotică continuă între mamă şi copil proiectată să suporte un continuu nespart până când greutatea creierului copilului e mai mult decât dublă”(Walsh).





Este în natura omului ca bebelușii să își continue gestația după naștere cel puțin până când creierul li se dublează. Aceasta se întâmplă de obicei aproximativ la nouă luni după naștere.







Naşterea datorată capului mare

Nou-născuţii umani se nasc de obicei la 266 zile de la concepţie datorită capului mare şi creşterii rapide a creierului care are loc în timpul ultimelor trei luni din uter.

Astfel, bebelușul se naște înainte să fie ”complet” și creierul își încheie dezvoltarea în afara uterului. Dimensiunea mare a creierului şi locomoţia bipedă (pe două picioare) (şi în consecinţă o rearanjare şi o îngustare a pelvisului) îi costă pe oameni maturitatea scăzută la naştere a aproape tuturor sistemelor noastre fiziologice de care avem nevoie pentru a supravieţui (Trevathan,144).

Modelul obişnuit de a completa jumătate din dimensiunea creierului adult înainte de naştere nu a fost posibil datorită corpului mare al nou-născutului şi capului mare necesar ca să cuprindă creierul în creştere (Cella Conde, 94). A avut loc o schimbare majoră în lungimea de gestaţie; şi din cauza acestei creşteri semnificative a creierului, dezvoltarea comportamentului şi maturizarea sistemelor au fost amânate până după naştere. Gestaţia in utero a fost întreruptă şi bebeluşul a fost născut mai repede pur şi simplu din necesitate (Trevathan, 144).

Dacă bebeluşii ar sta în uter pentru o perioadă mai lungă de timp şi creierul lor ar continua să crească la rata cu care este proiectat să crească, atunci capul lor ar fi prea mare ca să treacă prin canalul de naştere şi ar pune în pericol viaţa proprie a bebeluşului, viaţa mamei şi viaţa întregii specii umane, ca să zicem aşa. Chiar dacă bebeluşul nu s-a maturizat corespunzător, el se naşte. Dezvoltarea tuturor sistemelor se amână pentru după naștere (Montagu, 53).


Corpul mamei reglează sistemele în dezvoltare

Când se naşte un bebeluş, are nevoie să respire de unul singur, să primească oxigen şi nutrimente în întregul lui corp, să-şi ajusteze sistemul gastro-intestinal pentru noua funcţie de ingerare, digerare şi eliminare. Îşi va folosi sistemul nervos pentru a afla totul despre mediul din jur şi despre locul lui în el. Totuşi, fiziologia umană nu îşi conduce toate funcţiile; este interdependentă. Informaţia reglatoare primită de nou-născuţi de la mamele lor are un mare impact asupra funcţiei cardiovasculare, asupra ritmurilor de somn, asupra funcţiei imune şi nivelurilor hormonale. Dr. Heller afirmă că “atunci când e în contact cu mama lui, sistemele nou-născutului sunt menţinute la un tempo regulat. Dar dacă sunt îndepărtaţi, nou-născutul trebuie să lucreze dublu pentru a-şi menţine armonia fiziologică” (Heller, 31).

Montagu întăreşte mai departe, “Unitatea biologică, relaţia simbiotică, menţinută între mamă şi produsul de concepţie pe parcursul sarcinii nu se opreşte la naştere; într-adevăr este construită în mod natural să devină şi mai intensă funcţional şi implicativă mutual după naştere decât pe parcursul gestaţiei din uter” (Montagu, 1986, 57).

Prezența fizică a mamei e necesară pentru reglarea sistemelor în dezvoltare ale bebelușului.






Târârea completează gestaţia exterioară

Creștem și ne schimbăm mereu. Majoritatea doctorilor nu pot spune concret când sistemele ne sunt complet dezvoltate. În 1944 Portmann a fost primul care a sugerat că pentru ca un nou-născut uman să ajungă la nivelul de dezvoltare al unui nou-născut de maimuţă, gestaţia totală ar fi în jur de 21 de luni. Kovacs a estimat 18-20 de luni. Bostok a avut o idee diferită. El a raportat că gestaţia ideală pentru un nou-născut uman ar fi până când locomoţia cvadruplă (mişcarea pe toate cele patru membre) începe, ceea ce ar însemna târârea pentru un bebeluş uman, adică atunci când ar fi capabil să scape din pericol pe cont propriu. Ce e interesant e că timpul mediu necesar pentru ca un nou-născut să se târască, adică să se termine gestaţia exterioară în termenii lui Bostok, este de 266 ½ zile după naştere – exact durata de gestaţie dinăuntrul uterului (Montagu, 1986, 54)! De aici vine ideea de “nouă luni înăutru şi nouă luni în afară”.


Perioadele de dezvoltare umană sunt mai lungi decât cele ale maimuţelor – cu excepţia gestaţiei

Gestaţia maimuţelor diferă de cea a oamenilor doar cu câteva săptămâni. De fapt ele petrec un pic mai mult timp în uter decât oamenii. Începerea pubertăţii la maimuţe are loc când ajung la 8-9 ani. Îşi completează creşterea când au 10-11 ani şi viaţa lor durează între 30 şi 35 de ani. Când comparăm lungimea perioadelor de dezvoltare ale noastre cu ale lor, prima erupţie şi ultima erupţie a dinţilor permanenţi şi durata de viaţă, toate perioadele noastre de dezvoltare sunt mai lungi decât ale lor (Montagu, 1986, 51). Gestaţia din uter este singura excepţie.



Creierul maimuțelor are la naștere jumătate din dimensiunea creierului matur. Bebelușii umani se nasc și mai imaturi, creierul uman având la naștere doar un sfert din dimensiunea matură, continuându-și dezvoltarea în afara uterului.




Oamenii se nasc cu 25% din creierul adult, maimuţele cu 50%

Deşi maimuţele se nasc şi ele într-o condiţie imatură, ele rămân imature pentru o perioadă mai scurtă de timp decât oamenii. Le ia aproximativ o treime din timpul necesar nouă ca să îşi ridice capul, să stea singure sau să se ridice în picioare şi să umble. Ele se nasc cu aproximativ 50% din creierul de adult, pe când oamenii se nasc doar cu 25%. Maturizarea pe care alte mamifere o au completă dinainte de naştere, oamenii o completează după naştere.

Pentru ca un nou-născut uman să îşi atingă jumătate din creierul lui de adult, ar fi nevoie de aproximativ 18 luni de gestaţie (Trevathan,144). Interesant, aceasta este exact perioada când bebeluşii încep să se mişte singuri şi se târăsc. Şi târârea, şi atingerea dezvoltării a 50% din creierul de adult, indică faptul că gestaţia exterioară este completă cam la 9 luni după naştere.


Avantajele dezvoltării incomplete

Totuşi există avantaje pentru naşterea într-un stadiu timpuriu al dezvoltării creierului. Este un mod adaptiv să te naşti într-un stadiu subdezvoltat pentru că lumea de zi cu zi oferă un input mai divers din punct de vedere senzorial decat mediul închis din uter. “Avantajele câştigate ca ființe născute mai devreme în ciclul gestaţional includ o mai mare maleabilitate şi o expunere timpurie la stimuli din mediu importanţi pentru învăţare” (Trevathan,149).

Când se naşte un miel, de exemplu, pentru a supravieţui trebuie doar să se ridice şi să înveţe să-şi urmeze mama. Este un model instinctual reflexiv de acţiune. Oamenii sunt diferiţi. “Nou născutul nu este o creatură pasivă care e modelată de mediul ei, ci este în mod constant în explorare, încercând să înveţe şi să îşi aducă mediul sub controlul lui” (Karen, 203). Faptul că ne naştem mai devreme în ciclul gestaţional ne permite să ne dăm seama de mediul înconjurător și de locul nostru în el, alături de mamele noastre. Faptul că ne naștem mai devreme ne oferă o inteligenţă deschisă şi o logică flexibilă. Fiind “incompleţi din punct de vedere al dezvoltării” de fapt facilitează o creativitate crescută şi o personalitate individuală (Pearce, MC, 10).

Bebelușii umani se nasc într-adevăr incomplet dezvoltați, dar acest fapt ne oferă mai mult loc pentru flexibilitate și creativitate. 

2/3 din creşterea totală a creierului până la sfârşitul primului an

Chiar dacă perioada de nou-născut durează doar 2% din totalul vieţii noastre, un procent incredibil de 80% din creşterea totală a creierului nou-născutului va avea loc până când copilul împlineşte 2 ani (Heller,110)! Creierul unui nou-născut creşte de la un procent de 25% la naştere, la 60% din volumul creierului unui adult până la sfârşitul primului an. Adică aproape 2/3 din creşterea totală a creierului are loc într-o mică fereastră de timp (Montagu, 1986, 55-6). În primul an creierul unui bebeluş va creşte mai mult decât oricând. Când un copil împlineşte 3 ani, îşi va fi completat 90% din creşterea totală a creierului.


Nevoia primară pentru apropiere maternă

Şi totuşi, chiar dacă nou-născuţii maimuţelor se maturizează mai repede decat nou-născuţii umani, ei tot rămân în proximitatea constantă a mamelor lor pentru o perioadă extinsă de timp, în general până când relaţia de alăptare se încheie, adică în medie 3 ani sau mai mult! “Dată fiind exterogestaţia noastră... separarea de corpul mamei mai devreme decât orice alt mamifer sfidează logica” (Heller, 29).

Alăptarea şi apropierea de mamă timp de 3 ani sau mai mult este norma în majoritatea lumii, dar în mod cert nu este norma în vest sau în ţările anglo-saxone. Mulţi simt că dacă bebeluşii sunt purtaţi în braţe prea mult vor fi răsfăţaţi. Există acum un curent puternic de părinți care nu ascultă de manualele de crescut bebelușii, ci își îngrijesc copiii intuitiv. În cartea Attachment Parenting: Instinctive Care for Your Baby and Young Child, Katie Allison Granju îi îndeamnă pe părinți să aibă încredere în instinctele lor, afirmând “în loc să simţi că ar trebui să-l pui jos, fii sigură ca el e exact unde trebuie să fie” (Granju, 273).

Deşi trăim în epoca modernă, “creierul nostru rămâne înrădăcinat în epoca de piatră... aproape toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când noi eram vânători şi culegători. Şi în acel stil de viaţă, bebeluşii erau ţinuţi pe mame şi lângă mame, mama fiind sursa lor de siguranţă. După epoci într-un astfel de comportament, creierul bebeluşului a evoluat prin selecţie naturală să aştepte ca viaţa să fie un “uter cu vedere”, cu creierul mamei construit să ofere acea apropiere” (Heller, 4).

Natura a creat lumea în aşa fel încât bebeluşii să fie cu mamele lor, mai ales într-o perioadă când creierul lor creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii lor. Bebeluşii nu s-ar fi putut naşte incompleţi din punct de vedere al dezvoltării şi lăsaţi singuri în majoritatea zilei şi separaţi de mamele lor, dacă ar fi fost să supravieţuim ca specie. “Indiferent cât de numeroase ar fi avantajele, încetinirea ratelor creşterii şi naşterea la un stadiu timpuriu al gestaţiei nu ar fi avut loc niciodată dacă n-ar fi existat un comportament grijuliu compensator din partea mamei” (Trevathan,149).


Imaturitatea nou-născuţilor nu este respectată

În ochii nou-născutului, el nici măcar nu este diferenţiat de mama lui. Ei sunt o singură unitate, un cuplu mamă-bebeluş. Totuşi, în ciuda acestor semne evidente de dependenţă, imaturitatea fiziologică şi neurobiologică din acele momente nu este deloc respectată. Faptul că un bebeluş este în mod prematur făcut “un individ” şi este separat de mama lui din primele momente, zile, săptămâni sau luni după naştere, prezintă într-adevăr o provocare pentru creşterea viitoare a individului, pentru securitatea şi stabilitatea lui. Nu poate fi exprimat destul cât e de important ca în această perioadă critică de dezvoltare mamele şi nou-născuţii să stea împreună “în atingere”.

“Dacă părinţii ar înţelege pe deplin implicaţiile influenţei lor asupra copilului, mai ales la începutul vieţii lui, nu ar fi niciodată nevoie să fie explicate necesitatea de atingere abundentă şi de afecţiune” (Caplan,36).

În cartea ei, “Conceptul Continuum”, antropologa Jean Leidloff explică: “Un bebeluş privat de experienţa necesară să-i ofere baza pentru înflorirea completă a potenţialului lui înnăscut probabil nu va şti niciodată un moment de dreptate necondiţionată care a fost naturală pentru cei de-o seamă cu el timp de 99.99 la sută din istoria omenirii. Privarea, la gradul la care el a suferit tulburarea şi limitele ei în primii ani, va fi menţinută nediscriminant ca parte a dezvoltării lui...” (Leidloff, 48).


Timpul petrecut împreună şi alăptarea fără limite spaţiază natural sarcinile

Natura ne-a oferit un mod biologic să spaţiem copiii, permiţându-i mamei să aibă grijă de copilul ei pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru le oferă amândurora timpul de care au nevoie ca să formeze o relaţie (Jackson, 45). Copiii Kung San rămân în contact direct pe piele cu mamele lor şi sunt alăptaţi frecvent şi fără restricţii. Deşi aceşti oameni nu folosesc nici o formă vestică de protecţie sexuală, copiii lor sunt spaţiaţi la 3 sau 4 ani unii de alţii (Shostak, 67). Deşi poate să nu existe nici un efect asupra fertilităţii mamei cu “alăptarea culturală”, atunci când o mamă şi un nou-născut participă la norma biologică umană, sau “alăptează ecologic”, femeile rămân în amenoree de lactaţie (absenţa menstruaţiei datorită alăptarii fără restricţii şi a apropierii constante) şi bebeluşii sunt spaţiaţi în mod natural.


Apropierea constantă permite alăptarea ecologică

“Alăptarea ecologică este o formă de hrănire în care mama îi îndeplineşte bebeluşului ei nevoile de supt frecvent şi de prezenţa ei permanentă şi în care suptul frecvent al copilului amână revenirea fertilităţii”. Aceasta e diferită de alăptarea “culturală”. Deși e ignorată de mulți medici, alăptarea ecologică și spațierea naturală a sarcinilor este documentată empiric. Când urmezi Cele Șapte Standarde ale Alăptării Ecologice, media de spațiere dintre sarcini este de 18-30 de luni (Kippley, 8, click aici pentru cele şapte standarde ale Alăptatului Ecologic http://en.wikipedia.org/wiki/Lactational_amenorrhea_method).

Este numit “ecologic” pentru că descrie relaţia dintre două organisme, şi mamă şi copil, şi cum se afectează reciproc. O mamă poate în mod natural să petreacă mai mult timp cu bebeluşul ei pe parcursul unei perioade aşa de importante de dezvoltare. Corpul ei ştie că îi oferă atât de mult bebeluşului ei încât nu e încă pregătit să hrănească altă viaţă în curând. Rezervele de energie ale mamei nu sunt epuizate cu sângerarea menstruală în această perioadă când ovulaţia îi este suprimată.

În plus, mai există “avantajele psihologice care sunt conferite reciproc nou-născutului şi mamei în situaţia alăptării, mai ales la o specie la care mama este creată simbiotic să continue gestaţia copilului ei şi în afara uterului“ (Montagu,1986, 54).


Mamele beneficiază fizic şi emoţional

Nu numai copilul are nevoie de mama lui, ei au nevoie unul de altul reciproc. După un proces greu al naşterii, mama este liniştită și se simte puternică şi împlinită când îşi ţine bebeluşul aproape de piept. Bebeluşul este liniştit de atingerea mamei lui, de căldura ei şi de siguranţa pe care o simte când ea îl ţine în braţe. După naştere, când bebeluşul se ataşează la sân, uterul mamei se contractă şi începe să îşi reducă dimensiunile. Alăptarea creează valuri de “hormon al dragostei” (sau oxitocină) care ajută la intensificarea legăturii mamei cu bebeluşul ei şi a dorinţei ei de a fi mamă pentru copilul ei. Ea devine din ce în ce mai fermecată de bebeluşul ei, şi el de ea. Această relaţie de hrănire şi intimitatea dintre mamă şi bebeluş care urmează ca o consecinţă joacă un rol important în stabilirea unei baze pe viaţă pentru sentimentele de plăcere, satisfacţie şi mulţumire.




Alăptarea ecologică amână ovulația și ajută la spațierea naturală a sarcinilor.






Pune bazele pentru toată învăţarea ulterioară

Perioada de nou-născut pune bazele pentru toată învăţarea ulterioară. Cu cât mai multă muncă depune creierul copilului, cu atât devine mai capabil să facă şi mai multă, şi cu atât mai mult devine flămând de noi cunoştinţe. Importanţa primilor ani de viaţă asupra dezvoltării creierului nu poate fi negată pentru că “în mod direct şi permanent influenţează structura şi funcţia creierului”, făcând ca purtarea în brațe a unui copil de către mama lui, în special pe perioada exterogestaţiei, când creierul lui se dezvoltă mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii, să fie critică (Eliot,38). Pentru multe abilităţi, perioada critică se poate extinde în copilarie şi chiar şi în adolescenţă pentru altele. “Se încheie în primele luni sau în primii ani de viaţă, înainte ca mulţi dintre părinţi să îşi dea seama că dezvoltarea mentală a bebeluşului a fost aşa vulnerabilă”.

Ea mai afirmă: “Sinapsele care sunt rar activate – fie din cauza limbilor care nu au fost niciodată auzite, muzicii necântate, sporturilor nejucate, munţilor nevăzuţi, dragostei nesimţite – se vor ofili şi vor muri. Lipsindu-le activitatea electrică adecvată, pierd cursa şi circuitele pe care încercau să le formeze… Cât timp un număr în exces de sinapse sunt prezente, creierul rămâne maleabil maximal şi poate să se dezvolte într-o varietate de moduri, dar o dată sinapsele dispărute, perioada critică este gata şi trebuie să se descurce mai departe cu circuitul existent, nu poţi face schimb cu un computer mai rapid” (Elliot, 32, 38).

Eliot nu neagă că învăţarea ulterioară este posibilă, dar în mod hotărât susţine că învăţarea nu este la fel de uşoară precum este pentru un copil – un motiv pentru a înţelege de ce oamenii în vârstă tind să fie fixaţi în modurile lor şi nu sunt la fel de creativi ca şi copiii. Experienţa senzorială este importantă în primii ani, cât timp creierul este la vârful maleabilităţii lui. În cartea ei, “Atingerea Vitală”, Sharon Heller merge aşa departe încât spune că “a nu capitaliza toate experienţele sezoriale din lumea nou-născutului nostru este echivalent cu educarea adulţilor prin limitarea accesului la bibliotecă” (Heller,110).


Mediul nou-născutului nu trebuie să fie structurat sau complex

Totuşi “capitalizarea” nu trebuie interpretată ca însemnând că ar trebui creat un “mediu de învăţare” artificial. “Încercarea presării celor mici cu învăţarea talentelor academice, cu unelte ca şi cartoanele de alfabet, nu e doar prostesc, dar de asemenea riscă pregătirea unui mediu presant care ar putea chiar să interfereze cu învăţarea copilului... fiecare copil îşi ţese propria tapiserie intelectuală” (Healy, 20, 31).

“Experienţele în mediu nu trebuie să fie elaborate, cum ar fi instalarea caruselelor deasupra pătuţului unui copil sau ascultarea înregistrărilor muzicale. Mai mult să fie aspecte simple şi de rutină ale mediului fizic, cum ar fi variaţii de zgomote, de lumină şi de temperatură... atingerea bebeluşului, gânguritul cu el, zâmbitul către el şi vorbitul cu el contribuie la dezvoltare” (Bauer, 33).

Creierele nou-născuţilor caută în mod instinctiv stimulare de la cele mai simple experienţe care îi ajută să îşi organizeze sistemul nervos în loc să-l copleşească... Jucăriile sunt mult mai puţin importante decât o persoană care are grijă de el cu drag. Ei au nevoie de un mediu care îi stimulează să îşi facă propria manipulare explorativă şi propriile mirări şi întrebări în loc să fie învăţaţi. Braţele unei mame oferă acest lucru perfect. Ca doctor şi ca psihiatru de familie, Peter Cook exprimă acest lucru: “maturizarea unui copil are loc în acordul lui. Nu trebuie să faci ceva ca să se întâmple”.


Mama este cel mai bun profesor, viața este cea mai bună sală de clasă

Întrebarea care se ridică deseori este dacă ar trebui să începem “educarea” copilului într-un decor formal mai devreme. În cartea lui, “Mitul primilor trei ani”, Bauer este sceptic asupra politicii publice care se concentrează pe “educarea” copiilor, care de obicei implică luarea copiilor din familiile lor şi plasarea lor într-un mediu mai stimulant în primii trei ani de viaţă. Unii oficiali încearcă să facă publicul să creadă că ar trebui să înceapă educaţia formală mai devreme, propunând programe “Head Start” pentru copii mici chiar şi de un an, sperând să profite de timpul când creierul lor creşte mai mult decât oricând. Dar oficialii şi susţinătorii educaţiei timpurii uită să ia în considerare faptul că “Noi suntem construiţi să creştem şi să devenim mai puternici cu fiecare eveniment, indiferent cât e de lumesc sau de minunat. Fluxul naturii şi anotimpurile, oamenii, catastrofele aparente, glumele – toate sunt experienţe ale interacţiunii de care trebuie să ne bucurăm şi sunt oportunităţi pentru învăţare” (Pearce,28).

Deşi intenţia ar fi să ne echipeze copiii cel mai bine sau “optim” complet pe viaţă, aceşti primi trei ani sunt anii când copilul are nevoie de mama şi de familia lui cel mai mult. Cercetările confirmă faptul că acei copii care sunt îngrijiţi de mamele lor pe parcursul primilor trei ani de viaţă au mai puţine probleme de creştere şi dezvoltare.


Ţinutul în braţe oferă mai multe oportunităţi pentru observare şi procesare

Într-un moment când creierul bebeluşului creşte mai mult decât în toată viaţa lui, este important să recunoaştem că gestaţia exterioară este menită să aibă loc pe corpul mamei, nu într-un recipient şi în nici un caz nu singur şi în afara vederii. Un cărucior cu jucării atârnate sau un recipient de plastic cu un animal de pluş nu sunt substitute când comparăm cu panorama şi toate stimulările senzoriale variate disponibile atunci când bebeluşul e purtat de mama lui.

Purtatul unui bebeluş în braţe creşte în mod natural relaţia nutritivă dintre mamă şi copil. Pe lîngă că este hrănit fizic şi psihologic, bebeluşul care este ţinut în braţe pe perioada exterogestaţiei este hrănit de o întreagă lume senzorială care e oferită de mişcarea împreună cu mama lui pe parcursul zilei. Când e purtat în braţele mamei lui, copilul are parte de un loc sigur de unde să vadă lumea. Din acest loc sigur şi cunoscut bebeluşii învaţă despre necunoscut. Când un bebeluş este într-o stare calmă şi vigilentă, şi în atingere cu mama lui, este în starea optimă pentru observarea şi procesarea tuturor celor ce se petrec în jurul lui. Aceste oportunităţi diferite pentru învăţare creează scânteile pentru neuronii din creier, necesare ca aceştia să crească şi să se ramifice şi să se întâlnească şi să se împletească cu alţi neuroni. Cu cât cresc şi se ramifică mai mult aceşti neuroni, cu atât e mai mare creşterea creierului.

Corpul mamei lui îl ajută să învețe despre lume și despre locul lui în lume.





Bebeluşii purtaţi primesc stimulare senzorială optimă

Nu veți găsi în această poză vreo lipsă de senzori!






Deşi creierul unui nou-născut este construit prin stimulare, jucăriile sau produsele care calmează ratează să producă întreaga lume senzorială pe care noi o producem pentru bebeluşii noştri când îi purtăm pe corpurile noastre. Fiecare îmbrăţişare, fiecare strângere jucăuşă, fiecare sărut şi mângâiere îi oferă bebeluşului stimulare tactilă. Cu corpul lui apăsându-l pe cel al mamei lui câştigă propriocepţie- o abilitate a cunoaşterii propriului lui corp şi locul acestuia în spaţiu. Primeşte stimulare auditivă prin explicaţiile blânde ale mamei, prin şoapte şi prin cântecele cântate special pentru el. Când e purtat, balansarea şi legănarea ritmică a corpului îi stimulează sistemul vestibular – dându-i simţul echilibrului şi al siguranţei în spaţiu. Primeşte stimulare olfactivă cu mirosul mamei lui, şi dacă e alăptat primeşte stimulare gustativă cu gustul schimbător al laptelui mamei lui. Are o panoramă deosebită când e purtat la verticală şi este privilegiat cu o stimulare vizuală extraordinară pe masură ce prinde spectacolele lumii. Primeşte chiar şi stimulare kinestezică pe masură ce mama îşi schimbă poziţia când îl poartă.


Nou-născuţii instituţionalizaţi şi eşecul dezvoltării

În 1915, Dr. Henry Chapin, un pediatru din New York, a dezvăluit că bebeluşii plasaţi în instituţii în zece oraşe diferite din Statele Unite au avut o rată a decesului de 100% în ciuda mâncării şi a îngrijirii medicale, murind din cauza a ceea ce doctorii au numit “eşec în dezvoltare” sau “istovire” – irosindu-se (Montagu, 1986, 97). Chapin, îngrozit de acest lucru, a sfârşit organizând un nou sistem de tratare a bebeluşilor şi a început să îi pună în pensiuni speciale în loc să-i lase în instituţii.

Când au fost făcute studii pentru a afla cauzele reale ale deceselor, unde şi de ce s-a întâmplat, s-a aflat că aveau loc “chiar des printre bebeluşii din << cele mai bune >> case, spitale şi instituţii, şi printre bebeluşii care primeau << cea mai bună şi grijulie atenţie >>” (Montagu,99). A devenit evident că în cele mai sărace case, unde condiţiile igienice nu erau întâlnite, copilaşii se dezvoltau foarte bine.

Diferenţa era că mamele sărace erau cele care îşi ţineau bebeluşii, îi dezmierdau, îi mângâiau şi îi hrăneau. Când instituţiile medicale au început să admită acest lucru, unele spitale au instituit reguli ca asistentele să “ridice nou-născuţii, să îi poarte şi să fie <<mame>> pentru ei” de cel puţin trei ori pe zi. Ca rezultat, ratele mortalităţii au scăzut dramatic (Montagu, 99).


Atingerea/intimitatea mamă – nou-născut e asociată cu cu creşterea fizică

Intimitatea mamă/nou-născut şi contactul fizic nu e numai important pentru creşterea creierului, dar şi pentru toată creşterea fizică. Nou-născuţii care sunt privaţi de atingere nu secretă hormoni de creştere. Patton şi Gardner au publicat dosare ale copiilor care au fost privaţi de atingere maternă şi s-a aflat că nu au avut numai dereglări mentale, ci şi fizice, dând exemplu un copil de trei ani care avea oasele crescute doar pe jumătate faţă de ale unui copil normal” (Montagu, 244).

Unii au dovedit că deficienţa hormonului de creştere asigură conservarea energiei corpului, pentru ca aceasta să nu se irosească pe creştere, ci pe o modalitate de supravieţuire. Nou-născuţii instituţionalizaţi privaţi de atingere nu vor secreta hormoni de creştere, şi totuşi după contact şi stimulare tactilă vor începe să crească din nou (Montagu, 202-203).


Lipsa atingerii are un impact negativ asupra funcţiei imune

Atingerea este aşa de importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a unui nou-născut încât lipsa stimulării şi a atingerii cauzează eliberarea unor cantităţi mari de hormon toxic al stresului, cortizol. Nivelurile ridicate de cortizol în sânge nu numai că au un impact negativ asupra nivelurilor hormonilor de creştere, dar au un impact negativ şi asupra funcţiei imune.

Grupul de Cercetare a Psihobiologiei Dezvoltării de la Centrul Medical al Universităţii din Colorado a raportat cum maimuţele separate de mamele lor pentru o perioadă scurtă de timp nu au mai produs leucocite – pentru a lupta cu infecţiile. Când au fost reunite cu mamele lor, sistemul lor imunitar şi-a revenit la normal şi a reînceput să producă leucocite (Montagu, 199).


Importanţa atingerii pentru supravieţuire

Pielea este cel mai mare organ al nostru. Trebuie să fim atinși ca să ne dezvoltăm optim. “S-a descoperit că ceea ce are nevoie un copil ca să prospere este să fie atins şi purtat, şi mângâiat şi îmbrăţişat şi să i se gângurească, chiar şi dacă nu este alăptat. Această atingere, purtare, mângâiere, îngrijire şi îmbrăţişare o accentuăm, pentru că se pare că şi în absenţa altor lucruri importante, acestea sunt experienţele de bază încurajatoare de care nou-născutul trebuie să se bucure pentru a supravieţui şi a avea o formă de sănătate” (Montagu, 100).

Neurologul Richard Restak explică bine când afirmă că “Atingerea se pare că e la fel de necesară pentru dezvoltarea normală a nou-născutului precum hrana şi oxigenul. Mama îşi dechide braţele pentru nou-născut, îl strânge la piept şi sunt aduse astfel în armonie o mulţime de procese psihobiologice” (Walsh, Biosociology, 62).


Atingerea mamă-copil maximizează oportunităţile pentru emoţii pozitive

Fundamentul crucial pentru supraviețuire și dezvoltare sănătoasă este atingerea. Când li se permite să se conecteze cu bebelușii lor, mamele le oferă automat prezența și atingerea lor continuă și iubitoare. Toate mamele mamifere par să știe instinctiv că bebelușii lor au nevoie să fie atinși. Bebelușul este asigurat că totul este în regulă în principal prin mesajele ce le recepționează prin piele. Când un nou-născut este ținut în brațele mamei sale, acest fapt îi ajută să maximizeze oportunitatea pentru bucurie, fericire și alte emoții pozitive. Aceasta contribuie la sănătate mentală pe tot parcursul vieții.

Continuând a doua gestație în afara uterului, cei doi și-au construit o fundație puternică de încredere.






Când un bebeluş este ţinut aproape de mama lui, cerinţele lui sunt mai uşor de citit. Comunicarea dintre cei doi este mai uşoară. Când cerinţele îi sunt îndeplinite, bebeluşul învaţă că poate să aibă încredere că nevoile îi vor fi satisfăcute, că e iubit şi că cineva are grijă de el. Acest lucru pune bazele pentru încrederea fundamentală în sine şi fundaţiile pentru toate relaţiile pe care le va avea în viaţă. Nu este ataşat de lucruri materiale cum ar fi un animal de pluş pe care să-l ţină în braţe, o păturică pe care să o strângă la piept sau o tetină artificială, ci se uită la mama lui sau la o persoană reală pentru consolare.


Dezvoltarea mentală şi neurologică e crescută la nou-născuţii prematuri atinşi

În 1977 psihologul perinatal Dr. Rice a explorat impactul pe care creşterea zilnică a stimulării tactile o are asupra nou-născuţilor prematuri. Nou-născuţii din experiment au fost dezbrăcaţi pentru un masaj complet al corpului făcut de mamele lor de patru ori pe zi timp de o lună şi au fost legănaţi şi strânşi la piept pentru încă cinci minute la sfârşitul masajului. Grupului de control de nou-născuţi li se dădeau îngrijirile de rutină din spital fără masaje şi îmbrăţişări. După patru luni “nou-născuţii din experiment erau în mod evident superiori nou-născuţilor din grupul de control în creşterea greutăţii, dezvoltarea mentală şi cel mai marcant în dezvoltarea neurologică” (Walsh, 62). Nou-născuţii din grupul experimental au devenit şi mai ataşaţi de mamele lor. Imediat după acest experiment, Dr. Rice a dezvoltat primul program de masaj cercetat ştiinţific numit RISS (Rice Infant Sensorimotor Stimulation) care evident a demonstrat îmbunătăţirile neurologice şi în creşterea şi dezvoltarea bebeluşilor prematuri per total.


Prematurii au nevoie de atingere, de ritm şi de presiune pentru a se dezvolta

Subestimăm cât e de important pentru nou-născuţi să fie ţinuţi în braţe şi dezmierdaţi şi mângâiaţi. Bebeluşii sunt născuţi aşteptând un “uter cu vedere”, cum zice Ashley Montagu. Ei au nevoie să fie acoperiţi, să le fie cald, să fie înveliţi. Ei au nevoie să fie îmbrăţişaţi continuu cum erau îmbrăţişaţi în uter. Nou-născuţii prematuri plasaţi în incubatoare tind să se împingă în colţurile acestora. Caută acel sentiment familiar de atingere. Când prematurii sunt plasaţi pe paturi de apă oscilante care mimează mişcarea şi stimularea tactilă a uterului, încep să câstige în greutate mai repede şi sunt externaţi mai repede din spital (Field, 45-51). “Cu cât e mai aproape mediul extern de mediul intern, cu atât mai mult un bebeluş se stabilizează şi poate să-şi canalizeze energia către creştere şi dezvoltare” (Genna, 64).

“O mare şi foarte respectată varietate de cercetări din diferite câmpuri de studiu – inclusiv de dezvoltarea copilului, psihiatrie, neonatologie şi antropologie – au arătat că oamenii chiar au nevoie de suficientă atingere fizică pentru a se dezvolta la potenţialul optim” (Granju, 268).

Deși bebelușul va părăsi uterul, mama lui este proiectată de natură să îi ofere un loc sigur și hrănitor în brațe pentru a-și continua gestația.






Înconjurat, protejat şi în siguranţă

În uter, toate nevoile bebeluşului sunt îndeplinite automat. Temperatura este constantă, presiunea este constantă şi sunetele inimii şi vocii mamei sunt ritmate şi calmante. Bebeluşul este înconjurat, protejat şi în siguranţă. Şi apoi, “dintr-un uter total protector, sigur, nutritiv, care susţinea viaţa, ne naştem, neajutoraţi” (Palmer, 21).

Dar mamele sunt modelate de evoluţie să ofere un loc sigur de ţinut, în braţe, pe parcursul creşterii continue a bebeluşilor lor, un loc unde nutriţia, protecţia, căldura şi proximitatea sunt rezolvate. Mediul confortabil familiar al corpului mamei îl reasigură pe bebeluş că este într-un loc sigur, că va fi îngrijit şi că este în contact cu lumea şi “nu suspendat nepăsător în ea” (Montagu, 1896, 157). Din această bază sigură pot începe explorările lumii lui.

Dr. Pearce descrie uterul ca fiind un loc care oferă trei lucruri unei vieţi nou formate: “o sursă de posibilitate, o sursă de energie pentru a explora acea posibilitate, şi un loc sigur în care acea posibilitate poate avea loc” (Pearce, MC, 18). Mamele pot crea și imita acel loc și în afara uterului.

Wrapul elastic imită presiunea și sentimentul de conținere ale uterului.






Purtatul bebeluşului mimează împrejmuirea şi presiunea uterului

Purtatul bebeluşului în braţe sau într-un wrap sau sling mimează împrejmuirea şi presiunea plină de sprijin a uterului. Şi la fel cum uterul oferă un mediu sigur şi protector, în braţe mai are parte şi de o poziţie superbă pentru a vedea lumea, lucru care e foarte important considerând că la bebeluşi creierul creşte mai repede în primele luni decât în orice altă perioadă din viaţa unei persoane. Mişcarea mamei pe parcursul zilei leagănă bebeluşul la fel cum era legănat în uter şi este calmant şi familiar. Legarea împreună a bebeluşului cu mama facilitează alăptarea şi toate beneficiile ei psihologice şi fiziologice. Cel mai important, bebeluşul primeşte stimulare tactilă, este atins, sărutat, dezmierdat, mângaiat şi ţinut aproape de mama lui. Ştie că e iubit şi are încredere că nevoile îi vor fi îndeplinite.

Oferind tot ce e mai bun în cele 9 luni de gestație din afara uterului. Le place amândurora!





“Limbajul nostru tăcut şi cel mai potent, atingerea, este mediul prin care părintele şi nou-născutul comunică şi devin ataşaţi, fiecare atingere blândă întărind legatura dintre ei. Atingerea hrăneşte creşterea psihologică a nou-născuţilor noştri, stimulează creşterea lor fizică şi mentală; asigură funcţionarea lină a funcţiilor fiziologice cum ar fi respiraţia, bătăile inimii şi digestia; le creşte conceptul de sine, conştiinţa corpului şi identitatea sexuală; le sprijină sistemul imunitar şi chiar le îmbunătăţeşte stabilitatea şi graţia mişcărilor.” (Heller, 5).


Concluzie

Ştiinţa reconfirmă ceea ce primele mame care au susţinut asta ştiau intuitiv – că braţele lor oferă mediul optim, după tranziţia din uter în lume. Natura a intenţionat ca o mamă şi nou-născutul ei să aştepte această unitate şi ca această unitate să nu se termine la naştere. Nu numai că organismul unei mame este pregătit şi construit ca să continue gestaţia bebeluşului ei după naştere, dar şi bebeluşul ei s-a adaptat să aştepte acest lucru pentru supravieţuire. Purtatul bebeluşului în braţe sau într-un sistem de purtare oferă această experienţă hrănitoare extinsă. Prin îngrijirea unui copil într-o manieră care reprezintă intimitatea sarcinii pe cât de aproape posibil până când această “gestaţie exterioară” este completă, bebeluşul are acces la tot ce are nevoie pentru a se dezvolta şi a creşte fizic, mental şi emoţional într-un individ vesel şi sigur pe el.




Bibliografie

Bruer, J. (2002). The Myth of the First Three Years: A New Understanding of Early Brain Development and Lifelong Learn. New York, Free Press.

Caplan, M. (1998). Untouched: The Need for Genuine Affection in an Impersonal World. Prescott, AZ: Hohm Press.

Eliot, L. (2000). What’s Going on in There? : How the Brain and Mind Develop in the First Five Years of Life. Bantam.

Field, T. (2003). Touch (Bradford Books). Cambridge, The MIT Press.

Genna, C. (2007). Supporting Sucking Skills in Breastfeeding Infants. Jones.

Granju, K, & W. Sears. (1999). Attachment Parenting: Instinctive Care for Your Baby and Young Child. Atria.

Healy, J. (2004). Your Child’s Growing Mind: Brain Development and Learning from Birth to Adolescence. New York, Broadway Books.

Heller, S. (1997). The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development. Holt Paperbacks.

Jackson, R. (1990). Human Ecology: A Physician’s Advice for Human Life. ST. BEDE’S PRESS.

Karen Ph.D, R. (1988). Becoming Attached: First Relationships and How They Shape Our Ability to Love. New York, Oxford University Press.

Kippley, S. (1999). Breastfeeding and Natural Child Spacing. Bantam.

Klaus, M, & J. Kennell, & P. Klaus. (1996). Bonding: Building The Foundations Of Secure Attachment And Independence. Da Capo Press.

Montagu, A. (1986). Touching: The Human Significance of the Skin. Harper Paperbacks.

Montagu, A. (1988). Growing Young: Second Edition. Bergin.

Palmer, L. F. (2007). Baby Matters: What Your Doctor May Not Tell You About Caring for Your Baby. San Diego, CA: Baby Reference.

Palmer, L. F. (2009). The Baby Bond: The New Science Behind What’s Really Important When Caring for Your Baby. Naperville, IL: Sourcebooks, Inc..

Pearce, J. (1986). Magical Child (Plume). New York, Bantam.

Shostak, M. (1983). Nisa: The Life and Words of A !Kung Woman. Vintage Books.

Trevathan, W. Human Birth: an Evolutionary Perspective. Walter de Gruyter.

Walsh, A. (1995). Biosociology: An Emerging Paradigm. Praeger Publishers.

Scutece textile speciale pentru nou-născuți și prematuri

Scutecele mărime unică sunt de obicei bune de la 3.5 kilograme.

• Pentru copii mai mici, 
• pentru prematuri (care chiar au nevoie de ceva sănătos la funduleț, cum stau mult în incubator)
• dar și pentru o potrivire mai bună pe orice nou-născut până ajunge la 5 kilograme,

vă oferim scutecele speciale pentru nou-născuți și prematuri. Aveam și până acum 2 modele de la Charlie Banana. Completăm colecția cu 3 scutece frumoase Tots Bots TinyFit.

Maieul pentru îngrijirea stil cangur câștigat de Maternitatea din Sibiu...

... a fost pus deja la treaba!

Nu am vrut sa se piardă aceste poze în istoria Facebook-ului, ci am vrut să le putem vedea oricând și aici pe blog:

Post by BABY CARE SIBIU.

Un tricou nou Vija-Design cu mânecă lungă pentru îngrijirea stil cangur (piele pe piele)

Au revenit în stoc toate hainele pentru îngrijirea stil cangur (piele pe piele)! Cele mai dorite, al căror stoc s-a epuizat cel mai repede, sunt topul din bumbac organic (probabil pentru că e mărime unică) și maieul mei-tai wrap (fiind singurul maieu de folosit hands free, în rest doar tricourile îndeplinesc această condiție)

Pentru toamnă-iarnă am adus și un tricou nou, cu mânecă lungă (deocamdată doar culoarea Jade). În casă vă va fi foarte comod, iar la plimbare, dacă veți lua o haină mai mare care să vă cuprindă pe amândoi, bebelușul va fi în cel mai călduros loc, iar dumneavoastră veți fi liniștite că îi e bine și cald. Dacă dumneavoastră vă va fi cald, și bebelușului îi va fi bine. Transferul de căldură se transmite cel mai bine în contact direct piele pe piele, fără haine între voi. Doar peste spatele lui și al dumneavoastră trebuie să vină o haină mai groasă și e suficient. Știți deja de pe blogul nostru că e demonstrat științific că bebelușul se încălzește la pieptul mamei chiar dacă e dezbrăcat complet într-o cameră friguroasă. 

Haine pentru îngrijirea stil cangur piele pe piele

Deja am auzit apropouri cum că documentul despre Kangaroo Care la care am lucrat cu drag și mare efort a fost făcut ”pe interes”, pentru aceste haine ce urma să le aducem. Asta înseamnă că:

1. aș fi un om de marketing excelent, dacă aș face pentru produsele noi din magazin câte un document de 40 de pagini, cu 68 de titluri în bibliografie, articole și studii științifice pe care le-am buchisit timp de o lună noapte de noapte. 
2. recunosc că aș aprecia orice astfel de studiu făcut de (să zicem) o companie ce vinde paturi de dormitor imense pentru a promova co-sleepingul, știind că acel articol va fi citit de cât mai mulți părinți care vor pune în aplicare noile informații. Astfel de studii ”de marketing” să tot fie, care ajută chiar și un pic ca în lumea aceasta să fie copiii mai fericiți și mai sănătoși. 
3. chiar aducem produse în care credem și pe care le folosim sau le-am folosi cu încredere, cu informare și cu drag, știind că aceste produse fac doar mult bine, fără efecte secundare negative. Dormim mai bine noaptea decât dacă am avea un business care aduce doar nefericire copiilor și frustrări părinților. Serios, știu un astfel de business în mare vogă acum... 

Dar nu a fost așa. Pasiunea mea pentru îngrijirea stil cangur vine după marea mea dragoste pentru purtarea bebelușilor în general. Datează din 2011, când am tradus primul articol pe această temă, urmând apoi alte 9 articole traduse și unul original de atunci până în 2013 (le găsiți în această listă de pe blogul nostru). În 2013 am fost promotorii primei experiențe de îngrijire stil cangur dintr-o maternitate din țara noastră, ceea ce mi se pare absolut extraordinar. Am scris despre această realizare incredibilă aici. Cei de la Boba s-au emoționat până la lacrimi când le-am povestit (nu mai vorbesc de emoțiile părinților mei care au simțit pentru prima dată că eu chiar fac ceva important, nu doar ”pierd vremea pe internet”, ci schimb vieți în bine). 

În luna martie cineva care știa pasiunea mea m-a rugat să scriu un articol de 4-5 pagini. A ieșit prea mare pentru a fi publicat acolo, dar prea valoros pentru a fi băgat într-un sertar. Miracolele îngrijirii stil cangur de care am citit mi-au depășit și mie așteptările, chiar dacă eu credeam că sunt as în domeniu. Am început treptat să pun câte un paragraf pe blog pentru cei care nu au răbdare să citească așa multe pagini deodată. 

Deci articolul a fost înainte de ideea cu hainele, dovadă și faptul că, din moment ce NU sunt un om bun de marketing până la urmă, în acel articol explic cât de ieftin se poate îngriji un copil piele pe piele, punându-l direct dezbrăcat pe pieptul gol al mamei și acoperindu-l cu o pătură. Serios, nu vindem produse despre care să vă păcălim că dacă nu le aveți vă distrugeți copiii, așa cum încercau unele business-uri să mă convingă pe mine în trecut. Tot ce are nevoie un bebeluș sunt brațele și laptele mamei lui, puteți să nu-i cumpărați absolut nimic și va crește la potențialul lui maxim. Ceea ce vă oferim noi în general (cum ar fi sistemele de purtare ale copiilor) sau acum în special (tricourile pentru kangaroo care) sunt produse care vă pot face vouă, părinților, viața mai ușoară. Dacă puteți să-i țineți piele pe piele fără nimic ”ajutător”, ei doar de asta au nevoie, de contactul cu pielea părintelui. Felicitări, faceți ce e mai bun pentru copiii voștri! Dacă aveți nevoie de ceva cu care să vă puteți ridica din pat ținându-i în continuare piele pe piele, vă putem recomanda un wrap, un sling sau un tricou de kangaroo care. Dacă vreți chiar să ieșiți în oraș oferindu-le în continuare puilor voștri toate beneficiile contactului piele pe piele, sau dacă acasă sunteți mai pudici/pudice față de mama soacră :)), poate că un mijloc clasic de purtare nu vă acoperă bine peste tot, așa că un astfel de tricou vă poate deveni foarte util. Apropo de socri sau musafiri, vecini și mătuși, un astfel de tricou este foarte foarte util și când nu ați vrea să îl ia pe nou-născut toată lumea în brațe și să-l sărute. Nimeni nu va îndrăzni să-l deranjeze din somnul lui de pe pieptul mamei sau al tatălui :)). 

Mai există un motiv pentru care unii părinți preferă aceste haine în locul wrapului sau al slingului. Pentru că nu sunt atât de pasionați de babywearing încât să vrea să învețe cum se pune un wrap sau un sling. Abia așteaptă să treacă la folosirea unui marsupiu SSC (Soft Structured Carrier) și până atunci nu știu în ce să-i poarte ca să le ofere apropierea de care ei deja știu că puii de om au nevoie. De fapt, în aprilie o mamă din lista mea de prieteni de pe FB se întreba ce ar putea folosi în loc de wrap la naștere, eu i-am scris că există astfel de haine, dar la prima căutare găsisem doar o bluză sintetică și nu eram mulțumite nici una din noi. Acesta a fost punctul ce m-a determinat să mai caut, să-i arăt un produs mai bun. Când am găsit produsele Vija Design am fost încântată: multitudinea de modele frumoase și practice, compania care lucrează în mod etic în Canada cu materiale certificate că nu conțin toxine, proprietarele firmei care sunt pasionate de kangaroo care ca mine, specialiste în design și în babywearing, produsele create împreună cu neonatologi, pediatri și consultanți în alăptare, etc. Știți că îmi place atunci când aducem un produs în magazin, acesta să nu fie creat pentru câștig, ci din pasiune, să aibă o poveste, iar compania ce îl fabrică să aibă anumite norme morale ce să le respecte. Așadar nu am putut să NU le aducem după ce le-am cercetat atât de amănunțit, având la bază pasiunea noastră pentru îngrijirea piele pe piele. 

După o așa lungă introducere (cei ce mă cunosc mă vor ierta :D), să prezint totuși produsele, compania și câteva informații pe scurt despre îngrijirea stil cangur. 

Vija-Design – deviza lor este ”cât mai mult contact piele pe piele”

Nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că purtatul copilului are beneficii nenumărabile. Noi am scris mult pe blog despre acestea. În plus, dacă bebelușul e purtat piele pe piele putem spune că îl îngrijim stil cangur. Despre îngrijirea stil cangur și miracolele care au loc când ținem bebelușul dezbrăcat pe pielea noastră am scris un lung articol foarte documentat aici. Aș vrea ca toți viitorii părinți să citească acel articol, pentru că am descoperit scriindu-l niște chestiuni de domeniul fantasticului, pe care nu mi le-aș fi putut imagina. Știam că purtatul bebelușului îl face mai fericit, că plânge mai puțin, că nu are colici, că se dezvoltă fizic, emoțional și neurologic la maxim, că purtându-l îmi e mai ușor mie ca mamă să am grijă de el și în casă, și în oraș. Dar nu-mi imaginam că dacă îi ținem piele pe piele

• ar supraviețui cu 51% mai mulți nou-născuți în lume
• cresc și se dezvoltă mai bine fizic, emoțional, neurologic
• li se formează sistemul imunitar și microbiomul care îi va apăra chiar și de boli cronice și auto-imune toată viața
• digestia le funcționează la parametri optimi, se reduc colicii și refluxul gastroesofagian
• respirația și bătăile inimii devin regulate, crește saturația de oxigen din sânge
• dorm mai bine și adorm mai ușor
• se stabilizează temperatura copilului în mod miraculos, pieptul mamei schimbându-și temperatura în funcție de nevoile bebelușului, dacă acesta trebuie răcorit sau încălzit
• lactația ni se stabilizează și alăptarea are șanse mai mari de reușită pentru că sug mai bine
• plâng mai puțin și secretă mai puțin cortizol (hormonul stresului), ceea ce îi face mai fericiți și mai sănătoși toată viața
• devin mai inteligenți
• scade riscul depresiei post-partum la mamă și scade anxietatea noilor părinți

Știți deja că au fost multe cazuri în care bebelușii declarați decedați au fost readuși la viață de îmbrățișarea mamei, piele pe piele. Beneficiile sunt evident subestimate deocamdată. Dar asta nu înseamnă că TU, care ai la dispoziție aceste informații, trebuie să subestimezi atingerea TA miraculoasă. Bebelușii prematuri, nou-născuți sau pur și simplu care se simt mai nesiguri pe lumea aceasta și se adaptează mai greu au o nevoie ridicată să fie ținuți mereu la pieptul mamei. Nu, nu sunt ”răsfățați”, doar au nevoie de părinți ca să se adapteze. Doar un pic, la început, nu vor vrea în brațe la liceu. Dar de ce să nu beneficieze toți bebelușii de acest “plus” primit în dar de la părinți: de garanția dezvoltării la capacitate maximă din punct de vedere al sănătății și al caracterului? Eu mă consider norocoasă că primul copil m-a forțat să îl țin în brațe mereu, avea reflux. Altfel eu nu l-aș fi luat din pătuț sau din cărucior ca să-i ofer ceea ce are nevoie, nu aș fi întregit formarea lui ca individ creându-i al patrulea trimestru de gestație în brațele mele. Dacă veți citi articolul amintit mai sus despre Kangaroo Care veți vedea că fiecare minut la pieptul părintelui e important, fiecare oră și zi contează enorm. Dintr-o dată veți vedea cu alți ochi momentele în care bebelușul plânge ca să fie luat în brațe. Nu o veți considera o manipulare, nu vă veți mai întreba de ce al vostru nu vrea să atingă patul sau căruciorul. Veți considera o binecuvântare că știe și poate să își exprime nevoia primară de atingere. Atingerea este la fel de importantă ca hrana, copiii îngrijiți și hrăniți care nu sunt atinși mor. Știind că cu fiecare secundă pe pieptul vostru tot organismul lui funcționează mai bine și se dezvoltă mai bine nu veți mai încerca mereu, frustrați, să îl puneți undeva din brațe, ca el din nou să plângă. Ci vă veți simți cei mai puternici știind că îi puteți oferi ceva atât de important! Vă veți da seama că instinctul era cel corect, nu ceea ce cârcotește vecina sau mătușa sau amica fără copii.

Ce este îngrijirea stil cangur deci?

Îngrijirea stil cangur (Kangaroo Mother Care)  este o metodă de îngrijire practicată cu bebelușii, în care nou-născutul este ținut piele-pe-piele pe mama sa, pe tatăl său, sau pe un alt îngrijitor. Bebelușul este ținut în contact continuu piele-pe-piele, pe cât posibil 24 de ore din 24, preferabil pe mama lui. Acest lucru se realizează punând bebelușul în poziția cangur – o poziție strict la verticală, cu stomacul înspre pieptul gol al mamei. Capul bebelușului trebuie să fie într-o parte în așa fel încât urechea sa să fie pe inima părintelui. Dacă e nevoie și sunteți în spital după o naștere prematură, se pot adăuga și mijloace tehnologice, oxigen sau tuburi de hrănire (dacă acesta e cazul tău, te rugăm să citești documentul pentru a discuta informat cu doctorul tău despre această îngrijire în locul incubatorului, după cum recomandă și Organizația Mondială a Sănătății). Mama poate sta înclinată într-un scaun cu un material ce acoperă corpul copilului, sau poate sta la verticală dacă are disponibil un wrap sau o haină specială pentru îngrijirea stil cangur. Beneficiile acestei îngrijiri nu apar atunci când e practicată timp scurt. Ca să fie provocată o cascadă hormonală care să livreze toate beneficiile e nevoie de cel puțin 60 de minute de contact piele pe piele neîntrerupt. Îngrijirea stil cangur nu numai că nu e riscantă deloc pentru orice vârstă și greutate, dar vă aduce doar beneficii.

Îngrijirea stil cangur e greu de efectuat discret.

• În spital sau acasă în primele zile stai culcat(ă) sau semi-înclinat(ă) cu bebelușul dezbrăcat pe pieptul tău gol, având o pătură care să îi acopere spatele.
• Mai poți încerca să îl porți în wrap chiar piele pe piele (vezi aici și aici). Dar e un pic mai dificil să faci skin-on-skin în public cu un wrap. Nu ești sigură mereu că te-ai acoperit de tot. În plus, nu multă lume vrea să învețe să înfășoare un wrap.
• În salvarea acestora a venit creatoarea produselor Vija-Design după ce a trecut chiar ea prin experiența de a fi mama unui bebeluș prematur. Dar chiar ea afirmă că îngrijirea stil cangur nu e doar pentru prematuri, ci e o nevoie reală a tuturor bebelușilor.

Așadar, hainele pentru îngrijirea stil cangur de la Vija Design sunt pentru tine dacă:

• în spital vrei să te poți mișca din pat cu bebelușul la piept și să îl ții în siguranță
• acasă sau în oraș vrei să poți să-l ții piele pe piele în mod discret, fără riscuri de expunere sau de cădere a copilului din cauza unor improvizații
• nu vrei sau nu poți să înveți să legi un wrap elastic sau pur și simplu vrei ceva mai ușor de folosit
• este vară și deci un wrap elastic ți se pare prea călduros
• vrei să poți să te miști în casă, să te plimbi ușor în oraș sau în natură, să poți să te ocupi ca până acum de copilul mai mare sau chiar de tine.

Vija Design este prima companie de îmbrăcăminte din lume care facilitează îngrijirea piele pe piele (Kangaroo Care). În plus, toate aceste haine facilitează alăptarea, deci pot fi considerate și haine de alăptare. Toată colecția este creată și cusută în mod etic în Canada.

Vija Design este condusă de două mame canadiene, una din ele este un designer calificat și experimentat de haine utilitare, iar cealaltă este un ergoterapeut specializat în purtarea bebelușilor. Produsele sunt proiectate în colaborare cu pediatri, cu consultanți în alăptare și cu specialiști din secțiile neonatale.

Ce produse Vija Design găsiți în magazinul nostru?

Am adus deocamdată 5 modele și vi le voi prezenta mai pe scurt decât în magazin, acolo la fiecare puteți vedea mai multe detalii, poze și filme.

Avem tricouri pentru kangaroo care (în link este culoarea vernil-turcoaz, mai avem negre, roșii închis și gri)  în care bebelușul stă într-un ”X” ca cel al wrapului, aflat în interiorul tricoului. Acestea se pot folosi oriunde, oricând, sunt ca un fel de wrap, bebelușul are 3 straturi peste el pentru a fi în siguranță. Avem și un astfel de tricou pentru bărbați.

Avem un fel de banda-top-cu bretea pe după gât (în link este cel mov, mai avem și argintiu și bleumarin), care ține bebelușul lipit de mamă, dar care având un singur strat de material elastic peste copil nu este sigur pentru plimbări. Se folosește hands-free doar când stați jos, în rest se poate ieși la plimbare cu el dacă țineți copilul cu o mână, topul ajutându-vă de fapt doar să vă acopere pe amândoi. Eu recunosc că pe căldurile acestea de acum aș prefera acest produs, sau pe următorul, aș susține eu copilul la o plimbare, fără probleme, ca să am umerii dezgoliți și un singur strat de îmbrăcăminte peste copil.

Chiar dacă maieul mărime unică seamănă cu topul anterior, sunt puțin diferite. Acesta este din bumbac organic și nu e pe mărimi pentru că se strâng materialele de pe lateral în funcție de persoana care îl folosește. Este produsul ideal pentru spitalele care oferă posibilitatea îngrijirii stil cangur (m-am interesat și într-adevăr multe secții de terapie intensivă neonatală din lume au achiziționat acest produs). Pentru că este bun pe orice siluetă ar avea părintele, pentru că e din bumbac organic, pentru că poate fi îmbrăcat ușor chiar dacă mama are perfuzii, pentru că bebelușul poate fi verificat ușor pe la picioare de către personalul medical. Așadar, dacă m-aș pregăti pentru naștere, sigur aș avea acest produs în bagajul pentru spital.

Un alt produs bun pentru vară este maieul mei-tai-wrap, pentru că vă lasă umerii goi :). Spre deosebire de cele două topuri de mai sus, acesta oferă 3 straturi de material peste copil deci poate susține bebelușul și la plimbare.

Observație: dacă alegeți aceste haine pentru că nu suportați să legați și să ajustați, atunci topul mărime unică și maieul mei-tai-wrap nu sunt pentru voi, se ajustează legându-se niște fâșii de material. Rămâneți la tricoul pentru îngrijirea stil cangur care oferă un bun sprijin la plimbare, sau chiar la maieul simplu cu bretea pe după cap dacă nu vreți nici măcar materialul în X din interiorul tricoului. Acel top e cel mai simplu de folosit, se introduce doar copilul înăuntru. Însă trebuie să țineți bebelușul când vă ridicați. Cântăriți avantaje-dezavantaje la fiecare atunci când alegeți.


Toate hainele arată excelent și fără bebeluși în ele! Deci dacă trebuie să scoateți bebelușul din ele nu veți rămâne dezbrăcată sau cu tricoul atârnând ca un wrap fără copil. Veți arăta excelent. Motiv pentru care și după ce nu le veți mai folosi pentru kangaroo care veți putea să le purtați în continuare.

Cu toate hainele se poate alăpta, mă refer și la situațiile când copilul nu mai e ”la purtător”. Deci sunt și haine pentru alăptare. Puteți vedea cum se alăptează sau cum arată tricourile fără bebeluș la piept la pozele fiecărui produs.


Poziția nou-născuților în hainele pentru îngrijirea piele-pe-piele
După cum știți deja din documentul amintit, poziția kangaroo este la verticală, poziția fetală cu genunchii ridicați mai sus decât șoldurile, aproximativ până la nivelul buricului, “broscuță”, cu spatele curbat. Aceasta este poziția naturală pe care puiul de mamifer-om o adoptă singur, în care se dezvoltă la maxim din toate punctele de vedere. Întinsul la orizontală nu e deloc recomandat în primele luni!

Toate hainele pentru kangaroo care trebuie să fie strâmte pe corp pentru a oferi un sprijin bun. Greutatea copilului trebuie să fie bine distribuită, fără puncte de presiune (deci dacă simțiți, de exemplu, că tricoul vă apasă prea mult într-un punct, verificați dacă bebelusul e pus bine și dacă tricoul nu e cumva răsucit). Materialul trebuie să îi sprijine bebelușului spatele, umerii, fundulețul și picioarele până sub genunchi. Dacă nu stați la orizontală în pat, și capul trebuie să fie ținut de material. Căile respiratorii trebuie să fie mereu la vedere și să nu existe nimic ce le-ar putea bloca. Bărbia nu e voie să stea lipită de piept, trebuie să fie în sus. Înălțimea ideală de ținut bebelușul este aceea la care îl puteți săruta pe cap fără efort.

Când purtați bebelușul în hainele pentru îngrijirea stil cangur trebuie să fiți atenți:
- Să vă asigurați că poziția nu e prea lăsată, cu spatele prea rotunjit
- Să verificați că materialul sprijină copilul peste tot, de sub un genunchi la celălalt
- Să vă asigurați mereu că bebelușul respiră normal și că nu îi sunt obstrucționate căile respiratorii
- Evitați supraîncălzirea. Cercetați mereu dacă bebelușul are semne de disconfort, mai ales în zilele caniculare (iritații, transpirație, ...)
- Fiți atenți la noua voastră dimensiune, comportați-vă ca în sarcină, aveți grijă în locuri strâmte sau la uși care se închid automat.
- Nu adormiți, nu faceți sport și nu gătiți cu bebelușul în hainele kangaroo care. Evitați orice situație în care ați putea cădea.
- Asigurați-vă că haina este curată mereu (spălați înainte de prima folosire) și în stare bună. Dacă o cusătură pare a se desface, evitați folosirea produsului.
- Folosiți mereu produse noi, nedeteriorate. Hainele mai vechi de doi ani sau care au mici defecte nu ar trebui folosite ca să susțină un copil. Dar pot fi folosite în continuare ca piese de îmbrăcăminte pentru mamă, cu care poate chiar și să alăpteze.