Saturday, March 21, 2015
Studiu: copiii sunt mai apropiați de mame dacă acestea le respectă autonomia
Mamele care le respectă copiilor nevoia de autonomie pe măsură ce aceștia cresc sunt privite într-un mod pozitiv de către copiii lor, afirmă un studiu efectuat pe mai mult de 2000 de perechi de mame și copii. Studiul a apărut online în ianuarie 2015 și urmează să fie inclus în următorul număr al revistei Social Development. A fost realizat de University of Missouri - Columbia.
Studiul a măsurat gradul în care mamele controlau activitățile copiilor și în care dădeau ordine atunci când copiii aveau 2 ani, iar apoi a cercetat motivele de neînțelegere când copiii ajungeau în clasa a 5-a. Tendințele mamelor de a avea un comportament dornic de control prezicea modul în care copiii își priveau mamele când creșteau, pozitiv sau negativ.
Cercetările arată că modul în care mama și copilul relaționează - calitatea relației lor - influențează mult dezvoltarea socială, emoțională și academică a copilului. Așadar acesta este un studiu important.
Conducătorul studiului, Jean Ispa, de la MU Department of Human Development and Family Studies, profesor la College of Human Environmental Sciences, afirmă:
"Mamele care sunt foarte dominatoare când copiii lor sunt mici au tendința să aibă același comportament și când copiii lor intră în adolescență. Cu copiii mici, mamele utilizează în general control fizic, dar când copiii cresc metodele de control devin mai verbale și psihologice, cum ar fi restricționarea a ceea ce au voie să spună. Nu e de mirare că acești copii încep să le vadă într-o lumină negativă."
Ispa spune că dacă le permitem copiilor noștri anumite nivele de autonomie nu înseamnă să nu avem reguli sau să nu le oferim părerea noastră. Regulile gen să nu treacă strada înainte să se asigure nu au avut un impact negativ asupra relațiilor dintre mame și copii. Acestea sunt numite de Ispa controale comportamentale. Însă controalele psihologice au fost cele care au avut un impact negativ, cele în care mamele le induceau intenționat copiilor sentimente de vinovăție, sau cele în care mamele le spuneau copiilor să gândească, să simtă și să se joace într-un anume fel.
"De multe ori părinții cred că implementarea acestor comportamente de control este 'calea cea bună' de a crește copii, dar cercetările noastre arată că pur și simplu nu funcționează." mai spune Ispa. "Este foarte bine pentru copii să le permiți niveluri de autonomie specifice vârstei pentru a lua decizii sigure, și de obicei ei iau decizii înțelepte atunci când sunt învățați despre alegeri sigure și despre consecințe. Un bun punct de plecare pentru părinți ar fi să aibă discuții deschise cu copiii și să le permită acestora să își exprime propriile puncte de vedere. Când trebuie să le dea totuși niște ordine, să le explice motivele deciziei în loc să spună 'Pentru că așa spun eu.' "
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment