- aș fi un om de marketing excelent, dacă aș face pentru produsele noi din magazin câte un document de 40 de pagini, cu 68 de titluri în bibliografie, articole și studii științifice pe care le-am buchisit timp de o lună noapte de noapte.
- recunosc că aș aprecia orice astfel de studiu făcut de (să zicem) o companie ce vinde paturi de dormitor imense pentru a promova co-sleepingul, știind că acel articol va fi citit de cât mai mulți părinți care vor pune în aplicare noile informații. Astfel de studii ”de marketing” să tot fie, care ajută chiar și un pic ca în lumea aceasta să fie copiii mai fericiți și mai sănătoși.
- chiar aducem produse în care credem și pe care le folosim sau le-am folosi cu încredere, cu informare și cu drag, știind că aceste produse fac doar mult bine, fără efecte secundare negative. Dormim mai bine noaptea decât dacă am avea un business care aduce doar nefericire copiilor și frustrări părinților. Serios, știu un astfel de business în mare vogă acum...
Dar nu a fost așa. Pasiunea mea pentru îngrijirea stil cangur vine după marea mea dragoste pentru purtarea bebelușilor în general. Datează din 2011, când am tradus primul articol pe această temă, urmând apoi alte 9 articole traduse și unul original de atunci până în 2013 (le găsiți în această listă de pe blogul nostru). În 2013 am fost promotorii primei experiențe de îngrijire stil cangur dintr-o maternitate din țara noastră, ceea ce mi se pare absolut extraordinar. Am scris despre această realizare incredibilă aici. Cei de la Boba s-au emoționat până la lacrimi când le-am povestit (nu mai vorbesc de emoțiile părinților mei care au simțit pentru prima dată că eu chiar fac ceva important, nu doar ”pierd vremea pe internet”, ci schimb vieți în bine).
În luna martie cineva care știa pasiunea mea m-a rugat să scriu un articol de 4-5 pagini. A ieșit prea mare pentru a fi publicat acolo, dar prea valoros pentru a fi băgat într-un sertar. Miracolele îngrijirii stil cangur de care am citit mi-au depășit și mie așteptările, chiar dacă eu credeam că sunt as în domeniu. Am început treptat să pun câte un paragraf pe blog pentru cei care nu au răbdare să citească așa multe pagini deodată.
Deci articolul a fost înainte de ideea cu hainele, dovadă și faptul că, din moment ce NU sunt un om bun de marketing până la urmă, în acel articol explic cât de ieftin se poate îngriji un copil piele pe piele, punându-l direct dezbrăcat pe pieptul gol al mamei și acoperindu-l cu o pătură. Serios, nu vindem produse despre care să vă păcălim că dacă nu le aveți vă distrugeți copiii, așa cum încercau unele business-uri să mă convingă pe mine în trecut. Tot ce are nevoie un bebeluș sunt brațele și laptele mamei lui, puteți să nu-i cumpărați absolut nimic și va crește la potențialul lui maxim. Ceea ce vă oferim noi în general (cum ar fi sistemele de purtare ale copiilor) sau acum în special (tricourile pentru kangaroo care) sunt produse care vă pot face vouă, părinților, viața mai ușoară. Dacă puteți să-i țineți piele pe piele fără nimic ”ajutător”, ei doar de asta au nevoie, de contactul cu pielea părintelui. Felicitări, faceți ce e mai bun pentru copiii voștri! Dacă aveți nevoie de ceva cu care să vă puteți ridica din pat ținându-i în continuare piele pe piele, vă putem recomanda un wrap, un sling sau un tricou de kangaroo care. Dacă vreți chiar să ieșiți în oraș oferindu-le în continuare puilor voștri toate beneficiile contactului piele pe piele, sau dacă acasă sunteți mai pudici/pudice față de mama soacră :)), poate că un mijloc clasic de purtare nu vă acoperă bine peste tot, așa că un astfel de tricou vă poate deveni foarte util. Apropo de socri sau musafiri, vecini și mătuși, un astfel de tricou este foarte foarte util și când nu ați vrea să îl ia pe nou-născut toată lumea în brațe și să-l sărute. Nimeni nu va îndrăzni să-l deranjeze din somnul lui de pe pieptul mamei sau al tatălui :)).
Mai există un motiv pentru care unii părinți preferă aceste haine în locul wrapului sau al slingului. Pentru că nu sunt atât de pasionați de babywearing încât să vrea să învețe cum se pune un wrap sau un sling. Abia așteaptă să treacă la folosirea unui marsupiu SSC (Soft Structured Carrier) și până atunci nu știu în ce să-i poarte ca să le ofere apropierea de care ei deja știu că puii de om au nevoie. De fapt, în aprilie o mamă din lista mea de prieteni de pe FB se întreba ce ar putea folosi în loc de wrap la naștere, eu i-am scris că există astfel de haine, dar la prima căutare găsisem doar o bluză sintetică și nu eram mulțumite nici una din noi. Acesta a fost punctul ce m-a determinat să mai caut, să-i arăt un produs mai bun. Când am găsit produsele Vija Design am fost încântată: multitudinea de modele frumoase și practice, compania care lucrează în mod etic în Canada cu materiale certificate că nu conțin toxine, proprietarele firmei care sunt pasionate de kangaroo care ca mine, specialiste în design și în babywearing, produsele create împreună cu neonatologi, pediatri și consultanți în alăptare, etc. Știți că îmi place atunci când aducem un produs în magazin, acesta să nu fie creat pentru câștig, ci din pasiune, să aibă o poveste, iar compania ce îl fabrică să aibă anumite norme morale ce să le respecte. Așadar nu am putut să NU le aducem după ce le-am cercetat atât de amănunțit, având la bază pasiunea noastră pentru îngrijirea piele pe piele.
După o așa lungă introducere (cei ce mă cunosc mă vor ierta :D), să prezint totuși produsele, compania și câteva informații pe scurt despre îngrijirea stil cangur.
Vija-Design – deviza lor este ”cât mai mult contact piele pe piele”
Nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că purtatul copilului are beneficii nenumărabile. Noi am scris mult pe blog despre acestea. În plus, dacă bebelușul e purtat piele pe piele putem spune că îl îngrijim stil cangur. Despre îngrijirea stil cangur și miracolele care au loc când ținem bebelușul dezbrăcat pe pielea noastră am scris un lung articol foarte documentat aici. Aș vrea ca toți viitorii părinți să citească acel articol, pentru că am descoperit scriindu-l niște chestiuni de domeniul fantasticului, pe care nu mi le-aș fi putut imagina. Știam că purtatul bebelușului îl face mai fericit, că plânge mai puțin, că nu are colici, că se dezvoltă fizic, emoțional și neurologic la maxim, că purtându-l îmi e mai ușor mie ca mamă să am grijă de el și în casă, și în oraș. Dar nu-mi imaginam că dacă îi ținem piele pe piele
- ar supraviețui cu 51% mai mulți nou-născuți în lume
- cresc și se dezvoltă mai bine fizic, emoțional, neurologic
- li se formează sistemul imunitar și microbiomul care îi va apăra chiar și de boli cronice și auto-imune toată viața
- digestia le funcționează la parametri optimi, se reduc colicii și refluxul gastroesofagian
- respirația și bătăile inimii devin regulate, crește saturația de oxigen din sânge
- dorm mai bine și adorm mai ușor
- se stabilizează temperatura copilului în mod miraculos, pieptul mamei schimbându-și temperatura în funcție de nevoile bebelușului, dacă acesta trebuie răcorit sau încălzit
- lactația ni se stabilizează și alăptarea are șanse mai mari de reușită pentru că sug mai bine
- plâng mai puțin și secretă mai puțin cortizol (hormonul stresului), ceea ce îi face mai fericiți și mai sănătoși toată viața
- devin mai inteligenți
- scade riscul depresiei post-partum la mamă și scade anxietatea noilor părinți
Știți deja că au fost multe cazuri în care bebelușii declarați decedați au fost readuși la viață de îmbrățișarea mamei, piele pe piele. Beneficiile sunt evident subestimate deocamdată. Dar asta nu înseamnă că TU, care ai la dispoziție aceste informații, trebuie să subestimezi atingerea TA miraculoasă. Bebelușii prematuri, nou-născuți sau pur și simplu care se simt mai nesiguri pe lumea aceasta și se adaptează mai greu au o nevoie ridicată să fie ținuți mereu la pieptul mamei. Nu, nu sunt ”răsfățați”, doar au nevoie de părinți ca să se adapteze. Doar un pic, la început, nu vor vrea în brațe la liceu. Dar de ce să nu beneficieze toți bebelușii de acest “plus” primit în dar de la părinți: de garanția dezvoltării la capacitate maximă din punct de vedere al sănătății și al caracterului? Eu mă consider norocoasă că primul copil m-a forțat să îl țin în brațe mereu, avea reflux. Altfel eu nu l-aș fi luat din pătuț sau din cărucior ca să-i ofer ceea ce are nevoie, nu aș fi întregit formarea lui ca individ creându-i al patrulea trimestru de gestație în brațele mele. Dacă veți citi articolul amintit mai sus despre Kangaroo Care veți vedea că fiecare minut la pieptul părintelui e important, fiecare oră și zi contează enorm. Dintr-o dată veți vedea cu alți ochi momentele în care bebelușul plânge ca să fie luat în brațe. Nu o veți considera o manipulare, nu vă veți mai întreba de ce al vostru nu vrea să atingă patul sau căruciorul. Veți considera o binecuvântare că știe și poate să își exprime nevoia primară de atingere. Atingerea este la fel de importantă ca hrana, copiii îngrijiți și hrăniți care nu sunt atinși mor. Știind că cu fiecare secundă pe pieptul vostru tot organismul lui funcționează mai bine și se dezvoltă mai bine nu veți mai încerca mereu, frustrați, să îl puneți undeva din brațe, ca el din nou să plângă. Ci vă veți simți cei mai puternici știind că îi puteți oferi ceva atât de important! Vă veți da seama că instinctul era cel corect, nu ceea ce cârcotește vecina sau mătușa sau amica fără copii.
Ce este îngrijirea stil cangur deci?
Îngrijirea stil cangur (Kangaroo Mother Care) este o metodă de îngrijire practicată cu bebelușii, în care nou-născutul este ținut piele-pe-piele pe mama sa, pe tatăl său, sau pe un alt îngrijitor. Bebelușul este ținut în contact continuu piele-pe-piele, pe cât posibil 24 de ore din 24, preferabil pe mama lui. Acest lucru se realizează punând bebelușul în poziția cangur – o poziție strict la verticală, cu stomacul înspre pieptul gol al mamei. Capul bebelușului trebuie să fie într-o parte în așa fel încât urechea sa să fie pe inima părintelui. Dacă e nevoie și sunteți în spital după o naștere prematură, se pot adăuga și mijloace tehnologice, oxigen sau tuburi de hrănire (dacă acesta e cazul tău, te rugăm să citești documentul pentru a discuta informat cu doctorul tău despre această îngrijire în locul incubatorului, după cum recomandă și Organizația Mondială a Sănătății). Mama poate sta înclinată într-un scaun cu un material ce acoperă corpul copilului, sau poate sta la verticală dacă are disponibil un wrap sau o haină specială pentru îngrijirea stil cangur. Beneficiile acestei îngrijiri nu apar atunci când e practicată timp scurt. Ca să fie provocată o cascadă hormonală care să livreze toate beneficiile e nevoie de cel puțin 60 de minute de contact piele pe piele neîntrerupt. Îngrijirea stil cangur nu numai că nu e riscantă deloc pentru orice vârstă și greutate, dar vă aduce doar beneficii.
Îngrijirea stil cangur e greu de efectuat discret.
- În spital sau acasă în primele zile stai culcat(ă) sau semi-înclinat(ă) cu bebelușul dezbrăcat pe pieptul tău gol, având o pătură care să îi acopere spatele.
- Mai poți încerca să îl porți în wrap chiar piele pe piele (vezi aici și aici). Dar e un pic mai dificil să faci skin-on-skin în public cu un wrap. Nu ești sigură mereu că te-ai acoperit de tot. În plus, nu multă lume vrea să învețe să înfășoare un wrap.
- În salvarea acestora a venit creatoarea produselor Vija-Design după ce a trecut chiar ea prin experiența de a fi mama unui bebeluș prematur. Dar chiar ea afirmă că îngrijirea stil cangur nu e doar pentru prematuri, ci e o nevoie reală a tuturor bebelușilor.
Așadar, hainele pentru îngrijirea stil cangur de la Vija Design sunt pentru tine dacă:
- în spital vrei să te poți mișca din pat cu bebelușul la piept și să îl ții în siguranță
- acasă sau în oraș vrei să poți să-l ții piele pe piele în mod discret, fără riscuri de expunere sau de cădere a copilului din cauza unor improvizații
- nu vrei sau nu poți să înveți să legi un wrap elastic sau pur și simplu vrei ceva mai ușor de folosit
- este vară și deci un wrap elastic ți se pare prea călduros
- vrei să poți să te miști în casă, să te plimbi ușor în oraș sau în natură, să poți să te ocupi ca până acum de copilul mai mare sau chiar de tine.
Vija Design este prima companie de îmbrăcăminte din lume care facilitează îngrijirea piele pe piele (Kangaroo Care). În plus, toate aceste haine facilitează alăptarea, deci pot fi considerate și haine de alăptare. Toată colecția este creată și cusută în mod etic în Canada.
Vija Design este condusă de două mame canadiene, una din ele este un designer calificat și experimentat de haine utilitare, iar cealaltă este un ergoterapeut specializat în purtarea bebelușilor. Produsele sunt proiectate în colaborare cu pediatri, cu consultanți în alăptare și cu specialiști din secțiile neonatale.
Ce produse Vija Design găsiți în magazinul nostru?
Am adus deocamdată 5 modele și vi le voi prezenta mai pe scurt decât în magazin, acolo la fiecare puteți vedea mai multe detalii, poze și filme.
Avem tricouri pentru kangaroo care (în link este culoarea vernil-turcoaz, mai avem negre, roșii închis și gri) în care bebelușul stă într-un ”X” ca cel al wrapului, aflat în interiorul tricoului. Acestea se pot folosi oriunde, oricând, sunt ca un fel de wrap, bebelușul are 3 straturi peste el pentru a fi în siguranță. Avem și un astfel de tricou pentru bărbați.
Avem un fel de banda-top-cu bretea pe după gât (în link este cel mov, mai avem și argintiu și bleumarin), care ține bebelușul lipit de mamă, dar care având un singur strat de material elastic peste copil nu este sigur pentru plimbări. Se folosește hands-free doar când stați jos, în rest se poate ieși la plimbare cu el dacă țineți copilul cu o mână, topul ajutându-vă de fapt doar să vă acopere pe amândoi. Eu recunosc că pe căldurile acestea de acum aș prefera acest produs, sau pe următorul, aș susține eu copilul la o plimbare, fără probleme, ca să am umerii dezgoliți și un singur strat de îmbrăcăminte peste copil.
Chiar dacă maieul mărime unică seamănă cu topul anterior, sunt puțin diferite. Acesta este din bumbac organic și nu e pe mărimi pentru că se strâng materialele de pe lateral în funcție de persoana care îl folosește. Este produsul ideal pentru spitalele care oferă posibilitatea îngrijirii stil cangur (m-am interesat și într-adevăr multe secții de terapie intensivă neonatală din lume au achiziționat acest produs). Pentru că este bun pe orice siluetă ar avea părintele, pentru că e din bumbac organic, pentru că poate fi îmbrăcat ușor chiar dacă mama are perfuzii, pentru că bebelușul poate fi verificat ușor pe la picioare de către personalul medical. Așadar, dacă m-aș pregăti pentru naștere, sigur aș avea acest produs în bagajul pentru spital.
Un alt produs bun pentru vară este maieul mei-tai-wrap, pentru că vă lasă umerii goi :). Spre deosebire de cele două topuri de mai sus, acesta oferă 3 straturi de material peste copil deci poate susține bebelușul și la plimbare.
Observație: dacă alegeți aceste haine pentru că nu suportați să legați și să ajustați, atunci topul mărime unică și maieul mei-tai-wrap nu sunt pentru voi, se ajustează legându-se niște fâșii de material. Rămâneți la tricoul pentru îngrijirea stil cangur care oferă un bun sprijin la plimbare, sau chiar la maieul simplu cu bretea pe după cap dacă nu vreți nici măcar materialul în X din interiorul tricoului. Acel top e cel mai simplu de folosit, se introduce doar copilul înăuntru. Însă trebuie să țineți bebelușul când vă ridicați. Cântăriți avantaje-dezavantaje la fiecare atunci când alegeți.
Toate hainele arată excelent și fără bebeluși în ele! Deci dacă trebuie să scoateți bebelușul din ele nu veți rămâne dezbrăcată sau cu tricoul atârnând ca un wrap fără copil. Veți arăta excelent. Motiv pentru care și după ce nu le veți mai folosi pentru kangaroo care veți putea să le purtați în continuare.
Cu toate hainele se poate alăpta, mă refer și la situațiile când copilul nu mai e ”la purtător”. Deci sunt și haine pentru alăptare. Puteți vedea cum se alăptează sau cum arată tricourile fără bebeluș la piept la pozele fiecărui produs.
Poziția nou-născuților în hainele pentru îngrijirea piele-pe-piele
După cum știți deja din documentul amintit, poziția kangaroo este la verticală, poziția fetală cu genunchii ridicați mai sus decât șoldurile, aproximativ până la nivelul buricului, “broscuță”, cu spatele curbat. Aceasta este poziția naturală pe care puiul de mamifer-om o adoptă singur, în care se dezvoltă la maxim din toate punctele de vedere. Întinsul la orizontală nu e deloc recomandat în primele luni!
Toate hainele pentru kangaroo care trebuie să fie strâmte pe corp pentru a oferi un sprijin bun. Greutatea copilului trebuie să fie bine distribuită, fără puncte de presiune (deci dacă simțiți, de exemplu, că tricoul vă apasă prea mult într-un punct, verificați dacă bebelusul e pus bine și dacă tricoul nu e cumva răsucit). Materialul trebuie să îi sprijine bebelușului spatele, umerii, fundulețul și picioarele până sub genunchi. Dacă nu stați la orizontală în pat, și capul trebuie să fie ținut de material. Căile respiratorii trebuie să fie mereu la vedere și să nu existe nimic ce le-ar putea bloca. Bărbia nu e voie să stea lipită de piept, trebuie să fie în sus. Înălțimea ideală de ținut bebelușul este aceea la care îl puteți săruta pe cap fără efort.
Când purtați bebelușul în hainele pentru îngrijirea stil cangur trebuie să fiți atenți:
- Să vă asigurați că poziția nu e prea lăsată, cu spatele prea rotunjit
- Să verificați că materialul sprijină copilul peste tot, de sub un genunchi la celălalt
- Să vă asigurați mereu că bebelușul respiră normal și că nu îi sunt obstrucționate căile respiratorii
- Evitați supraîncălzirea. Cercetați mereu dacă bebelușul are semne de disconfort, mai ales în zilele caniculare (iritații, transpirație, ...)
- Fiți atenți la noua voastră dimensiune, comportați-vă ca în sarcină, aveți grijă în locuri strâmte sau la uși care se închid automat.
- Nu adormiți, nu faceți sport și nu gătiți cu bebelușul în hainele kangaroo care. Evitați orice situație în care ați putea cădea.
- Asigurați-vă că haina este curată mereu (spălați înainte de prima folosire) și în stare bună. Dacă o cusătură pare a se desface, evitați folosirea produsului.
- Folosiți mereu produse noi, nedeteriorate. Hainele mai vechi de doi ani sau care au mici defecte nu ar trebui folosite ca să susțină un copil. Dar pot fi folosite în continuare ca piese de îmbrăcăminte pentru mamă, cu care poate chiar și să alăpteze.
No comments:
Post a Comment