Îngrijirea stil cangur - 9 - Exterogestația e importantă pentru toți bebelușii, nu numai pentru prematuri

Prima parte a articolului o puteți citi aici - Îngrijirea stil cangur - 1 - ce este?. 
A doua aici - Îngrijirea stil cangur - 2 - cum atingerea piele pe piele salvează vieți imitând mediul uterin.
A treia aici - Îngrijirea stil cangur - 3 - Despre apnee, oxigen, respirație, ritm cardiac și temperatură. 
A 4-a aici - Îngrijirea stil cangur - 4 - Despre alăptare.
A 5-a aici - Îngrijirea stil cangur - 5 - Despre luarea în greutate și sistemul imunitar al bebelușului.
A 6-a aici - Îngrijirea stil cangur - 6 - despre microbiomul ideal.
A 7-a aici - Îngrijirea stil cangur - 7 - Despre colici, somn și plânsul bebelușului.
A 8-a aici - Îngrijirea stil cangur - 8 - despre dezvoltarea cerebrală
Documentul întreg se găsește de downloadat aici, sau de vizualizat online aici sau aici.

Îngrijirea stil cangur are aceste beneficii numai când e aplicată prematurilor?

Inițial practica a fost utilizată pentru a-i salva pe bebelușii prematuri însă există peste 160 de studii pe bebeluși născuți la termen care documentează nevoia pentru îngrijirea stil cangur și beneficiile acestei îngrijiri! Este promovată de UNICEF, Organizația Salvați Copiii și Organizația Mondială a Sănătății ca fiind “un element esențial de îngrijire a nou-născuților și de îmbunătățire a tuturor vieților bebelușilor”.

Orice constatare din postările anterioare legată de prematuri se poate aplica și bebelușilor născuți la termen. Și celor bolnavi, și celor sănătoși. Și lor li se reglează respirația și ritmul inimii în contact cu pielea mamei, și ei vor suge mai ușor și vor avea parte de lapte mai mult, și ei vor fi mai sănătoși per total. Și ei vor avea mai puține colici, vor plânge mai puțin, vor fi mai dezvoltați din punct de vedere neurologic, vor suferi mai puțin, vor avea parte de un sistem imunitar mai puternic. Așa că nu ezitați să îi oferiți bebelușului dumneavoastră acest „tratament” miraculos: kangaroo care! Purtarea sau ținerea lui pe pieptul gol al părintelui, piele-pe-piele.

Cine ar trebui deci să practice Kangaroo Mother Care (îngrijirea stil cangur)?

·         Bebelușii prematuri sau care se nasc cu greutate mică, internați într-o unitate de terapie intensivă neonatală sau o unitate specială de îngrijire a bebelușilor. Este posibilă chiar și dacă bebelușul este intubat.

·         Toți bebelușii sănătoși născuți la termen.

·         Bebelușii cu apnee, colici, reflux, sau alte afecțiuni. Bebelușii care trec printr-o boală.

·         Bebelușii care din anumite motive au fost separați de mamă, caz în care îngrijirea stil cangur poate ajuta reatașamentul matern.

·         Mamele care vor să alăpteze și să își mențină secreția de lapte.

·         Mamele cu risc de depresie post-natală.

·         Bebelușii care au fost născuți prin cezariană și/sau care primesc lapte formula, ca să primească prin contactul piele pe piele imunoglobuline pentru sistemul imunitar și bacterii benefice.

·         Toți bebelușii :).

Îngrijirea stil cangur oferă o formă intimă de protecție, în așa fel încât odihna, creșterea și vindecarea naturală pot să aibă loc. Este benefică pentru toți bebelușii, deoarece contactul constant cu mama, și căldura ei, laptele ei, dragostea și protecția ei, sunt cele mai de bază cerințe necesare pentru supraviețuirea și starea lor de bine.

Tranziția din uter în lumea din afară este o schimbare mare pentru orice bebeluș. Modul în care îi primim și îi tratăm în primele zile de viață va fixa modelul prin care ei vor ajunge să perceapă lumea. Trebuie să-i reasigurăm că au ajuns într-un loc bun, în care vor fi iubiți, îngrijiți și hrăniți. Toți nou-născuții sănătoși trebuie să fie ținuți constant în contact piele-pe-piele cu mamele lor. Acest gest le va da cel mai bun start în viață, și fizic, și emoțional, și de asemenea le va permite o dezvoltare optimă a creierului.

Chiar și un bebeluș născut la termen are nevoie de o perioadă de exterogestație, așa numitul trimestru al patrulea. Această perioadă de gestaţie exterioară trebuie să fie respectată pentru că nu e doar o chestiune sentimentală, ci una care are un impact major şi profund asupra dezvoltării psihologice, emoţionale şi fizice a unui nou-născut, fie el si nascut la termen. Privind un nou-născut putem vedea ușor cât e de neajutorat. El are nevoie de căldură şi hrană. Nu se poate mişca dacă apare un pericol şi nu poate folosi cuvinte pentru a-şi comunica nevoile. În ciuda faptului că bebeluşii sunt purtaţi de mamele lor în majoritatea populaţiilor lumii, din ce în ce mai mulţi bebeluşi micuţi îşi petrec majoritatea zilelor singuri în scoici sau pătuțuri, în balansoare, în cărucioare şi îşi petrec nopţile singuri în paturi şi leagăne, lipsiţi de atingerea şi prezenţa mamei. Natura nu a făcut lucrurile în acest mod. O mamă şi nou-născutul ei sunt construiţi să aştepte unitate şi acea unitate să continue şi după naştere.

"Deşi experienţele intrauterine pot exercita influenţe asupra dezvoltării ulterioare a nou-născutului, experienţele pe care le are pe parcursul primelor aproximativ zece luni după naştere sunt de o importanţă mult mai mare... o relaţie simbiotică continuă între mamă şi copil proiectată să suporte un continuu nespart până când greutatea creierului copilului e mai mult decât dublă” (Walsh⁶⁸).

Nou-născuţii umani se nasc de obicei la 266 zile de la concepţie datorită capului mare şi creşterii rapide a creierului care are loc în timpul ultimelor trei luni din uter. Dimensiunea mare a creierului şi locomoţia bipedă (pe două picioare) (şi în consecinţă o rearanjare şi o îngustare a pelvisului) îi costă pe oameni maturitatea scăzută la naştere a aproape tuturor sistemelor noastre fiziologice de care avem nevoie pentru a supravieţui (Trevathan⁶⁷). O schimbare majoră în lungimea de gestaţie a avut loc când omul a început să umble în două picioare, şi din cauza acestei creşteri semnificative a creierului, dezvoltarea comportamentului şi maturizarea sistemelor au fost amânate până după naştere. Gestaţia in utero a fost întreruptă şi bebeluşul a fost născut mai repede pur şi simplu din necesitate (Trevathan⁶⁷).

Dacă bebeluşii ar sta în uter pentru o perioadă mai lungă de timp şi creierul lor ar continua să crească la rata cu care este construit să crească, atunci capul lor ar fi prea mare ca să treacă prin canalul de naştere şi ar pune în pericol viaţa proprie a bebeluşului, viaţa mamei şi viaţa întregii specii umane, ca să zicem aşa. Chiar dacă bebeluşul nu s-a maturizat corespunzător, el se naşte (Montagu⁵¹).

Când se naşte un bebeluş, are nevoie să respire de unul singur, să primească oxigen şi elemente nutritive în întregul lui corp, să-şi ajusteze sistemul gastro-intestinal pentru noua funcţie de ingerare, digestie şi eliminare. Îşi va folosi sistemul nervos pentru a afla totul despre mediul din jur şi despre locul lui în el. Totuşi, fiziologia umană nu îşi conduce toate funcţiile; este interdependentă. Informaţia reglatoare primită de nou-născuţi de la mamele lor are un mare impact asupra funcţiei cardiovasculare, asupra ritmurilor de somn, funcţiei imune şi nivelurilor hormonale. Dr Heller afirmă că “atunci când e în contact cu mama lui, sistemele nou-născutului sunt menţinute la un tempo regulat. Dar dacă e îndepărtat, nou-născutul trebuie să lucreze dublu pentru a-şi menţine armonia fiziologică” (Heller³¹). Montagu întăreşte mai departe, “Unitatea biologică, relaţia simbiotică, menţinută între mamă şi produsul de concepţie pe parcursul sarcinii nu se opreşte la naştere; într-adevăr este construită în mod natural să devină şi mai intensă funcţional şi implicativă mutual după naştere decât pe parcursul gestaţiei din uter” (Montagu⁵¹).

În 1944 Portmann a fost primul care a sugerat că pentru ca un nou-născut uman să ajungă la nivelul de dezvoltare a unui nou-născut de maimuţă, gestaţia totală ar fi în jur de 18-20 de luni. Bostok a raportat că gestaţia ideală pentru un nou-născut uman ar fi până când locomoţia cvadruplă (mişcarea pe toate cele patru membre) începe, ceea ce ar însemna târâtul pentru un bebeluş uman, adică atunci când ar fi capabil să scape din pericol pe cont propriu. Ce e interesant e că timpul mediu necesar pentru ca un nou-născut să se târască, adică să se termine gestaţia exterioară în termenii lui Bostok, este de 266 ½ zile după naştere – exact durata de gestaţie dinăuntrul uterului (Montagu⁵¹)! De aici vine ideea de “nouă luni înăutru şi nouă luni în afară”.

Pentru ca un nou-născut uman să îşi atingă jumătate din creierul lui de adult, ar fi nevoie de aproximativ 18 luni de gestaţie, spune și Trevathan⁶⁷. Şi târâtul, şi atingerea dezvoltării a 50% din creierul de adult, indică faptul că gestaţia exterioară este completă cam la 9 luni după naştere.

Chiar dacă perioada de nou-născut durează doar 2% din totalul vieţii noastre, un procent incredibil de 80% din creşterea totală a creierului nou-născutului va avea loc până când copilul împlineşte 2 ani (Heller³¹)! Creierul unui nou-născut creşte de la un procent de 25% la naştere, la 60% din volumul creierului unui adult până la sfârşitul primului an. Adică aproape 2/3 din creşterea totală a creierului are loc într-o mică fereastră de timp (Montagu⁵¹). În primul an creierul unui bebeluş va creşte mai mult decât oricând. Când un copil împlineşte 3 ani, îşi va fi completat 90% din creşterea totală a creierului.

Şi totuşi, chiar dacă nou-născuţii maimuţelor se maturizează mai repede decat nou-născuţii umani, ei tot rămân în proximitatea constantă a mamelor lor pentru o perioadă extinsă de timp, în general până când relaţia de alăptare se încheie, adică în medie 3 ani sau mai mult! “Dată fiind exterogestaţia noastră... separarea de corpul mamei mai devreme decât orice alt mamifer sfidează logica” (Heller³¹). Alăptarea şi apropierea de mamă timp de 3 ani sau mai mult este norma în majoritatea lumii, dar în mod cert nu este norma în vest. Mulţi simt că dacă bebeluşii sunt purtaţi în braţe prea mult vor fi răsfăţaţi. Dar, “în loc să simţi că ar trebui să-l pui jos, fii sigură ca el e exact unde trebuie să fie” (Granju²⁸).

Natura a creat lumea în aşa fel încât bebeluşii să fie cu mamele lor, mai ales într-o perioadă când creierul lor creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii lor. Nu am fi supraviețuit ca specie daca bebeluşii născuți incompleţi din punct de vedere al dezvoltării ar fi fost lăsaţi singuri în majoritatea zilei şi separaţi de mamele lor. “Indiferent cât de numeroase ar fi avantajele, încetinirea ratelor creşterii şi naşterea la un stadiu timpuriu al gestaţiei nu ar fi avut loc niciodată dacă n-ar fi existat un comportament de grijă compensator din partea mamei” (Trevathan⁶⁷).

“Dezvoltarea mentală a bebelușului se încheie în primele luni sau în primii ani de viaţă, înainte ca mulţi dintre părinţi să îşi dea seama că a fost aşa vulnerabilă. Sinapsele care sunt rar activate – fie din cauza limbilor care nu au fost niciodată auzite, muzicii necântate, sporturilor nejucate, munţilor nevăzuţi, dragostei nesimţite – se vor ofili şi vor muri. Lipsindu-le activitatea electrică adecvată, pierd cursa şi circuitele pe care încercau să le formeze. Cât timp un număr în exces de sinapse sunt prezente, creierul rămâne maleabil maximal şi poate să se dezvolte într-o varietate de moduri, dar o dată sinapsele dispărute, perioada critică este gata şi trebuie să se descurce mai departe cu circuitul existent, nu poţi face schimb cu un computer mai rapid” (Elliot¹⁵).

În cartea ei, “Atingerea Vitală”, Sharon Heller merge aşa departe încât spune că “a nu capitaliza toate experienţele sezoriale în lumea nou-născutului nostru este echivalent cu educarea adulţilor prin limitarea accesului la bibliotecă” (Heller³¹). Totuşi “capitalizarea” nu trebuie interpretată ca însemnând că un “mediu de învăţare” artificial ar trebui creat. “Încercarea presării celor mici cu învăţarea talentelor academice, cu unelte cum ar fi cartonașele de alfabet nu e doar caraghioasă, dar de asemenea riscă crearea unui mediu presant care ar putea chiar să interfereze cu învăţarea copilului... fiecare copil îşi ţese propria tapiserie intelectuală” (Healy³⁰). “Experienţele din mediu nu trebuie să fie elaborate, cum ar fi instalarea caruselelor deasupra pătuţului unui copil sau ascultarea înregistrărilor muzicale. Mai mult să fie aspecte simple şi de rutină ale mediului fizic, cum ar fi variaţii de zgomote, de lumină şi de temperatură... atingerea bebeluşului, gânguritul cu el, zâmbitul către el şi vorbitul cu el contribuie la dezvoltare” (Bruer³). Într-un moment când creierul bebeluşului creşte mai mult decât în toată viaţa lui, este important să recunoaştem că gestaţia exterioară este menită să aibă loc pe corpul mamei, nu într-un obiect şi în nici un caz nu singur şi în afara vederii. Un cărucior cu jucării atârnate sau un balansoar de plastic cu un animal de pluş nu sunt substitute când comparăm cu panorama şi toate stimulările senzoriale variate disponibile atunci când bebeluşul e purtat de mama lui.

Purtatul unui bebeluş în braţe creşte în mod natural relaţia nutritivă dintre mamă şi copil. Pe lângă că sunt hrăniţi fizic şi psihologic, bebeluşii care sunt ţinuţi în braţe pe perioada exterogestaţiei sunt hrăniţi de o întreagă lume senzorială care e oferită de mişcarea împreună cu mama lui pe parcursul zilei. Când e purtat în braţele mamei lui, copilul are parte de un loc sigur de unde să vadă lumea. Din acest loc sigur şi cunoscut bebeluşii învaţă despre necunoscut. Când un bebeluş este într-o stare calmă şi vigilentă, şi în atingere cu mama lui, este în starea optimă pentru observarea şi procesarea tuturor celor ce se petrec în jurul lui. Aceste oportunităţi diferite pentru învăţare creează scânteile pentru neuronii din creier, necesare ca aceştia să crească şi să se ramifice şi să se întâlnească şi să se împletească cu alţi neuroni. Cu cât cresc şi se ramifică mai mult aceşti neuroni, cu atât e mai mare creşterea creierului. Fiecare îmbrăţişare, fiecare strângere jucăuşă, fiecare sărut şi mângâiere îi oferă bebeluşului stimulare tactilă. Cu corpul lui apăsându-l pe cel al mamei lui câştigă propriocepţie- o abilitate a cunoaşterii propriului lui corp şi locul acestuia în spaţiu. Primeşte stimulare auditivă prin explicaţiile blânde ale mamei, prin şoapte şi prin cântecele cântate special pentru el. Când e purtat, balansarea şi legănarea ritmică a corpului îi stimulează sistemul vestibular – dându-i simţul echilibrului şi al siguranţei în spaţiu. Primeşte stimulare olfactivă cu mirosul mamei lui, şi dacă e alăptat primeşte stimulare gustativă cu gustul schimbător al laptelui mamei lui. Are o panoramă deosebită când e purtat la verticală şi este privilegiat cu o stimulare vizuală extraordinară. Primeşte chiar şi stimulare kinestetică pe masură ce mama îşi schimbă poziţia când îl poartă.

Bibliografie:

3. Bruer J., The Myth of the First Three Years: A New Understanding of Early Brain Development and Lifelong Learn, New York, Free Press, 2002

15. Eliot L., What’s Going on in There? : How the Brain and Mind Develop in the First Five Years of Life, Bantam, 2000

28. Granju K, & W. Sears, Attachment Parenting: Instinctive Care for Your Baby and Young Child, Atria, 1999

30. Healy J., Your Child’s Growing Mind: Brain Development and Learning from Birth to Adolescence, New York, Broadway Books, 2004.

31. Heller S., The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development, Holt Paperbacks, 1997

51. Montagu Ashley, Touching: The Human Significance of the Skin, William Morrow Paperbacks; 3 edition, September 10, 1986

67. Trevathan W., Human Birth: an Evolutionary Perspective, Walter de Gruyter

68. Walsh A., Biosociology: An Emerging Paradigm, Praeger Publishers, 1995

Partea a 10-a: Îngrijirea stil cangur - 10 - despre urgențe, gemeni și ora magică