A doua aici - Îngrijirea stil cangur - 2 - cum atingerea piele pe piele salvează vieți imitând mediul uterin.
A treia aici - Îngrijirea stil cangur - 3 - Despre apnee, oxigen, respirație, ritm cardiac și temperatură.
A 4-a aici - Îngrijirea stil cangur - 4 - Despre alăptare.
A 5-a aici - Îngrijirea stil cangur - 5 - Despre luarea în greutate și sistemul imunitar al bebelușului.
A 6-a aici - Îngrijirea stil cangur - 6 - despre microbiomul ideal.
A 7-a aici - Îngrijirea stil cangur - 7 - Despre colici, somn și plânsul bebelușului.
Documentul întreg se găsește de downloadat aici, sau de vizualizat online aici sau aici.
Îngrijirea stil cangur accelerează dezvoltarea creierului
Dezvoltarea mentală
şi neurologică e crescută la nou-născuţii prematuri ținuți la piept. Bebelușii
prematuri care au fost îngrijiți multe ore în stil cangur, în primele săptămâni
de după naștere, comparați cu cei cărora nu li s-a dat o astfel de îngrijire,
au avut punctaje mai mari la testele de dezvoltare mentală și motorie în primul
an de viață (Charpak et al., 20058).
Contactul piele pe piele este o experiență multi-senzorială.
Crește dezvoltarea unor căi neuronale esențiale, accelerând astfel maturizarea
creierului. În plus, îngrijirea stil cangur accelerează dezvoltarea creierului
și pentru că bebelușii îngrijiți astfel își petrec mai mult timp în starea de somn adânc, care îmbunătățește modelele
neuronale în creier și scade reacțiile la stres ale bebelușului.
Cel mai mare avantaj al îngrijirii piele pe piele 24 de ore
pe zi este alăptarea liberă, care
contribuie la dezvoltarea creierului.
Dr. Bergman afirmă că un bebeluș se naște cu un număr maxim
de sinapse (conexiuni posibile) între celulele neuronale. Căile neuronale se
stabilesc între sinapsele care sunt folosite, iar sinapsele nefolosite mor.
Până la vârsta de 2 ani, toate celulele
cerebrale sunt pe deplin dezvoltate. Astfel, după această vârstă, căile
neuronale formate devin importante pentru a stabili calitatea vieții pe care
fiecare individ o va experimenta. Aceste căi neuronale pot fi legate de stres
sau de plăcere, în funcție de mediul în care bebelușul a trăit – aproape de mama
lui sau departe de ea. Dacă un bebeluș trebuie să folosească căile neuronale
legate de stres, căile legate de plăcere se ofilesc. Apoi căile neurologice
conduse de stres devin dominante pentru restul vieții individului. Vorbim uneori
de plasticitatea creierului și de faptul că el poate compensa pentru diverse
pierderi, dar această idee nu se aplică la aceste construcții de căi
neurologice timpurii, care devin permanent fixate astfel în creier. Creierul va
căuta toată viața starea de echilibru pe care o consideră “acasă”, iar dacă în
primele luni el primește neglijare, spre așa ceva va tinde individul mereu,
fără să-și dea seama de ce atrage neglijarea. Acea stare inițială i s-a
imprimat în sistemul limbic (creierul paleomamalian), chiar dacă nu își amintește
nimic.
”Creierul este un organ bio-social. În acest context,
funcțiile sale sunt să creeze și să mențină relații. Dacă nu e lăsat să facă
asta de la început, apar defecte la nivelul sănătății mentale, care afectează abilitatea individului să fie flexibil în situații
diferite”, afirmă Nils Bergman. ”În primele luni de viață contactul piele pe piele este cel mai
important stimulent pentru dezvoltarea creierului. Acest contact fizic continuu
este o cerință esențială pentru ca structurile fundamentale ale creierului să
fie dezvoltate sănătos. Pe lângă contactul piele pe piele, cel mai important
stimul pentru creier de care acesta are nevoie pentru o dezvoltare umană este
contactul vizual și nevoia fizică de a fi purtat de părinți.”
În urmă cu 40 de ani oamenii de știință46 au
comparat efectele dezvoltării puilor de maimuță când aveau o mamă mișcătoare,
respectiv una nemișcătoare. Maimuțele erau crescute în cuști în care “mama” era
un obiect neanimat (o butelie goală de înălbitor), care era ori staționar, ori
același obiect care se legăna pe o frânghie. În ambele situații puii se agățau de “mame”, fie
că ele se mișcau sau nu. Dar maimuțele crescute cu mamele staționare au devenit
depresive, au avut dificultăți în interacțiunea cu alte maimuțe, nu suportau să
fie atinse și au dezvoltat acel tip de comportament stereotipic de legănare
văzut frecvent la copiii lipsiți de atingere, cei din orfelinate. Au
fost observate și alte comportamente patologice: auto-mutilarea și
„comportamentul de auto-alinare“, cum ar fi suptul obsesiv al degetelor de la
picioare. Ajunse la maturitate aceste maimuțe au afișat comportament violent. Așadar,
dacă e să alegem între a lăsa bebelușul culcat în incubator/pătuț sau a-l
plimba ușor înfășurat piele pe piele la pieptul mamei, care alegere ar fi mai
bună pentru el?
Dincolo de elemente atât de importante pentru fiecare
individ, îngrijirea stil cangur ajută și la nivel mai mic. În 2011 în revista
Pediatrics5 a apărut un studiu care arăta cât este de important
pentru dezvoltarea neurologică a bebelușilor prematuri ca părinții să le
vorbească. Nu oricine, ci doar părinții cărora în unele țări le este chiar interzis
accesul în secția de terapie intensivă. În februarie 2014 tot în revista
Pediatrics aceiași autori au afirmat6 că acei copii cărora li s-a
vorbit în primele săptămâni chiar în secția de terapie intensivă neonatală, au
avut rezultate mai bune la 7 și 18 luni. Nu numai în ceea ce privește limbajul,
ci e vorba și de rezultate legate de cunoaștere, de comunicare receptivă și
comunicare expresivă. Rezultatele au fost chiar vizibile, cu fiecare 100 de
cuvinte vorbite în plus pe oră, copilul avea o creștere cu 1.2 puncte la Testul
Bayley Cognitive Composite. Cum e mai ușor să le vorbești prematurilor decât când
sunt la pieptul tău?
Bibliografie:
5. Caskey Melinda, Bonnie Stephens, Richard Tucker, Betty Vohr, Importance of Parent Talk on the Development of Preterm Infant Vocalizations, PEDIATRICS (ISSN Numbers: Print, 0031-4005; Online, 1098-4275), 2011
6. Caskey Melinda, Bonnie Stephens, Richard Tucker, Betty Vohr, Adult Talk in the NICU With Preterm Infants and Developmental Outcomes, Pediatrics (doi: 10.1542/peds.2013-0104), 2013.
8. Charpak N., Kangaroo mother care: 25 years after, Acta Paediatrica, 94 (5), 514-522, 2005
46. Mason William A., Effects of Maternal Mobility on the Development of Rocking and Other Behaviors in Rhesus Monkeys: A Study with Artificial Mothers, Developmental Psychobiology,8(3): 197-211, 1975
No comments:
Post a Comment