Studiu: neglijarea copiilor le afectează acestora dezvoltarea creierului

E atât de importanță creșterea copiilor cu atenție și iubire?

Deși e vorba de un studiu nou, din ianuarie 2015, informațiile nu sunt noi.

Știm din 1915 că bebelușii din orfelinatele New York-ului mureau chiar dacă erau hrăniți bine, din cauză că nu erau atinși.

Știm că bebelușii care sunt atinși, mângâiați, ținuți în brațe, purtați în brațe mai mult se dezvoltă mai bine.

Știm că atingerea mamei nu e un moft, ci o nevoie mai importantă pentru dezvoltare chiar decât hrana, știind că puii de maimuțe din experimentul lui Harlow au preferat ”mama” care să simuleze atingerea, chiar dacă era o păpușă de cârpă, în detrimentul ”mamei” care îi hrănea.

Știm că îngrijirea piele pe piele, mai ales în mișcare, ajută la dezvoltarea creierului.

Așa că nu era de mirare că extrema opusă cauzează mari lipsuri. Probabil veți spune că nu vă interesează, nu aveți ce învăța din asta pentru că nu vă neglijați bebelușul. Între negru - neglijare extremă, orfelinat - și alb - oferirea mediului ideal de creștere, piele pe piele pe pieptul mamei în primele 9 luni - probabil totuși preferați să vă alegeți un gri mai deschis. De aceea e important să știți ce efecte are ”negrul” asupra copiilor, pentru a nu-i permite deloc apariții în viața bebelușului vostru. Probabil dacă ar fi informați de aceste efecte, mulți părinți nu ar mai practica antrenamente de somn, acestea fiind o neglijare a bebelușului în timpul nopții la urma urmei.


Despre ce studiu e vorba?

Studiul a apărut în ianuarie 2015 în revista JAMA Pediatrics și susține că acelor copii care au fost neglijați în copilărie pur și simplu le lipsesc porțiuni din creier, comparativ cu copiii crescuți în medii mai iubitoare. Afecțiunile pot fi reversibile dacă se intervine cu iubire până pe la 24 de luni, însă nu se știe exact când e prea târziu ca să se mai repare ceva.

Ce mi-a atras atenția este faptul că studiul a fost efectuat pe copii instituționalizați din România. The Bucharest Early Intervention Project este un studiu condus de un expert în neurologie de la Facultatea de Medicină a Universității Harvard și este cunoscut drept cel mai bun studiu, cel mai riguros controlat, dar și cel mai controversat, asupra copiilor instituționalizați. BEIP a intervenit în anul 2000 pentru a oferi unor copii aleși la întâmplare familii care să-i primească în plasament și care să le ofere îngrijire de calitate. Partea controversată este că în paralel a continuat să-i studieze și pe cei rămași în instituții. Cercetătorii i-au verificat pe copii regulat, iar acum se pregătesc să-i reviziteze în al 15-lea an de viață. În acest timp au publicat dovezi clare care arată că cei care au rămas instituționalizați după vârsta de 24 de luni au întârzieri majore în dezvoltarea cognitivă, pe lângă multe alte probleme. Dacă mutarea într-o familie în plasament a avut loc înainte de 24 de luni, copiii au fost capabili să recupereze în multe feluri.

La vârstele de 2 și 8 ani copiii au fost testați cu aparate de imagistică de rezonanță magnetică. Cei care și-au petrecut copilăria în orfelinate aveau semnificativ mai puțină materie albă în cel puțin patru zone din creier. În mod particular cele mai afectate zone au fost regiunile responsabile cu emoțiile, dar și cele asociate cu menținerea atenției, cu funcțiile executive și cu procesările senzoriale. Impactul neglijării asupra comportamentului copiilor variază de la învățare întârziată a limbajului, la rezolvări dificile ale problemelor de zi cu zi și la comportament social disfuncțional.

Cauzele acestor diferențe majore nu au fost abuzul fizic, în nicio formă. Copiii nu au fost deloc răniți. Cauza principală amintită de cercetători a fost absența atenției, a empatiei, a căldurii. Pe scurt, cauza a fost neglijarea, ignorarea. “Neglijarea” este definită ca lipsa de atenție a îngrijitorului la nevoile fizice, sociale și emoționale ale copilului. După cum am spus mai sus la alegerea gri-ului mai deschis, tot neglijare e și când ignorăm cu intenție nevoile copilului pe timpul nopții.


Cum se formează creierul bebelușului?

Creierul unui bebeluș începe să creeze conexiuni între celulele neuronale în primul an de viață. Când un bebeluș folosește în mod repetat aceste conexiuni, numite sinapse, acestea fac circuitul mai puternic. Conform cercetătoarei în neurologie Judy Cameron de la University of Pittsburgh, dacă un copil nu folosește aceste circuite în mod repetat, conexiunile se reduc și dispar.

Studiile arată că există anumite ferestre de timp specifice diferitelor regiuni din creier, în care acestea se dezvoltă sau dispar: pentru vedere, stimularea vizuala este cruciala de la naștere la cinci ani; pentru rezolvarea situațiilor dificile, stimularea cognitivă este importantă până la 12 ani; pentru comportamentul social, Bucharest Early Intervention Project a descoperit că un mediu empatic este în mod special important de la naștere până la doi ani. BEIP a observat că dacă erau plasați în familii iubitoare înainte de doi ani, copiii formau atașamente sănătoase și se dezvoltau bine din punct de vedere social.

Din punctul de vedere al neurobiologului Megan Gunnar, conectarea creierului bebelușului pentru interacțiuni sociale apropiate este crucială pentru reușita în societate. La University of Minnesota, Gunnar studiază importanța biologică a relațiilor. “Am evoluat în așa fel încât creierul nostru se dezvoltă doar în contextul relațiilor” spune Gunnar, explicând că e scris în biologia noastră să așteptăm când suntem bebeluși să primim interacțiuni atente și iubitoare de la cel care ne îngrijește. Când un bebeluș îi cere ceva adultului, creierul lui organizează răspunsul adultului ca un semnal, care se imprimă în creier, pur și simplu construiește căi neuronale. Pe măsură ce copilul crește, aceste modele, dacă sunt create cu răspunsuri atente și iubitoare, îi permit creierului să se descurce mai bine în orice situație stresantă din viață.


Cum măsoară oamenii de știință neglijarea?

Phil Fisher spune că cea mai importantă dovadă pentru impactul neglijării asupra creierului apare din măsurarea semnalelor electrice din creier și a producției de cortizol.

Când Nathan Fox a măsurat semnalele creierului fiecărui copil din proiectul bucureștean, a trebuit să amplifice semnalele transmise pentru a le putea măsura clar. “E ca și cum întrerupătorul cu temporizator al creierului lor ar fi fost dat mai încet și energia ce ieșea din creier era incredibil de mică” a spus Fox despre copiii instituționalizați. Un studiu din 2012 condus de Margaret Sheridan de la Boston Children’s Hospital a descoperit că aceasta se întâmplă pentru că creierul unui copil neglijat nu produce suficientă materie albă sau mielină. Materia albă acoperă și conectează neuronii și axonii lor. Această substanță grăbește semnalele electrice dintre neuroni, făcând comunicarea din creier mai puternică. Dar cercetările arată că neglijarea are impact și asupra nivelului de cortizol din organism și asupra posibilității fiecăruia de reglare a cortizolului, de reacție la stres.


Alte articole pe temă, în afara linkurilor de mai sus:

Neglect In Childhood Leaves Marks On Brain | IFLScience

How neglect shapes the brain » Scienceline