Purtatul copiilor – de Dr. Jack Newman

Da, cel mai renumit expert în alăptare. De la începutul lunii decembrie vreau să traduc aceste vorbe ale lui. E tragic că modul în care descrie trist ca erau tratați bebelușii prematuri este modul în care în continuare sunt tratați la noi în țara.

”Toate mamele de primate, de la cele mai primitive până la cele mai evoluate, își poartă puii o mare parte din zi. De asemenea dorm alături de puii lor. Îi hrănesc la sân, ceea ce poate fi îndeplinit mai ușor, mai convenabil și cu mai mari șanse de succes dacă puiul e în contact apropiat cu mama. Cu cât e mai lungă perioada de sarcină, cu atât e mai mare creierul, cu atât e mai neajutorat puiul, cu atât mai mult timp e alăptat și cu atât mai mult timp e purtat. Această abordare în raport cu hrănirea și creșterea a funcționat din timpurile primelor mamifere de pe pământ. Așa a fost mereu până acum recent.

Deci ce s-a întâmplat?

La sfârșitul secolului al 19-lea oamenii erau fermecați de ideea că știința este capabilă să ne ușureze viața. Și încă suntem fermecați, în ciuda diverselor eșecuri ale tehnologiei de a ne face viața mai ușoară în ultimii 150 de ani. Dar în timpul acesta nu am aplicat știința doar pentru a ne mișca în automobile și în avioane, sau pentru a ne spăla hainele, ci și pentru a ne crește copiii.

Dar alăptarea a fost o problemă pentru știință. Cum spunea și Lordul Kelvin, unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului 19, “Dacă poți măsura despre ceea ce vorbești și poți să-l exprimi printr-un număr, știi ceva despre subiectul tău; dar dacă nu-l poți măsura, cunoștințele tale sunt slabe și nesatisfăcătoare”. Cum poți măsura cât lapte suge bebelușul la sân? Hrănitul cu biberonul era “mai științific” pentru că se putea măsura cât mănâncă bebelușul.  Și cum ai putea măsura efectul creșterii copilului dacă este purtat în mod constant? Observările erau dificile din moment ce bebelușul se mișca. Așa că bebelușii au trebuit să devină observabili, au fost puși în cutii care au permis observarea calmă. Aceasta a fost o abordare bizară pentru că a modificat modelul de hrănire normală a bebelușului și modelul de creștere normală a bebelușilor și a copiilor. Cu alte cuvinte, bebelușii hrăniți cu biberonul și ținuți în pătuțuri au devenit noua “normalitate” și orice a variat de la acest normal a devenit problema și probabil nu era bun pentru bebeluș. Nu a durat mult pentru a se trage concluziile acestor experimente, oricât de anormale erau condițiile, și totul s-a revărsat în ceea ce pediatrii și alți “experți” au început să le sfătuiască pe mame.

Prin anii 1930 mamele erau sever atenționate să nu își ridice bebelușii din pătuț decât în anumite momente specifice. Când bebelușii plângeau, plângeau și mamele, dar experții le interziceau să îi ia în brațe sau chiar să-i atingă. Aceste fapte i-ar fi răsfățat. Un pediatru canadian chiar a scris că dacă ridici în brațe un bebeluș de 2 săptămâni care plânge faci primul pas către școala de corecție.

Am învățat multe de atunci, dar mentalitatea de a nu ne răsfăța bebelușii nu a dispărut. În anii 1960 și bebelușii prematuri trăiau în cutii (în incubatoare). Părinților nu le era permis să îi țină în brațe și nu puteau nici să-i atingă decât dacă aveau halat, mască și mănuși de parcă le-ar face o operație. În ultimii 20-30 de ani am învățat că acestea nu sunt bune pentru bebelușii prematuri și s-a dezvoltat noțiunea de a ține bebelușii piele pe piele pentru cea mai mare parte a zi-lei (Kangaroo Mother Care – îngrijirea stil cangur). S-a demonstrat că această îngrijire duce la o stabilitate și o dezvoltare mult mai bune pentru bebelușii prematuri. De exemplu, bebelușii prematuri care sunt purtați piele pe piele au mai mari șanse să își mențină temperatura stabilă decât dacă ar sta într-un incubator. Ritmul inimii și respirația sunt mai stabile, și la fel și nivelul glicemiei. Dar în ciuda cantităților mari de dovezi ale valorii îngrijirii stil cangur, multe unități speciale de îngrijire a bebelușilor prematuri nu au adoptat încă această tehnică.

Același lucru poate fi spus și despre purtarea bebelușilor, care e, în esență, o continuare a îngrijirii stil cangur. În urmă cu 40 de ani oamenii de știință au comparat efectele dezvoltării puilor de maimuță când aveau o mamă mișcătoare sau una nemișcătoare. Maimuțele erau crescute în cuști în care “mama” era un obiect neanimat (o butelie goală de înălbitor), care era ori staționar, ori același  obiect care se legăna pe o frânghie. În ambele situații puii se agățau de “mame”, fie că ele se mișcau sau nu. Dar maimuțele crescute cu mamele staționare au devenit depresive, au avut dificultăți în interacțiunea cu alte maimuțe, nu suportau să fie atinse și au dezvoltat acel tip de comportament stereotipic de legănare văzut frecvent la copiii lipsiți de atingere, cei din orfelinate. Au fost observate și alte comportamente patologice: auto-mutilarea și „comportamentul de auto-alinare“, cum ar fi suptul obsesiv al degetelor de la picioare. Ajunse la maturitate aceste maimuțe au afișat comportament violent.

  

Este interesant cum în ultimii ani “auto-liniștirea”, capacitatea de a se calma singur, a devenit un ideal în sfaturile pe care pediatrii le dau mamelor. Se spune că ar fi un lucru bun că un copil este capabil să se aline singur. Acest lucru este menționat în particular în relație cu alăptarea. “Nu vă alăptați bebelușii să adoarmă”, spun experții. Dar de ce? Ei bine, în mare pentru că acel copil nu mai are pretenții apoi de la părinți, în mod particular de la mamă. Nu de alta dar un bebeluș care suge ca să adoarmă va continua să vrea să sugă înainte de somn și acest fapt nu este convenabil. Este adevărat că bebelușii pot fi incomozi în stilul nostru de viață. Dar stilul nostru de viață poate fi foarte dăunător bebelușilor și poate e nevoie să regândim ce facem când ne creștem copiii. E ignorat total faptul că pe termen lung este mai ușor să adormi un bebeluș la sân, faptul că bebelușii și copiii adoră să sugă pentru a adormi, și faptul că uneori și mamelor le place să își adoarmă copiii la sân. Ideea este să îl faci pe copil “independent”, ca și cum forțarea “independenței” este un lucru bun. Oricum, independența forțată nu este o independență adevărată; independența care se dezvoltă din sentimentul de siguranță, aceea este veritabilă.

Abordarea “auto-alinării” este aplicată și la purtarea bebelușilor în brațe. “Dacă îți porți bebelușul, el nu va fi în stare să se aline singur. Nu va fi capabil s-o facă fără tine. Nu va deveni independent.”  Este atât de absurd! Bebelușii sunt făcuți să fie purtați în brațe și bebelușii ar trebui să fie purtați. Și, pe măsură ce vor crește, vor dori să fie purtați din ce în ce mai puțin. În final vor dori să fie purtați doar când sunt obosiți. Se va întâmpla mai repede decât vă așteptați. Și poate chiar vă va fi dor să îi purtați în brațe.”

Adăugăm noi mai multe linkuri:

•  Experimentul cu maimuțe poate fi citit aici.
•  Poate vă interesează și durerosul studiu pe maimuțe al lui Harlow, cel care a demonstrat nevoia bebelușilor de atingere.
•  Un documentar pe această temă aici, sau este și pe youtube.
•  Pagina de Facebook a lui Jack Newman
•  Un articol în 5 părți tradus de noi de pe blogul Boba, în care mai apar menționate efectele de tip orfelinat la copiii lipsiți de atingere. Aici prima parte, este link la final către următoarea.
•  Un articol complet despre prematuritate și îngrijirea stil cangur.
•  Și suntem mândre să spunem că avem și noi un aport la schimbarea lucrurilor în bine în România. Datorită nouă a fost implementată prima dată în România îngrijirea stil cangur.
•  Dacă tot vorbim despre cel mai mare expert în alăptare, vă recomandăm să citiți pe blogul nostru un articol tradus de pe site-ul La Leche League International referitor la purtarea bebelușului și alt articol scris de noi despre alăptare și purtare, despre cum purtarea bebelușului crește șansele reușitei alăptării, dar veți găsi acolo și moduri de a alăpta în diverse port-bebe-uri.