Wednesday, January 15, 2014

Cu scutecele textile în călătorie

Din vara anului trecut tot îmi propun să scriu care este experiența noastră cu scutecele textile în vacanțe.

Fie că vorbim de excursii scurte, de o zi, sau de călătorii cu mașina, sau de vacanțe mai lungi de două săptămâni, de fiecare dată e posibil să ne întrebăm dacă vom folosi scutecele textile sau ne vom cumpăra unele ecologice de unică folosință. Desigur, până să ajungem chiar la cele de unică folosință mai avem opțiunea mai ieftină și mai ecologică a inserturilor de unică folosință biodegradabile create special pentru scutecele hibrid.

Ce pot să vă spun din experiența de scuteceală textilă de aproape 4 ani și din ce am mai citit pe blogurile mămicilor scuteciste: este mai ușor decât credeți.



Excursie scurtă, câteva ore sau mai puțin de două zile

În această situație nu trebuie să vă stresați cu spălarea scutecelor decât când vă întoarceți acasă. Nu prea văd sensul să folosiți scutece de unică folosință. Sunteți ca în orice zi normală la plimbare, trebuie doar să depozitați scutecele folosite într-o geantă mică impermeabilă (sau o pungă dacă nu țineți așa mult la aspect și la ecologie).

Dacă nu aveți posibilitatea de a limpezi un scutec cu nr.2 puteți să utilizați ori un insert biodegradabil de unică folosință, ori măcar un liner, pe care le puteți arunca în wc cu tot cu murdăria solidă.

Câte?
Ar trebui să aveți la voi cam un scutec pentru fiecare 2 ore, plus 1-2 scutece în plus pentru situații neprevăzute.



Excursie mai lungă de două zile

(Noi am fost vara trecută plecați aproape 3 săptămâni fără mașină de spălat, cu 4 zile pe drum în mașină, și tot am putut mai ușor decât mă așteptam să folosim exclusiv scutece textile.)

Dacă nu aveți posibilitatea să spălați scutece, sau dacă simțiți nevoia să folosiți scutece de unică folosință, nu e nevoie să vă simțiți prost din cauza aceasta. Nu se întâmplă nimic rău dacă folosiți ocazional scutece de unică folosință, puteți să vă bucurați de vacanță. Eu recunosc că am pornit în concediu cu ideea că voi folosi la cel mic scutece ecologice de unică folosință și absorbante biodegradabile, pentru că știam că nu am mașină de spălat la hotel și drumul era foarte lung. Dar am vrut să duc scutecele textile cu noi, să le am aproape dacă are vreo iritație de la cele de unică folosință, de la plastic folosit vara pe căldură... Ei, și avându-le pe cele lavabile cu mine am fost tentată să le folosesc, îmi sunt dragi, parcă aveam mereu impresia că bebe stă mai confortabil în ele, și arată mai bine, mai ales că fiind vară îl țineam doar în scutec. Nu-mi place deloc când văd un scutec de unică folosință cum atârnă între picioare cu gelul acela greu, și cum se destramă firele de hârtie din învelișul exterior de la frecare, dacă nu poartă haine peste scutec.


Ei, și tot folosind din cele textile am observat că se și spală ușor. Și se usucă repede. Așa că am venit acasă fără să fi folosit scutecele ecologice de unică folosință. Credeam că le voi folosi pe mașină măcar, într-o zi întreagă de călătorie, ca să nu mă stresez cu depozitarea textilelor folosite. Dar parcă cu atât mai mult știind că stăm o zi în mașină în poziții fixe nu m-am simțit bine cu ideea să-i dau un scutec plin de chimicale. Însă dacă ajungeți la concluzia că cele de unică folosință vă sunt de ajutor în călătorie, poate în anumite momente specifice, pe mașină, pe avion, noaptea, etc. să nu vă simțiți prost. Concediul este pentru relaxare. Copilul sigur nu va deveni infertil de la utilizări atât de ocazionale, iar planeta o salvați destul în restul anului. Dar puteți să vă interesați din timp dacă nu cumva absorbantele de unică folosință v-ar fi mai de ajutor. Sunt mai ieftine și mai puțin voluminoase decât un pachet de scutece, mai sănătoase, fără dioxină, și biodegradabile deci nu distrugeți natura.



Câte?
Dacă aveți posibilitatea să spălați scutecele, trebuie să vă decideți câte luați cu voi, în așa fel încât să vă ajungă, să nu trebuiască să spălați zilnic, dar să nu ocupe prea mult loc în bagaj. Vara, la mare, veți folosi mai puține decât acasă pentru că veți fi mult timp la plajă cu scutece de înot. Pentru drum (mașină, avion) ar trebui să calculați un scutec o dată la 2 ore, plus 1-2 scutece în plus pentru situații neprevăzute. Scutecele spălate de mână necesită mai mult timp pentru uscare din moment ce nu au fost centrifugate. Nu uitați acest aspect când programați numărul necesar de scutece. Poate vă e de folos și acest calcul.

Alte idei
Dacă vreți să zburați cu avionul fără bagaj la cală, o idee bună ar fi să vă trimiteți printr-o firmă de curierat pachetul cu scutece la destinația de vacanță.


Dacă mergeți într-un loc ce îl vizitați des (la bunici, de exemplu), puteți să cumpărați și să lăsați acolo pentru următoarele vizite: detergent, oțet, ulei de tea tree, percarbonat de sodiu (înălbitor de rufe prin oxigenare), bicarbonat, salteluță de schimb, poate chiar și o cădiță de bebe (o veți folosi și la baia copilului) sau geantă pentru scutece.

Cum puteți spăla scutecele în excursii?
  •  Ideal ar fi să fiți cazați într-un apart-hotel sau la o pensiune și să aveți acces la o mașină de spălat. Lucrurile ar decurge astfel ca acasă, nu ar exista nimic schimbat. În această toamnă am fost la Budapesta și aveam mașină de spălat în apartament. Înainte de a o folosi i-am dat un ciclu la 90 de grade și am adăugat oțet, pentru a o dezinfecta și pentru a fi sigură că nu are depuneri de balsam de rufe de la utilizatorii de dinainte. Astă-vară la țară nu avusesem această idee și scutecele mi-au ieșit mirosind a balsam de rufe de mi s-a făcut rău (după ce nu folosești chimicale o perioadă îți dai seama ce frumos e mirosul de curat și ce intoxicant e mirosul de parfum sintetic). Problema nu a fost doar că nu au mai fost absorbante scutecele și bebe și-a udat toate hainele. Însă acel balsam rămas în țesătură i-a iritat toată zona inghinală :(. M-am felicitat încă o dată că folosim acasă doar detergenți bio.
  •  Considerentele de mai sus se aplică și dacă aveți în apropiere rude sau prieteni cu mașină de spălat, nu mai aveți griji cu scutecele.
  •  Sau spălate cu mâna. Eu am spălat cu mâna în copilărie la țară sau în studenție multe haine, deci nu mi s-a părut mare lucru.
  •  Cred că e mai greu doar dacă mergeți într-o zonă fără apă curentă (cu cortul, de exemplu). Sunt care spun că preferă scutecele textile când merg cu cortul pe munți din cauză că: nu depind de magazine, nu au de cărat apoi saci de gunoi plini de scutece murdare care nu se vor degrada niciodată (să le vezi așa multe laolaltă îți cam taie din elanul de iubitor-de-natură-căruia-îi-place-la-cort), și se spune că scutecele de unică folosință murdare atrag muștele, viermii și animalele sălbatice. Tot din articolele ce le-am citit pe temă, lumea recomandă un sac de PUL în plus și pentru scutecele curate, din cauza umidității crescute care nu vrem să fie atrasă în scutece, le vrem complet uscate.



Ce probleme pot să apară la spălarea cu mâna?
Vreau să dezvolt subiectul spălării de mână pentru că scutecele sunt niște haine speciale. Puteți greși la spălarea cu mâna în două moduri (vi le spun din experiența anului 2011):
  •  Dacă le spălați cu săpun în loc de detergent și  nu reușiți să le limpeziți cum trebuie. Săpunul rămâne apoi în fibrele polarului de la scutecele AIO, AI2 sau cu buzunar și acesta nu mai absoarbe lichidul în interior. Drept urmare, vor apărea scurgerile laterale și copilul se va uda cu pipi foarte repede pe haine. Eu credeam atunci că e ok să iei scutecul, să îl săpunești un pic și apoi să-l limpezești în apa de la robinetul chiuvetei. Pe când am ajuns acasă deja se păta cu toate scutecele. Nu e o tragedie, se ”repară” repede acasă.
  •  Așa că profit să vă recomand, oricare ar fi modul în care reușiți să spălați scutecele în deplasare, pe când ajungeți acasă să le dați un stripping, și pentru dezinfectare, și pentru eliminarea reziduurilor de detergent/săpun din fibre, pentru că e greu de mână să limpeziți așa bine ca o mașină de spălat.
  •  A doua greșeală ce am făcut-o în concediul din 2011 și care m-a costat câteva scutece dragi a fost spălarea în apă fierbinte. 40 de grade, cum recomandă marea majoritate a firmelor ce produc scutece cu PUL, nu este foarte fierbinte, gândiți-vă ca 37 e cam temperatura corpului. Eu le-am spălat în apă fierbinte și când am venit acasă 3 scutece dragi îmi erau delaminate. Adică stratul de PUL se desprinsese de scutec. Le folosesc și așa chiar și acum, după 2 ani și jumătate, am grijă să nu se rupă acea “pungă”. Pentru că nu e spart stratul de PUL.




Așadar care ar fi rutina de curățare de mână?
  •  Când un scutec se murdărește cu ”nr.2”, se curăță pe loc (dacă e posibil) materiile solide. Apoi se depozitează în sacul pentru scutece murdare. Scutecul de pipi se pune direct în sac.
  •  Gândiți-vă când credeți că trebuie spălate. Poate o dată la 2 zile, poate când ați folosit aproape jumătate din scutecele aduse în concediu. Calculați în cât timp se usucă și vedeți să aveți suficiente curate pentru această perioadă.
  •  Un pas opțional este limpezirea la robinet, individuală. Când se murdărește scutecul sau înainte de spălare.
  •   Tot opțională este păstrarea scutecelor murdare în apă (cu detergent sau fără). Plus: se curăță mai ușor. Minus: nu e tare bine pentru scutec să stea atât în apă.
  •  Scutecele se pun la limpezit în apă rece. În găleată/lighean/cădiță le mișcați rapid prin apă cu un băț sau un desfundător de scurgeri, sau cu mâna. Lăsați un pic la limpezit. Puteți să puneți în această apă, dacă doriți, detergent și/sau săpun pentru scoaterea petelor și/sau bicarbonat și/sau percarbonat de oxigen și/sau ulei de tea tree.
  •  Goliți apa murdară și umpleți recipientul cu apă caldă curată. Nu fierbinte. Adăugați detergent.
  •  Amestecați și acum apa cu scutecele cu o ustensilă sau cu mâna. Frământați-le. Lăsați-le 30-60 de minute în apa cu detergent. (Eu le lăsam seara după duș, înainte de cină și plimbare, îmi lua câteva minute. Când veneam de la plimbare le limpezeam și le puneam la uscat.)
  •  Goliți apa murdară și umpleți cu apă curată, mai rece. Amestecați din nou apa.
  •  Opțional puteți pune în apa de limpezit oțet.
  •  Opțional lăsați să acționeze 30 de minute. După aceea mai limpeziți o dată.
  •  Sau dacă atâtea așteptări vă deranjează, puteți și să limpeziți individual rapid fiecare scutec la robinet. Deși așteptările pot fi luate drept pauze în care faceți seara altceva în camera de hotel.
  •  Nu stoarceți foarte tare PUL-ul sau lâna.
  •  Puneți scutecele la uscat luând în considerare observațiile de mai jos referitoare la soare și calorifere.



Ce scutece se spală mai ușor de mână?
  •  Polarul se limpezește ușor de pipi/kk, se spală foarte ușor, petele ies repede. Trebuie doar limpezit foarte bine de detergent.
  •  PUL-ul din coveruri sau din scutecele cu buzunar se spală foarte ușor, trebuie doar să aveți grijă să nu fie fierbinte apa.
  •  Absorbantele din microfibră se limpezesc ușor de pipi/kk, se spală foarte ușor, fac spumă repede ca un burete, dar se și limpezesc ușor de detergent.
  •  Materialele naturale (bumbac, cânepă, bambus) se spală mai greu, ies petele foarte greu (de cele mai multe ori nu veți reuși de mână să scoateți pete de kk), fac greu spumă (vreau spumă ca să îmi dea impresia că ajunge detergentul în toate fibrele materialului și scoate murdăria afară).
  •  Lâna e mai pretențioasă la spălare (temperatură, detergent special, lanolină) și la uscare (suprafață plană). Vara pe plajă nu aș folosi-o, dar iarna e la fel de pretențioasă și acasă, așa că dacă aveți loc de detergenți în plus, de ce nu?



Ce scutece se usucă mai repede?
  •  Polarul și microfibra se usucă vara în cel mult o zi, uneori în câteva ore. Ceea ce înseamnă că ori va trebui să duceți mai puține scutece, ori veți putea să spălați mai rar dacă duceți scutece cu polar ce se pot desface, gen scutec cu buzunar și inserturi. Un AIO (All-In-One) care are absorbantul cusut în interior se va usca greu, chiar dacă e microfibră și polar.
  •  PUL-ul din coveruri sau din scutecele cu buzunar se usucă în câteva zeci de minute.
  •  Fibrele naturale, mai ales cânepa și lâna, sau mai ales obiectele groase (un fitted cu absorbant cusut în interior) au nevoie de mai multe zile pentru a se usca. Mai ales că nu aveți cum să stoarceți apa din ele așa cum o face mașina de spălat. Veți vedea că oricât le stoarceți, tot va picura apă din ele după câteva minute (atenție să nu alunecați pe balcon!), pe când după spălarea cu mașina nu picură. Singurele scutece naturale care se usucă repede sunt bucățile de finet, deci scutecele tradiționale.
  •  Uscarea la aer este mai rapidă și mai sănătoasă decât uscarea în interior.
  •  DAR un aspect important este următorul: vara, deși soarele e benefic pentru dezinfectare, uscare și albire, nu puneți scutecele (sau coverurile) cu PUL în soare direct. Am făcut și această greșeală în 2011 la mare, unde era soare mai puternic decât acasă. Pe lângă apa fierbinte sunt sigură că și soarele fierbinte a contribuit la delaminare. În vara 2013 am pornit la drum sigură că scutecitul textil în călătorie înseamnă sacrificarea unor scutece, și chiar și așa mi s-a părut că merită. Dar dacă am spălat la temperatură normală și am pus pe uscător inserturile în soare direct și scutecele cu PUL în umbra lor, nu mi s-a stricat niciun scutec.
  •  Iarna, dacă vreți să uscați pe calorifer, nu puneți direct scutecul cu PUL sau coverul. Ori le întindeți în apropierea caloriferului, ori le puneți pe calorifer peste un material gros, cu polarul în jos,  și le verificați mereu să nu se supraîncălzească. Desigur că aceste sfaturi sunt valabile și pentru scutecitul textil de acasă.


Poate se vede că eu prefer scutecele cu buzunar și în concediu. Dacă preferați cover de PUL pentru spălare, uscare și volum mic în bagaje, vă recomand scutece tradiționale sub el. Se usucă cel mai repede, pe când la fitted sau prefolds din materiale naturale durează foarte mult uscarea, mai ales spălate de mână.



Accesorii utile:
  •  Inserturi de unică folosință –  pentru drum, pentru situații de nr.2 în care nu aveți unde să limpeziți scutecul de materiile solide.
  •  Linere de hârtie – din același motiv de mai sus, măcar pe drum pentru a putea arunca ușor la toaletele de pe drum direct la wc linerul plin cu materii solide, fără să mai trebuiască să vă chinuiți să le dați jos de pe scutec. Cu linerele Charlie Banana aveți noroc că nu mai trebuie să puneți cu voi șervețele de hârtie sau bucăți de material pentru curățarea fundulețului. Acestea sunt 2 în 1, linere și șervețele fine pentru curățarea zonelor intime ale bebelușului. Mai ales pentru drum, în rest puteți folosi și bucăți mici de finet sau muselină umezite pentru spălarea fundulețului, pe care le spălați apoi la fel ca scutecele, le puneți în sacul de scutece murdare. Eu îl spălam pe bebe direct la chiuvetă, nu folosim șervețele speciale pentru șters fundulețul. Linerele și absorbantele de unică folosință sunt utile și pentru situațiile când e nevoie să folosiți o cremă pentru iritații. Bebelușul se poate irita chiar dacă folosiți aceleași scutece: ori din cauza spălării diferite și limpezirea necorespunzătoare, ori din cauza reziduurilor din mașina de spălat, ori din cauza schimbării alimentației, ori a schimbării rutinei, ori pur și simplu de la o erupție dentară.
  •  Șervețele de hârtie și/sau de material (vezi punctul anterior)
  •  O sticlă mică cu apă pentru a uda șervețelele când sunteți pe drum. Poate chiar cu spray pentru a pulveriza ușor apa?
  •  Salteluță pentru schimbatul scutecelor – foarte utilă și pe mașină (să nu murdărească bancheta), și pe avion sau în benzinării sau în alte locuri străine (să nu ia ceva virusuri, bacterii sau ciuperci), și pe munte sau în alte expediții, unde nu ar fi la fel de comod pe iarbă sau pe pământ direct :D.
  •  Gentuță impermeabilă mică de scutece – pentru scutecele murdărite pe drum, în mașină, pe avion, în călătoriile zilnice departe de hotel. Partea bună e că această gentuță e foarte utilă și acasă la ieșirile în oraș, și pentru costumele de baie ude. Sau din contră, pentru a menține în siguranță, uscate, obiectele importante dintr-o geantă de plajă/piscină, cum ar fi telefonul mobil și actele.
  •  Sac pentru scutece – indispensabil în camera de hotel, altfel nu văd unde să țineți scutecele murdare până când le spălați, și să nu miroasă în baie. Mi-a mai fost util și la venirea acasă, nu aveam scutece murdare, dar aveam scutece care nu se uscaseră de tot după spălare. Ca să nu-mi ude alte haine le-am pus în sac.
  •  Săpun – opțional, pentru spălat petele. Eu mi-am dus oricum, nu folosim săpunurile din hoteluri nici pentru spălat pe mâini.
  •  Detergent – pus într-o mică butelie. (Sau poate aveți acasă mostre de detergenți.) La mare am dus cu mine. Astă-toamnă la Budapesta am știut că am de unde să cumpăr detergent bio așa că am profitat de ocazie.
  •  Oțet – opțional, foarte puțin, pentru o mai bună limpezire și pentru dezinfectare. Oțetul omoară majoritatea bacteriilor, așa că prinde bine.
  •  Bicarbonat de sodiu – opțional, pentru scoaterea reziduurilor de detergenți și dezinfectare. Normal că nu îl veți duce acum dacă nu îl folosiți și acasă în mod curent, eu încerc să vă ofer idei variate și luați ce vi se potrivește.
  •  Înălbitor cu oxigen (percarbonat de sodiu, sau peroxid) – opțional, nu pentru înălbire, ci ca să vă asigurați că nu rămân reziduuri de detergenți (e bun pentru stripping), și pentru dezinfectarea scutecelor. Poate auziți mereu cum lumea folosește Miofresh pentru dezinfectarea scutecelor. Miofresh nu e altceva decat percarbonat de sodiu (30%) și un pic de săpun (5%). Deci dacă doreați percarbonat pentru dezinfectarea scutecelor, înălbitorul nostru cu oxigen are percarbonat de sodiu.  
  •  Ulei de tea-tree – opțional, pentru dezinfectare. Ia citiți acest studiu și vă minunați ce efecte are asupra streptococului aureu rezistent la antibiotice (MRSA), asupra tuturor enterococcilor, asupra K. Pneumoniae, S. Maltophilia, Klebsiella. E mic, eu oricum îl iau peste tot pentru răceli, pentru efectul anti-insecte, pentru dezinfectarea rănilor.
  •  O cădiță pliabilă sau gonflabilă dacă nu aveți în camera de hotel. Sau o găleată sau un lighean (dacă mergeți cu mașina în concediu). Asta dacă nu aveți mașină de spălat haine. Dar mai jos în linkuri apare și o metodă de spălat haine în pungă, deci orice se poate încropi :D. Noi avem o cădiță gonflabilă din 2009.
  •  Poate un detergent dezinfectant  mutat într-un recipient mai mic, pentru cada hotelului dacă nu folosiți cădița proprie. Această alegere o veți face probabil oricum, și dacă nu spălați scutece, pentru a putea sa-i faceți baie în ea celui mic. Noi am dus cădița gonflabilă și pentru baia bebelușului.
  •  Dacă vă bazați pe cada hotelului poate nu e o idee proastă să aveți la voi un dop, nu e sigur că toate au.
  •  Sfoară și cleme de rufe dacă nu aveți în camera de hotel uscător de rufe. Clemele doar dacă suflă vântul unde mergeți.
  •  Un rucsăcel pentru excursiile de câteva ore (de acasă sau de la hotel), pentru a avea la îndemână șervețelele, scutecele curate, gentuța pentru cele folosite și eventual sticluța de apă pentru șervețele. Dar oricum probabil că aveați în plan o astfel de geantă, chiar și pentru gustări. Toată lumea are genți pentru scutece, chiar și utilizatorii de scutece de unică folosință, deci nu trebuie să vă sperie atâtea idei în această listă. Probabil unele erau implicite pentru voi, le scriem să nu uitați ceva ce v-ar interesa.
  •  Jambiere – dacă veți călători pe răcoare sau chiar în sezon friguros. Ca să nu fie bebe dezbrăcat complet când îl schimbați în frig. Idee valabilă și pentru cei cu scutece de unică folosință.

(arhiva personală, 2012, Grecia
dacă nu aveți sfoară puteți prinde clemele pe lateral ca să nu cadă scutecele de pe o balustradă mai groasă)



Din cele de mai sus eu NU am dus cu mine la mare: bicarbonat, înălbitor, dezinfectant (am avut vănița gonflabilă), dop, sfoară, jambiere (era vară). Însă faptul că am pus cu noi detergent m-a ajutat mult când am făcut bagajul celui mic. Nu a mai trebuit să-i pun pentru 3 săptămâni 3 tricouri pentru fiecare zi (se murdărește repede), plus 3 maieuri pentru fiecare zi (dacă ar fi fost prea cald), plus câte altele nenumărate pe care le punem pentru orice situație. Cum își păta un tricou, cum i-l puneam la înmuiat în apa cu detergent din cădița cu scutecele puse la spălat. Altfel recunosc că nici nu aș fi avut haine suficiente pentru el să pun, nu are 30 de perechi de pantaloni de pijama. Aici sunt poze cu uscătorul nostru de vara trecută din Bulgaria (observați că scutecele cu PUL sunt jos unde ajungea soarele foarte puțin):


(Boba Air limpezită de apa mării și de nisip și apoi uscată)



Acum mai trebuie să vă gândiți doar ce scutece veți folosi acasă înainte de plecare, ca să nu le folosiți pe cele pregătite pentru concediu. Și înaintea plecării mereu le pun și pe acestea la spălat și le întind pentru a fi curate și uscate la întoarcere, când probabil mă întorc cu scutecele din concediu gata de a fi puse la spălat. Sau folosesc înainte de plecare absorbantele de unică folosință biodegradabile, dacă nu am posibilitatea să pun haine la spălat și să le întind înainte de plecare.

Sfaturile pentru spălarea de mână se pot aplica și în alte situații speciale: urgențe, căderea electricității, stricarea mașinii de spălat, etc.

Alte idei:


1 comment:

  1. Eu voi naste in ianuarie si as dori sa folosesc scutece refolosibile. Ce imi recomandati sa iau pentru inceput? Si cate mi-ar fi suficiente?

    ReplyDelete