Friday, June 17, 2011

Despre Wishbone Design




Povestea studioului Wishbone Design a început în 2005. În spatele afacerii e o familie de neo-zeelandezi, care la momentul acela trăia în New York. Rich este dintr-un orăşel mic din Noua Zeelandă. Aşa că, dintr-o dorinţă de aer, spaţiu, natură şi cer liber, cât a locuit în New York îşi petrecea aproape toată ziua în Central Park.

Prima bicicletă Wishbone a fost creată din dorinţa de a le oferi celor trei copii o parte din copilăria minunată pe care cei doi părinţi au avut-o. Pentru că atunci când aceştia erau mici, iarba era mare, aerul era proaspăt şi adulţii nu le stăteau în cale. Fugeau pe unde voiau, până seara târziu, când adormeau zâmbind, gândindu-se la ziua trecută.

Rich a creat designul şi prototipul de la prima bicicletă Wishbone în baia lor din New York. De acolo studioul lui a ajuns într-un garaj în Wellington şi apoi în locaţia prezentă. În ziua de azi, bicicleta Wishbone e vândută în toată lumea şi e un mare hit!

Studioul Wishbone consideră o provocare faptul că vor să creeze designuri care să transforme experienţa copiilor, să reducă per total consumul, să livreze un produs prietenos cu mediul înconjurător şi să aducă oamenii, copiii, împreună.

Folosind materiale naturale şi reciclabile, Bicicleta Wishbone reorganizează total când şi cum învaţă un copil să folosească o bicicletă. Şi înlocuieşte mai multe produse pe care le-aţi fi cumpărat, şi copilul le-ar fi folosit, stricat şi aruncat. Bicicleta Wishbone este perfectă pentru orice îşi doreşte copilul dumneavoastră între 1 şi 5 ani şi nu mai aveţi nevoie să-i cumpăraţi şi alte produse.

În plus, bicicleta Wishbone mai are “ţesute” în procesul de creaţie şi sentimente de umanitate, pentru că e vorba de o mână de oameni care lucrează cu drag la aceste produse.

Astfel,
- nu aveţi parte de conspiraţii ale corporaţiilor,
- designul este făcut cu inteligenţă şi stil,
- numărul bicicletelor fabricate este mic, dar ele sunt făcute astfel cu mult drag şi cu suflet
- susţine mediul, ecologia, comunităţile, familia, copilăria sănătoasă
- susţine conducerea prin imaginaţie
- susţine prieteniile între copii.

Suportul pentru mediu, pentru social, pentru etică, se regăseşte peste tot în studioul Wishbone Design şi în produsele lor. De la căutarea materialelor, până la unde şi cum manufacturează, până la sistemele de birouri şi suportul pentru alte organizaţii. Wishbone design are un scop în a-şi îmbunătăţi toate aceste concepte an de an:
- în noiembrie 2007 Wishbone Design s-a lansat în Noua Zeelandă, sprijinind asociaţia New Zealand Heart Children în competiţia anuală de biciclete din jurul lacului Taupo.
- în decembrie 2007 Wishbone Design hotărăşte să se folosească de serviciile băncii ANZ Bank, cea care oferă cel mai mare suport pentru planetă din toată lumea, numită astfel de Dow Jones Sustainability Index în 2007, 2008 şi 2009.
- în februarie 2008 se lansează Wishbone Bike.
- în mai 2008 firma adoptă politica “fără plastic în ambalaje”
- în august 2008 firma adoptă politica reducerii emisiilor de carbon şi a gazelor de seră. De asemenea, materialele de marketing se imprimă doar pe materiale fără clor şi reciclate.
- în septembrie 2008 se lansează prima bicicletă de ediţie limitată: designul Endangered Snail încurajează protecţia biodiversităţii şi o planetă sănătoasă
- în februarie 2009, la Târgul Internaţional de Jucării de la Nurnberg, participă cu un Eco Stand, făcut din cutii de MDF uşor şi reciclat. Întregul display a fost transportat din Noua Zeelandă în Germania în bagaj.
- în mai 2009, Bicicleta Wishbone a fost listată în topul 100 a celor mai plini de influenţă oameni şi produse ECO, de Revista Time, Green Design 100.
- în august 2009, pentru un audit de încredere, s-a trecut la acreditarea ISO9001 pentru manufacturare. S-a început procesul pentru acreditarea socială şi etică ICTI pentru manufacturier.
- în septembrie 2009 s-a lansat şaua din silicon pentru bicicletă. Manufacturarea siliconului foloseşte mai puţină energie şi apă decât plasticurile alternative, nici un chimical din petrol şi foloseşte din plin materiale crude naturale.
- în noiembrie 2009, geanta pentru produsele de rezervă ale bicicletei e fabricată din bumbac organic. Cutia bicicletei are un design nou, cu panouri refolosibile, pentru a reduce pierderile legate de împachetare.
- în decembrie 2009 se lansează a doua ediţie limitată de biciclete, Koru, care celebrează diversitatea, comunitatea şi construirea unui viitor împreună.

Mai multe despre bicicletele Wishbone într-o postare viitoare. În curând veţi putea achiziţiona biciclete Wishbone în magazinul online Kiddy Shop.

4 comments:

  1. Roxana, nu ma lasa sa comentez de pe contul Kiddy.

    Pretul e 880 ron.

    Pana cand voi mai posta despre ea, o poti vedea aici: http://www.wishbonedesign.com/#/products/wishbone-bike/3-in-1-demo/ (conceptul 3 in 1).

    Noi avem aduse la magazin cele doua modele limited editions: wollemi http://www.wishbonedesign.com/#/products/limited-editions/wollemi-bike/ si koru http://www.wishbonedesign.com/#/products/limited-editions/koru-bike/. Wollemi are si saua de silicon inclusa in pret.

    ReplyDelete
  2. Raluca, mersic:)
    Arata tare bine..Poate negociez cu tati un cadou pentru matza:d

    ReplyDelete
  3. Roxana, suma e mare, nu neg. Asa ca daca vrei, dupa ce-l lamuresti, pot sa ti-o trimit sa o vezi si apoi sa decideti daca va place.

    ReplyDelete