Interviu UNICEF cu Dr. Nils Bergman - tradus cu ocazia Zilei Internaționale a Informării despre Îngrijirea Stil Cangur

O scurtă introducere:
- azi e Ziua Internațională a Informării despre Îngrijirea Stil Cangur
- Dr. Nils Bergman este cel care a inițiat implementarea îngrijirii stil cangur în secțiile de terapie intensivă neonatală
- în aprilie 2015 Dr. Nils Bergman a acordat un interviu celor de la UNICEF cu ocazia unei conferințe referitoare la sistemul Baby Friendly din maternități.


Cum ați început să implementați îngrijirea stil cangur (Kangaroo Mother Care - KMC)?

Am auzit prima dată de KMC în 1987 în timpul unui curs, apoi am implementat KMC în 1988. La spitalul misionar unde începusem să lucrez nu aveam incubatoare, așa că am început să aplicăm îngrijirea piele pe piele imediat după naștere, și această decizie a avut un efect important, cu o îmbunătățire a supraviețuirii bebelușilor cu greutate foarte mică de la 10% la 50%.

Contact piele pe piele la secția de terapie intensivă neonatală

Sursă poză: Unicef UK/2012/Jeffs

De ce sunt atât de afectați bebelușii născuți prematur când sunt separați de mamă?

În cercetările făcute pe primate, separarea este folosită ca o măsură bine stabilită de stres extrem. Este foarte clar stabilit că o reacție a creierului limbic produce și schimbări psihologice, și fiziologice, prin mecanisme epigenetice. Adaptarea se traduce prin consecință negativă pe termen lung, care e de fapt acum numită Developmental Origins of Health and Adult Disease (DOHAD). Separarea dereglează, prevenind sau amânând tranziția și stabilizarea. Acestea se aplică și la bebelușii născuți la termen, care au o rezistență interioara la stres – nu fiecare bebeluș separat va experimenta schimbări nocive. Bebelușii prematuri au însă o rezistență mai scăzută și astfel sunt mai predispuși să treacă prin schimbări de dezvoltare potențial nocive.


Unde intră în scenă alăptarea?

Corpul părintelui (da, poate fi și tata, dar în principal mama) oferă reglarea valorilor de referință fiziologice de bază (de asemenea prin mecanisme epigenetice), oferind procesul neuronal necesar din creierul limbic. Această reglare biologică timpurie este descrisă de Myron Hofer ca fiind substratul neuronal al ”conectării”. În timp aceasta duce la un atașament sigur, dar alăptarea este ”motorul” neîntrerupt care asigură în continuare schimbările senzoriale și socio-emoționale care întăresc acest atașament sigur. Eu consider că hrănirea este pe locul doi ca importanță în acest comportament.


Ce pot face părinții?

Părinții pot să fie prezenți. De fapt ei trebuie să fie prezenți. Există un studiu care a demonstrat că nici nu trebuie să facă nimic, chiar și simpla lor prezență în secția de terapie intensivă neonatală îmbunătățește rezultatele prematurilor. Dar mai pot să facă ceva, și ar trebui s-o facă: contact piele pe piele. Acesta este mediul în care nou-născuții se așteaptă în mod biologic să fie puși după naștere, acesta e locul în care are loc dezvoltarea optimă fără adaptare nocivă. Contactul piele pe piele este de fapt un loc de îngrijire, nu e ceva ce noi ”facem” în sensul activ și intervenționist, este ceva ce oferim fiind total și fizic locul/mediul pentru bebelușul prematur.


Ce diferențe vedeți în unitățile neonatale de azi, comparativ cu atunci când ați început?

În urmă cu 20 de ani, toate secțiile de terapie intensivă neonatală erau cam la fel: hi-tech, ore de vizită stricte, nu era permisă atingerea părinților. Schimbarea este faptul că acum există o mare variabilitate, sunt multe unități care nu s-au schimbat deloc, dar din ce în ce mai mulți părinți sunt lăsați și primiți în secții, și chiar li se permite să își atingă bebelușii. Dar nu văd schimbarea pe care neuroștiința noastră de bază o așteaptă: contactul piele pe piele la orice nivel este întâlnit în mai puțin de 5% din nașteri pe tot globul, și ca loc implicit de îngrijire este aproape inexistent.


Ce element din acest progres vă încântă cel mai mult?

Progresul cheie este acela că neuro-știința ne oferă acum motivele raționale necesare pentru contactul piele pe piele și pentru noțiunea de “zero separare”, care era absentă în trecut, împreună cu dovezi noi din teoriile despre microbiom, despre neuro-plasticitatea maternă reproductivă și epigenetică. Aproape paradoxal, văd progrese în faptul că acum vedem că rezultatele pe termen lung ale îngrijirii curente sunt într-adevăr slabe, în ceea ce privește ”calitatea supraviețuirii”, comparativ cu ”cantitatea de supraviețuire”: și natura acestei calități slabe este complet în sprijinul consecințelor de așteptat ale separării în programarea din partea de început a vieții și din teoria științelor vieții (și DOHAD). Nevoia pentru schimbare e aici, și să sperăm că va atinge un punct critic.

Nils Bergman va discuta despre neuro-știința din spatele noilor standarde neonatale la conferința Taking Neonatal Care to the Next Level, în 19 Mai 2015, la Londra.