Tuesday, November 18, 2014

Cagule, botoșei și mănuși din lână organică Merinos Pickapooh

Pickapooh au fost primele produse din lână Merinos organică din România. Mai sunt făcute și hand-made în Germania, în mod etic, într-o echipă frumoasă.

Anul acesta am adus niște produse noi și am înnoit stocul la cele de dinainte. Au venit de vreo lună, dar nu am apucat să ne lăudăm cu ele, noroc că le-ați văzut voi și ați început să goliți stocurile :)).

Așadar, cagule din polar făcut din lână Merinos organică avem acum și varianta Ciocolată, și varianta Mușchi Verde. Vă reamintesc cât e de minunată lâna:

  • dacă bebelușul salivează mult datorită erupției dentare, cagula nu va permite umezelii să-i ajungă la piele și îi va ține cald. 
  • copilul nu va transpira în zona capului și a gâtului, din cauză că lâna respinge apa, o duce la exterior, și lasă pielea să respire. 
  • ținând apa la distanță, am văzut în ultimele 3 ierni în care au folosit-o copiii mei că se pot juca atunci când afară ninge fără să fie nevoie de capișon. Capișonul costumului de ski îi încurca la joacă, așa că acest aspect a fost foarte apreciat :).
  • lâna este moale, fină, hipoalergenă. Nu se murdărește repede. 






Mănuși, la fel ca anii trecuți, din lână Merinos organică la exterior și căptușeală din bumbac organic în interior. Acum și Maro Ciocolată, și Mușchi Verde. Sunt singurele mănuși care le mențin calde copiilor mei mâinile atunci când se joacă în zăpadă, și am încercat chiar și mănuși speciale de ski cu Gore-tex. Acestea de la Pickapooh, chiar dacă la exterior par ude datorită zăpezii, în interior sunt uscate și calde. Mențin temperatura corpului, țin apa la distanță, nu se murdăresc repede.




Ni s-au cerut botoșei cu șireturi în locul celor cu velcro, așa că ne-am conformat. Avem acum în magazin botoșei din lână Merinos organică la exterior și pluș moale și gros din bumbac organic în interior! Variantele Maro Ciocolată și Mușchi Verde

  • Sunt minunați mai ales pentru copiii purtați, pentru că acoperă piciorul copilului chiar dacă i se ridică pantalonii atunci când e la pieptul mamei. Și se leagă foarte bine pe picior, deci nu vor aluneca. 
  • În plus, sunt ușori, nu știu cui i s-ar părea confortabil să stea într-un hamac cu două greutăți legate la picioare. 
  • Dar botoșeii nu fac diferențe, deci vor păstra calde toată iarna, pe orice vreme, și piciorușele copiilor purtați, și ale celor din cărucioare. 
  • Se pot închide pe piciorul copilului direct pe piele sau peste pantaloni. 
  • Lasă pielea să respire, copilul nu va avea niciodată picioarele transpirate și deci nu va fi în pericol să răcească. 
  • Nu se murdăresc repede.
  • Chiar dacă afară ninge, umezeala nu va ajunge la picioarele copilului. 
  • Mărimea 3 are talpă de piele moale, nu de lână, așa că dacă cel mic vrea să pășească, poate face asta liniștit. Pot fi deci folosiți ca papuci de casă dacă e răcoare. 





Revenim mâine cu prezentarea altor noutăți.





No comments:

Post a Comment