Wednesday, February 12, 2014

Boba Air te salvează și la piscină

V-am spus deja cât de util mi-a fost marsupiul Boba Air la mare și în mica excursie de la Budapesta ca marsupiu de rezervă pentru momentele când cel mare vrea și el în brațe.

În luna noiembrie am mai descoperit o situație în care nu știu cum m-aș fi descurcat fără Boba Air. Eram la Oradea și am vrut să profităm de locație și să ne distrăm la Aqua Park President în Băile Felix, un complex cu mai multe piscine cu apă termală, cu apă sărată, cu tobogane, vârtejuri, valuri și hidro-masaj.

Am mers cu cel mic care avea aproape un an și cu cel mare de 4 ani. Când celui mic i s-a făcut somn, l-am luat în Boba Air, a supt și a adormit. Eu am intrat în piscina copiilor, unde apa era până deasupra genunchilor și am început să mă plimb în timp ce micul pui dormea liniștit la piept. Am făcut aqua-gym și m-am relaxat, m-am jucat cu cel mare și ne-am simțit toți bine, fără ca somnul celui mic să ne strice programul. Fiind la pieptul mamei nu l-a speriat locația necunoscută sau zgomotele puternice. A dormit dus, liniștit, s-a simțit în siguranță.



Ce m-aș fi făcut fără Boba Air?

  • Noi am mers acolo pentru cel mare, așadar nu puteam programa altă dată ieșirea, pentru ca i-ar fi fost somn celui mare.
  • Poate că ar fi trebuit ca eu să nu mă distrez cu familia, să nu petrec timp cu copilul mai mare, ci să rămân în Oradea la hotel cu cel mic.
  • Poate că ar fi trebuit cât doarme el să stau în mașină, în frig, sau în mașină cu motorul pornit.
  • Poate că ar fi trebuit să încerc să îl adorm în zgomotul și înghesuiala din vestiar.
  • Poate că ar fi trebuit să îl adorm într-un colț al complexului, dar fără să intru înainte de somnul lui în apă nici eu, nici el, ca să nu fim uzi. Și să stau acolo izolată cât timp doarme.
  • Am văzut o mamă ce își legăna fetița să adoarmă, mi s-a părut dulce. După ce a adormit-o a așezat-o pe un șezlong fără margini, de pe care ar fi căzut de s-ar fi mișcat în somn, iar apoi a plecat de tot de la etajul respectiv! Eram la etaj, unde sunt piscinele copiilor și niște șezlonguri doar. Între zecile de șezlonguri fetița a rămas singură dormind pe unul fără nicio margine. Fără niciun adult din familie în jur. Deci probabil fără Boba Air ori sacrifici distracția ta și a familiei, ori sacrifici copilul ce trebuie să doarmă.

Dar așa, cu Boba Air
  • am putut să facem baie toți 4, să ne distrăm.
  • am putut să îl alăptez pe cel mic de câte ori a vrut fără să atrag vreo privire, pentru că nimeni nu știa ce facem.
  • am putut în momentele în care soțul meu nu era lângă mine să am grijă de doi copii. Și pe jos pe gresie între piscine, sau pe scări, să îl țin de mână pe cel mare să nu alunece, în timp ce cel mic era în siguranță. Și în piscina pentru copii să îl ajut pe cel mare la tobogan. Și în piscinele mai adânci să îl țin aproape pe cel mare cu colacul, chiar și unde era vârtej, în timp ce cel mic îmi stătea la piept lăsându-mi mâinile libere.
  • am putut să îl adorm pe cel mic în Boba Air fără să mă stresez că ud materialul subțire, ca de parașută. Nu are burete, nu se îngreunează când e ud. 
  • am putut sta în piscina copiilor cu Boba Air încă legată la brâu și când micul pui voia să se joace în apă. Nu îmi era grea, nu a trebuit s-o tot duc sau s-o aduc de la șezlong, nu a fost o problemă că o țin în apă și când n-o folosesc. Acum privind pozele în care o am legată doar la brâu mai văd un avantaj, camuflează burta :)).
  • fiind mică nu ocupă loc mult în bagajul cu care mergeți la piscină, e cât un port-fard, cât un penar, când o împachetați.

în două din poze piticul suge, dar nimeni nu a observat


Din nou sloganul companiei Boba se potrivește perfect, Boba - freedom together. Nu trebuie să ne abandonăm copiii ca să fim liberi, putem fi liberi împreună dacă ne facem viața mai ușoară și ne definim realist prioritățile și valorile.



4 comments:

  1. Mie nu mi se pare atât de comod. Dupa 15 minute de purtat bebelusul meu de 6.5 kg au inceput sa ma doară umerii, iar pe piciorusele lui bebe, dupa o ora de purtat raman urme de la materialul prea subtire. Eu nu vad cum as putea sa-l port la vara când bretelele vin direct pe piele. Mai mult ma îngrijorează ca materialul taie piciorusele bebelusului din cauza cusaturii.
    Eram foarte entuziasmată când l-am primit, dar m-a dezamăgit :(

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna Lacry,

      orice port-bebe iti da dureri de umeri daca nu e purtat bine. Asta-vara la mare l-am folosit continuu cu copilul de 12.5 kg. Singurele momente cand ma dureau umerii erau cand il lasam mai jos ca sa poata suge, in rest daca e purtat sus pe piept nu ma durea nimic. Uite si o poza in care bretelele imi vin direct pe piele, vezi ultima poza de aici: http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2013/08/boba-air-testata-in-concediu-port-bebe.html

      Cu urmele de la picioruse eu nu am port-bebe care sa nu-i lase urme, dar daca acestea trec repede, daca nu sunt rosii, daca picioarele nu sunt mai mov (semn ca nu circula bine sangele), e ok. Al meu are urme si de la sosete, nu mi-am facut probleme. Din moment ce atunci cand il pun in Boba Air adoarme aproape imediat nu cred ca il deranjeaza deloc.

      Ne pare rau ca nu va e pe plac, daca doriti sa il vindeti caut link catre un grup de pe Facebook unde mamicile asteapta nerabdatoare anunturi de vanzari de marsupii ergonomice. Sa-mi spuneti daca doriti.

      O seara frumoasa!
      Raluca.

      Delete
    2. Inca ceva: uite aici am purtat fara probleme si dureri un copil de 16 kg: http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2014/01/boba-air-bun-si-pentru-copii-mari.html

      Si mi-am mai amintit sa spun sa te uiti la pozitia picioruselor. Daca acestea stau in jos si nu in pozitie de M atunci e posibil sa il taie mai tare marginile. Aseaza-i bine funduletul (uita-te in pozele de aici: http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2013/08/boba-air-testata-in-concediu-port-bebe.html), sa fie funduletul mai jos decat genunchii, in asa fel incat de fapt nu se apasa cu picioarele pe acele margini, genunchii sunt mai sus.

      Delete
  2. Buna ziua.
    Aceste articole le citisem si m-ati convins sa-l cumpar. L-am pus si azi pe bebe in Boba Air după ce m-am uitat la câteva recenzii si am vazut ca se ajustează poziţia bretelei care vine orizontal la spate sus. A fost mai bine. Poate m-am grabit sa il critic, dar vreau sa-mi placa si o sa mai incerc sa găsesc pozitia corectă.
    La picioruse nu i se opreste circulatia dacă i le ridic astfel incat funduletul sa stea bine si sa aiba poziţia M, dar nu pot sa spun ca e foarte comod pt el. Bebe incepe mereu sa plângă după ce il asez in Boba, cu greu reusesc sa-l liniştesc.

    Va multumesc pt sfaturi.

    ReplyDelete