Puteți alege din următoarele modele:
Scutecele Baba+Boo sunt foarte simplu de folosit și sunt foarte comode pentru fundulețul bebelușului vostru.
Caracteristici:
- Sunt mărime unică, deci proiectate pentru a fi folosite de la naștere (3.5 kg) și până la renunțarea la scutece. Sistemul de capse crește o dată cu bebelușul făcând să fie bune și pentru nou-născuți, și pentru cei de 3 ani.
- Sunt scutece cu buzunar.
- Au un strat exterior rezistent la apă, care reține înăuntru toată umezeala. Buzunarul, stratul de lângă bebeluș, este fabricat din polar moale.
- Fiecare scutec are și două absorbante mari din microfibră. Pentru bebelușii mai mici se folosește doar un insert, pe care îl puteți și îndoi pentru o mai bună potrivire.
- Elasticul din talie și de la picioare protejează foarte bine împotriva scurgerilor.
- Închiderea cu capse este sigură pentru a nu fi desfăcută de copil.
- Capsele verticale reglează mărimea scutecului.
- Se usucă foarte ușor.
- Fabricate în Marea Britanie din materiale testate fără chimicale, în condiții de muncă umane, sigure, unele produse fiind create de alte mame-entrepreneur.
Cum se folosesc?
Pur și simplu introduceți inserturile în buzunar, reglați din capse dimensiunea dorită pe copil, în lungime (acțiune pe care o faceți rar, când vi se pare că bebelușul a mai crescut), și puteți apoi folosi scutecul la fel de ușor ca unul de unică folosință, cu deosebirea că aveți de prins capse în locul benzilor de velcro.
Cum se spală?
Înainte de prima folosire absorbantele trebuie spălate de câteva ori pentru a li se mări capacitatea de absorbție.
După folosire, dacă există murdării solide le aruncați la wc. Puteți și limpezi ușor scutecele folosite, dar nu e necesar. Apoi păstrați scutecele murdare într-o găleată sau un sac pentru scutece până când le spălați. La mașina de spălat selectați un ciclu lung cu prespălare și limpezire suplimentară. Se spală la maxim 40 de grade cu jumătate din cantitatea de detergent recomandată. Uscați la aer.
Filme:
Cum se asamblează:
Un film cu un review la scutecul Baba+Boo:
Compania Baba+Boo
Compania Baba+Boo a luat naștere în noiembrie 2009, când actuala proprietară căuta haine și accesorii pentru copiii ei, dar găsea doar lucruri foarte scumpe. Mai ales scutecele textile în acea vreme erau scumpe, și cum mamele au oricum cheltuieli multe la începutul vieții bebelușilor lor, acesta nu era un lucru bun.
Designul și producția sunt realizate cu gândul la copii și orice produs realizat de ea ar putea fi folosit și de copiii ei, Seth (Baba) și Louisa (Boo). Materia primă este produsă sub legi etice stricte, așadar clienții Baba+Boo pot fi siguri că au cumpărat un produs de calitate.
Acum Baba+Boo nu produce doar scutece textile, ci și papucei, bavete și alte lucrușoare utile. Ne place mult cum se semnează pe site proprietara: Eve Bell, mamă de Baba și Boo, fondatoare de Baba+Boo, îndrăgostită de somn deși are parte de el prea rar. :D
Știri – alese câteva de aici
În 25 mai 2011, compania a trecut cu brio testele pentru calitatea materialelor și lipsa chimicalelor nocive.
Tot în 2011, Eve a fost nominalizată la premiile Loved By Parents 'Fab Woman of the Year 2011', iar scutecele au fost nominalizate la premiile Loved By Parents 'Best Reusable Nappy'. Eve a ieșit în top 5 din 300 de nominalizați, iar scutecele Baba+Boo chiar au câștigat la categoria Best Reusable Nappy!
În același an Eve a fost nominalizată la Mumpreneur Uk awards, la categoriile 'Best Online Business' și 'Best Mumpreneur Product'.
Din 2011 Baba+Boo organizează regulat acțiuni caritabile. Mai multe detalii puteți citi pe site-ul lor.
În 2012 Eve a fost nominalizată împreună cu doar alte 3 persoane la Salford Business Awards, premii ale Universității Salford, categoria ”Entrepreneur of the Year”. A câștigat locul doi.
La premiile Mother & Baby 2012/2013 scutecele Baba+Boo au câștigat bronzul, dintre toate marile mărci mondiale de scutece, la categoria ”Best Reusable Nappy”.
În martie 2013 scutecele Baba+Boo au fost nominalizate la Junior Magazine Design Awards.
No comments:
Post a Comment