Scutece textile (lavabile, refolosibile) sau scutece de
unică folosință?
Partea 1: Motivul sănătății
Scutecele de unică folosință găzduiesc o mulțime de chimicale toxice. Acestea se eliberează în timpul folosirii normale zilnice. Atunci când ceva cauzează iritații ale ochilor, ale pielii sau ale plămânilor trebuie să ținem minte că acestea sunt doar semne ale luptei organismului cu ceva ce îi cauzează rău. Acestea sunt efectele vizibile, organismul încercând astfel să se apere de ceva mult mai grav. Așadar simptomele evidente sunt doar o dovadă că înăuntrul organismului se dau lupte mai mari. Dacă sistemul imun al copilului dumneavoastră luptă continuu cu substanțe chimice străine, are mai puține resurse disponibile atunci când e expus bacteriilor și virușilor.
Din moment ce majoritatea fabricanților de scutece de unică folosință refuză să facă publică lista de ingrediente din produsele lor, putem bănui ce folosesc mai mult prin studiile ce cercetează emisiile de noxe din ele.
Să nu uităm că cele mai sensibile zone ale bebelușului vor sta în aceste scutece, absorbind toxinele. Multe din aceste substanțe chimice sunt cunoscute și demonstrate ca fiind carcinogene (o substanță carcinogenă e o substanță care este implicată direct în cauzarea cancerului, nu suspectată doar!). Dacă înțelegem că scutecele de unică folosință sunt de fapt un gunoi toxic pe care bebelușul îl poartă zilnic, ni se deschid ochii către beneficiul cel mai mare al scutecelor textile: îngrijirea naturală a pielii. Pielea este cel mai mare organ al corpului și absoarbe aproape tot ce punem pe ea în interiorul organismului. Din această cauză este foarte important ce punem pe pielea noastră, dar mai ales pe cea a bebelușului nostru. Un adult nu ar umbla toată ziua în îmbrăcăminte de unică folosință din mai multe motive. Nu ar fi confortabilă, nu ar fi un mod responsabil pentru mediul înconjurător. Ar fi aspră pe piele. Nu ar arăta bine. Ne-ar afecta sănătatea organismului. Așadar da, alegerea scutecelor refolosibile este în primul rând o alegere pentru sănătate.
Materialele care ne ating pielea sunt o parte din îngrijirea ce i-o acordăm acesteia. De aceea încercăm să folosim și haine din bumbac organic, și cosmetice bio pentru copiii noștri. Se știe deja că orice persoană poate avea o reacție alergică sau o iritație datorită chimicalelor folosite în industria textilă sau datorită detergenților folosiți pentru spălarea hainelor și a lenjeriei. Acest lucru se datorează faptului că pielea absoarbe chimicalele prezente în îmbrăcăminte sau în lenjeria de pat. Același lucru e valabil și în ceea ce privește scutecele. Orice e în scutec ajunge pe pielea bebelușului, și orice ajunge pe piele intră în organism, se metabolizează în ficat și rinichi, multă lume nu știe acest lucru. Mulți au impresia că cei ce folosesc scutece textile o fac doar din motive ecologice și se gândesc că aportul lor la curățenia planetei este atât de mic încât pot să-l ignore. Dar nu, marea majoritate a părinților ce au ales să folosească scutece textile cu copiii lor o fac din cauză că au înțeles că toate chimicalele prezente în scutec ajung în interiorul organismului copilului, fie absorbite prin piele, fie inhalate.
Am început să ne obișnuim să verificăm ingredientele produselor ce le mâncăm. Unii din noi am început să fim atenți și la ingredientele produselor cosmetice, la loțiuni, săpunuri și șampoane. Mulți oameni nu ar pune în mod intenționat pe piele chimicalele prezente în scutecele de unică folosință, dar problema e că acestea nu au listate ingredientele, și atunci mulți cred că e doar un pic de hârtie și un pic de gel. Și că orice chimicale ar avea, nu ne interesează pentru că bebelușul nu își mănâncă scutecul. Nu înțelegem că aceste chimicale se absorb prin piele și se inhalează, de la pachetul desfăcut, la inhalarea când copilul are scutecul pe el și la inhalarea din scutecul folosit aruncat în coșul de gunoi din casă. Ce sunt deci scutecele de unică folosință? O hârtie tratată chimic, umplută cu materiale chimice. Nimic din conținutul lor nu face un bine pielii, dar problema e că sunt chiar nocive. Un adult conștient nu și-ar pune pe piele aceste chimicale, dar le punem pe pielea pură a unui nou-născut, în mod repetat, 24 de ore din 24, ani de zile. Când un bebeluș poartă un scutec de unică folosință, în piele se absorb cel puțin 15 substanțe chimice diferite.
În zonele intime ale bebelușului grija noastră pentru ceea ce îi atinge pielea ar trebui să crească. Pentru că mediul umed favorizează fisurile în piele și infecțiile. În plus, la ambele sexe există și o zonă cu membrane mucoase și umede, chiar zonele genitale, care sunt și mai sensibile decât pielea normală și absorb și mai multe substanțe chimice. Imaginați-vă dacă v-ați pune clor pe organele genitale sau pe pielea de pe corp. Și pielea se distruge, da, dar organele genitale chiar ard. Așadar scutecele textile sunt o continuare a îngrijirii pielii, pe lângă săpunul natural ce îl alegem cu grijă. Suntem astfel atenți ca nicio substanță chimică nocivă să nu fie absorbită în mod constant de un organ al corpului nostru. Niciun ingredient dăunător lângă zona genitală sensibilă.
”Scutecitul” textil este natural și este o parte din schimbările mici dar revoluționare care le oferă celor mici un start mai sănătos în viață (pe lângă alăptare, hrană naturală, cosmetice naturale, detergenți ecologici, EC – Elimination Communication, timp petrecut în natură, sport, etc.). Nu trebuie să intrăm în panică și să ne gândim “eu nu le pot face pe toate acestea, lasă că o să crească și al meu cum au crescut și alții scăldați în chimicale”. Alții pe vremuri nu au fost confruntați cu atâtea chimicale. Orice mic pas contează, are importanță, nu le putem întoarce spatele copiilor noștri, suntem responsabili pentru ei, ei nu pot face alegeri acum. Așa că putem începe cu pași mici. Eu am început să folosesc scutece lavabile cu fiul meu mai mare când avea deja 7 luni, am încercat să nu alung ideea doar pentru că mă simțeam prost de câte ori citeam ce conțin scutecele de unică folosință. Am încercat să nu intru în panică. Mi-am cumpărat doar 3 scutece refolosibile cu buzunar. Când am văzut cât e de ușor de ”scutecit” și am calculat că din fiecare pachet de scutece de unică folosință pe care îl mai cumpăr mi-aș putea lua încă un scutec lavabil, schimbarea a fost mult mai ușoară pentru mine. Scutecele lavabile sunt mult mai sănătoase pentru copii. Dacă știam de dinainte de nașterea copilului meu că pot alege să îi pun zilnic, 24 de ore din 24, materiale textile pe piele în locul chimicalelor ce îi afectează sănătatea, alegerea mea ar fi fost simplă, fără să mai țin cont de nici un alt motiv, ecologic sau economic.
Cel mai tare m-a speriat faptul că nu știam ce conțin cele gen “Pampers”, pe când ingredientele scutecelor textile sunt listate și evidente. Dacă nu foloseam nici măcar săpun bio în primele luni, ci doar apă sau ceai, din preocuparea ingredientelor absorbite de pielea lui, cum era să ignor faptul că 24 de ore din 24 absoarbe o mulțime de chimicale nocive? Despre efectul ”scutecitului” cu Pamperși vom afla doar peste câțiva ani, încă nu sunt adulți copiii pe care s-au început experimentările. Încă nu știm dacă nu și din această cauză sunt mai multe cazuri de cancer sau nu știm dacă acești copii nu își vor pierde fertilitatea.
Deci ce conțin scutecele de unică folosință? Știu că suntem obișnuiți să gândim că nu ar avea voie să vândă ceva nociv pentru sănătatea copiilor noștri, dar ele au CEL PUȚIN următoarele ingrediente (nu sunt făcute publice toate, se știe de dioxină, de SAP, de vopsea și lipici, dar multe altele au fost descoperite prin studii științifice):
- Dioxina cea carcinogenă, care ne dereglează sistemul reproducător și cel imun
(am căutat o imagine cu google search images ”dioxin”, m-am speriat și am renunțat)
Scutecele pe care nu scrie “nealbite” sau “albite cu peroxid” conțin dioxină, un compus organic care poate forma alți compuși, cel mai comun fiind dibenzodioxina policlorinată, un poluant foarte întâlnit. Dioxina se formează în fibrele de lemn când sunt albite din maro în alb, înainte să fie fabricat scutecul. Folosirea clorului în procesul de albire creează dioxina. Majoritatea fabricanților hârtiei pentru scutece folosesc clorul pentru înălbire.
Dioxina s-a demonstrat că este carcinogenă (deci cauzează direct cancer, nu se bănuiește doar) și afectează sistemul reproducător și pe cel imun. Conform Agenției de Protecție a Mediului din Statele Unite, dioxinele sunt printre cele mai toxice substanțe chimice cunoscute în știință, sunt listate drept chimicale cu MARE efect carcinogen, cauzează dereglări ale sistemului nervos central, ale rinichilor și ale ficatului. Sunt unele țări în care albirea cu dioxină a fost înlocuită cu alte metode datorită acestor aspecte periculoase. Nu e cazul nostru.
Unele dioxine – pentru că de fapt e vorba de un grup de substanțe – sunt cercetate pentru efectul lor mutagen (mutagen înseamnă că ne modifică ADN-ul celular, cauzând astfel boli genetice și mutații genetice în generațiile următoare). Să nu uităm că renumitul Agent Orange, erbicidul responsabil cu milioane de decese, boli și dizabilități în războiul chimic din Vietnam, e format tot din dioxine! (Nu dați search google images după agent orange.) Sau mai aproape de noi, sigur toată lumea știe de cazul otrăvirii cu dioxină a lui Viktor Yushchenko.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, expunerea scurtă la dioxină poate rezulta în leziuni ale pielii, apariția unor pete închise la culoare și dereglarea funcționării ficatului. Expunerea pe termen mai lung, cum e și cazul folosirii scutecelor de unică folosință, duce la deteriorarea sistemului imunitar, a dezvoltării sistemului nervos, a sistemului endocrinologic și a funcțiilor reproducătoare. Expunerea animalelor la dioxină a rezultat în câteva tipuri de cancer. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a Organizației Mondiale a Sănătății a evaluat Dioxina în 1997 și a clasificat-o drept “carcinogen uman “. În cantități foarte mici poate cauza defecte fetale și genetice.
În 1994, EPA a raportat faptul că nu există un nivel sub care să afirmăm că expunerea la dioxină este sigură. Aceasta înseamnă că expunerea la această substanță chimică este nocivă pentru bebeluș, oricât de mică ar fi cantitatea.
- SAP - Sodium Polyacrylate – cel care poate cauza sindrom de șoc toxic
Mulți consumatori ignoră ce nu pot vedea (dioxina), dar cristalele de gel sunt dificil de ignorat, mai ales când scutecul se sparge și acestea ajung pe pielea copilului în zonele cele mai intime și mai sensibile. Nu cred că există părinte care să nu fi găsit vreodată bobițe de gel din scutec în zonele intime ale bebelușului.
Sodium Polyacrylate este gelul super absorbant (un polimer super absorbant, acid poliacrilic sau acrilat de sodiu) care-i permite copilului să stea și 10 ore într-un scutec. Cam 4-5 grame de SAP sunt adăugate în fiecare scutec sub formă de pudră și absoarbe de 100-200-300 de ori mai mult lichid decât greutatea inițială.
Sodium Polyacrylate a fost asociat cu sindromul de șoc toxic ,cu problemele respiratorii și cu reacțiile alergice. Este foarte nociv și potențial letal pentru animale. A fost asociat la bebeluși și cu infecțiile cu stafilococi și dermatita de contact.
Tot SAP a fost declarat vinovat și pentru severele reacții alergice și arsuri cauzate de scutecele Pampers Dry Max. Părinții care trec prin așa ceva cu copiii lor nici nu se gândesc că există o opțiune mai sănătoasă. Dar în lumea științifică se știe că SAP cauzează scurgerea sângelui din țesuturi.
Toată lumea știe că SAP este responsabil de sindromul de șoc toxic când se gândește la tampoanele intime interne (prin creșterea absorbabilității și prin îmbunătățirea mediului de creștere pentru bacteriileproducătoare de toxine), dar nimeni nu se gândește la bebeluși. Drept urmare, multe companii de tampoane intime au eliminat SAP din compoziția produselor lor. Însă în scutece SAP e folosit doar de două decenii, așa că nimeni nu vrea să ia în considerare efectele pe termen lung ale poliacrilatului de sodiu asupra bebelușilor.
(Dar nu putem ignora faptul că acest gel a fost eliminat din tampoanele interne, însă se regăsește încă în absorbantele externe intime de unică folosință și chiar și în tampoanele pentru sâni. Deci dacă vă interesează sănătatea voastră și biodegradabilitatea absorbantelor intime, puteți citi și aici despre alternativele sănătoase, economice și ecologice.)
Iritațiile oculare (înroșirea și durerea ochilor, vederea încețoșată) și pulmonare (tusea și îngreunarea respirației) sunt datorate unui praf emis de poliacrilatul de sodiu din scutece. Același praf poate cauza greață, vomă și diaree dacă e înghițit și înroșire, arsură și mâncărimi ale pielii dacă e atins. Muncitorii ce lucrează în fabricile de SAP se îmbolnăvesc, bebelușii care înghit SAP mor, șobolanii cărora le ajunge în sânge SAP fac hemoragii, atacuri cardiovasculare și în cele din urmă mor, SAP cauzează probleme ale organelor genitale feminine, încetinește vindecarea rănilor, dar puțini consideră că ar fi bine să nu fie folosit zilnic, ani întregi, pe pielea bebelușului.
Din păcate această substanță se găsește în aproape toate scutecele de unică folosință, inclusiv în majoritatea celor ecologice. SAP nu e biodegradabil. Deloc. Niciodată.
Anumite vopsele folosite în fabricarea scutecelor de unică folosință cauzează reacții alergice și iritații. Expunerea repetată la această vopsea poate să ducă la o alergie pe termen lung (Alberta et al., 2005). În plus, vopselele folosite în scutece au fost învinovățite de deteriorarea sistemului nervos central.
Vopselele găsite în scutecele de unică folosință, care sensibilizează și cauzează alergii sunt, conform aceluiași studiu: Disperse Yellow 3, Disperse Orange 3, Disperse Blue 124 și Disperse Blue 106.
Într-un studiu ce a analizat incidența eritemului fesier la bebeluși s-a ajuns la concluzia că această iritație de scutec a crescut de la 7.1% la 61% pe măsură ce s-au folosit mai multe scutece de unică folosință în detrimentul celor textile. Conform studiului din Journal of Pediatrics, 54 % din bebelușii de o lună care foloseau scutece de unică folosință aveau eritem fesier, iar 16% aveau o formă gravă de iritație de scutec.
- VOCs – Compuși organici volatili - Un șir de toxine ce cauzează probleme prin emisii
Scutecele de unică folosință conțin în mod frecvent substanțe chimice numite compuși organici volatili (VOCs). Conform Asociației de Protecție a Mediului din Statele Unite, acestea pot cauza iritații ale ochilor, ale nasului, ale gâtului, durere de cap, deteriorarea funcției ficatului, a rinichilor și a sistemului nervos central, hemoragii nazale, amețeli, iritații ale pielii, scăderea imunității și dispnee. De asemenea sunt răspunzătoare pentru multe tipuri de cancer.
Un studiu din 1999 a descoperit că șoarecii expuși la emisiile scutecelor de unică folosință au suferit de o capacitate respiratorie slabită (Anderson,1999). S-a observat "o viteză a aerului mediu-expirator redusă, iritație senzorială și iritație pulmonară ... și efectele au fost în general mai mari la expuneri repetate la aceste emisii."
Studiul a identificat aceste chimicale emise de scutecele de unică folosință:
- m-Xylene (poate cauza dureri de cap, lipsa coordonării musculare, amețeală, confuzie și pierderea simțului echilibrului; este o neurotoxină, este toxică pentru sistemul endocrin și respirator)
- p-Anisaldehyde (substanță neurotoxică)
- Ethylbenzene (posibil carcinogen, poate cauza amețeli și leșin, iritații, arsuri de gradul întâi, este toxic pentru sistemul nervos central, pentru sistemul endocrinologic și pentru cel respirator, este iritant pentru membranele mucoase și pentru ochi, poate cauza iritații ale tractului respirator superior, probleme hematologice și funcționale; ajuns în apă e toxic pentru alge și pentru pești)
- Styrene (este carcinogen, prin inhalare afectează sistemul nervos și circulator, cauzează iritații ale membranelor mucoase, depresie, probleme de concentrare, oboseală, greață, iritații ale ochilor, nasului și gâtului, dureri de cap, pierderea auzului, pierderi de memorie)
- Isopropylbenzene (este o neurotoxină care poate cauza amețeli și pierderea cunoștinței, are efect anesteziant)
- Dipentene (irită pielea și ochii, sensibilizează pielea conducând la alergii, cauzează iritații)
- m-Methoxybenzaldehyde
- Methyl cinnamate
- Toluene (foarte toxic, deteriorează sistemul nervos central, cauzează dureri de cap, greață, amețeli, confuzie, pierderea coordonării, cauzează iritații ale pielii și ochilor, poate afecta funcționarea rinichilor, inspirată în sarcină această substanță are ca efect nașterea unor copii cu dezabilități mentale)
- 1,3,5-Trimethylbenzene (iritant pentru piele, ochi și tractul respirator, cauzează durere, poate duce la bronșită cronică și bronșită astmatiformă, poate cauza confuzie, dureri de cap, dureri de gât și vomă)
- Trichloroethylene (cancerigen, toxic pentru rinichi, toxic pentru ficat, toxic pentru sistemul respirator, toxic pentru sistemul reproducător [afectează spermatogeneza și capacitatea fertilizatoare a spermei la băieți, și scade fertilizabilitatea oocitelor la fete], poate cauza pierderea cunoștinței, poate opri dezvoltarea fătului la femeile însărcinate, poate cauza defecte congenitale ale inimii fătului, cauzează probleme de vorbire la copii, poate cauza neurotoxicitate și imunotoxicitate)
- 1-Methylcyclopentylamine
- 1,2,3-Trimethylcyclopentane
Autorii studiului au concluzionat că “scutecele de unică folosință ar trebui să fie considerate unul din factorii care pot cauza sau care pot exacerba bolile astmatice. "
- Cauciuc, lipici și alte materiale care sunt asociate cu dermatita alergică de contact (iritație a pielii)
Studiul de mai sus al lui Alberta et. al listează următoarele chimicale găsite în scutecele de unică folosință, care cauzează dermatita de contact:
- Mercaptobenzothiazole (o substanță chimică a cauciucului artificial)
- Rășina P-tert-butyl-phenol-formaldehyde (adeziv folosit la lipirea straturilor scutecului)
- Cyclohexylthiophthalimide (găsită în cauciucul artificial).
Până în 1940, când a început să se folosească plasticul și cauciucul pe pielea bebelușilor, iritațiile de scutec nu au existat.
- Tributyl-tin (TBT)
De parcă dioxina și poliacrilatul de sodiu nu ar fi fost suficient de toxice, scutecele de unică folosință mai conțin și o substanță chimică numită tributyl-tin (TBT). TBT este și un ingredient al biocidelor (pesticide, erbicide,...). În plus, conform cercetărilor publicate de Institutul American de Științe ale Biologiei, tributyl-tin poate declanșa genele ce promovează creșterea celulelor grase, cauzând obezitate la om. De asemenea, studiul făcut de Liz Armstrong a descoperit că TBT este un poluant extrem de toxic care cauzează în mod cert probleme hormonale la oameni și la animale. Chiar și în cele mai mici concentrații are efect hormonal și se împrăștie pe piele, dăunează sistemului imunitar și poate cauza sterilitate la băieți.
- Alte chimicale
Alte chimicale folosite la fabricarea scutecelor de unică folosință sunt: parfumuri, plastic și alte substanțe petrolifere.
Parfumurile conțin ftalați și alte substanțe neidentificate (când pe un produs apare cuvântul parfum, companiile au dreptul să NU ne spună ce chimicale sunt conținute în acel “parfum”, cică pentru a proteja produsul...). Despre ftalați am mai scris aici că dereglează sistemul hormonal şi sistemul reproducător, mai ales la băieţi, şi sunt suspectaţi pentru creşterea infertilităţii masculine, datorită expunerii tot mai mari la aceste toxine. Tot în acel link puteți afla că ftalații se absorb mult prea bine prin piele...
Alte substanțe petrolifere, plastic, poliuretan, adezivi sau lubrifianți pot cauza iritații ale pielii și adesea conțin la rândul lor substanțe toxice cum ar fi formaldehida (substanța care ne “îmbălsămează”), care e toxică pentru sistemul respirator. Poliuretanul este un elastomer prezent în lipiciuri, în lacuri și vopsele. Nu prea ne-ar veni să punem poliuretan pe fundulețul bebelușilor, dacă am ști că e acolo.
Unele scutece sunt impregnate și cu ”loțiune”, ei știu ce loțiune și ce conține aceasta. De fapt e vorba de încă o sursă de chimicale cu potențial iritant, alergen, dereglator hormonal și cancerigen. Atâta timp cât amân chiar și folosirea loțiunilor BIO pe pielea pură a bebelușului meu, nu îmi vine să pun nicio urmă de chimicale pe care unii vor să le vândă sub denumirea de loțiune.
În scutecele textile pielea respiră. Deși credem că scutecele de unică folosință sunt din hârtie, aceasta e plastifiată și pielea nu poate să respire. Scutecele lavabile sunt fabricate din materiale, deci pielea copilului se aerisește. Chiar și straturile impermeabile exterioare ale scutecelor refolosibile rețin umezeala înăuntru, dar lasă pielea să respire. Puteți vedea acest lucru în acest filmuleț:
Încă un lucru ce l-am observat când am ”scutecit” mixt, și cu scutece de unică folosință, și cu scutece lavabile, a fost faptul că oricât de subțiri mi se păreau cele de “hârtie”, când le dădeam jos zona intimă a bebelușului meu era fierbinte. Iar când dădeam jos scutecele refolosibile, chiar dacă vorbim de scutece cu buzunar care au polar lângă pielea copilului, chiar dacă vorbim de protecție-pantaloni de lână, pielea lui avea aceeași temperatură ca pe restul corpului. Probabil tot din cauza acestor materii plastice. Acesta este alt motiv suspectat pentru infertilitatea masculină provocată de scutecele de unică folosință, pe lângă substanțele ce ajung în organism și dereglează sistemele endocrinologic și reproducător. Faptul că acestea mențin o temperatură mult prea ridicată în zonele intime ale bebelușului. (Și dacă sunt printre voi care ați studiat metode de creștere a fertilității masculine, știți că nici la adulți căldura în zona intimă nu face bine.) Scutecele refolosibile nu înfierbântă zona, chiar dacă unele au materiale groase în compoziție, sau mai multe straturi de materiale naturale, pentru că pielea respiră prin ele și face astfel schimb de temperatură cu exteriorul.
În anul 2000, revista British Medical Journal, în ediția Archives of Disease in Childhood, a publicat o cercetare care a demonstrat că temperatura scrotului este mai crescută la băiețeii care folosesc scutece de unică folosință și că folosirea acestora distruge mecanismul fiziologic de reglare a temperaturii testiculelor, mecanism important pentru spermatogeneză.
Concluzie:
Nu au fost efectuate studii pe termen lung pentru a descoperi dacă scutecele de unică folosință sunt sigure folosite zilnic, timp de 2-3 ani. Nu au fost interese financiare pentru a se efectua un astfel de studiu, să nu uităm ca producătorii de scutece de unică folosință sunt un fel de Goliat pe lângă David al scutecelor textile. Dar având în vedere ceea ce știm despre efectul chiar și pe termen scurt al substanțelor chimice găsite în scutece, dacă ajung în contact cu organismul uman, putem trage singuri concluzia. Se pare că oamenii de știință sunt foarte preocupați mai ales de efectul asupra organelor reproducătoare, pentru că scutecele sunt așa mult timp chiar în zona genitală a bebelușilor. Deși pare destul de clar pentru mine că și dacă ți-ai pune scutecul pe un cot al mâinii substanțele ce dereglează sistemele (hormonal, imunitar, reproducător, nervos, respirator,...) ajung în sânge și în tot organismul. Știm că ratele cancerului sunt în creștere și cazurile de infertilitate la fel. Probabil că și scutecele de unică folosință pot fi făcute vinovate printre multe altele.
Așadar nu credem că locul tuturor acestor substanțe pe care le-am amintit mai sus ar fi pe pielea celor mai vulnerabili și mai puri membri ai speciei noastre – puii noștri nou-născuți. După ce citim ce conțin scutecele gen Pampers, după ce ne panicăm câte chimicale există în jurul nostru, de care nu-i putem proteja, căpătăm putere când vedem că printr-o simplă schimbare la scutece textile îi putem feri de așa multe substanțe nocive. Avantajele scutecelor textile sunt multiple. Dar cel mai important, care pentru mine ar fi contat și dacă era singurul avantaj, este cel ce ține de sănătatea copilului. Și pe termen scurt, legat de iritații, reacții alergice, dermatite, stafilococi, candida, dar mai ales cele pe termen lung pe care lumea nu și le imaginează că vin cu un scutec “de hârtie”: cancer, dereglări hormonale, infertilitate, boli respiratorii, scăderea imunității, etc.
Există o singură problemă după ce citești despre ingredientele din scutecele de unică folosință. Nu mai poți ignora, nu poți să nu te gândești la asta la fiecare scutec pe care îl pui pe pielea până atunci perfectă a bebelușului tău. Ei se nasc perfecți și se bazează pe noi să avem grijă să le fie bine. Din păcate noi avem încredere în alții. Dar din momentul în care aflăm adevărul ajungem într-un punct în care nu mai putem da înapoi. Sunt scutecele de unică folosință atât de rele? Depinde ce înțelegem prin rău. Dacă prin rău înțelegem să ne expunem copiii în mod repetat la chimicale nocive, când avem drept termen de comparație un scutec din material textil, atunci putem spune că scutecele de unică folosință sunt rele, da. Cred că răspunsul e, deci, evident.
Bibliografie:
http://naturallydowntoearth.com/category/huggies-pure-and-natural-are-they-really
ReplyDeletehttp://myclothdiaperstash.com/chemicals-cloth-diapers-nurse-practitioners-take/
ReplyDeleteDragă Raluca,
ReplyDeleteDe când am început să tot caut pe net scutecele cele mai bune, cele mai absorbante, mai sigure, mai puțin nocive pentru bebelușul meu ce urma să se nască, m-am tot „împiedicat” de scutecele textile. Le-am ocolit mereu, deși îmi tot stăteau la colțul ochiului, ca să zic așa. Mereu mi-am tot spus că eu nu mă văd făcând așa ceva, că nu e pentru mine.
Acum puiul meu are aproape două luni... și eu îl țin în Libero... că astea mi-au părut cele mai ok dintre cele de unică folosință. Nu a avut probleme gen iritații, dermatite și din astea, pentru că l-am schimbat foarte des și de fiecare dată l-am spălat cu apă și săpunel bio de bebeluși, nu l-am lăsat să acționeze pe pielea lui loțiunile din șervețele umede sau aciditatea materiilor pe care le „produce” el în scutec. Problema e că de câte ori îl schimb și trebuie să-i pun alt scutec mă simt vinovată. Se simte așa de bine fără el! Și mai sunt și căldurile astea... Ca să nu mai vorbim de toate celelalte aspecte.
De un timp am început să dau târcoale tot mai des scutecelor textile. Mai întâi tot cu gândul că eu n-aș putea... dar hai să văd ce-i cu ele totuși, așa, de curiozitate. Mai apoi, cu gândul că nu pare să fie chiar așa de greu cum mi-am imaginat eu... și că m-ar tenta să încerc măcar din când în când să-i pun câte unul, ziua, când e foarte cald, măcar câteva ore să nu mai stea în plastic și chimicale... Am încercat să-i povestesc și soțului meu, dar s-a speriat :) în primul rând de prețuri, că de ce-s așa de scumpe? Rezistă? N-au cum să reziste, sigur se destramă după câteva spălări... Degeaba îi spun eu ce am citit pe la tine :) el e convins că oricine spune ceva pozitiv pe net despre un produs are anumite interese și nu poate fi convins cu așa ceva. Însă eu te-am tot citit și tare mă mai ispitești :)
Așa, să n-o mai lungesc. Eu sunt acum în dilemă. Sunt tentată să încerc. Aș vrea să îmi iau pentru început măcar câteva. Dar are rost să iau doar câteva? Să trec exclusiv pe textile... wow, încă n-am ajuns mental în etapa aia :) plus că nici material nu-mi permit acest efort dintr-odată. Știu că în timp cheltuiala s-ar estompa, puiul are abia 2 luni, iar pe de altă parte să merg în paralel cu scutece textile și de unică folosință pare să fie o aberație din punct de vedere economic. Nu?
Nici nu știu de ce-ți scriu și-ți povestesc toate astea. Cred că am nevoie de o mică încurajare... Nu găsesc așa ceva mai aproape de mine. Are vreun sens să iau doar câteva? Să iau de exemplu un set de 6, cum aveți voi în magazin? Și dacă-mi plac și îi plac și puiului meu, să mai iau mai târziu? Dar dacă nu-mi plac? Dacă n-o să mă pot obișnui cu tot ce înseamnă spălarea lor? Mă cam sperie aspectul ăsta. Crezi că e posibil să nu-mi placă? Pare stupidă ezitarea mea, știu, dar uite că stau prost cu banii acum și mi-ar părea rău să-i risipesc pe ceva ce n-o să pot folosi. (Deși câte de astea n-am făcut cu atâtea alte lucruri, la urma urmei!)
So help me... spune-mi o vorbă bună, ca să mă pot decide, te rog... :*
Și iartă-mă că ți-am scris un roman întreg!
Buna Elena,
Deletein primul rand imi cer scuze pentru raspunsul intarziat, am fost intr-un concediu fara internet.
Felicitari pentru gandurile tale! Ma regasesc in ceea ce scrii, cu deosebirea ca eu am inceput cu cel mare dupa 7 luni, doar cu 3 scutece cu buzunar. Sa vezi atunci cum incepi sa calculezi ca daca in loc de un pachet de scutece ai cumpara un scutec textil ar fi mai bine :D.
Nu ti-as recomanda un set de 6 din acelasi model, ci as lua diverse branduri ca sa vad ce mi se potriveste. Voi vorbi cu colega mea sa mai punem in vanzare seturi mixte de mai multe feluri de scutece. Nu o sa ti se para deloc grea ingrijirea lor, deloc. Singurul aspect care mie mi s-a parut greu si il regasesc la orice mama ce incepe folosirea scutecelor este informarea asta asidua. Constati de exemplu ca scutecul are scurgeri si trebuie sa incepi sa iti dai seama de ce, poate de la detergent, poate mai trebuie o limpezire, poate e imbacsit cu sapun polarul din interior, etc. Si trebuie sa te apuci sa cauti solutii ori pe internetul mare (cu google), ori prin grupurile de mamici. Asta mi se pare greu, inceputul, pana reusesti sa le "intelegi", sa iti dai seama de cauze si solutii, pana gasesti solutia perfecta de spalare pentru voi.
Cu drag,
Raluca.
Mulțumesc, Raluca, pentru răspuns și sfaturi. Ai dreptate, e mai bine să iau diverse modele și să văd ce ni se potrivește. Atunci, aștept să mai aduceți voi în magazin pachete mixte, sau poate le combin chiar eu, dacă durează prea mult :)
DeleteCiudat ce nerăbdare m-a lovit... :)
Mulțumesc mult pentru încurajare!
și absoarbe aproape tot ce punem pe ea în interiorul organismului. Din această cauză este foarte important ce punem pe pielea noastră, dar mai ales pe cea a bebelușului nostru. Scutece Adulti
ReplyDelete