Cum este adaptat corpul bebelușului pentru a fi purtat

Articol tradus de aici, scris de Elizabeth Antunovic.

Unele mamifere își lasă puii în locuri ascunse. Alți pui de mamifere, cum ar fi ai oilor de exemplu, sunt dezvoltați fizic suficient pentru a-și urma mamele singuri imediat după naștere. Nu uitați de prietenii noștri înaripați. Bebelușii noștri nu se încadrează în nici una din aceste categorii. Nou-născuții umani se nasc fără a ști umbla și nu sunt făcuți pentru a fi lăsați în cuiburi. Nou-născuții umani au evoluat să aștepte apropiere, supraviețuirea lor depinde de aceasta. Noroc că micile lor organisme curbate sunt adaptate pentru a fi purtate.

Coloana vertebrală a unui copil care umblă este în formă de “S”, însă cea a unui nou-născut este în formă de “C”, în așa fel încât coapsele lor să se ridice în mod natural în fața trunchiurilor lor mici. Când un nou-născut stă întins pe spate, dacă este sănătos și are un tonus muscular bun, coapsele i se vor ridica înspre piept. De fapt, nou-născuților le e destul de greu să își întindă corpurile și să își țină picioarele întinse pe suprafața de sub ei.

Bebelușii noștri adoptă în mod natural o poziție cu picioarele îndepărtate și îndoite. Aceasta îi face mai ușor de purtat!

Când ridici un nou-născut sănătos, se întâmplă același lucru, coapsele i se ridică înspre piept și adoptă o poziție cu picioarele îndepărtate și îndoite. Forma coloanei vertebrale a unui nou-născut nu ar putea suporta mersul, dar pe de altă parte nici statul întins pe spate cu coloana lui vertebrală (în mod natural curbată) întinsă forțat nu e ceva ce natura a plănuit. Forma de “C” a coloanei vertebrale și poziția cu picioarele desfăcute și îndoite pe care un nou-născut o adoptă atunci când e ridicat sunt considerațiile anatomice care sugerează că bebelușii sunt făcuți să fie purtați în brațe.

Poziția “broscuță” pe care bebelușii o iau în mod natural atunci când sunt ridicați îi ajută pe părinți să îi poarte.

Dacă mergem înapoi în timp la începuturile strămoșilor noștri, adaptarea picioarelor depărtate și îndoite pe șoldul mamei făcea purtatul mult mai ușor, mai ales cu apariția omului biped (când mama a început să se miște la verticală și să umble pe două picioare) și cu faptul că omul devenea mai puțin păros decât înainte (deci bebelușul avea mai puțin păr de care să se țină).

“Dacă ai avea puțin mai mult păr, tată, poate că te-aș putea ajuta să-mi țin puțin propria greutate.”

Bebelușii nu aveau nimic de care să se țină, așa că mamele au trebuit să înceapă să le susțină bebelușilor spatele, ținându-i în brațe. Unele primate mari își poartă puii ca și noi, pe șolduri sau în brațe, susținându-le spatele. Deși bebelușii noștri nu sunt în stare să se apuce de părul corporal și să-și susțină propria greutate, ei totuși se țin de noi. În mod activ își strâng picioarele pe corpul mamei lor atunci când ea se întoarce în mod neașteptat sau când se mișcă brusc. Bebelușul este în armonie cu mișcările variate ale mamei și răspunde în mod corespunzător pentru a-și menține poziția. Micile corpuri curbate contribuie activ la purtare și s-au adaptat în mod natural la asta.

Picioarele depărtate și îndoite, forma de “C” a coloanei vertebrale a nou-născutului și reflexul de agățare sunt toate adaptări anatomice care sugerează că bebelușii noștri sunt creați în mod natural pentru a fi purtați. Așa că nu-i lăsați într-un “recipient” sau în pătuț. Micuții noștri au fost făcuți să fie purtați. Luați-i cu voi!