Wednesday, August 14, 2013

Boba Air testată în concediu – port-bebe-ul ideal pentru mare!

M-am îndrăgostit! Credeam că o voi folosi sporadic și mă voi plânge de greutatea copilului. Dar am stat într-o zi și am studiat-o pusă pe mine și nu înțelegeam cum îmi poate fi la fel de comodă ca Boba 2G ce o am, chiar dacă nu are burete pe umeri și în talie. Nu știu dacă o fi sârma din bretele care pune greutatea cumva pe o zonă mai mare, sau o fi materialul de parașută care tot așa distribuie bine greutatea copilului, sau o fi poziția ultra-corectă? Spun poziție corectă pentru că am observat de câteva ori că fundulețul mare + scutecele textile fac ca nu mereu sa îi încapă micului meu junior fundul în acel “buzunar” creat de pensele din corpul Bobei 2G. Însă la Boba Air, fiind materialul foarte subțire, mereu coboară fundul cum trebuie și automat eu îl simt mai ușor. Are 12.5 kg la 8-9 luni și ținut în brațe sau în carrieri pare mai greu decât fratele lui cu 15 kg la aproape 4 ani. Pentru că fratele lui e mai înalt și mă înconjoară cu picioarele :D.

Cum de în urmă cu trei ani am supraviețuit fără Boba Air, când cel mare era aproximativ la aceeași vârstă? Copiii sunt diferiți, cel mare sugea doar semi-înclinat, plimbat în brațe, și apoi după ce adormea îl puteam așeza pe un șal pe plajă. Cel mic suge doar plimbat la verticală (da, am copii cu personalitate :D) și doarme doar dacă îl țin așa la mine la piept. Recunosc oricum că prefer să sugă așa la verticală, e mai discret pentru plajă :D. Orice încercare de a-l pune lângă mine a eșuat. În plus, acum nu îmi permit să stau doar cu cel mic, trebuie să mă joc și cu cel mare pe plajă, așa că un carrier mi-a fost vital. Acasă are doar două somnuri scurte pe zi, dar în concediu avea trei, dintre care două fix la orele potrivite pentru plajă. Așa că și le făcea în sunetul liniștit al valurilor și în adierea plăcută a brizei, pe pieptul meu, în timp ce eu mă jucam cu cel mare :). Carrierul ideal în această vară a fost pentru mine Boba Air.


Pun și aici o poză postată pe pagina noastră de Facebook, cu text cu tot:

Pui mic care de când s-a născut vrea să doarmă ziua doar la mama în brațe
+
Pui mare care vrea să se joace cu mama la malul mării
+
Boba Air
=
fericire triplă 




 

Așadar de multe ori luam seara la plimbare Boba 2G și rămâneam surprinsă că nu e cu nimic mai prejos Air la purtarea greului meu pitic :D.

       1.  Pot începe să îi descriu calitățile spunând că este la fel de comodă ca Boba Carrier. Am purtat-o și ore întregi și nu am simțit dureri la umeri. O singură dată mi s-a părut că mă jenează ceva și am observat că lăsasem din greșeală răsucit materialul bretelei, nu l-am întins.
          
       2.  Este mică. Se împachetează cât un portfard. Așadar încape perfect în geanta ce o duci cu tine în avion. Și în geanta de plajă. Și în poșeta cu care mergi la masă.

a.   Chiar dacă aveam Boba Carrier pe mine, eu am profitat și am pregătit pentru statul în aeroport Boba Air în geantă, pentru situația în care cel mare ar fi fost prea obosit sau suprastimulat și ar fi trebuit să-i duc pe amândoi. Soțul nu era cu mine, dar chiar dacă era, tot Boba Air merita dusă, din moment ce băiatul meu cel mare nu mai e purtat în general. Am mai spus și la descrierea Boba Air că este ideală dacă se vrea o purtare în tandem, din cauză că nu ai două perechi de bretele cu burete una peste alta. În plus, mi-a ocupat loc atât de puțin în bagaj încât nu m-a încurcat cu nimic s-o am cu mine “just in case”.

b.   Când mergeam dimineața la micul dejun luam cu noi și geanta de plajă, ca să nu mai pierdem vremea înapoi în cameră. La plajă sigur îmi trebuia un carrier. Și să-mi spună cineva că are loc mult liber în geanta de plajă, eu nu știu pe nimeni :D. Așa Boba Air era atât de mică încât nu deranja.

c.    Dacă folosiți și căruciorul, din nou e bună această caracteristică pentru că în coșul căruciorului sau în ceva buzunar nici n-o veți observa până când veți avea nevoie de ea. Iar dacă aveți doi copii, e posibil să ajungeți să îl țineți pe unul în brațe și pe unul în cărucior în plimbările lungi din concediu :D.

d.   În bagajul mare de concediu, cel din mașină sau avion, e un mare atu să ocupe puțin loc. Noi am avut două geamantane 4 persoane, pentru două săptămâni și somn în 3 locații, inclusiv cu scutece textile și detergenți, așa că nu-mi permiteam să ocup loc mult.

e.   În mașină, dacă vrei s-o ai la îndemână pentru ieșiri, îți ocupă un mic buzunar, încape chiar și în spațiile de depozitare din portiere sau în bord.

       3.  Este ușoară. Și asta contează, fie că vorbim de bagajele din mașină, cele din avion sau geanta de plajă, sau o poșetă. Sau chiar și pe tine. Are 310 grame!
       
       4.  Se poate uda. Dacă mi s-ar fi udat Boba Carrier i-ar fi luat mult să se usuce, ca oricărui marsupiu, din cauza buretelui. Așa stăteam muuult la mal stropiți de valuri și nu mă stresam, știam că în câteva minute s-ar usca. Apa a fost prea rece să intrăm cu cel mic, așa că simțeam nevoia să stau așa până la genunchi în apă, și să-l stropească ușor valurile, pentru a beneficia și el de aerosoli și de mineralele din apa de mare (magneziul și iodul se absorb ușor prin piele). Dacă ar fi fost mai caldă sunt sigură că aș fi putut intra cu Boba Air în apă. De ce să intri cu un marsupiu în apă? Urmează la punctul următor...

dragoste mare la malul mării

  
admirând marea

ce admiram eu


       5.  Pentru că cine folosește pe copii creme pe baza de uleiuri știe că sunt mai alunecoși și greu de ținut în brațe :D. Așa că Boba Air mi-ar fi fost o ustensilă de siguranță în apă.

       6.  Tot din cauză că se udă și se usucă ușor, e minunată de folosit când eu și/sau el suntem uzi. Cât timp cel mic se juca în nisip cu tatăl lui, eu intram în mare cu cel mare. Când ieșeam, cel mic voia repede brațe, țiți, somn, așa că îmi luam imediat pe mine Boba Air și îl preluam așa doar în costum de baie. Chiar dacă el era cu nisip, sau dacă era ud cum se juca în mini-piscinuța umplută cu apă de mare, cu slipul plin de apă. Cine are timp de duș sau schimb când puiului îi e sete, foame, dor și somn?



(eu proaspăt ieșită din apă)

       7.  Culmea e că nu am transpirat din cauza materialului sintetic. La SSC-uri eu de obicei transpir unde am contact cu copilul sau cu centura din talie. Pe căldurile de la mare am preferat să nu port zilnic un SSC transpirat la greu, de aceea SSC-ul principal îl purtam doar seara. Eu credeam că voi transpira și în Boba Air, dar voi avea noroc că se usucă repede. Mai ales că e din nailon. Dar l-am purtat și pe piele, eram în costum de baie, respectiv slip, eu și copilul, și nu am transpirat, nu am simțit că ar transpira nici copilul la spate unde îl atinge, deși am stat în soare direct și materialul e negru și e sintetic. (Când l-am luat nu aveam posibilitatea de a alege între cele două culori preferate ale mele, Boba Air negru sau albastru.)

       8.  Deci nu se încinge. Când adormea cel mic la soare chiar îi puneam și gluga pe cap pentru umbră (pălăria i-o zbura vântul) si niciodată nu am simțit materialul negru de nailon că ar fi cald.

       9.  Deci și când suflă vântul copilul are capul acoperit, la adăpost de razele soarelui :D. Și când plouă! Am prins și așa ceva, da! Și celui mic nu-i plac deloc deloc picurii de ploaie, îl sperie, așa că l-am apărat cu gluga. Mai mult, era un vânt pe plaja de nu puteai nici privi înspre sud, dar sub glugă piticul era mulțumit.




      10. Continui de la punctul anterior ca să accentuez că se poate purta ușor pe ploaie, fără stresul că nu se va usca repede. Ne-a prins într-o zi ploaia la 10 metri de adăpost și tot am fost leoarcă toți deși am fugit repede :). Boba Air s-a uscat în câteva minute.

      11. Se poate spăla și usca ușor. În primele zile îi dădeam pe cei mici cu cremă de protecție solară homemade, pe bază de unturi și uleiuri naturale și oxid de zinc. Uleiul alb s-a pus și pe Boba Air, dar seara am spălat-o foarte ușor și dimineața era uscată complet.


      12. Tot din cauză că se poate spăla și usca ușor, nu era nicio problemă că o aruncam în geanta de plajă alături de găletuțe și forme de nisip, cu mult nisip pe ele.

      13. Arată bine și folosită în condiții extreme. Un marsupiu normal, ținut zilnic la soare, spălat zilnic, intrat cu el în mare, frecat cu nisip și înghesuit în genți nu cred că trece prin așa probe de foc fără urme. Materialul de parașută din Boba Air are și calitatea aceasta, e rezistent.



      14. Eu am ajuns la concluzia că a luat ce era mai bun de la pouch (volumul redus când nu e purtat, curățarea și uscarea rapidă la nevoie, faptul că se poate uda fără probleme) și ce era mai bun de la SSC (greutatea distribuită pe ambii umeri, plus ușurința alăptării și adormirii – eu pe cel mic îl alăptez greu în pouch și niciodată nu a putut adormi în sling sau pouch și în plus în pouch dacă adoarme trebuie să-i susții capul, pe când la Air ai gluga pentru asta).

      15. (As a side joke) Ajută la camuflarea burticii :D, după cum se vede în poza următoare, unde tocmai ieșisem din mare și eram gata de a prelua puiul de la tatăl lui.

(la întoarcerea spre casa, o baie și pe litoralul românesc)


Ajutați-mă, am uitat ceva? După cum mă știu, voi veni constant aici să mai completez, dar azi doar despre aceste aspecte mi-am amintit. E greu să te gândești la concediul care a trecut :D.


Alte două linkuri utile pe temă, pe care le voi updata cu concluzii de anul acesta în zilele următoare:




Bonus: Pe pagina noastră de Facebook am postat această poză cu textul:
In Boba Air se doarme bine. Si se mananca bine. Chiar si in acelasi timp :D”

 


și:

Se pare ca nu taie bretelele Air-ului nici la 12.5 kg :) ”





5 comments:

  1. Draga Raluca,
    Ce mi-ar placea sa-mi poti imprumuta si mie Boba Air pentru concediu...eu plec luni la greci, in Lefkada, unde o sa am Manduca si un sling fix, dar dupa cate ai descris aici, Boba Air ar fi perfecta pentru concediu. Iti las email-ul meu aici( marrinescudaniela@gmail.com ), poate vorbim si daca mi-ai trimite maine colet, ar ajunge pana sambata:))
    O sa incerc sa iau legatura cu tine si pe facebook, poate reusesc. Ma bucur mult ca ati avut un concediu placut, chiar daca a fost rece apa:)

    Te pup!
    P.S. Felicitari pentru textul cu AP!

    ReplyDelete
  2. Scuze, n-am putut raspunde atunci cand am vazut comentariul si apoi am uitat sa iti scriu ca nu pot sa-ti trimit, eram la tara in alt judet...

    Vacanta frumoasa!

    Si multumesc :)

    ReplyDelete
  3. Super review! Extrem de util! Felicitari pentru cei doi copii...sunteti o familie minunata! :)

    ReplyDelete
  4. Nu am gasit pe nicaieri de la ce varsta se poate purta Boba Air. Peste tot era mentionata doar greutatea minima, de 6,8 kg. Bebele meu are 2 luni si 3 saptamani si 6,2 kg. E foarte cald in perioada asta si cu wrap-ul cu 3 straturi pe copil mi se pare cam mult. Poti sa-mi spui de cand as putea sa-l port?
    Felicitari pentru blog! E foarte bun, am invatat multe de aici!

    ReplyDelete