Sunday, May 8, 2011

Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor IV

Continuăm traducerea articolului.
Prima parte e disponibilă aici: Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor
A doua parte aici: Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor II
A treia parte aici: Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor III


Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold

Deşi există nenumărate beneficii fiziologice, emoţionale şi psihologice în înfăşatul bebeluşilor în modul în care e practicat la populaţia Navajo, există dovezi clare că înfăşatul picioarelor, în aşa fel încât să fie legate împreună şi să nu le fie permis să se îndoaie de la genunchi sau de la şold, duce la anormalităţi ale şoldului (Crisholm, 1983). În cazul populaţiei Navajo, stresul asupra şoldului nou-născutului nu era cauzat de poziţia verticală, ci de suportul anormal pentru picioare, prin faptul că nu le era permis picioarelor să se întindă sau genunchiului să se îndoaie liber (Van Slewen, 2007). Prin blocarea capului femurului de a sta in alveola lui, datorită întinderii forţate a picioarelor, alveola deseori nu se dezvolta corespunzător, cauzând Displazie de Dezvoltare a Şoldului (Crisholm,1983).

Deşi purtatul bebeluşului în poziţie orizontală cu picioarele împreunate într-un mijloc de purtare a bebeluşului (cum ar fi un sling sau un wrap) oferă un sprijin corespunzător al coloanei, nu este poziţia optimă sau preferată pentru dezvoltarea şoldului sau pentru purtare prelungită, în mod special dacă este prezentă o displazie congenitala la nou-născut.

Academia Americană de Pediatrie a emis o revizuire a înfăşatului sub Van Slewen în 2007 care a reafirmat că picioarele nou-născutului nu ar trebui să fie strâns înfăşate. În 1965, incidenţa displaziei de şold era foarte ridicată în Japonia, când un scutec de înfăşat era folosit în mod frecvent de către populaţie. Scutecul de înfăşat ţinea şoldurile împreunate. Opt ani mai târziu, în 1973, doctorii le sfătuiau pe mame să evite "extensia prelungită a şoldului şi a genunchiului nou-născuţilor în timpul primelor luni postnatale". Imediat după aceea experţii au raportat o descreştere notabilă în nou-născuţii cu displazie de şold (Van Slewen, 2007).



Bebeluşii adoră să fie purtaţi şi să simtă în jur ceva, să se simtă înconjuraţi de ceva, dar întinderea picioarelor este împotriva poziţiei lor instinctuale cu picioarele desfăcute şi îndoite. Acest bebeluş e înfăşat, astfel încât picioarele îi sunt legate împreună uşor, şi nu îi sunt întinse forţat.


Poziţia concavă nocivă a spatelui bebeluşilor datorată lipsei suportului picioarelor în carrieri

Indienii Inuiţi foloseau papoose, care de asemenea nu sprijineau cum trebuie picioarele şi retrăgeau umerii înspre spate, plasând coloana într-o poziţie concavă sau mult prea extinsă. Cu picioarele nesprijinite şi cu nişte muşchi abdominali foarte slabi, pelvisul se îndoia înapoi şi îi întindea bebeluşului prea tare spatele. Luând presiunea produsă la fiecare pas pe care mama îl face, coloana mult prea întinsă creează stres asupra nou-născutului.

Dezvoltarea spondilozei (alunecarea vertebrelor pentru a compensa stresul repetat asupra unei coloane vertebrale mult prea întinse) este foarte întalnită la gimnaşti şi la cei care ridică greutăţi. Este de asemenea mult prea mare la populaţiile Inuite şi Athabascane, unde aproape jumătate sunt afectaţi.

Yochum şi Rowe au sugerat că Inuiţii, care îşi poartă nou-născuţii într-un papoose, pun un stres prematur excesiv asupra vertebrelor şi explică intinderea mare a spondilozei în aceste populaţii. Din moment ce nimeni nu se naşte cu spondiloză, Yochum şi Rowe neagă factorul genetic şi consideră ca posibilă cauză acest papoose (un obiect de purtare non-fiziologic) şi ca o explicaţie a bolii (Wong, 2004).

Deşi arată diferit, orice mijloc de purtare modern care nu sprijină picioarele nou-născutului (într-o poziţie convexă, arcuită, orientată înspre purtător), orice mijloc de purtare cu faţa înspre exterior, cu găuri pentru picioare, nu sunt mai bune din punct de vedere al dezvoltării copilului decât un papoose, pentru că aceşti carrieri retrag umerii în spate, creând poziţia stresantă de spate concav. Lipsindu-le sprijinul pentru picioare, papoose-urile şi marsupiile care ţin copilul cu faţa în afară sunt foarte similare, trăgând umerii înapoi şi plasând toată greutatea copilului pe pelvis sau pe baza spinării.




Placă de purtat Navajo - Papoose Inuit. Bebeluş cu picioarele înfăşate într-o poziţie non-fiziologică.


Cu picioarele îndoite şi cu spatele arcuit (crăcanat aşezat) - o poziţie care sprijină picioarele

Carrierii care ţin bebeluşul la verticală şi care îi sprijină picioarele ţin copilul într-o poziţie în care mama l-ar ţine în mod natural în braţe. Acestea nu distrug coloana vertebrală a unui bebeluş şi nici şoldul (Kirkilionis, 2002). Când picioarele unui nou-născut sunt îndoite şi depărtate, poziţia instinctivă pe care o ia corpul lui când este ridicat, capul femurului (osul coapsei) umple alveola şoldului (acetabulum). Alveola şoldului este umplută egal când picioarele sunt trase în sus la 100 de grade şi când sunt depărtate la 40 de grade în acelaşi timp(Kirkilionis, 2002). Displazia de şold nu apare când picioarele unui nou-născut sunt sprijinite. De fapt aceasta este poziţia pe care doctorii o susţin ca tratament pentru bebeluşii cu displazie de şold.

Interesant este că Inuiţii Netsilik, care işi poartă mult copiii, nu folosesc papoose, ci îşi poartă nou-născuţii în "amauti" (un fel de loc special pentru ei în spatele hainei, unde haina este croită mai larg) al hainei lor "parka" (un fel de hanorac cu glugă mare). Ei stau în spatele mamei într-o poziţie aşezată cu picioarele depărtate, înauntru în haina mamei (Montagu, 1986). Nu există studii care să indice incidenţa displaziei de şold sau a spondilozei în acest grup nordic de Inuiţi care îşi poartă copiii. Şoldurile şi coloana vertebrală li se dezvoltă normal.



Coloana vertebrală, şoldurile şi picioarele acestui copil sunt sprijinite corespunzător.

O mamă care foloseşte fie braţele sale, fie o bucată simplă de material, îi sprijină picioarele bebeluşului ei într-o poziţie flexată (cu genunchii îndoiţi), depărtată de linia mediană a corpului, sprijinindu-i şoldurile şi şira spinării. În locul materialului strâmt care îl face pe bebeluş să atârne de pelvis şi care nu oferă suport pentru picioare, şi în locul înfăşării picioarelor, care e prea restrictiv, carrierii ergonomici ţin bebeluşul într-o poziţie care sprijină picioarele la fel cum ar face-o braţele mamei. Poziţia îndoită arcuită este poziţia pe care nou-născuţii o adoptă instinctiv când sunt ridicaţi (Schon, 2007). Este ceea ce natura i-a învăţat: picioarele desfăcute care să cuprindă şoldul, spatele sau bazinul mamei, cu genunchii îndoiţi într-o poziţie aşezată.



Braţele mamei sprijină funduleţul şi picioarele bebeluşului. În consecinţă, este ridicată presiunea de pe coloana vertebrală şi greutatea bebeluşului este distribuită egal într-o poziţie ergonomică.




Materialul este tras până la spatele genunchilor bebeluşului, oferind sprijin corespunzător pentru picioare. Picioarele ar trebui trase în sus cel puţin până la nivelul şoldurilor pentru o poziţionare optimă şi pentru o dezvoltare normală a şoldului.

Poza a doua arată poziţia sănătoasă a coloanei vertebrale, orientată înspre mamă, sprijin pentru picioare, sprijin sănătos pentru cap şi gât.

Partea a 5-a aici.

No comments:

Post a Comment