Am fost rugați să punem într-o singură postare de blog toată traducerea articolului despre coloana vertebrală a bebelușilor și poziția lor în viața de zi cu zi. În mai 2011 acesta fusese postat în 6 părți, aici. Fusese tradus de pe site-ul www.sleepywrap.com. Între timp Boba i-a mai adăugat niște informații, pe care le vom adăuga și noi aici.
de Elizabeth Antunovic (©2008 NAP, Inc.)
Introducere
Ţările din Europa par a avea cei mai mulţi pediatri care recomandă ca bebeluşii să stea culcaţi întinşi pe spate într-un cărucior şi să nu fie purtaţi ca să se evite presiunea asupra organismelor lor prea puţin dezvoltate. Totuşi, să pui un nou născut întins pe spate singur într-un cărucior este de fapt mai stresant, şi fizic, şi emoţional, şi poate inhiba dezvoltarea. Purtatul bebeluşului într-o poziţie verticală cu sprijinirea corespunzătoare a picioarelor nu este doar sănătos pentru dezvoltare, dar e şi modalitatea preferată și pentru mame, și pentru bebeluși. Purtatul la verticală optimizează creşterea fizică, emoţională şi intelectuală a bebeluşului dumneavoastră.
Dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi
Coloana noastră vertebrală nu este perfect dreaptă, deşi ar putea părea aşa dacă ne uităm la o persoană din faţă sau din spate. Când te uiţi la o persoană dintr-o parte, sunt vizibile patru curburi uşoare care formează un “S” alungit. Aceste curburi ne ajută să fim flexibili şi să avem echilibru. De asemenea ajută la absorbirea stresului primit de organismele noastre prin activităţile zilnice care au impact asupra spinării, cum ar fi mersul pe jos, alergarea şi săriturile.
Nu ne-am născut cu aceste curburi ale coloanei. Curburile normale se dezvoltă gradual. Se formează ca o consecinţă a adaptării la gravitaţie. La naştere, bebeluşii sunt într-o stare de flexare, arcuiţi, având coloana într-o forma de "C" (convexă) naturală. La început bebeluşul nu are puterea să-şi ţină capul sus şi nici nu are curburile necesare în coloana vertebrală pentru a face asta. Dar treptat, pe măsură ce muşchii gâtului devin mai puternici, bebeluşul începe să-şi ridice capul greu contra forței gravitaționale şi o curbură începe să i se dezvolte la gât (curbura cervicală), pentru a-l ajuta să-şi ţină gâtul în echilibru. Când bebeluşul începe să se târască, se va dezvolta curbura de jos a spatelui (curbura lombară) şi muschii ce îi sprijină dezvoltarea. Bebeluşul va avea aceste curburi naturale ale coloanei doar când va împlini un an (Leveau, 1877).
LA NAȘTERE
Coloana vertebrală a unui nou-născut este în formă de C (o curbă convexă). Bebeluşul nu are nici curburile care să-l ajute să-şi ţină echilibrul, nici puterea de a-şi ţine capul sus.
ÎN PRIMELE LUNI
Pe măsură ce bebeluşul dumneavoastră se luptă împotriva gravitaţiei, muşchii încep să i se dezvolte. Muşchii puternici ai gâtului ajută un nou născut să-şi ţină sus capul greu, formând curbura gâtului (cervicală) a şirei spinării.
DE LA ȘASE LUNI LA UN AN
Pe măsură ce un bebeluş învaţă să se târască şi să stea în picioare, se dezvoltă curbura inferioară a spatelui (lombară) şi muşchii corespunzători în aşa fel încât el poate sta drept. Abia când începe să umble are toate curburile şirei spinării dezvoltate.
Stresul exercitat de poziția întinsă la orizontală
Așezarea bebeluşului drept pe spate întinde coloana din forma de "C" într-o linie dreaptă, contrar formei sale naturale. Cercetările arată că ţinutul coloanei bebeluşului în linie dreaptă nu este o practică sănătoasă din punct de vedere fiziologic. În plus faţă de stresul adăugat coloanei vertebrale, poate de asemenea să afecteze negativ dezvoltarea încheieturilor şoldurilor (Kirkilionis, 2002).
Întinsul la orizontală cauzează deformări fizice
Dacă bebeluşii sunt puși frecvent întinşi pe spate într-un cărucior, acest lucru e rău nu numai pentru şolduri, dar s-a demonstrat că aceștia pot să facă plagiocefalie (craniu deformat, plat la spate sau pe laterale), li se poate deforma corpul şi muşchii pot să nu fie tonifiaţi (Bonnet,1998). Cercetări susţinute de Academia Americană de Pediatrie afirmă că “în imobilizarea prelungită pe o saltea fermă sau pe un pat plat (cum ar fi într-un cărucior), influenţa constantă a gravitaţiei apasă suprafaţa corpului către saltea producând boli de poziţie şi bebeluşi cu tonus muscular scăzut (Short, 1996)”.
Acest bebeluș stă întins pe spate. Acest fapt poate să fie stresant pentru craniul lui, să-i scadă tonusul muscular și să fie stresant pentru micile lui șolduri și pentru coloana vertebrală.
Plagiocefalie la un bebeluş, corectată cu o cască specială pentru cap.
Viaţa în "recipiente"
Acest lucru nu înseamnă că dacă stă întins pentru o scurtă plimbare prin cartier într-un cărucior se va distruge dezvoltarea fizică a bebeluşului. Dar adevărul e că bebeluşul ”normal” din lumea vestică, cu vârsta cuprinsă între trei săptămâni şi trei luni, este purtat puţin mai mult de două ore şi jumătate pe zi (Heller, 118.) Ajungem să ne purtăm bebeluşul la maşină într-un recipient, prin magazin într-un recipient, să luăm pranzul cu el într-un recipient, înapoi către maşină într-un recipient, şi acasă într-un recipient*. Câteodată de acolo direct într-un leagăn în care să-l fixăm fără să atingem copilul, în aşa fel încât să putem prepara cina, să-l punem în balansoar cât mâncăm, şi imediat după aceea în pătuţ la culcare. Vestul a divagat de la tradiţiile de atâtea milenii de creştere a copilului şi a ajuns în punctul în care obiectele definesc existenţa copiilor noştri mai mult decât corpurile noastre.
“Să iei un nou-născut de la mama lui şi să-l pui pe spate sau pe burtă pe o suprafaţă plană, de obicei neacoperit, este un eşec în înţelegerea nevoii imense a unui bebeluş pentru îmbraţişare, pentru sprijin prin legănare şi acoperire pe toate părţile, şi o neînțelegere a faptului că bebeluşul trebuie să fie gradual introdus în lumea spaţiilor mai largi. De la prezenţa continuă, tangibilă şi plină de sprijin a mamei sale, bebeluşul va ajunge gradual să parcurgă distanţa către lumea din afară”. (Montagu, 294)
Uneori scoicile pentru mașină folosite în afara mașinii pot să ne elibereze mâinile, dar ele inhibă dezvoltarea bebelușului.
*Vă rugăm să ţineţi cont că autorul nu sugerează că un mijloc de purtare a bebeluşului trebuie să înlocuiască scaunul auto pentru transportul cu maşina. Niciodată să nu conduceţi maşina sau să nu călătoriţi cu maşina având copilul într-un mijloc de purtare a bebeluşului.
Poziţia curbată fetală
Nou-născuţii sunt aproape imposibil de întins drepţi, decât poate dacă sunt strâns înfăşaţi. Când pui un nou-născut drept întins pe spate, coapsele lui se vor ridica sus înspre piept (Schon, 2007), sau când doarme vor sta îndoite într-o poziţie ca o broscuţă. “Poziţia curbată fetală, poziţia naturală pentru bebeluşi, este cea mai calmă şi cea mai adaptivă."
În această poziţie nou-născuţii folosesc mai puţin oxigen, ceea ce ajută la conservarea energiei şi la consumul mai mic de calorii. Astfel ei digeră mâncarea mai bine. Este de asemenea cea mai bună poziţie pentru termoreglare deoarece reduce expunerea stomacului. Avem celule mai eficiente de reglare a temperaturii şi mai multă grasime pe partea din spate a corpului. Când ne ţinem nou-născuţii burtă pe burtă, le protejăm toţi receptorii şi organele vitale (Montagu, 1986).
Când ridici un nou-născut, acesta işi menţine instinctual picioarele îndoite şi depărtate. Aceasta, împreună cu reflexul plantar palmar care ajută un nou-născut să se agaţe de mama lui, sugerează că organismele nou-născuţilor sunt adaptate în așa fel încât ei să fie purtaţi în sus, la verticală, orientaţi înspre mamă.
Bebelușii ar trebui purtați în poziția flexată pe care o adoptă în mod natural.
Nou-născuții sunt practic imposibil de întins.
Prin ţinutul bebeluşului cu genunchii îndoiţi pe pieptul dumneavoastră, şi susţinut de funduleţ, vă sprijiniţi bebeluşul în poziţia naturală pe care corpul lui în mod instinctiv o adoptă pentru a se asigura că e confortabil, cald şi în siguranţă.
Problema cu scaunele auto
Dacă poziţia din cărucior este cumva mai ridicată (cum ar fi într-o scoică auto), atunci este mai blândă pentru coloana în formă de "C" a bebeluşului, în sensul că nu o întinde să fie dreaptă. Oricum, deşi ar părea o opţiune mai blândă pentru transportul micuţului, anumite studii făcute de Asociaţia Internaţională de Chiropractică Pediatrică arată că scaunele auto nu sunt modalitatea ideală de transport pentru nou-născut din cauza "opţiunilor restrictive de postură care pot afecta dezvoltarea coloanei vertebrale şi a craniului bebeluşului" (Asociaţia Internatională de Chiropractică Pediatrică).
Prin menţinerea coloanei într-o configuraţie în formă de "C", aceste scaune pot de fapt să prevină şi să inhibe formările curburilor naturale. Bebeluşii vor întâmpina greutăţi în a forma muşchi puternici pentru a-şi ţine căpşorul greu dacă nu li se oferă şansa să aibă de-a face cu gravitaţia.
Acest bebeluş savurează un somn afară lângă flori. Deşi scoica auto îi sprijină coloana vertebrală, capul şi gâtul cât timp doarme, când se trezeşte centurile îl împiedică sa-şi folosească muşchii necesari pentru a-şi ţine capul. Mulţi bebeluşi îşi petrec majoritatea timpului în scaune restrictive ca acesta.
Dezvoltarea fizică pozitivă
Când nou-născuţii sunt ţinuţi în sus le este permis să practice mişcări compensatorii, crescând puterea muşchilor şi permiţându-le controlul asupra tehnicilor fine motorii. Când mama se plimbă, se opreşte sau se întoarce, corpul nou-născutului lucrează în mod natural împotriva gravitaţiei pentru a-şi menţine poziţia. Forţa gravitaţiei este un element pozitiv în dezvoltarea nou-născuţilor, permiţându-le să înveţe devreme să-şi ţină capul sus şi să-şi menţină corpul agăţat de cel al mamei, în echilibru.
Acest bebeluș se mișcă împreună cu mama lui.
Dezacordul legat de purtatul la verticală
Aşadar de ce unii încă afirmă că poziţia orizontală este mai bună pentru nou-născut? Argumentele fiziologice care susţin că bebeluşul trebuie transportat într-o poziţie orizontală în primele luni de viaţă par a veni de la presupunerea că poziţia verticală poate fi stresantă pentru coloana vertebrală în dezvoltare şi pentru pelvis.
Deşi unii pediatri sunt susţinători ai parentingului natural, mulţi nu au multă experienţă cu mijloacele de purtare a bebeluşului. Ei s-ar putea să fie familiarizaţi cu marsupiile din anii '80 şi '90 cu obişnuita lipsă de sprijin adecvat a capului şi a gâtului, cu găuri strâmte pentru picioare, cu bebeluşi lăsaţi să atârne din şold din cauza lipsei totale de suport pentru picioare. Poate aceşti doctori au văzut atât de mulţi bebeluşi tinuţi cu faţa în afară când sunt ţinuţi la verticală, încât presupun că toate mijloacele de purtare a bebeluşului sunt lipsite de suport.
Imaginile de mai sus înfățișează probabil marsupiile pe care mulți doctori și le imaginează și pe care le clasifică drept nesigure și periculoase. Sunt sisteme de purtare non-fiziologice. Marsupiile în care copiii sunt puși cu fața în afară (spre deosebire de wrapuri, slinguri, mei-tai-uri și marsupii SSC) nu oferă sprijin adecvat pentru picioare, ceea ce determină înclinarea spre spate a pelvisului și îi plasează într-o poziție periculoasă cu spatele curbat până la formarea unei scobituri concave.
Dacă nu sunt cu faţa la purtător, centrul gravitaţiei este în afară. Presiunea este plasată pe umerii bebeluşului şi pe zona pieptului, deseori trăgând umerii spre spate şi făcând spatele şi mai concav. Purtatul cu faţa în afară este o poziţie non-fiziologică, care pune presiune pe coapsele interioare ale bebeluşului şi pe baza spinării. Purtatul la verticală cu faţa în afară este stresant pentru bebeluşi.
Baza mai lată a marsupiului de mai sus ar fi putut oferi puţin sprijin coloanei vertebrale (menţinând forma naturală convexă de "C") dacă bebeluşul ar fi fost cu faţa către mamă şi funduleţul i-ar fi stat pe acea bază. În loc de aceasta, coloana vertebrală a bebeluşului este îndreptată forţat şi deseori este mult prea întinsă (în formă concavă) datorită muşchilor abdominali slabi şi lipsei suportului pentru picioare.
Deşi bebeluşul beneficiază prin faptul că este purtat aproape de mamă, ţinutul cu faţa în afară nu îi oferă sprijin pentru picioare, nu îi oferă sprijin pentru coloana vertebrală şi pentru şold şi nici suport pentru gât şi cap dacă adoarme.
Acest bebeluș se sprijină pe tatăl lui pentru puțină siguranță. Deși îl stabilizează, nu este chiar ideal să îți petreci ziua purtat în această poziție.
Fără sprijin pentru picioare și cu fața în afară, acest bebeluș nu stă stabil, fiind forțat să adopte o poziție concavă cu o scobitură nenaturală a spatelui (marcată cu linia roșie) pentru a compensa.
Când un bebeluș este purtat, trebuie să fie orientat cu fața înspre mama lui. Ideal ar fi ca materialul sistemului de purtare să ajungă până în spatele genunchilor lui (sau să aibă suport pentru picioare), astfel poziționându-se corespunzător pelvisul și coloana vertebrală.
Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold
Deşi există nenumărate beneficii fiziologice, emoţionale şi psihologice în înfăşatul bebeluşilor în modul în care e practicat la populaţia Navajo, există dovezi clare că înfăşatul picioarelor, în aşa fel încât să fie legate împreună şi să nu le fie permis să se îndoaie de la genunchi sau de la şold, duce la anormalităţi ale şoldului (Crisholm, 1983). În cazul populaţiei Navajo, stresul asupra şoldului nou-născutului nu era cauzat de poziţia verticală, ci de suportul anormal pentru picioare, prin faptul că nu le era permis picioarelor să se întindă sau genunchilor să se îndoaie liber (Van Slewen, 2007). Prin blocarea capului femurului în afar alveolei lui, datorită întinderii forţate a picioarelor, alveola deseori nu se dezvolta corespunzător, cauzând Displazie de Dezvoltare a Şoldului (Crisholm,1983).
Purtatul bebeluşului în poziţie orizontală cu picioarele împreunate într-un mijloc de purtare a bebeluşului (cum ar fi un sling sau un wrap) oferă un sprijin corespunzător al coloanei, însă nu este poziţia optimă sau preferată pentru dezvoltarea şoldului sau pentru purtare prelungită, în mod special dacă este prezentă o displazie congenitala la nou-născut.
Academia Americană de Pediatrie a emis o revizuire a înfăşatului sub conducerea lui Van Slewen în 2007 care a reafirmat că picioarele nou-născutului nu ar trebui să fie strâns înfăşate. În 1965, incidenţa displaziei de şold era foarte ridicată în Japonia, când un anumit tip de scutec de înfăşat era folosit în mod frecvent de către populaţie. Scutecul de înfăşat ţinea şoldurile împreunate. Opt ani mai târziu, în 1973, doctorii le sfătuiau pe mame să evite "extensia prelungită a şoldului şi a genunchiului nou-născuţilor în timpul primelor luni postnatale". Imediat după aceea experţii au raportat o descreştere notabilă a numărului nou-născuţilor cu displazie de şold (Van Slewen, 2007).
Bebeluşii adoră să fie purtaţi şi să simtă în jur ceva, să se simtă înconjuraţi de ceva, dar întinderea picioarelor este împotriva poziţiei lor instinctuale cu picioarele desfăcute şi îndoite. Acest bebeluş e înfăşat, astfel încât picioarele îi sunt legate împreună uşor, şi nu îi sunt întinse forţat.
Poziţia concavă nocivă a spatelui bebeluşilor datorată lipsei sprijinului picioarelor în sistemele de purtare
Indienii Inuiţi foloseau papoose, care de asemenea nu sprijineau cum trebuie picioarele şi retrăgeau umerii înspre spate, plasând coloana într-o poziţie concavă sau mult prea extinsă. Cu picioarele nesprijinite şi cu nişte muşchi abdominali foarte slabi, pelvisul se îndoia înapoi şi îi întindea bebeluşului prea tare spatele. Luând presiunea produsă la fiecare pas pe care mama îl face, coloana mult prea întinsă creează stres asupra nou-născutului.
Dezvoltarea spondilozei (alunecarea vertebrelor pentru a compensa stresul repetat asupra unei coloane vertebrale mult prea întinse) este foarte întalnită la gimnaşti şi la cei care ridică greutăţi. Este de asemenea mult prea mare la populaţiile Inuite şi Athabascane, unde aproape jumătate sunt afectaţi.
Yochum şi Rowe au sugerat că Athabascanii, care îşi poartă nou-născuţii într-un papoose, pun un stres prematur excesiv asupra vertebrelor şi se explică astfel incidența crescută a spondilozei în aceste populaţii. Din moment ce nimeni nu se naşte cu spondiloză, Yochum şi Rowe neagă factorul genetic şi consideră ca posibilă cauză acest papoose (un obiect de purtare non-fiziologic) şi ca o explicaţie a bolii (Wong, 2004).
Deşi arată diferit, orice mijloc de purtare modern care nu sprijină picioarele nou-născutului (într-o poziţie convexă, arcuită, orientată înspre purtător), orice mijloc de purtare cu faţa înspre exterior, cu găuri pentru picioare, nu sunt mai bune din punct de vedere al dezvoltării copilului decât un papoose, pentru că aceste sisteme retrag umerii în spate, creând poziţia stresantă de spate concav. Lipsindu-le sprijinul pentru picioare, papoose-urile şi marsupiile care ţin copilul cu faţa în afară sunt foarte similare, trăgând umerii înapoi şi plasând toată greutatea copilului pe pelvis sau pe baza spinării.
Bebeluş nativ american într-un Papoose. Picioarele îi sunt întinse într-o poziţie non-fiziologică, care îl determină să își arcuiască spatele. Mișcarea restricționată îi poate de asemenea afecta dezvoltarea șoldului.
Sprijinul picioarelor
Materialul pe care mama l-a legat corespunzător sprijină coloana vertebrală curbată a bebelușului. Bebelușul este într-o poziție așezată și coapsele sunt ridicate la nivelul șoldurilor.
Sistemele de purtare care ţin bebeluşul la verticală şi care îi sprijină picioarele oferă poziţia în care mama l-ar ţine în mod natural în braţe. Acestea nu distrug coloana vertebrală a unui bebeluş şi nici şoldul (Kirkilionis, 2002). Când picioarele unui nou-născut sunt îndoite şi depărtate, poziţia instinctivă pe care o ia corpul lui când este ridicat, capul femurului (osul coapsei) umple alveola şoldului (acetabulum). Alveola şoldului este umplută egal când picioarele sunt trase în sus la 100 de grade şi când sunt depărtate la 40 de grade în acelaşi timp (Kirkilionis, 2002). Displazia de şold nu apare când picioarele unui nou-născut sunt sprijinite. De fapt aceasta este poziţia pe care doctorii o susţin ca tratament pentru bebeluşii cu displazie de şold.
Interesant este că Inuiţii Netsilik, care işi poartă mult copiii, nu folosesc papoose, ci îşi poartă nou-născuţii în "amauti" (un fel de loc special pentru ei în spatele hainei, unde haina este croită mai larg) al hainei lor "parka" (un fel de hanorac cu glugă mare). Ei stau în spatele mamei într-o poziţie aşezată cu picioarele depărtate, înauntru în haina mamei (Montagu, 1986). Nu există studii care să indice incidenţa displaziei de şold sau a spondilozei în acest grup nordic de Inuiţi care îşi poartă copiii. Şoldurile şi coloana vertebrală li se dezvoltă normal.
Materialul este tras până la spatele genunchilor bebeluşului, oferind sprijin corespunzător pentru picioare. Picioarele ar trebui trase în sus cel puţin până la nivelul şoldurilor pentru o poziţionare optimă şi pentru o dezvoltare normală a şoldului.
Pentru un copil mai mare, suporturile pentru picioare pot oferi un loc de odihnă pentru picioarele obosite și pot preveni urmele lăsate de materialul marsupiului pe picioare. Cu coapsele la nivelul șoldurilor, spatele i se curbează în mod natural și în consecință preia din presiunea asupra pelvisului și asupra părții inferioare a spatelui.
Braţele mamei sprijină funduleţul şi picioarele bebeluşului. În consecinţă, este ridicată presiunea de pe coloana vertebrală şi greutatea bebeluşului este distribuită egal într-o poziţie ergonomică.
Acest bebeluș este sprijinit peste tot. Are o poziție corespunzătoare a coloanei vertebrale, orientat către mamă, sprijin corespunzător pentru picioare, sprijin corespunzător pentru cap și gât în timp ce doarme.
Din moment ce nu poți ajusta lățimea șezutului unui marsupiu SSC, scărițele pentru picioare oferă sprijin complet pentru picioarele copiilor mai mari care încă vor să fie purtați.
Îmbunătățirea respirației
Proponenţii poziţionării orizontale la nou-născuţi pot fi preocupaţi dacă bebeluşul primeşte un nivel adecvat de oxigen când sunt purtaţi comparativ cu momentele când sunt într-un cărucior. Din punctul de vedere al Dr. Maria Blois, nou-născuţii prematuri plasaţi într-o poziţie verticală pe pieptul mamei lor au o respiraţie îmbunătăţită şi mult mai regulată decât într-un incubator.
În acelaşi timp aceştia au "episoade reduse de apnee în somn (încetare temporară a respiraţiei) şi de bradicardie (încetinirea ritmului inimii). Nivelul oxigenului transcutanat nu creşte, indicând că saturaţia oxigenului nu este compromisă". Aceste studii au fost făcute pe nou-născuţi prematuri, unii cântărind doar 1300 de grame, plasaţi la verticală pe pieptul mamei lor. Poziţia preferată pentru aceşti bebeluşi micuţi este cea verticală - de obicei securizaţi cu o bucată de material. Ei înfloresc pur şi simplu ţinuţi pe pieptul mamei şi sunt lăsaţi să plece acasă mai repede decât prematurii lăsaţi în incubatoare (Blois,72). Dacă poziţia verticală este poziţia preferată pentru un prematur, nu are sens să spunem că ar fi nocivă pentru un nou-născut la termen.
Prevenirea infecţiilor urechii
Întinsul la orizontală nu este o opţiune nefavorabilă doar pentru coloana vertebrală, şoldurile şi craniul bebeluşului dumneavoastră, ci poate fi şi un factor major care să contribuie la infecţiile urechii interne la nou-născuţi. Refluxul gastric care duce conţinutul stomacului în urechea internă cauzează infecţii ale urechii. Boala de reflux gastroesofagian (Gastroesophageal reflux disease sau GERD) poate fi foarte întâlnită la nou-născuţi pentru că sfincterelor le ia mai mult timp să se închidă.
Nou-născuţilor diagnosticaţi cu GERD le este recomandat să fie purtaţi la verticală pentru a le uşura simptomele. Totuşi, cum nou-născuţii sunt în mod frecvent plasaţi la orizontală, nu numai că se exagerbează simptomele, dar sucurile gastrice pot intra în trompa lui Eustache imatură. Acelaşi lucru se întâmplă când bebeluşii care sug din biberon sunt poziţionaţi culcaţi pe spate şi nu puţin ridicaţi, astfel că laptele poate intra în urechea medie.
Acumulările în trompa lui Eustache pot cauza inflamaţie şi acumulări de bacterii şi în consecinţă o infecţie. Purtându-vă bebeluşul la verticală vă luaţi o măsură de prevenire a infecţiilor urechii şi puteţi uşura simptomele GERD (Schon, 2007).
Armonizarea echilibrului
Un alt beneficiu al purtării bebeluşului este acela că bebeluşii purtaţi primesc multă stimulare vestibulară, pe când bebeluşii care stau întinşi nu o primesc. Sistemul nostru vestibular ne ajută cu simţul echilibrului şi cu siguranţa în spaţiu. Când o mamă îşi ţine bebeluşul, acesta se mişcă în spate şi în faţă în ritmul mersului mamei şi în lateral de la legănarea mersului ei. Mama se poate opri şi se poate întoarce să ia ceva sau se poate mişca foarte blând. Toate aceste mişcări variate forţează bebeluşul să reacționeze corespunzător ca să îşi ţină echilibrul. Toate aceste mişcări îi reglează bebeluşului sistemul vestibular.
Când e împins într-un cărucior, mişcarea este ori înspre înainte, ori înspre înapoi şi nu e variată. Când e făcută schimbarea de la poziţia verticală şi ţinutul în braţele mamei la poziţia orizontală neţinut în braţe, un bebeluş produce mişcări ale mâinilor şi picioarelor ca şi cum ar vrea să se salveze de la cădere. Acesta este numit reflexul Moro. Acţionează ca o reacţie primitivă a bebeluşului de apărare şi este înlocuită mai târziu în viaţă de reflexul de tresărire al adultului.
Purtatul, legănatul şi balansarea stimulează aparatul vestibular al nou-născutului şi îl ajută să se simtă în siguranţă în spaţiu. Majoritatea bebeluşilor din ziua de azi îşi petrec timpul departe de mamele lor, într-un recipient sau într-un cărucior, lăsându-i predispuşi la vertigo şi la un sentiment de nesiguranţă fizică în spaţiu. Interesant este că frica de zbor şi frica de înălţime pe care le au azi mulţi dintre adulţi pot fi localizate în timp înapoi de pe vremea când nu au fost purtaţi ca nou-născuţi. Bebeluşii purtaţi se simt în siguranţă şi sunt mai puţin predispuşi să dezvolte fobii legate de spaţiu (Montagu, 1986).
Americanii nativi sunt de obicei foarte siguri în spaţiu şi sunt cunoscuţi pentru siguranţa pe care o au cu înălţimile şi au foarte puţine probleme în a spăla geamurile zgârie-norilor. Majoritatea Americanilor nativi au fost înfăşaţi şi şi-au petrecut majoritatea vieţii de nou-născut ori în plăci de purtare, ori pe şoldurile mamelor, dezvoltându-şi astfel sistemul vestibular.
Învățare constantă
Bebeluşii au motive ca să se simtă în siguranţă în brațe. Ei simt nevoia fizică să fie în contact direct cu mama lor. Ei chicotesc şi gânguresc şi absorb toate expresiile noastre. Sus pe pieptul mamei ei pot să vadă lumea neobstrucţionaţi, dintr-un loc sigur, şi pot să înveţe despre toate din jurul lor în ritmul lor. Nu numai că bebeluşilor le e mai bine fizic, dar în poziţia verticală ei sunt mai fericiţi şi mai calmi. Dr Sharon Heller spune: “cu cât mai mult timp petrec bebeluşii la verticală, cu atât mai mult timp ei sunt vigilenţi şi calmi. Chiar şi nou-născuţii care îşi petrec majoritatea timpului dormind, se opresc din plâns şi îşi ridică capul când sunt ridicaţi şi puşi pe umăr. Interesant este că felul în care e atent un nou-născut depinde de locul unde este el. Ţinut în sus într-un scaun de maşină el este mai puţin vigilent decât când e ţinut la verticală în braţe... Poziţionarea verticală este optimă pentru nou-născuţi. Gândiţi-vă cât timp petrec nou-născuţii nostri la orizontală - drepţi pe spate într-un pătuţ sau un cărucior. S-ar putea ca acest lucru să le afecteze vigilenţa? Este foarte probabil... Cercetările au arătat că nou-născuţii care sunt prea mici să stea în fund în mod independent învaţă mai multe când sunt aşezaţi într-o poziţie verticală” (Heller, 94).
Stimularea simţurilor
Mișcându-se pe parcursul zilei și experimentând împreună.
Şi cât de incredibil de stimulant e acest mediu! Nu numai că nou-născutul învaţă despre lumea din jurul lui din toate viziunile diferite pe care le are, dar are şi starea de spirit necesară pentru învăţare. Când un nou-născut este calm dar atent, atunci toate informaţiile sunt mult mai uşor de învăţat. El află despre lume şi despre locul lui în ea.
“Organismul nostru este un corn al abundenţei din punct de vedere senzorial, unde se amestecă zâmbete, arome şi râsete printre mângâieri unduitoare care pun întreaga lume senzorială la degetele bebeluşului dumneavoastră. Bebeluşul nostru primeşte stimulare tactilă de la pielea noastră care o atinge pe a lui şi îşi dezvoltă abilitatea de a-şi simţi locaţia, poziţia, orientarea şi mişcarea diferitelor părţi ale corpului lui de la presiunea membrelor lui flexate în corpul nostru. Primeşte stimulare tactilă, olfactivă şi gustativă dacă îl alăptăm cu laptele nostru şi stimulare vestibulară de la mișcarea noastră blândă şi, dacă e ţinut la verticală, de la eforturile lui de a-şi ţine sus capul şi a-şi menţine echilibrul. Primeşte stimulare vizuală când priveşte în jurul lui, impulsuri auditive când îi şoptim în ureche vorbe dragi şi stimulare kinestetică atunci când îl schimbăm în partea cealaltă... când ne punem bebeluşii în tot felul de recipiente, mai ales dacă nu văd nimic, toată această hrănire senzorială e pierdută” (Heller,112).
O mai ușoară reglare a sistemului
Relaţia mamă/nou-născut oferă de fapt reglarea fiziologică a sistemului autonom al nou-născutului. Studiile au arătat că atunci când un nou-născut este luat de lângă mama lui el experimentează o "reducere a ritmului cardiac, o scădere a temperaturii, dereglări de somn şi schimbări ale EEG" - reprezentând deteriorarea proceselor care reglează micul său organism (Archer, 1992). Când un nou-născut este separat de mama lui, sistemul lui imunitar slăbeşte. Corpul lui pur şi simplu opreşte producţia leucocitelor. Dar când îşi regăseşte mama, el devine puternic din nou (Montagu, 1986).
Corpul unui nou-născut are nevoie fizică de prezenţa mamei sale pentru a-l ajuta să se regleze.
Rădăcinile dezinformării
Departe de a ”crea un tiran”, atunci când îți ții bebelușul aproape îi oferi un sentiment de siguranță emoțională.
Cu toate studiile şi cu beneficiile fizice evidente ale purtatului unui bebeluş sus pe pieptul mamei este greu de înţeles ambivalenţa unui pediatru în această chestiune sau chiar indignarea lui atunci când pacienţii aleg să-şi poarte copilul. Poate motivul de a nu susţine purtatul la verticală poate fi acela de a descuraja mama să nu-şi răsfeţe bebeluşii sau să prevină o legătură prea puternică între mamă şi copil, să prevină un ataşament al celor doi.
Înstrăinarea de purtatul bebeluşilor noştri poate fi legată de vechea şcoală de gândire care datează din 1928, când faimosul behaviorist Dr. Watson a pornit în schimbarea cursului umanităţii şi s-a hotărât să facă nou-născuţii independenţi, puternici şi duri. Teoria lui era că toţi ne naştem ca o tablă goală - ignorând toată structura evoluţionară sau orice tendinţe biologice înnăscute - şi că pentru a "forma" un copil independent era necesar să previi ca bebeluşul să îşi creeze obiceiuri dependente. Cu alte cuvinte, dacă îţi ţii copilul, el se va agăţa de tine şi nu-ţi va mai da drumul niciodată. Va avea tot timpul pretenţii. Nu numai că ar trebui să te abţii să-l porţi, dar şi să-l iubeşti, să-l pupi şi să-l legeni; dacă îi arăţi afecţiune, bebeluşul o va aştepta mereu.
Atât de mulţi dintre bunicii şi părinţii noştri au fost influenţaţi de acest tren mecanic al gândirii, presaţi de experţi să creadă că dacă ne ridicăm bebeluşii când plâng înseamnă că vom creşte un tiran şi vom deveni sclavi. Din păcate această psihologie a avut un efect profund asupra gândirii şi practicii pediatrice şi încă apare în conversaţii între mame şi doctori şi în ziua de azi (Montagu, 1986).
Nevoia evoluţionară de atingere
Atingerea e esențială.
Majoritatea mamelor simt încă presiunea metodelor dure de parenting care au fost îndoctrinate în părinţii şi bunicii noştri. Totuşi, aceste metode mecanice nu merg mai departe de atât. Antropologul James McKenna pretinde că ţinând bebeluşii mai mult într-un tip de recipient decât în braţele noastre, părinţii sunt "în conflict cu evoluţia".
"Realmente toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când eram vânători şi culegători, în care bebeluşii erau ţinuţi în braţe de mamele lor”, scrie McKenna. Cultura noastră s-a schimbat, dar nevoia evoluţionară pentru atingere rămâne la fel.
Creierii bebeluşilor au evoluat în așa fel încât bebelușii să aştepte apropiere şi proximitate - să fie ţinuţi în braţe - pentru siguranţa lor, pentru creşterea lor psihologică, pentru creşterea fizică, pentru creşterea mentală, pentru a ajuta şi a stabiliza procesele lor fiziologice şi pentru a le menţine sistemele imunitare puternice" (Field, 69-74). "Atingerea nu este un beneficiu marginal emoţional. Este la fel de necesar ca aerul pe care îl respirăm " (Heller, 5).
Să facem cărucioarele o excepţie
Să facem purtarea bebelușului norma și cărucioarele o excepție. Nu invers!
Deşi majoritatea părinţilor vestici nu pot concepe viaţa fără cărucior, ele nu sunt aşa de blânde pentru nou-născut, după cum presupunem. Poziția unui nou-născut singur pe spate pentru perioade lungi de timp nu este ceea ce noi oamenii suntem structuraţi să trăim. Întinsul la orizontală în primele luni nu este mai uşor sau mai puţin stresant pentru coloana vertebrală, craniul sau gâtul unui nou-născut. Sus pe corpul mamei, mama se acomodează la toate mişcările bebeluşului ei, şi el se acomodează la mişcările ei, mişcându-se ca nişte parteneri de dans perfecţi. Cei doi creează un ritm împreună, fizic şi psihologic şi se mişcă împreună în armonie. Nici cele mai sofisticate cărucioare nu pot oferi căldura pe care corpul mamei o dă, mirosul ei liniştitor, mişcarea variată şi răspunsurile sensibile care sunt atât de esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea bebeluşului, mai ales într-o perioadă atât de critică, atunci când creierul lui creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii. Nicio jucărie nu poate egala bucuria pe care un nou-născut o primeşte de la faţa mamei lui. Singur, privind în gol la un material de umplutură pe care producătorul l-a ales pentru a căptuşi interiorul căruciorului, nu se poate compara cu mediul bogat la care e martor şi pe care îl observă el însuşi când se mişcă împreună în timpul zilei, cu mama lui.
Cărucioarele nu sunt "rele". Ca să mergem mai departe, purtatul bebeluşilor şi cărucioarele nu trebuie să fie exclusive mutual atâta timp cât nou-născutul e mulţumit şi cerinţele lui sunt îndeplinite atunci când semnalizează că are nevoie să fie ţinut în brațe (în poziţia aşezat şi cu faţa la mamă este preferabil ca să încurajăm interacţiunea şi comunicarea) (Zeedyk, 2008).
Concluzie
Dacă întindem bebeluşii pe spate într-un cărucior nu este mai uşor pentru gâtul lor, coloana lor vertebrală, pentru şolduri şi pentru mintea lor. Natura i-a programat să fie purtaţi. Poziţionarea la verticală cu sprijin corespunzător pentru picioare este poziţia preferabilă pentru nou-născuţi şi este destul de blândă ca să nu streseze fizic nici măcar bebeluşi micuţi de 1 kilogram. O mamă ar trebui să aibă încredere în ceea ce inima îi spune, ţinându-şi copilul aproape de inimă nu numai că va alege metoda cea mai benefică de a-şi duce copilul cu ea, dar în plus îi va oferi mediul optim pentru creşterea psihologică şi emoţională.
--------------------------------------------------------------------------------
Bibliografie
Archer, J. (1992). Ethology and Human Development. Rowman.
Blois, M. (2005). Babywearing. Pharmasoft Publishing.
Bonnet, E.. (1998 ). In Points made during discussions regarding the carrying of Infants and small children, Published in Krankengymnastik 50 Jg (1998) No.8
Crisholm, J, & . (1983). Navajo Infancy: An Ethological Study of Child Development. Aldine Transaction.
Field, T.(2003). Touch. First MIT Press.
Heller, S. (1997). The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development. Holt Paperbacks.
International Chiropractic Pediatric Association. Baby Wearing: Suggestions for Carrying your Baby. http://www.icpa4kids.org/research/children/babywearing.html
Kirkilionis, E. (2002). Carrying an Infant: More than the Possibility of Child Transport. Kosel.
Le Veau, B.. (1984, Dec). Developmental Biomechanics: Effect of Forces on the Growth, Development, and Maintenance of the Human. Physical Therapy. www.physicaltherapyjournal.com/cgi/content/abstract/64/12/1874
Montagu, A. (1986). Touching: The Human Significance of the Skin. Harper Paperbacks.
Morningstar. (2005). Reflex Control of the Spine and Posture: A Review of the Literature from a Chiropractic Perspective. Chiropractic & Osteopathy. www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16091134
Newman, P. H. THE ETIOLOGY OF SPONDYLOLISTHESIS. Journal of Bone Joint Surgery. 45(1963), 35-59.www.jbjs.org.uk/cgi/content/abstract/45-B/1/39
ROWE, Y. (1987). ESSENTIAL SKELETAL RADIOLOGY. Baltimore: Williams and Wilkins.
Schon, R. (2007). Natural Parenting-Back to Basics in Infant Care. 5(1), 102-183. from Evolutionary Psychology from http://www.epjournal.net/filestore/ep05102183.pdf
Short, M. (1996). The Effects of Swaddling versus Standard Positioning in Very Low Birth Weight Infants. Neonatal Network. 15(4).from http://www.cebp.nl/vault_public/filesystem/?ID=2156
Van Slewen et al,. (2007, Oct). Swaddling: A Systematic Review. Pediatrics. 120(4), 1097-1106.from
http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/120/4/e1097
Wong, L. C. (2004, Jun). Rehabilitation of a patient with a rare multi-level isthmic spondylolisthesis: a case report. 142-151. The Journal of the Canadian Chiropractic Organization from www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1840041
Zeedyk, S.. (2008). What’s Life in a Baby Buggy Like? The Impact of Buggy Orientation on Parent-Infant Interaction and Infant Stress. University of Dundee/National Literary Trust, Nov. 21, 2008). from www.literacytrust.org.uk/talktoyourbaby/Buggy_research.pdf
Daca veti citi si articolul Exterogestatia, si cele din seria Ingrijirea stil cangur, veti vedea ca ideal este ca bebelusul sa stea la orizontala doar cand si mama doarme, in pat. Pozitia fiziologica este pe o parte, orientat inspre mama, sa poata suge pe timpul noptii oricat isi doreste.
ReplyDelete