Thursday, March 8, 2012

Despre Boba Wrap



Pe lângă detaliile pe care le puteaţi citi până acum la fiecare wrap în parte, ne-am gândit să traducem de pe site-ul producătorului câteva cuvinte despre Boba Wrap. 

Wrapul pentru bebeluşi de la Boba este mijlocul ideal de purtare pentru bebeluşi, de la naştere şi până chiar la 18 luni dacă doriţi, fără catarame, cureluşe sau capse! Pur şi simplu legaţi materialul strâns pe corpul dumneavoastră şi wrapul se va potrivi perfect de fiecare dată - perfect şi pentru începători, şi pentru avansaţi!



Descriere

Boba Baby Wrap este wrapul perfect – din cauza materialului unic şi a legării simple şi fixe, cu care nu trebuie să ghiciţi mereu cât spaţiu trebuie lăsat pentru bebeluş. Wrapul Boba este o alegere minunată şi pentru începători, şi pentru avansaţi. Designul simplu, fără catarame, curele sau nasturi, face ca acest mijloc de purtare să fie comod şi pentru dumneavoastră, şi pentru bebeluş. Datorită distribuţiei uniforme a greutăţii bebeluşului, nu există limită de timp în care bebeluşul să stea în wrap, aşa că vă puteţi calma şi alina bebeluşul cu căldura dumneavoastră, cu vocea, cu mişcarea şi cu ritmul bătăilor inimii, cât timp sunteţi amândoi mulţumiţi!



Beneficii

Există multe mijloace de purtare ale bebeluşilor din care puteţi alege. Totuşi, purtatul copilului în Boba Wrap e diferit. Acesta oferă 27 de avantaje în plus faţă de alţi carrieri de pe piaţă:
  1. oferă un sprijin minunat pentru căpşoarele şi gâturile micuţe – mai ales atunci când bebeluşul dumneavoastră adoarme.
  2. bebeluşul dumneavoastră intră perfect în wrap de fiecare dată! – nu trebuie să ghiciţi cât loc să-i lăsaţi înăuntru în wrap, şi nu trebuie să vă stresaţi că e prea strâmt sau prea larg.
  3. se potriveşte perfect pe dumneavoastră – pur şi simplu legaţi wrapul strâns pe corp, şi se va potrivi indiferent ce siluetă aveţi!
  4. material de bună calitate – tricot de bumbac dens cu puţin spandex – materialul ideal pentru babywearing!
  5. alăptarea discretă nu este o problemă – nu e nevoie să scoateţi bebeluşul afară din wrap, şi nici nu trebuie să folosiţi alte materiale pentru discreţie.
  6. şoldurile şi picioarele bebeluşului dumneavoastră sunt sprijinite şi nu atârnă în jos.
  7. nu există puncte de presiune pe bebeluş – nu există puncte de presiune pe şoldurile şi pe coloana vertebrală în dezvoltare, cum au alţi carrieri de pe piaţă, care depun presiune pe pelvisul bebeluşului.
  8. vă ţine bebeluşul sus – materialul susţine bine bebeluşul strâns la fiecare pas, spre deosebire de materialele gen tricou din alte wrapuri de pe piaţă, care atârnă după câţiva paşi şi sar la fiecare mişcare.
  9. este durabil – materialul robust care nu se întinde şi care nu-şi modifică forma nici după spălari repetate şi purtat intensiv.
  10. se simte moale pe pielea bebeluşului dumneavoastră.
  11. este ajustabil – cedează doar puţin, cât să nu fie nevoie de reajutarea lui pentru a se potrivi copilului.
  12. este mult mai confortabil decât să îţi porţi copilul într-o scoică de maşină sau într-un carrier mai voluminos.
  13. este sigur – nu se încreţeşte, nu se bombează, nu se lărgeşte şi nu atârnă atunci când e folosit.
  14. creşte cu dumneavoastră şi cu bebeluşul dumneavoastră – este optim pentru nou-născuţi, şi totuşi puteţi să continuaţi să vă purtaţi bebeluşul cu acest wrap atâta timp cât vă simţiţi amândoi confortabil.
  15. nici un bebeluş nu e prea mic – wrapul este proiectat chiar şi pentru cei mai mici bebeluşi.
  16. ideal pentru kangaroo care (puteţi citi despre kangoroo care pe blogul nostru aici şi aici) – nou-născuţii prematuri prosperă, se dezvoltă la maxima lor capacitate atunci când sunt înfăşuraţi pe corpul părintelui într-un Boba Wrap.
  17. nu e pe mărimi – adulţii de orice dimensiune pot să folosească wrapul şi să-l împrumute şi altora.
  18. este bilateral – pentru că materialul vine foarte lat pe ambii umeri, greutatea se distribuie perfect pe tot corpul purtătorului.
  19. nu există limită de timp pentru cât de mult vă puteţi purta bebeluşul într-un wrap – nu există puncte de presiune pe mamă sau pe bebeluş, aşadar vă puteţi purta copilul atâta timp cât dumneavoastră şi el vă simţiţi confortabil.
  20. nu sunt cureluşe de închis sau catarame sau nasturi – designul este simplu.
  21. distribuie uniform greutatea bebeluşului dumneavoastră – oferă un sprijin mult mai bun decât purtatul în braţe, pe un umăr sau pe şold.
  22. instrucţiunile sunt incluse.
  23. este perfect pentru călătorii – este compact şi este minunat şi pe teren denivelat, şi în locuri aglomerate.
  24. se curăţă uşor – spălaţi, uscaţi, şi e gata de folosire!
  25. este comfortabil – se mişcă împreună cu corpul dumneavoastră, nu vă restricţionează mişcările.
  26. este convenabil ca preţ – are o mare valoare având în vedere faptul că probabil bebeluşul dumneavoastră va învăţa să umble şi încă va putea sta în wrap dacă asta îşi doreşte.
  27. este o soluţie de somn naturală – fără plastic, fără muzică, fără scaune balansate – doar dumneavoastră – calmându-vă şi alinându-vă bebeluşul cu căldura dumneavoastră, cu vocea, cu mirosul, cu mişcarea şi cu ritmul inimii dumneavoastră. Nu există un mod mai natural de a vă adormi bebeluşul.


Caracteristici
  • 95% bumbac 5% spandex (material French Terry de înaltă calitate)
  • Poziţii de purtat: pentru nou-născuţi cu picioarele broscuţă, şi pentru bebeluşi mai mari cu picioarele afară
  • Materialul rezistă până la 16 kg.
  • Este un mijloc de purtare care vă lasă ambele mâini libere
  • Este ideal pentru alăptare
  • Se poate spăla la maşină
  • Se leagă simplu, fără să fie nevoie să ghiciţi cât loc trebuie să lăsaţi pentru copil.



Observaţiile mele:

Cele de mai sus sunt traduceri ale caracteristicilor produsului Boba Wrap, scrise de cei de la Boba. Aş dori să fac nişte precizări în plus:

  • Wrapul rezistă până la 16 kilograme sau mai mult, dar un copil nu va mai dori să stea în wrap mult mai devreme. Cei care sunt împotriva purtatului bebeluşului într-un wrap elastic atâta timp e posibil să nu fi văzut niciodată un wrap Boba, să vadă că acesta nici la 12 kg nu se lasă la fiecare pas al purtătorului, nu atârnă, şi susţine perfect, aproape ca un wrap ţesut, un copil aşa greu. Eu l-am purtat pe juniorul meu în wrap elastic zilnic până pe la 4 luni. Apoi nu şi-a mai dorit el, voia să iasă afară de acolo. Dar am mai avut ocazia să-l port în ambele modele de pe site-ul nostru, mai ales când a fost bolnăvior. Stătea numai la mine în braţe în momentele acelea. Şi am putut să fac orice prin casă, fără să atârne copilul în wrap, fără să mă doară nimic nici după câteva ore, şi am putut să-i ofer apropierea de care avea nevoie în momentele de recuperare. Deci nu vreau să isc discuţii. Nu recomand purtarea în wrap elastic până la bătrâneţe :D, dar e important să ştiţi că la nevoie, materialul rezistă şi la copilaşi mai mari.
  • Materialul e ultra-rezistent. L-am folosit zilnic timp de 4 luni. L-am spălat foarte des. Şi de câteva luni al meu e la o mămică prietenă, care probabil l-a folosit la fel de mult. Şi nu am simţit deloc pe material că s-ar fi lărgit sau că s-ar fi deteriorat.
  • Materialul e foarte bun. Am văzut poze cu alte wrapuri elastice, de firme mai mici, care nu puteau nici măcar să susţină picioruşele copilului, deci oricât      trăgeau mămicile de material până la genunchi, acesta se strângea înapoi sub funduleţ, şi stătea copilul ca într-un marsupiu nesănătos, cu picioarele atârnând în jos. Am povestit cu unele mămici prietene despre alte wrapuri, care oricum le legau erau mult prea elastice (material gen tricou, cum spun cei de la Boba mai sus), şi atârnau în jos, şi se balansau sus-jos la fiecare pas.
  • Când îmi căutam un wrap în 2009 pentru puiul meu, de pe site-urile străine, aveam de ales între Sleepy Wrap şi celălalt wrap foarte renumit în lume, care e şi el foarte bun. Din cercetările mele de atunci, lucrul cu care se diferenţia Sleepy Wrap de toate celelalte wrapuri elastice din străinătate era calitatea materialului, care îţi permitea să nu calculezi deloc dimensiunea copilului. Eram începătoare, nu aveam răbdare să mă gândesc la aşa ceva. Aşa că atunci când am aflat că trebuie doar să învăţ să îl leg pe lângă mine, şi apoi wrapul susţine perfect copilul (indiferent că e un bebeluş prematur dezbrăcat, sau un copil mare îmbrăcat de iarnă), am decis că acesta este wrapul ideal! Legi wrapul strâns pe corp, şi când bebeluşul e mic, şi când creşte. Wrapul se întinde cât e nevoie şi susţine copilul perfect.
  • Este ideal pentru un începător în babywearing, pentru că wrapul se leagă fără copil. Nu ţii copilul în braţe, plângând, în timp ce te gândeşti ce şi cum să legi. Copilul stă şi te priveşte din pat eventual :D, în timp ce legi wrapul (după 2-3 legări, eşti expert!). După ce ai legat wrapul, iei copilul şi îl pui înăuntru! Simplu!
  • Pentru avansaţi, sunt pe net tot felul de filmuleţe cu legături frumoase chiar şi cu wrapul elastic, nu numai cu cel ţesut.
  • Wrapul elastic este mijlocul de purtare ideal pentru nou-născuţi, chiar şi pentru prematuri (despre Kangoroo Care am scris pe blog, cum am amintit şi mai sus, aici şi aici). Este locul ideal ca ei să-şi trăiască exterogestaţia în linişte, la pieptul mamei. Este carrier-ul cel mai apropiat de conceptul de uter extern (aici găsiţi, chiar la început, linkuri către postările referitoare la Exterogestaţie).
  • Wrapul vine pe ambii umeri, şi materialul e lat – deci e cel mai comod mijloc de purtare pentru purtător, chiar şi când acesta are probleme cu coloana.
  • Wrapul susţine perfect copilul – deci e cel mai confortabil carrier şi pentru bebeluş.
  • Wrapul elastic, neavând puncte de presiune, este mijlocul de purtare ideal pentru a le susţine coloana vertebrală şi şoldurile într-o perioadă atât de importantă pentru dezvoltarea lor (aici găsiţi, chiar în primele linkuri, articolele referitoare la dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi, mă refer la seria “Cărucioare, marsupii şi stresul bebeluşilor”...).
  • Chiar dacă fraza cu limita de timp în care se poate purta copilul v-a sunat bizar, să ştiţi că pe vremea când activam pe un forum de mămici şi femei însărcinate, şi noi, gravidele ne întrebam ce wrap să ne luăm, apărea şi întrebarea “bine, şi cât timp avem voie să-l purtăm într-o zi?”. Asta pentru că toată lumea credea că wrapul e ca şi scoica de maşină sau bouncer-ul, care în timp distrug coloana vertebrală a copilului, dacă sunt folosite prea mult (nu am sursa, dar când citeam în sarcină despre asta, găsisem undeva că folosirea scoicii sau a bouncer-ului mai mult de o jumătate de oră pe zi sunt dăunătoare pentru coloană, pentru că bebeluşul nu se poate mişca sau întoarce acolo). În pătuţ prea mult timp iarăşi nu e prea bine, chiar dacă acceptă să stea acolo (aici găsiţi, chiar în primele linkuri, articolele referitoare la dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi, mă refer la seria “Cărucioare, marsupii şi stresul bebeluşilor”). În schimb wrapul e la fel ca ţinutul în braţe, e lucrul cel mai apropiat de natural posibil. Ca specie noi am ajuns aici, unde suntem, ţinuţi în braţe sau în tot felul de materiale. Coloana vertebrală şi şoldurile copilului, şi muşchii lui, se dezvoltă cel mai bine în poziţia curbat-convexă, cu picioarele ridicate, aşa cum stau ei broscuţă pe pieptul nostru. Deci ideal ar fi să-i ţineţi în braţe sau în wrap toată ziua, cât puteţi de mult. Noaptea doar să-i culcaţi lângă dumneavoastră pe o parte sau pe pieptul dumneavoastră. Aşa se va continua perioada de gestaţie externă, şi organismul bebeluşului se va dezvolta la maxim (aici găsiţi, chiar la început, linkuri către postările referitoare la Exterogestaţie).
  • Aceleaşi comentarii de mai sus le am şi pentru ultimul lor punct, faptul că wrapul e o soluţie de somn naturală. Nu ştiu alte mame cum sunt, dar eu la început eram neinformată şi frustrată că bebeluşul meu nu doarme în pătuţ, că nu stă în cărucior, când el de fapt voia să mă înveţe ceva important. Am început să-l port în wrap şi eram atât de fericită că mă puteam plimba zilnic prin oraş, nu stăteam închisă în casă, făceam mişcare, mă întâlneam cu prietene dragi, rezolvam orice treburi cu el la piept. Frustrările mele veneau de la tot ce venea din mainstream (cărţi, reviste pentru mame, forumuri, site-uri pentru mame), lucruri ce îmi dădeau de înţeles că nu e ok să îţi ţii bebeluşul mult în braţe, că se învaţă aşa, sau se răsfaţă. Mi-a trebuit ceva timp să învăţ să ascult de bebeluş şi să îmi ascult instinctul. Când mi-am dat seama că de fapt tot ce vedem pe aceste site-uri este scris ori din dorinţă consumeristă (de a vinde pătuţuri, cărucioare, chiar şi lapte praf, ca să fie copilul independent), ori din reminiscenţe comuniste (sau chiar dinainte, de la începutul epocii industriale) de a separa mama de copilul ei, parcă mi s-a luat un văl de pe ochi. Pentru copil, cel mai natural e să stea în contact direct cu mama lui. Dacă la bebeluşii prematuri s-a observat o rată impresionantă de supravieţuire atunci când se practică Kangoroo Care în loc să fie ţinuţi în incubatoare, vă daţi seama ce înseamnă contactul cu mama la un bebeluş sănătos? Cât de natural şi de perfect se dezvoltă un copil ţinut la pieptul mamei? Orice mamă are în instinct aceste lucruri, să nu îşi lase bebeluşul să plângă, şi să vrea să-l ţină aproape. Dar instinctele ne sunt bine ascunse de reclamele sclipicioase la bouncere sau la leagăne şi de site-urile care ne dau idei de liste de cumpărături pentru bebeluşi, în care acestea sunt privite ca obligatorii, pentru că nu e voie să-ţi ţii copilul în braţe. Povestea e prea lungă să o dezvolt aici. Dar va merita să mai scriu pe tema parentingului natural şi a importanţei lui pentru bebeluş şi pentru mamă asemenea. De ce spun şi pentru mamă? Pentru că majoritatea mamelor ascultă sfaturile nenaturale cu tragere de inimă. Ele şi-ar ţine în braţe copiii, dar se tem de ceea ce au citit sau de ceea ce au auzit. Ascultându-şi instinctele, se simt şi ele împlinite şi fericite. Deci modul cel mai natural şi sănătos de a adormi un bebeluş este în braţele părintelui, nu în pătuţ sau în cărucior, şi nu cu păcăleli şi tactici de dresaj.
  • Wrapul nu numai că e ideal pentru alăptarea discretă, dar şi ajută la creşterea secreţiei de lapte. În perioadele de pusee de creştere, în loc să începeţi să vă gândiţi la biberoane sau la ceaiuri, ţineţi bebeluşul piele pe piele (deci fără îmbrăcăminte) pe pieptul dumneavoastră, într-un wrap. Acest fapt transmite creierului dumneavoastră semnalele necesare ca să secrete oxitocina şi prolactina, hormonii implicaţi în secreţia laptelui (ce lucru miraculos, şi totuşi atât de logic şi de natural! Puteţi citi despre asta în cartea “The Baby Bond” a Lindei Palmer). În plus, vă va linişti şi pe dumneavoastră, nu numai pe bebeluş să vă simţiţi puiul aşa aproape, în braţe. Aşa cum am mai spus şi în postarea cu purtatul bebeluşului iarna, purtându-i la piept pe copiii noştri, le şi prindem semnalele de dorinţă de supt la timp. O mamă îşi poate da seama mai repede dacă modul în care se mişcă bebeluşul în braţe sau în wrap înseamnă că vrea să sugă. Bebeluşul nu apucă să plângă pentru asta. Când plânge deja, e un pic prea târziu, corpul lui a secretat cortizol, hormonul stresului, hormon care participă la distrugeri fizice în organismul lui micuţ, şi care îi opreşte uneori dezvoltarea normală. În plus, dacă o mamă îşi alăptează bebeluşul doar când ajunge să plângă, înseamnă că îl va alăpta din ce în ce mai rar (şi bebeluşul va renunţa uneori şi la plâns...) şi secreţia de lapte va scădea în timp. Şi va rămâne apoi surprinsă de ce îi scade laptele şi va crede că are nevoie de supliment, când de fapt tot ce are nevoie e să fie aproape de puiul ei ca să producă lapte, ca orice alt mamifer.



Dacă tot am terminat într-o notă despre mame şi ascultarea instinctului natural de a fi aproape de bebeluşi, profităm şi vă dorim o zi superbă, şi vă dorim să vă ascultaţi tot timpul instinctele, instincte ce vă dictează să vă iubiţi copiii şi să îi ascultaţi şi să fiţi aproape de ei. Şi vă dorim să ştiţi mereu cât sunteţi de puternice şi de minunate şi de frumoase! La mulţi ani!



Edit: o filmare pusă azi de Boba pe Facebook, cu o mămică de la ei, din Boulder, care îşi ajută bebeluşul născut prematur cu ajutorul îngrijirii stil cangur (Kangoroo Care), cu un wrap Boba: http://www.facebook.com/photo.php?v=242850105806471&set=vb.199230566776862&type=2&theater

No comments:

Post a Comment