Călătoriile prin lume ale familiei Antunovic, o privire în urmă

Am citit această postare de pe blogul Boba şi iniţial voiam doar să vă dau linkul. Dar mi-a plăcut atât de mult, încât am decis s-o traducem pe blogul nostru. Am vrut să vedeţi cu adevărat cine e în spatele companiei Boba, o mamă ce lucrează de lângă copiii ei, cu pasiune. Mai multe despre ei şi despre înfiinţarea companiei, mai puteţi citi şi aici şi aici. Şi o notă: cred că observaţiile ei referitoare la slinguri sunt datorate problemelor majore cu coloana şi cu umerii. Totuşi, e bine de ştiut că o mamă care are asemenea probleme are un carrier care o poate ajuta să îşi poarte copilul fără dureri.

Ca să revin la postare, îmi plăcea de Elizabeth şi înainte (mai ales când apărea în pozele produselor Boba), dar acum... şi mai şi! WAWM, naştere neasistată, unschooling!

O călătorie pe o alee nu atât de îndepărtată a amintirilor cu familia Antunovic, cum a fost subliniată pe www.babywearer.com. Bucuraţi-vă citind această minunată recapitulare a începuturilor companiei Boba, ca Sleepy Wrap, a călătoriilor internaţionale ale familiei Antunovic împreună cu copiii lor, şi a pasiunilor şi bucuriei care inspiră totul, povestită de fondatoarea Boba, Elizabeth Antunovic.

———
De pe Babywearer.com 
16 Decembrie 2007
Elizabeth Antunovic este proprietara Sleepy Wrap (actuala companie Boba), o fabrică de port-bebe-uri elastice care se înfăşoară. Citiţi articolul nostru ca să aflaţi cum îşi conduc afacerea ea şi soţul ei, în timp ce călătoresc prin lume, veţi găsi inclusiv o aventură cu purtatul unui bebeluş pe cămilă!




Descrie-ţi afacerea.

Sleepy Wrap (acum Boba) este o companie de port-bebe-uri de înfăşurat care a umplut cu succes lipsa unui minunat wrap elastic de calitate. Sleepy Wrap-urile (acum Boba Wrap-uri) pot fi cumpărate prin site-ul nostru, [www.bobafamily.com]. Vom începe să aprovizionăm comercianţii din Statele Unite, Canada şi Europa la începutul lui 2008, şi vom adăuga alte ţări pe parcursul anului.




Spune-ne puţin despre locul unde trăieşti.


Am putea spune că Boulder, Colorado a fost acasă. Totuşi, am părăsit Colorado la sfârşitului lunii aprilie ca să trăim visul de a călători prin lume în timp ce lucrăm în acelaşi timp. Ne-am petrecut vara în Europa, o lună în Egipt, şi acum suntem în deşertul Rajastan, din India. Ne propunem să ne întoarcem în Boulder cândva în anul viitor. Ne simţim foarte norocoşi şi apreciem mult că avem o echipă de suport atât de fantastică şi de profesionistă în Statele Unite, care ne permite să ne trăim stilul de viaţă oarecum nomad. Nu e nimic mai bun decât să fii o WAWM (“work around the world mom” – o mamă ce lucrează în jurul lumii).

Spune-ne puţin despre familia ta.

Sunt norocoasă să am doi copii frumoşi cu soţul meu Robert. Ne-am întâlnit când eu lucram ca profesoară de engleză în Europa de Est. S-a întamplat ca el să treacă cu bicicleta prin oraşul Kosice, din Slovacia, pornise din Slovenia în explorarea unor ţări învecinate. Pentru o întâlnire la întâmplare, şi la început fără ca măcar să vorbim o limbă comună, am continuat pe parcursul anilor să ne completăm reciproc într-un mod minunat. El are mereu idei noi şi îşi asumă riscuri. Ne-am început viaţa împreună în Slovacia şi ne-am mutat apoi în Boulder acum aproape 3 ani. Robert are mereu idei noi. America este un loc ideal pentru suflete ca al lui, pentru că nu este atât de multă îngrădire atunci când vine vorba de a testa diferite acţiuni.

Isabela este fiica mea fermecătoare, curioasă, plină de compasiune, de “4 ani şi jumătate şi 4 luni”. Are o abilitate incredibilă de a face legături cu oricine, de la nou-născuţi, la adolescenţi, şi la oameni în vârstă. Imaginaţia ei remarcabilă ne distrează cu poveşti cu spiriduşi sau cu lucruri create de ea, jucării zornăitoare ţesute din beţe verzi, cu pietre înăuntru. Dansează ca şi cum nu s-ar uita nimeni. Sperăm să-i menţinem curiozitatea vie, lăsând-o să înveţe cu ajutorul vieţii. “Unschooling”- i se zice în ultimul timp.

Nikolai este băiatul meu mic care a venit în mod magic în vieţile noastre, fiindcă a fost o naştere neasistată în urmă cu un an şi 4 luni. Este foarte independent şi are cei mai simpatici obrăjori, atât de irezistibili pentru indieni, încât tot timpul ajung să-l ciupească puţin prea tare. Când suntem în Boulder, ei stau în remorca specială de la bicicleta mea şi mergem peste tot împreună. Ei au adus o bucurie inimaginabilă în viaţa mea. Mai mult decât orice călătorii, decât orice card de membru în vreun club sau în ceva reţea, sau decât statul în vârful oricărui munte. Oferind şi primind – acea dragoste pură – este indescriptibil, este ceva care vine numai de la copii.




De cât timp sunteţi în branşă?

Am început să cercetăm diferitele opţiuni în urmă cu aproximativ 5 ani, înainte să se nască Isabela. Totuşi, doar după naşterea fiului nostru am simţit că am creat în sfârşit modul perfect de a purta un bebeluş. În urmă cu doi ani am început să cumpăr materiale, să creez wrap-urile de mână şi să le dau prietenilor să le încerce, dar nu am putut să ţin pasul cu cererea, pentru că prietenii au început să le spună la rândul lor altor prieteni. După ce lumea a început să mă abordeze şi să-mi spună “uau, arată minunat – de unde îmi pot lua unul?”, am decis să începem să le fabricăm la o scară mai mare, făcând astfel wrap-urile noastre disponibile pretutindeni.




Ce te-a inspirat să îţi porneşti afacerea?

Oamenii îşi puneau jos cartea pe care o citeau la bibliotecă şi se uitau la mine şi zâmbeau. Oamenii mă opreau la magazin, în restaurante şi în aeroporturi. Femeile în vârstă mă abordau şi îmi spuneau “aş fi vrut să am aşa ceva când am avut eu copii”. Părea că toţi cunoşteau pe cineva care aştepta un copil, şi toţi erau dornici să afle de unde ar putea cumpăra unul.




Care este lucrul cel mai provocator atunci când fabrici/vinzi mijloace de purtare ale copiilor?

Primim câteodată câte un email în care putem vedea că femeia scrie nervoasă. Îmi imaginez un bebeluş plângând şi o mamă care nu vrea decât să-şi aline copilul, dar e complet descurajată şi copleşită de această bucată lungă de material care este în faţa ei. Aş vrea să fiu acolo, ca cel puţin să pot ţine bebeluşul cât timp ea îşi leagă wrapul. Aş vrea să-i pot arăta şi să o pot încuraja. Este o mare diferenţă să mergi de la vânzarea wrap-urilor local, personal, la vânzarea lor internaţional, fără să vezi chipul clientului. Totuşi, ne străduim cât de bine putem să menţinem un serviciu pentru clienţi excepţional şi personal, chiar dacă nu putem fi prezenţi fizic să ajutăm clienţii care se înfăşoară pentru prima dată.




Care este cel mai mulţumitor lucru legat de fabricarea/vânzarea mijloacelor de purtare pentru copii?

Cel mai satisfăcător lucru legat de vânzarea Sleepy Wrap-urilor (Boba Wrap-urilor) este întreaga idee că produsul nostru le permite mamelor să formeze o legătură sigură de dragoste cu micuţii lor. Este atât de frumos să te gândeşti că în loc să-şi lase bebeluşul în urmă, acum mamele şi taţii pot să-şi ia cu ei bebeluşii oriunde şi să se simtă bine! Este de asemenea uimitor că afacerea poate să meargă în timp ce noi suntem pe continente diferite. Este cu adevărat minunat cât de conectată e întreaga lume prin internet şi că mame din Canada, Mexic, Japonia, Anglia, Portugalia şi Italia (ca să numim câteva) ne contactează ca să ne spună cât de fericite sunt de cât de mult le-a îmbunătăţit vieţile. Să primeşti un email de la o mamă entuziasmată care are încredere totală în wrapul nostru, contează mult. Ne confirmă încă o dată că facem un lucru bun.




Spune-ne despre călătoria ta personală cu purtatul copilului.

Am ştiut că vreau să îmi cresc copiii cât de bine pot. Cu un istoric medical de vertebre toracice fracturate şi o operaţie anterioară la umăr pentru dizlocări recurente, mă întrebam dacă voi putea să îmi port bebeluşul. După ce s-a născut Isabela, am ştiut că vreau s-o port indiferent ce ar fi însemnat asta. La acel moment, m-am gândit că singura opţiune era slingul clasic. Şi acum îmi aduc aminte cât de tare mă durea umărul şi cât de îndoită şi lipsită de echilibru eram la finalul zilei. Isabela avea mereu o linie roşie în partea din spate a coapselor, atunci când o scoteam afară. Când Isabela a împlinit 9 luni, am abandonat slingul şi am purtat-o pur şi simplu în braţe, lucru care era mai obositor, dar era mai bun decât punctele de presiune ale slingului şi era cu mult mai bine decât să fie departe de mine, într-un cărucior.

Am ştiut că pentru viitorul meu copil voi găsi ceva mult mai confortabil, fără inele metalice şi fără puncte de presiune pe mine şi pe copilul meu. Iubeam wrap-urile pentru că erau simple şi veneau peste ambii umeri. Le încercam cu bebeluşii prietenelor mele, şi deşi surprinzător metoda de legare nu era atât de dificilă, nu puteam să ghicesc niciodată cât de strâmt trebuie să îl leg sau cât de mult spaţiu aveam nevoie pentru ca bebeluşul să stea bine înăuntru. Wrap-urile ţesute erau frumoase, organice, şi uneori făcute de mână, dar prea restrictive.

Am mers la magazinele de materiale din Boulder şi am experimentat cu diferite tipuri de materiale, până când am găsit materialul perfect. Nu mai era nevoie de jocul de-a ghicitul cât de mult spaţiu să laşi ca să se potrivească perfect. Îl legam doar fix pe corpul meu. Era durabil, moale, uimitor de confortabil, chiar şi când l-am încercat cu fetiţele gemene ale prietenei mele Jill, când eram însărcinată în 5 luni. Mi-a plăcut mult. Am făcut unul pentru vecina mea Rebecca, şi ea şi micuţa ei Elle l-au adorat. Eu îl puteam pune şi scoate pe Nikolai din el, fără să fie nevoie să refac legăturile; acest lucru era esenţial, din moment ce el nu a purtat scutece încă de la naştere (nota noastră: dacă vreţi să aflaţi mai multe despre această metodă ecologică, este vorba de “Elimination Communication” - Comunicarea Eliminării). Nikolai a trăit efectiv în Sleepy Wrap (Boba Wrap), de la o săptămână de la naştere, şi la 16 luni încă îi place.




Cum echilibraţi viaţa personală cu cea profesională?

Să menţinem un echilibru între viaţa personală şi cea profesională nu este deloc uşor, mai ales când eşti o echipă soţ-soţie. Devine cu adevărat dificil atunci când te surprinzi că vorbeşti încă despre afaceri şi în timpul liber. În fiecare lună, pe data de 21 – ziua aniversării nunţii noastre – ne propunem să avem o întâlnire specială. Este frumos că eu şi copiii mei vom avea timp să creştem împreună şi că acest lucru nu se va termina atunci când copiii mei vor împlini 5 ani. Nu-i voi trimite la şcoală sau altundeva. Esenţial e că ajung să lucrez puţine ore pe zi, după ce copiii merg la culcare, şi Robert îşi face tura de dimineaţă până la prânz. Trebuie să ne amintim care ne sunt priorităţile în viaţă. Este atât de uşor să deviem şi să uităm.




Care crezi că este viitorul babywearing-ului?

Este minunat să vezi că începe să fie ceva normal, convenţional. În Europa de Est se pare că toate mamele vor să se mândrească cu cărucioarele lor hard-core. Oamenii mă opreau şi îmi spuneau că au un cărucior vechi disponibil. Nu îşi puteau imagina că aş alege să îmi port fiul. M-am gândit că nici o femeie nu va purta un Sleepy Wrap (Boba Wrap) în public, dar poate îl va încerca prin casă. Dar în momentul în care orice femeie a încercat un Sleepy Wrap şi şi-a simţit micuţul cuibărindu-i-se la piept, era încântată. Mi-am dat wrapul din spate unei femei de la locul de joacă, o mamă care încerca să facă tot posibilul să îşi supravegheze cei doi copii mai mari, în timp ce îşi îngrijea bebeluşul ce plângea. Ea l-a pus înăuntru şi a început să se balanseze în faţă şi în spate. Am ajuns să vorbesc cu ea despre călătorii în sud-estul Asiei, în timp ce ea îşi împingea celălalt băiat în leagăn, şi în timp ce cel mic dormea în pace şi în siguranţă. Cred că atunci când mamele încep să vorbească cu alte mame şi femeile încep să îşi împărtăşească una alteia ce a funcţionat pentru fiecare, este inevitabil ca mesajele despre beneficiile babywearing-ului să se răspândească pretutindeni – şi noi suntem pregătiţi pentru asta!




Descrie amintirea/momentele preferate legate de purtatul copilului.

Isabela avea atât de multe întrebări despre mumii şi sarcofage, şi despre tradiţiile de înmormântare ale egiptenilor. La început am verificat cele mai interesante cărţi cu imagini din bibliotecă, apoi ea ne-a spus că trebuie să mergem să vedem piramidele. Am decis să mergem cu nişte cămile prin deşert, ca să vedem cu adevărat aceste minuni imense. Isabela călărea cu Robert. Eu îl aveam pe Nikolai. Ţi se tăia cu adevărat respiraţia, pe măsură ce ghidul nostru şi un băiat ce călărea pe un mic măgar alb ne-au dus într-un loc panoramic unde am putut vedea 5 piramide în rând. După aproximativ o oră de călărit pe cămilă, Nikolai s-a decis că e timpul să meargă la culcare. Eu aveam Sleepy Wrap-ul la îndemână, ca întotdeauna, şi l-am pus acolo şi l-am alăptat în timp ce coboram pe o dună de nisip. Dacă ai călărit vreodată o cămilă la vale, ştii că centrul tău de greutate este complet în afară şi trebuie să te ţii foarte bine. Eu râdeam în hohote în timp ce îi spuneam soţului meu “Poţi să crezi că suge pe o cămilă în deşert în Egipt?? Asta e prea de tot!!” Nu a apucat să vadă Sfinxul pentru că sforăia acel sforăit mic şi simpatic de bebeluş pe pieptul meu cinci minute mai târziu.

Un alt moment gravat în memoria mea e de la a cincea aniversare a noastră. Nu îl lăsasem până atunci pe Nikolai singur cu nimeni. L-am lăsat cu soacra mea timp de patru ore, în timp ce eu şi soţul meu am mers la o mică cină romantică să sărbătorim. Când am venit acasă, fetiţa mea de 4 ani ne-a povestit că totul a fost în regulă pentru că atunci când Nikolai a început să fie puţin supărat, ea i-a spus lui Babi (“bunică” în slovenă)  cum să îşi lege Sleepy Wrap-ul (Boba Wrap-ul) şi au mers toţi împreună, cu Nikolai cuibărit înăuntrul wrap-ului, să culeagă nuci de pe vârful dealului.




Care crezi că este cea mai mare provocare în a duce carrier-ii în mâinile noilor părinţi?

Simt că femeile care sunt mai sus pe scara socio-economică sunt mai apte să accepte babywearing-ul şi alte aspecte ale natural parenting-ului. Mi-ar plăcea să vad femei din toate mediile economice şi sociale care să îmbrăţişeze ideea că purtatul copilului lor este ceva modern şi nu un indicativ de cât de bogat sau sărac eşti. Am prieteni din Mexic care râd de mine când îmi port fiul. Aproximativ jumătate dintre femei îşi alăptează bebeluşii şi cealaltă jumătate nu au încercat niciodată, pentru că e de modă veche, şi acum îşi pot permite laptele formula. Una dintre surorile prietenului meu m-a întrebat dacă nu mi-e jenă să-l port pe Nikolai într-un wrap, pentru că arătam ca o “femeie indigenă săracă fără locuinţă”. Din păcate este un stigmat ataşat creşterii copilului în unele ţări în curs de dezvoltare. În India, îţi demonstrezi statutul dacă îţi poţi permite scutece de unică folosinţă, formula şi un cărucior. Femeile sărace de aici zâmbesc şi vin la mine şi dau din cap aprobându-mă. Totuşi, clasa mijlocie nu înţelege de ce cineva din lumea vestică ar recurge la un stil atât de primitiv de a-şi creşte copilul. Chiar şi în Europa de Est, oricine poate spune rapid cât valorează căruciorul fiecăruia. Sper ca în timp, cu femei care îşi vor împărtăşi poveştile duioase unele cu altele, ale experienţelor lor minunate cu purtatul bebeluşilor, lucrurile vor începe să se schimbe. Noi am încercat tot ce a fost posibil ca şi companie, să menţinem preţurile mici, astfel încât toate femeile să aibă oportunitatea de a-şi purta bebeluşii confortabil.




Descrie o zi obişnuită din viaţa voastră.

Chiar acum stau într-un hamac legat de doi copaci de guava. Fiica mea Isabela este la celălalt capăt al grădinii, ascunzându-se după un scaun de răchită de un băiat din Argentina, mâncând boabe care cresc din plantele de ridichi din apropiere, râzând şi spunând “hola- hola”. Fiul meu Nikolai doarme în mica noastră cameră nu departe de mine, în aşa fel încât să-l aud cum îşi drege vocea când se trezeşte. Dimineaţa Robert se trezeşte devreme şi merge pe un acoperiş în piaţă, pentru a-şi conecta laptopul la restul lumii, să verifice comenzile noi şi neprocesate, să plătească facturile şi să răspundă la emailurile tehnice care s-au acumulat peste noapte. El face majoritatea muncii financiare, pune la cale şi optimizează strategii de marketing şi se ocupă de furnizori şi de informaticienii programatori. Eu de obicei beau un chai şi citesc şi mă uit din când în când la râsul copiilor mei.

Uneori Nikolai vine să îl alăptez pentru o vreme şi apoi îşi reia jocul. Tot a doua zi este zi de spălat haine şi scot hainele afară din găleată, le săpunesc şi le frec pe ciment, şi apoi le atârn pe sfoară. Isabela şi Nikolai se menţin ocupaţi în grădină. Maimuţele sar pe pereţi. Vacile vin să mănânce iarba crescută prea mult. Papagalii rup bucăţi de papaya din copaci. Isabela se joacă toată dimineaţa cu fratele ei şi cu Pargati şi Lalu, doi copii indieni. Ea îşi creează lumea din tomatillo căzute, din bucăţi de bambus, din beţe şi din pământ. Îşi cântă propriile cântece inventate pe măsură ce călătorii cântă la chitarele lor. Azi a găsit două beţe drepte şi le-a legat împreună să facă un zmeu.

Nikolai, bucuria tuturor muncitorilor noştri, încearcă să le dea căţeilor de mâncare pietre şi merge în bucătărie cu o şurubelniţă să vadă dacă poate ajuta. Observă ofertele rituale de tămâie şi flori pentru diverşii zei hinduşi în timp ce spune “fierbinte fierbinte”. Robert vine acasă în jurul prânzului şi mâncăm împreună în piaţă şi ne petrecem după-amiaza împreună. De obicei copiii se culcă în jur de ora 7:00, şi putem munci câteva ore şi totuşi să avem puţin timp să ne relaxăm sau pur şi simplu să fim împreună. Viaţa e frumoasă!




Vrei să mai adaugi ceva?

Majoritatea celor care citesc probabil împărtăşiţi aceeaşi pasiune pentru babywearing ca şi noi. Cred că lumea are nevoie de copiii noştri.

—-


Elizabeth şi Robert Antunovic au acum al treilea copil frumos, Gloria, şi încă se bucură de călătoriile internaţionale în familie.