Când doctorii au pierdut toate speranţele, dragostea unei mame şi atingerea ei vindecătoare l-au salvat pe bebeluşul ei prematur bolnav

Articol tradus de aici: http://www.drmomma.org/2011/03/when-doctors-lost-all-hope-mothers-love.html

De Cheri Lee

Cheri şi bebeluşul Sam

Când fiul meu Sam avea aproximativ 9 săptămâni (- 5 săptămâni pentru că s-a născut cu 14 săptămâni mai devreme), boala cronică de plămâni de care suferea a avansat până la un punct în care doctorii începeau să se gândească să facă nişte intervenţii serioase. Fusese diagnosticat cu citomegalovirus (CMV), un virus comun care poate fi fatal celor cu sistemul imunitar compromis, cum sunt bebeluşii prematuri. Saturaţia lui de oxigen scădea sub nivelul sigur pentru un bebeluş de mărimea şi vârsta lui. Boala lui nu mai putea fi controlată şi doctorii mi-au spus că următorul pas ar fi să îl paralizeze chimic.

Este un tratament comun în unităţile neonatale de terapie intensivă să se folosească un paralitic intravenos pentru a ţine nou-născuţii complet imobilizaţi astfel încât să se vindece, sau să prevină lupta lor cu echipamentul medical, cum ar fi ventilatoarele. Sam încerca să respire împotriva ventilatorului, lucru care prevenea schimbul corespunzător de oxigen.

Medicii i-au administrat medicamentul, au setat ventilatorul la parametrii convenabili, au oprit pompa prin care era hrănit cu lapte matern, şi mi-au spus că va fi sedat suficient cu alt medicament ca să rămână adormit pe perioada paraliticului. Mi-au spus că are nevoie să stea în întuneric, într-un incubator închis, cu stimulare minimă. Trebuia să nu-i mai citesc, să nu-i mai cânt, să nu-l mai ating în afară de o dată la 6 ore când mi se permitea să-i schimb scutecul, să-i lubrifiez ochii (erau deschişi tot timpul din cauza paraliticului) şi să-i schimb puţin poziţia.

Am stat lângă cutia lui întunecată în fiecare zi urmărindu-i graficele. Nu se făcea mai bine. De fapt, se îmbolnăvea mai rău.

Cele mai întunecate zile ale lui Sam

După aproximativ o săptămână, corpul lui micuţ a reţinut cam 1 kilogram de lichide, ceea ce e o cantitate foarte mare pentru un mic bebeluş care la începutul tratamentului avea sub 2 kilograme. Ochii lui Sam au devenit umflaţi închişi, limba lui s-a umflat şi a ieşit afară din gură şi capul lui avea muchii din cauză că nu se putea mişca de pe o parte pe alta. Fiecare vas de sânge era vizibil prin corpul lui palid, şi lacrimile izvorau din ochii lui, pe obraji în jos, de câte ori asistentele îi introduceau catetere rigide pe nas ca să scoată afară mucusul pe care nu îl putea înghiţi din cauza paraliticului.

Evoluţia lui a coborât în spirală până la un punct în care doctorii mi-au spus că au încercat totul, şi că nimic nu a funcţionat. În ultima zi a paraliticului am stat acolo, neputincioasă, şi m-am uitat cum au folosit un aparat care să respire pentru bebeluşul meu. Au schimbat ventilatorul lui pe o maşinărie care i-a scuturat în toate direcţiile corpul lui micuţ, umflat şi moale. L-au îmbrâncit, l-au asaltat, şi în final au renunţat la tot şi au spus că vor reîncerca mai târziu.

Am început să plâng. De-abia puteam forma cuvinte. Totul trebuia să înceteze. Am strigat “Lăsaţi-l în pace! Opriţi-vă... Nu e corect. Vă rog doar să-l lăsaţi în pace”. I-am spus asistentei să oprească introducerea paraliticului şi doctorul a comentat că “de obicei oricum îi scoatem de pe paralitic atunci când îi “deconectăm”... Îmi condamnase bebeluşul la moarte.

Am împins pe toată lumea afară din cameră. Şi am deschis incubatorul lui Sam. Mi-am pus mâna pe burtica lui mică, pufoasă şi palidă, şi am început să-i citesc Horton Hears a Who de nenumărate ori. I-am cântat. I-am dezmierdat picioarele. Am pompat o cantitate mică de lapte şi i-am înmuiat buzele şi interiorul obrajilor cu lapte o dată la câteva ore.

După aproximativ 30 de minute din timpul petrecut împreună, nivelul lui incredibil de mic de oxigen a început să crească. Până seara, graficele lui erau mai bune decât fuseseră de mai mult de o săptămână. Pe măsură ce paraliticul ieşea din sistem, a început să arate semne de viaţă. Şi-a încruntat fruntea de parcă ar fi fost nervos. Era prima dată când era capabil să se mişte după atâtea zile şi el nu era fericit de acest lucru.

A început să sugă tubul de la ventilator şi curând a fost capabil să-şi deschidă ochii. Degetele lui au urmat cu mişcările, iar apoi şi-a redobândit toată puterea mişcării. Pe parcursul următoarelor zile, eu şi mama mea i-am masat picioarele cu o loţiune cu lavandă, am continuat să-i înmoi buzele şi gura cu lapte matern, şi i-am citit şi i-am cântat până când vocea mi-a răguşit. Mi-am ţinut mâinile pe el în fiecare secundă posibilă, şi i-am vorbit chiar şi când dormea.

Sam îmbrăţişându-şi mama în wrap

Sam a trecut printr-o schimbare completă. Era octombrie când am început această îngrijire pentru bebeluşul meu, şi aproximativ cu o săptămână înainte de Crăciun a fost scos complet de pe ventilator şi a fost în stare să respire singur – în sfârşit!

Toţi specialiştii şi doctorii şi asistentele care au lucrat pentru Sam pe parcursul şederii lui la Secţia de Terapie Intensivă de Neonatologie veneau la mine şi-mi spuneau că progresul lui şi starea lui de bine se datorau îngrijirii mele şi dedicării mele pentru el. Nu aveam nevoie să aud aceste lucruri ca să ştiu că erau adevărate, dar era bine de ştiut că ei recunoşteau eforturile care i-au salvat viaţa lui Sam.

Tatăl lui Sam îl poartă în Sleepy Wrap-ul lui

Azi, Sam nu arată nici un semn că ar fi fost un bebeluş lipsit de oxigen. Este în sfârşit acasă după 205 zile în spital, şi chiar dacă are unele întârzieri fizice şi unele înapoieri mici medicale, nu e vorba de nimic ce să nu se rezolve cu timp şi iubire şi un parenting blând.

Este un lucru adevărat că dacă nu aş fi intrat şi nu aş fi preluat îngrijirea lui la Terapia Intensivă Neonatală aşa cum am făcut-o, micul meu Sam ar fi murit. Ei îl numesc bebeluşul miracol. Dar pentru mine totul este simplu, “medicamentul” natural – dragostea şi atingerea unei mame, este primul tratament de care orice nou-născut are nevoie pentru a fi sănătos.

Sam fericit azi!


Notiţe despre îngrijirea stil cangur:

Procedura ţinutului bebeluşului pe pieptul cuiva, piele-pe-piele, este numita Kangaroo Mother Care. Este o procedură la care toate mamiferele participă în mod natural (urmăriţi o pisică împreună cu noii ei pui, sau o căţeluşă cu puii ei nou-născuţi). Îngrijirea maternă stil cangur aduce beneficii tuturor nou-născuţilor umani, şi în mod special celor nevoiţi să stea la secţia de terapie intensivă de neonatologie, în mai multe moduri.

*bebeluşii care au parte de KMC se stabilizează mai repede cu îngrijire piele-pe-piele decât într-un incubator (foarte puţini bebeluşi se stabilizează bine într-un incubator pe parcursul primelor ore fragile de viaţă).

*bebeluşii care au parte de KMC au ritmuri stabile de oxigen şi de respiraţie mulţumită reglării constante dată de respiraţia mamei.

*Ritmul inimii unui bebeluş care are parte de KMC este stabil (ritmul inimii mamei îl reglează pe cel al copilului).

*Temperatura unui bebeluş este mai stabilă pe mama lui – în îngrijirea piele-pe-piele pieptul mamei se încălzeşte automat pentru a încălzi un bebeluş rece, în timp ce temperatura corpului ei scade dacă bebeluşul e prea cald şi are nevoie să se răcească.

*Somnul la distanţă de cel mult un braţ faţă de bebeluş (atâta timp cât părintele nu fumează) de asemenea reglează toate nevoile lui fiziologice în acelaşi mod ~ sunt menţinute constante mulţumită corpului cald cu ritmuri constante al mamei. Pierdem mult mai puţini bebeluşi din cauza prematurităţii, a respiraţiei neregulate, a ritmului neregulat al inimii după naştere, sau a Sindromului de Moarte Subită Infantilă (Sudden infant death syndrome -SIDS), toate cu ajutorul natural al ţinutului în braţe piele-pe-piele, sau Îngrijirea Stil Cangur.

Citiţi mai multe despre beneficiile îngrijirii piele-pe-piele pentru toţi bebeluşii (născuţi la termen sau prematuri) pe site-ul KangarooMotherCare.com.


Cărţi pe tema KMC:

The Premature Baby Book

The Vital Touch

Kangaroo Babies


Articole pe tema KMC:

When Doctors Lost All Hope, A Mother's Love and Healing Touch Saves Her Sick Micro Preemie Baby

Kangaroo Mother Care Saves 2lb Premature Twin, Baby Jamie

Mother's Skin-to-Skin Goodbye Saves 20oz Baby

Exclusive Human Milk Diet Benefits NICU Preterm Babies



Cheri Lee este mamă a doi copii, Bebeluşul Sam, şi fiica ei de 14 ani. Sam s-a născut la 25 de săptămâni şi 6 zile de gestaţie, cântărind 1.04 kg. A fost clasificat ca un “micro-prematur”, cu boală cronică a plămânilor, retinopatie de prematuritate stadiul 2-3, CMV, reflux, pneumonii multiple şi patent ductus arteriosis. Lee spune că “poate spune sigur că site-ul DrMomma.org l-a ajutat pe Sam în atâtea moduri! Informaţiile şi sprijinul de la peaceful parenting – toate au venit chiar la timp!” Lee a auzit de donarea de lapte matern de la mamă la mamă tot de la peaceful parenting, lucru care a fost de ajutor după multele luni în care a pompat pentru Sam. Azi, el creşte sănătos şi puternic mulţumită laptelui donat de mamele de la Human Milk 4 Human Babies. Puteţi citi mai multe despre povestea lui Sam pe pagina Sam I Am pe Facebook.

Nota noastră: Săptămâna aceasta este Săptămâna Internaţională a Donării Laptelui Matern. Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii pe această temă, citiţi aici.