Monday, November 14, 2011

Protecţie de iarnă pentru orice port bebe



De azi, la Kiddy Shop, puteţi cumpăra protecţia de iarnă pentru orice mijloc de purtare a copilului.

Rezistentă la ploaie, la ninsoare şi la vânt, protecţia se poate purta peste orice model de port-bebe (sling, wrap, mei tai, SSC) şi este extrem de uşoară.

Stratul exterior este rezistent la apă şi la vânt, stratul interior este călduros, din microfibră care nu se scămoşează. Acest lucru înseamnă că veţi putea folosi acest cover chiar şi iarna când ninge abundent sau viscoleşte. Un copil purtat afară iarna la pieptul mamei lui va fi sănătos, va avea o imunitate mai bună şi va fi fericit. Mamele sunt reticente când vine vorba să îşi scoată bebeluşii afară când e frig. Dar e sănătos să scoatem copiii la aer curat zilnic. Într-adevar, în cărucior e posibil să nu vă daţi seama dacă îi e frig bebeluşului, aşa că ideal este ca bebeluşul să fie purtat, să fie aproape de mamă, să se încălzească de corpul mamei şi să respire aerul încălzit de la pieptul ei. Un cover vă va fi de real ajutor.

Iarna un bebeluş se încălzeşte cel mai bine de la căldura corpului părintelui. Îi va fi mult mai bine purtat într-un carrier decât într-un cărucior rece, oricâte păturici i s-ar pune acolo. Cu cât sunt mai puţine straturi de îmbrăcăminte între bebeluş şi persoana care îl poartă, cu atât se face mai bine transferul de căldură. Deci, pentru un bebeluş, ideal este să nu fie îmbrăcat foarte gros, dar să aibă ceva ce să-l acopere în părţile corpului care nu sunt în contact cu mama.

Mai ales la bebeluşi, care nu se cer jos, şi care dorm mult, un cover este necesar pentru că atunci când îl plimbaţi, dacă intraţi într-un magazin, să nu trebuiască să desfaceţi carrier-ul şi să dezbrăcaţi copilul de fiecare dată. Imaginaţi-vă cum v-aţi chinui astfel de fiecare dată când intraţi undeva să dezbrăcaţi bebeluşul adormit. Aşa e simplu, daţi jos cover-ul şi vă plimbaţi liniştită mai departe cu puiul aproape, la piept.
Sau mai există situaţia în care bebeluşul mic este liniştit doar la pieptul vostru şi în casă. Şi din când în când trebuie să ieşiţi, ori în grădină, ori la cumpărături. Nu trebuie să scoateţi din carrier bebeluşul adormit ca să-l îmbrăcaţi, vă luaţi cover-ul deasupra şi ieşiţi din casă. Simplu şi rapid.

Multor bebeluşi nu le place să fie îmbrăcaţi gros, aşa că dacă aveţi de mers la cineva acasă sau la un loc de joacă, un magazin, nu mai e nevoie să-i daţi multe straturi de haine, îl lăsaţi îmbrăcat de interior, puneţi cover-ul, şi când ajungeţi la destinaţie, îl daţi jos şi el e gata de joacă.

Un cover e util şi pentru situaţiile în care porniţi de acasă şi ştiţi că veţi reveni seara, şi e posibil ca temperaturile să scadă. Nu vă mai deranjaţi copilul, dându-i încă un strat de haine, ci luaţi peste carrier un cover, pe care l-aţi ţinut în geantă, la îndemână.

Coverul protejează şi mâinile copilului, nu numai picioruşele şi spatele.

Se prinde cu două bretele subţiri, din material nealunecos. Se poate prinde în 3 moduri:

• de gâtul adultului,

• de bretelele mei-tai-ului sau SSC-ului,

• sau se pot folosi găicile laterale, încrucişând bretelele pe spatele adultului, pentru o izolare mai bună.


Protecţia se reglează în două locuri, ca să o potriviţi să învelească bine copilul:

 în partea superioară, lângă ceafa copilului

 în partea inferioară, la picioarele copilului.


Reglajul se face cu elastic şi nici un opritor nu poate fi scos de copil, accidental sau intenţionat. Diana de la Poartă-mă! are grijă de cele mai mici amănunte atunci când e vorba de siguranţa copilului şi a ales cu atenţie toate accesoriile, în aşa fel încât dacă bebeluşul se apucă de ros opritoarele de la elastic, să nu existe nici un pericol.

Protecţia are un buzunar frontal dublat la interior cu polar, ca să vă mai încălziţi mâinile la plimbare. Iar la exterior are ataşată o bandă reflectorizantă.

Măsură universală, poate fi folosită de orice părinte cu orice tip de port-bebe, pentru orice vârstă a copilului.


Instrucţiuni de folosire:

Înainte de utilizare, spălaţi protecţia. Lărgiţi toate elasticele la maxim pentru a se usca mai repede.





1. Desfaceţi protecţia.

2. Găsiţi-i înălţimea potrivită pentru a proteja capul copilului.

3. Treceţi bretelele peste umeri.

• Dacă folosiţi protecţia cu legare pe după gât, o legaţi pur şi simplu. Mai departe, vezi pasul 8.

• Dacă folosiţi protecţia cu legare de bretelele carrier-ului, acesta este pasul în care trebuie să legaţi panglicile cover-ului de bretele. Mai departe, vezi pasul 8.

• Dacă folosiţi a treia metodă, cu legare la spate, în “X”, citiţi paşii următori.





4. Încrucişaţi bretelele pe spate.

5. Aduceţi bretelele în faţă, pe sub braţe.

6. Treceţi bretelele prin găicile laterale.





7. Înnodaţi bretelele la spate.

8. Reglaţi, dacă e nevoie, elasticul superior, pentru a proteja ceafa şi capul copilului.

9. Reglaţi elasticul inferior pentru a proteja picioarele micuţului şi a nu vă încurca la mers.



Protecţia se poate prinde în următoarele moduri:

* Urmând paşii de mai sus, pe sub geaca adultului.

* La fel, dar peste geaca adultului.

* Numai după primii 2 paşi, prinsă după ceafa adultului

* Numai după primii doi paşi, prinsă de bretelele mei-tai-ului sau SSC-ului


Pentru perioadele friguroase, mai ales la bebeluşi, vă recomandăm prima variantă, în acest fel vântul sau apa nu vor putea intra pe sub protecţie, să ajungă la copil.


Nota mea:

Sunt subiectivă şi nu pot să nu compar cover-urile ce mi-au trecut prin mână.

Cel de la Anaya Papaya, Snug Around, este mai subţirel. Are pe deasupra un material ca de fâş şi în interior un bumbac cam ca un tricou mai gros. L-aş recomanda toamna şi primăvara pentru că nu e foarte gros. Dar e foarte rezistent la ploi şi la vânt (dacă nu am cover şi ne prinde ploaia, degeaba ţin umbrela deasupra noastră, că picioruşele tot sunt în pericol să fie udate). Mai are avantajul că se face incredibil de mic când e strâns, cât o umbrelă mică de buzunar. Astfel vă încape în orice geantă sau în coşul căruciorului, pentru a-l avea aproape atunci când aveţi nevoie, în serile de toamnă când dintr-o dată se face mai frig decât când aţi plecat de acasă cu un hanorac şi o vestă pe copil. Deci faptul că se pliază aşa mic e un mare avantaj atunci când nu ştiţi sigur dacă aveţi nevoie de el.

Cel de la Poartă-mă! este grosuţ, dar uşor, călduros, cu polar pe interior şi un material rezistent la ploaie, ninsoare, vânt la exterior. Este ideal pentru iarnă! Îl puteţi folosi şi toamna sau primăvara, dacă îmbrăcaţi bebeluşul mai subţire.

În plus, ce mi se pare foarte fain la ambele cover-uri este faptul că nu sunt lungi, nu atârnă până la genunchii persoanei purtătoare. Nu numai din punct de vedere estetic, dar faptul că sunt mai strânse pe corpul copilului înseamnă că ţin căldura mult mai bine.

8 comments:

  1. Vai cata lumina si organizare aici. Felicitari.
    Sa sti ca in ultima vreme tot ma gandesc la protectiile aste. bine, ma gandesc eu si la Boba 3G dar tac acum, ca daca n-am fost pe faza la testarea ta, stau si inghit in sec.
    Referitor la protectii, doar atat e diferenta? ca unul e mai subtire si celalat mai gros? tu le-ai testat practic? adica ai iesit afara cu amandoua pe conditii speciale? sau le-ai comparat asa doar in casa?

    ReplyDelete
  2. Ah si eu crezi ca n-am inghitit in sec cand am vazut ca nu te inscrii? :D

    Cel subtire are si fashul mai rezistent la ploi, deci clar l-as cataloga de primavara-toamna. Si se strange foarte mic. Cum am zis, ideal pentru primavara si toamna, sa-l ai la indemana in geanta daca te prinde ploaia sau daca seara e mai racoare.

    Nu am apucat sa testez coverul asta de la Poarta-ma, ca abia acum a sosit. Dar am pipait materialul si am putut sa vad ca e asemanator cu cel pe care l-am avut eu iarna trecuta, din polar pe interior si un material rezistent la vant si zapada pe exterior. Diferenta fata de coverul meu mai vechi e faptul ca e mai chic :D, se strange sub picioarele copilului, si arata mai bine asa (plus ca asa le incalzeste mai bine, plus ca e mai ieftin :D).

    ReplyDelete
  3. Ralu, nu m-am inscris ca m-a incomodat faptul ca se pomenea ceva de facebook iar eu n-am. Pe urma exact dupa ce s-a incheiat, mi-am dat seama ca puteam sa manscriu si eu..
    Cum de n-am cascat eu bine ochii? eu. chiar eu.

    ReplyDelete
  4. Coverul tau vechi de la ce firma era? daca poti spune.

    Ma gandeam la diferenta de pret dintre cele doua din magazin. Oricum a clar ca amandoua isi fac treaba bine.
    Ce bine e sa fi in mijlocul lor si sa le probezi pe toate. asa-i? :)

    ReplyDelete
  5. Hmm prima data am zis "ahh, nu-i place Boba" :D. Apoi, ca sa dorm mai bine noaptea :)), am hotarat ca nu ai vrut sa amestecam businessul cu relatia de prietenie :D.

    ReplyDelete
  6. Diferenta de pret este data de faptul ca Snug Around vine de peste ocean :D.

    Cand i-am cerut Dianei cover, m-a intrebat daca sigur vreau sa iau? Ca atunci nu-mi voi mai vinde Snug Around-ul. I-am raspuns ca e musai sa am un cover de asa buna calitate la un pret asa fain :D. Sa traiasca fericiti americanii, sa iasa din criza cu banii nostri daca vor, nu-i musai sa le vindem :D. Oricum, un pic targetul e diferit, deci nu e chiar o varianta eliminata acum ca a venit coverul de la Poarta-ma. Are avantajele lui si Snug Around-ul, ramane de vazut daca cineva le va considera in continuare necesare.

    ReplyDelete
  7. Aoleeooo. fiecare am gandit una ape langa alta :)
    Cum sa nu amestec. eu amestec tot si de toate.
    Nu-i bai. astept alta testare ;)

    Eu din pricina ca n-am facebook dar imi place sa particip la tot felul de concursuri, e de-ajuns sa zaresc cuvantul scris pe-acolo ca deja ma retrag fara sa fiu atenta la celelalte detalii :(

    ReplyDelete
  8. :)))) de acum inainte cand voi scrie cuvantul Facebook la vreun concurs, voi scrie cu font mai mare, special pentru tine, ca nu e obligatoriu :D.

    ReplyDelete