Tuesday, July 3, 2012

Haine speciale pentru alăptare la Kiddy Shop! (și despre alăptarea în public)








Încep cu anunțul, ca să nu vă plictisesc pe parcurs (pentru că vreau să vorbesc și despre alăptarea în public :D).


De ieri, la Kiddy Shop puteți găsi îmbrăcăminte specială pentru alăptare Eu și Bebe! Am adus două modele superbe de rochii și un maieu foarte frumos! Suntem tare mândre pentru că deocamdată în afară de site-ul celor de la Eu și Bebe, pe internet se găsesc doar la noi aceste minunate haine!



De ce suntem mândre? Pentru că în spatele brandului românesc EuȘiBebe stă Iulia, o mămică specială, caldă, harnică, ambițioasă, care se luptă cu problemele sistemului românesc pentru a crea aceste minunății, pentru a le ajuta pe mămici să alăpteze. Produsele EuȘiBebe sunt primele haine speciale de alăptare create în România. Și nu pot să îmi închei accesul de mândrie aici, pentru că mă simt minunat privind pozele și știind că le cunosc pe mămicile care au pozat pentru Iulia, și pe fotografa artistă din spatele camerei. Așadar, trebuia să aducem aceste produse în magazin și îi mulțumim mult Iuliei pentru colaborare!  



Mie, care sunt o fire sportivă, mi se par foarte comode hainele. Și în același timp, pentru mine sunt și suficient de elegante pentru o ocazie specială. Așadar uitându-mă la ele văd o mulțime de oportunități de purtare, nu sunt niște haine pe care să le porți o singură dată. Merg și în parc, și la restaurant, și la un vernisaj, chiar și la un Botez, și de ce nu chiar la locul de joacă de lângă bloc sau în casă. Mi se par excelent gândite.

De ce să folosiți îmbrăcăminte specială pentru alăptare? Sau mai bine zis, cine folosește o astfel de îmbrăcăminte?
Eu recunosc că în afară de sutiene și bustiere de alăptare, nu am simțit până acum nevoia de haine speciale. Tricouri sau rochii mi-am cumpărat ori foarte decoltate, și deci cu posibilitatea de lărgire :D, ori cu nasturi. Și în general lumea nici nu a observat că fac ceva, pentru că din sânii mei mici nu se vedea la exterior, de după capul copilului, mai mult sân decât s-ar fi văzut într-o rochie sau într-un tricou decoltat decent. (Acum sunt în Grecia în același hotel de anul trecut și țin minte perfect cum adormea Alex la prânz în sala de mese la sân, era plin de lume și nimeni nu observa că piticul meu nu numai doarme :D). În singurul moment din viața de mamă ce alăptează când am avut o haină cu care nu puteam alăpta mi-a crescut tensiunea :)), ascunzându-mă prin separeuri și ridicându-mi hainele în cap... Deci pentru o persoană ca mine, cu sânii mici, și care consideră că nu se vede prea mult din sân atunci când alăptează în public (sau căreia nu-i pasă dacă se vede, good for her!), hainele speciale pentru alăptare își au rostul doar din cauza ușurinței de folosire.



Eu alăptez “pe sus” :D, nu m-am putut niciodată gândi să alăptez ridicându-mi bluza, m-aș fi dezgolit la spate și la burtă. Dar știu multe mame care doar așa simt că alăptează discret, fără să li se vadă partea de sus a sânului. Mi se pare dificil de ținut partea ridicată de tricou să nu cadă pe nasul micuțului, mi se pare incomod (și poate mai indecent și mai ”atrăgător de atenție”) să stai cu burta și cu spatele puțin descoperite. Deci pentru persoanele ce alăptează “pe jos” din cauze de discreție, hainele speciale pentru alăptare sunt o salvare! Alăptezi discret și totuși comod, fără să te dezgolești în nici un fel.

Mămicile cu sânii mari care își doresc să alăpteze discret (dacă nu, nu-i nici o problema!) iarăși vor fi salvate de hainele speciale pentru alăptare, pentru că ele nu pot alăpta atât de discret, fiind nevoie să scoată din bluzele normale în general mai mult sân pentru a ajunge la sursă.

Mai există și bebeluși care sug două secunde, se desprind să se uite în jur (sau sunt agitați, îi deranjează ceva), și apoi iar se mufează. Așa că sânul poate să rămână descoperit în secundele dintre atașări. Pentru astfel de perioade, hainele speciale de alăptare sunt foarte utile.

Și să nu uităm că există mame care nu se simt confortabil să alăpteze în public. Pentru ele, hainele speciale de alăptare sunt obiecte salvatoare. Și nu numai pentru ele, ci și pentru bebelușii care astfel pot să sugă, pentru că alternativa de multe ori e renunțarea la alăptare. Despre acest fapt vreau să vorbesc în continuare (mult, știu, e un subiect la care când mă pornesc nu mă mai știu opri). Și despre importanța alăptării în public. Am mai abordat mai demult și pe blogul personal această temă, atunci când mămicile din întreaga lume au protestat pentru cenzura de pe Facebook a pozelor ce conțineau mame ce își alăptau pruncii.



Subiectul e destul de sensibil. Am mai spus-o de multe ori, informațiile despre alăptare nu sunt oferite pentru mămicile care nu mai alăptează, indiferent de motive. Dar informarea este necesară pentru ca viitoarele sau noile mămici să poată lua o decizie în cunoștință de cauză, și să poată să elimine cu succes problemele, dacă ele apar. Așadar, atunci când se vorbește despre importanța alăptării exclusive, nimeni nu se leagă de mămicile ce nu mai alăptează. Însă nu sunt de acord ca pentru a le proteja pe acestea din urmă, să lăsăm neinformate o mulțime de mămici, să ascundem beneficiile alăptării exclusive versus chiar și o singură sticlă de formula (just one bottle won’t hurt). Sau să ignorăm importanța intestinului virgin (link 1, link 2), doar pentru ca mamele ce nu au reușit să păstreze intactă flora intestinală a bebelușilor lor să nu se simtă prost.



De ce abordez totuși un subiect atât de sensibil în această postare? Pentru că multe mămici nu alăptează în public, de rușine, și ajung să le dea bebelușilor sticle de lapte praf atunci când sunt în oraș. Ascultă astfel sfaturile neinformate ale mămicilor care nu au alăptat niciodată la cerere (of, sper că nu trebuie să povestesc în postarea aceasta despre importanța alăptării la cerere, pentru că m-aș lungi până mâine). Îndrăznesc să afirm asta pentru că doar o mămică ce nu a alăptat la cerere poate să-i spună unei mame ce alăptează să nu alăpteze în public!




Ce înseamnă să nu alăptezi în public?
  • -          Înseamnă să nu mai ieși din casă? Pentru că bebelușii uneori sug la 2 ore, alteori la 5 minute? Uneori sug câteva secunde, iar alte reprize pot să țină și mai mult de o oră? Și toate acestea sunt perfect normale. Să nu ieși să te relaxezi? Să nu poți rezolva nimic în oraș? Să nu scoți bebelușul la aer?
  • -          Înseamnă să nu îți alini bebelușul? Pentru că pentru un bebeluș alăptat sânul nu este doar sursă de hrană, ce ajungi s-o dai la 3 ore fix, lăsând în rest bebelușul să plângă. Pentru un bebeluș alăptat sânul este și sursă de apă, și suzetă, și îmbrățișarea mamei, și alinare la supărare, sperieturi, nervi, plictiseală, și cel mai bun (uneori singurul) somnifer.
  • -          Înseamnă să te mulgi pentru a-i da lapte matern din biberon?
  •      o   Iarăși, acoperi doar lipsa sânului ca sursă de hrană. Ce te faci cu restul? Vă rog, nu-mi spuneți de suzete (un link superb pe temă aici ), pe care dacă nu le acceptă sau nu le primește, e cu atât mai bine și pentru sănătatea lui, și pentru succesul alăptării. Cum poate să se considere un înlocuitor din cauciuc mai bun decât originalul sănătos și benefic?
  •      o   Și trebuie amintit aici și că majoritatea mămicilor nu prea pot mulge cantități suficiente, bebelușul e cea mai bună pompă de sân. De câte ori am auzit de mămici disperate: “pot mulge doar 20 de ml, înseamnă ca bebelușul nu mai are lapte?”. Nu, sânii nu vin gradați și nu sunt făcuți de natură ca să poată fi mulși. Poate bebelușul a supt 150 ml, e atât de greu să avem încredere în noi? Pentru a avea reflexul de ejecție a laptelui ai nevoie de o mufare bună (imposibilă cu o pompă, motiv pentru care moașele recomandă la mastite mulsul manual) și de copil drag, ca să poți, de dragoste și iubire și sentimentul de legătură cu copilul, să secreți oxitocină. Fără oxitocină laptele nu se eliberează. Poate acum vă dați seama de ce stresul e un inamic important al alăptării. Și poate ar fi bine să începem să ne relaxăm și să avem încredere în natură și în corpul nostru (de mamifer :D).
  •      o   E îngrozitor de dificil de programat mulsul laptelui. Când poți să știi că ai o fereastră de vreo 2 ore în care laptele să se producă la loc, ca să îți permiți în acest moment să îl mulgi din sâni? Cum poți să știi că cel mic nu va cere sân exact după ce ai muls tu? (Vedeți acum de ce am afirmat că sfaturile de a-i da lapte muls sunt date de mămici care nu au alăptat la cerere?)
  •      o   E îngrozitor să te mulgi. Vreau să văd mama căreia îi face plăcere :D. Și e o activitate anevoioasă, care îți fură din puținele (ultimele) momente libere, când poate ai prefera să mergi la baie :D, să faci un duș, să mănânci, să te odihnești, poate chiar să speli un vas sau să gătești. Vreau să văd și mama care are timp liber de pierdut când e proaspătă mămică.
  •      o   Majoritatea bebelușilor alăptați nu știu să sugă din biberon și nu-l acceptă. Cei care-l acceptă ușor înseamnă că l-au cam primit și prin maternitate și înseamnă că l-au acceptat și s-au resemnat după ce au văzut că plângând ore întregi după sânul cald al mamei nu au primit nimic.
  •      o   Pentru toți bebelușii alăptați oricum e mai bine să nu știe să sugă din biberon, pentru că pentru majoritatea care dau de tetina artificială se modifică tehnica de supt din sân (căutați pe net despre nipple confusion), astfel ca încep să-i dea mamei ragade, încep să nu mai sugă bine, așa că nu mai pot scoate lapte din sân eficient (din biberon iese altfel laptele). Și ajung astfel să refuze sânul și să se obișnuiască numai cu biberonul. Și arătați-mi mama care e dispusă apoi să se mulgă de câteva ori pe zi pentru a-i da bebelușului doar lapte matern. Și care continuă astfel și după 6 luni, pentru ca în completarea solidelor bebelușul să beneficieze de lapte matern până dincolo de 2 ani. Eu știu una, și o admir mult, dar nu cred că altcineva de pe lumea asta ar rezista atât.
  •      o   Chiar vrei să ajungi să îți fie atât de incomode ieșirile în oraș, să trebuiască să sterilizezi sticle, să cari cu tine termos sau alte genți termoizolante? Când dacă te bazezi pe sâni, nu ai nevoie de nimic, și laptele îi vine bebelușului steril și la temperatura perfectă?
  • -          Înseamnă să-i dai formula? Ca să nu lungesc și mai mult postarea, le rog pe mămicile interesate de alăptarea exclusivă să se informeze despre importanța acesteia și să decidă abia apoi dacă li se pare că situația în care se află este atât de gravă încât e musai să fie copilul hrănit cu formula. (Mă refer aici că se poate face o diferență între o spitalizare de urgență a mamei, în care nu poate să primească vizite pentru alăptare, și o ieșire în oraș normală, în care s-ar putea alăpta bine-mersi, dacă s-ar trece peste teama alăptării în public, și dacă s-ar cunoaște efectele negative ale laptelui praf, fie el și puțin, și cât ar fi fost de bine pentru bebeluș să fie alăptat exclusiv...)
  •      o   În plus, se pot extrapola și ultimele trei subpuncte de la paragraful anterior, cele în care se spune cum suptul din biberon duce până la urmă la renunțarea la sân.
  • -          Înseamnă să nu-i dai nimic, pentru că nu au trecut 3 ore de la ultimul supt, deci n-are cum să-i fie foame? Așa că mai bine îl lași să plângă, să nu se învețe răsfățat? (un link util
  • -          Înseamnă să fugi acasă cu bebelușul plângând în brațe (bebeluș ce sigur nu înțelege de ce mama nu-l alină...), în timp ce împingi disperată căruciorul? Și asta după 5 minute de la venirea în parc? Atrăgând astfel atenția tuturor celor din parc, când poate alăptând pe o bancă nu ar fi observat nimeni? Și poate bebelușul voia doar să sugă de două ori, pentru atâta ai fugit din parc până acasă? Și poate erai în oraș la un loc de joacă sau la un muzeu cu copilul mai mare. Chiar vrei să mai pui o cărămidă pe rivalitatea dintre frați spunându-i celui mare că trebuie să fugiți acasă să îl hrănești pe cel mic?



De ce ne-am chinui deci astfel? De ce am asculta de mămicile care nu știu ce e aceea alăptare, în schimb împart sfaturi din propria frustrare? Nu e mai bine pur și simplu să-ți alăptezi bebelușul oricând, oriunde? Nu e mai natural? Nu e mai sănătos?



Nu e mai nenatural să vedem sâni peste tot, în tot felul de circumstanțe, altele decât cele pentru care au fost totuși creați de natură?



Vreau să abordez și chestiunea acoperitoarelor pentru alăptare (breastfeeding cover), care mie personal mi se par oribile. Și puținele persoane pe care le-am văzut folosindu-le mi-au confirmat că sunt îngrozitoare și că neputându-le folosi, au rămas să alăpteze doar în casă...  Na, să nu supere populația frustrată și neștiutoare și ipocrită din jur (explicația la ipocrizie în poza de mai sus, desigur)... Cine ar putea mânca acoperit cu o pătură? În întuneric, și în lipsă de oxigen? Cine s-ar simți satisfăcut de îmbrațișarea persoanei iubite dacă ar face-o acoperit de o pătură? Și nu se spune peste tot cât e de importantă și pentru mamă (oxitocina și lipsa depresiei postnatale) și pentru bebeluș (atașament și învățarea multor lucruri) conectarea privirilor atunci când bebelușul suge? Eu nu știu nici un bebeluș care să vrea să sugă acoperit cu o pătură. Și atunci începe să plângă, să dea pătura la o parte, să se agite la sân... Și se ajunge ca o astfel de pereche mamă-bebeluș să atragă mai tare atenția decât dacă pur și simplu l-ar fi alăptat fără nici o acoperitoare (poate și pentru că mama se simte prost și se vede pe fața ei că face ceva “rușinos”...).


Foarte, foarte, foarte fain e abordată această temă a coverurilor pentru alăptare în acest link. Și având un obiect “special” de acoperire a suptului bebelușului înseamnă doar că perpetuăm în continuare credința populară că faptul că bebelușul suge lapte de la mama lui e ceva rușinos, nu e cel mai natural și cel mai sănătos aliment ce îl poate primi... De câte ori am auzit mame spunând că își alăptează bebelușii pentru că nu au bani de formula! Așa am ajuns, noi, omenirea, să considerăm că un înlocuitor creat pentru cazurile de urgență e mai bun decât hrana perfectă pentru bebeluș, creată de natură. Și asta din cauza marketingului violent al marilor branduri de hrană de bebeluși și din neinformarea și frustrarea perpetuate mai departe de oameni.




Tot în linkul bine pus la punct am citit și aceste trei citate din studiile menționate în paranteză:

Discomfort with breastfeeding in public has been identified as a contributing factor in shaping infant feeding choice and the decision to stop breastfeeding in particular (McIntyre et al 1999; Smyth, 2008).

Breastfeeding outside the home is still relatively uncommon in the UK (Stewart-Knox et al, 2003; Tarrant and Kearney, 2008).

This is problematic because decisions about infant feeding choice are influenced by women’s perceptions about how acceptable (or not) it is to breastfeed in public (McIntyre etal.,1999).

A, și vă rog nu mă trimiteți la baie, unde sunt atâția microbi, mirosul îngrozitor, bebelușii nu prea vor să sugă în spații strâmte, e lipsă de aer, etc. Nici vouă nu cred că v-ar plăcea să mâncați acolo... Ca să nu mai spun că băile (sau chiar și spațiile de alăptare) nu sunt chiar la îndemână peste tot. Așa că decât să duceți bebelușul urlând în brațe câteva minute, sau și mai mult, până când găsiți un loc special de alăptare, nu ar fi mai simplu să-i dați să sugă atunci și acolo unde cere? De ce ne complicăm atât? Mai ales că bebelușii alăptați de multe ori vor doar o reasigurare, vor să sugă foarte puțin când sunt în public, și chiar din dorința de liniștire, din cauza stresului de a fi într-un loc străin și poate aglomerat. Degeaba fugi până acasă, dorința lui rămâne neîndeplinită.

Vreau să știe toată lumea că în majoritatea țărilor civilizate (chiar și în România) este legal să alăptezi în public și este ilegal să hărțuiești o mamă ce alăptează în public. Stau și mă întreb câte “lupte” s-au dus dacă a fost nevoie de o asemenea lege, legată de hrănirea naturală a unui bebeluș uman... Cât am părea de penibili și ipocriți dacă ne-ar vedea oamenii din trecut? Și văd și acum de câte campanii de susținere e nevoie pentru ca alăptarea în public să fie normalizată. Altfel mamele nu au curaj, și își chinuie bebelușii nealăptându-i la cerere. Sau cele care au curaj sunt atacate de restul (ignorant al) lumii.









Și oare cum s-a ajuns aici? Nu demult era ceva atât de natural și de normal! Și nu mă refer la timpuri străvechi, când chiar nici nu se puneau astfel de probleme, dar chiar la epoci mai pline de pudoare decât vremurile noastre, în care apăreau imagini cu mame ce alăpteaza inclusiv pe bancnote, sau în marile tablouri și sculpturi, sau chiar și în icoane în biserici (noi am început să adunăm într-un folder pe Facebook imagini artistice frumoase cu mame ce își alăptează bebelușii, dar nu putem să ținem pasul cu câte tablouri și icoane sunt de fapt, așa că google images vă va ajuta în caz de nevoie).

Așadar, dacă nu vorbim de prințese închise de căpcăuni în turnuri, alăptatul la cerere înseamnă și alăptat în public. Trebuie să normalizăm alăptarea în public deci, pentru ca din ce în ce mai puține femei să fie atacate (în orice fel) pe această temă. Pentru ca din ce în ce mai multe femei să alăpteze. Motivele pentru normalizarea alăptării în public sunt însă multiple. Gândiți-vă câte adolescente de azi știu sigur că își vor hrăni copiii cu biberonul, pentru că nu au văzut niciodată pe cineva alăptând, și pentru că în copilărie toate păpușile aveau biberoane. Gândiți-vă câte mame ar dori să alăpteze, însă pentru că nu au văzut niciodată pe cineva alăptând, trebuie să învețe teorie despre probleme, mufare, sau orice altceva. Gândiți-vă câte persoane de azi (inclusiv medici) consideră că alăptarea durează cel mult 6 luni, pentru că nu au văzut în viața lor un copil mai mare la sân.




Aici un link foarte fain cu argumente pro și contra alăptării în public. Pot să mai spun o dată că e foarte fain? :D

Și aici trei filmulețe pro-alăptare în public.

Și nu pot să nu dau mai departe un link complet despre alăptare, scris în limba română, pe blogul Emigrant în Tenerife.

Din păcate cunosc multe mame care au renunțat de bună voie la alăptare tocmai pentru că le era jenă să alăpteze în public. Și mai cunosc multe mame care au pierdut bătălia cu problemele apărute din cauza hrănirii cu biberonul sau din cauza suzetei, introduse “doar la plimbare”. E corect? Pentru ce, de fapt? Părerea cui e mai importantă decât sănătatea și fericirea bebelușului meu?

Dacă nu vă simțiți bine alăptând în public, atunci sigur hainele speciale pentru alăptare vă sunt necesare!  Asta dacă vreți să alăptați la cerere, cum e mai bine și mai sănătos pentru copilul dumneavoastră. Serios, decât să vă gândiți la înțărcare precoce sau la înlocuitori fără succes ai sânului, mai bine folosiți niște haine cu care să vă simțiți acoperită.  Deci unele mame simt nevoia să fie mai discrete (e influența bizară a lumii de azi, iarăși vă trimit să citiți linkul de pe analytical armadillo dat mai sus, explică atât de bine penibilitatea la care s-a ajuns cu rușinea asta pentru sâni, doar în anumite circumstanțe). Pentru restul, hainele de alăptare pot fi folosite pentru ușurința de a alăpta, nu mai trebuie să desfaceți nasturi sau să vă lărgiți de tot decolteul de la tricou sau rochie. Aici puteți să găsiți multe informații utile pentru voi, cele care nu vă simțiți în largul vostru alăptând în public. Se vorbește inclusiv despre utilitatea wrapurilor, a slingurilor, a mei-tai-urilor și a mijloacelor de purtare în general. Recunosc, am mers de multe ori înspre parc cu piticul care sugea în Boba lejer, fără ca cei ce treceau pe lângă noi să își dea seama ce facem noi acolo. Deci și port-bebe-urile sănătoase și ergonomice sunt de mare ajutor pentru alăptarea discretă. (Pot să recunosc la final că nu îmi place expresia „alăptare discretă”? E ca și cum alăptarea poate fi rușinoasă, și e ca și cum cineva poate să considere că o mamă vrea să-și alăpteze bebelușul special ca să-și arate sânii în public. Să mă mai mir că de obicei mamele ce alăpteaza în public sunt acuzate doar de alte reprezentante ale sexului feminin, care le văd ca fiind inamice și care pot gândi atât de bolnav încât să creadă ca mamele ce alăptează o fac ca să le atraga soții? La fel nu îmi place expresia ”alăptare în public”, că doar nu o faci pentru public. E pur și simplu alăptare la cerere, dar cuvântul ”public” este folosit pentru a accentua că se vorbește despre alăptare în afara casei.)

P.S. E grav dacă și acum când sunt în vacanță în Grecia mea iubită, abia aștept să culc piticul la amiază ca să scriu articole pe blogul firmei? :D

Ca două ultime îndemnuri pentru voi, mămicile alăptătoare,






Surse poze: drmomma.org, mama-is.com, și google images.



Edit 6 ianuarie 2013:

De pe Facebook:

cu textul:

"This photo is the perfect example of what it means to normalize breastfeeding. When you can have a conversation with the president of your country ( in this instance, the President of Venezuela) and he barely takes notice that you are breastfeeding, then nursing in public has become as commonplace as drinking a glass of water. It would be nice... :-)"

29 comments:

  1. Raluca, esti extraordinara, ai scris o postare foarte completa si cu informatii super faine.
    Dau send la burticile/mamicile pe care le stiu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc mult de tot! Acum am schimbat putin si titlul, sa nu se creada ca vorbesc doar despre hainele pentru alaptare :).

      Delete
  2. http://www.thealphaparent.com/2011/08/for-and-against-breastfeeding-in-public.html

    ReplyDelete
  3. http://www.analyticalarmadillo.co.uk/2011/11/why-breastfeeding-is-not-like-taking.html

    ReplyDelete
  4. foarte tare! Deci, parca mi-ai vorbit personal. Am o fetita de 5 luni si numai ea stie cat stres a fost si cateodata mai este din partea mea atunci cand suntem intr-un parc sau loc public si ea...isi cere drepturile, draga de ea.
    Culmea e ca sotul meu gandeste ca tine, asta m-a distrat cel mai mult si in acelasi timp mi-a reconfirmat faptul ca pot si ar trebui sa NU mai fiu jenata daca alaptez in public.
    multumesc pentru sfaturi

    ReplyDelete
    Replies
    1. Inseamna ca sotul tau e extraordinar, conteaza atat de mult sa ai un sprijin de incredere in astfel de momente! Alaptare placuta in continuare!

      Delete
  5. Bravo Raluca!
    Ai reusit sa aduni in aceasta pagina cele mai importante informatii pe care o mamica trebuie sa le stie despre alaptatul in public. Meritam atat noi ca mamici, dar mai ales bebelusii nostrii, dreptul de a ii alapta atunci cand au nevoie, indiferent unde ne-am afla!
    Multumesc ca imi impartasesti ideile.

    ReplyDelete
  6. http://totuldespremame.ro/copilul-tau/alaptare/ma-jenez-dar-ma-tratez

    ReplyDelete
  7. http://teodoracatinas.wordpress.com/2011/03/13/alaptarea-in-public/

    ReplyDelete
  8. "Breastfeeding is breastfeeding. Nothing more, nothing less. Breastfeeding is simply a baby taking in nourishment and comfort from his or her mother.

    However, to suggest a woman needs to be "discreet" about breastfeeding implies that breastfeeding is, somehow, a naturally exhibitionist act—it isn't. Breastfeeding only becomes explicit when someone else views it that way. And how does someone become offended by breastfeeding? By having an unnatural view of what breasts are actually for.

    Despite what they'll tell you, those narrow-minded neanderthals who have a problem with the sight of a woman breastfeeding her baby don't have a problem with a bit of a flash of breast skin. Lets face it—breasts are everywhere.

    The reason that those narrow-minded neanderthals get so uppity about the sight of a woman breastfeeding is because they believe the baby is committing an adult act. They cannot see breasts as anything other than sexual."

    "The only way that breastfeeding will become as uncontroversial as it should be is by seeing it happening. Breastfeeding is not a big deal. A breastfeeding mother is not 'flopping' her boob out, or 'flashing', or trying to prove some kind of political point. She is simply feeding her child."

    http://the-little-leaf.blogspot.ro/2013/01/the-problem-with-what-kochie-said.html

    ReplyDelete
  9. http://www.iamnotthebabysitter.com/breastfeeding-rant/

    ReplyDelete
  10. http://www.huffingtonpost.com/katharine-mckinney/breastfeeding-in-public_b_2814004.html

    ReplyDelete
  11. Un poem despre cum am ajuns sa blamam mamele ce alapteaza in public:
    http://www.youtube.com/watch?v=KiS8q_fifa0

    ReplyDelete
  12. O postare cuprinzatoare despre alaptarea in public si "modestia" din punct de vedere religios:

    http://theleakyboob.com/2013/07/breastfeeding-and-following-jesus-uninviting-modesty-to-the-breastfeeding-discussion/

    ReplyDelete
  13. Despre faptul ca laptele pompat nu e la fel cu cel supt de copil la san, asta ca raspuns la sugestia de a duce cu tine lapte muls atunci cand iesi in parc:

    http://www.nursingfreedom.org/2010/12/pump-and-go-part-1.html

    ReplyDelete
  14. Cel mai cuprinzator articol in limba romana despre alaptarea in public:

    http://clubulbebelusilor.ro/articol/702/alaptarea-bebelusului-in-public-unde-alaptam.html?page=all

    ReplyDelete
  15. http://attachmentparenting.org/blog/2013/08/03/supporting-breastfeeding-in-still-life-a-look-at-the-breastfeeding-is-normal-project/

    ReplyDelete
  16. <3

    http://themattwalshblog.com/2013/08/09/we-must-stop-these-crazed-half-naked-psychopaths-from-feeding-their-children-in-front-of-other-people/

    ReplyDelete
  17. Moms should not be made to feel like they can't meet their babies' basic needs in public. It's far ruder to stare than it is to breastfeed in public.

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=618386794872545&set=a.169419956435900.34832.108616812516215&type=1&theater

    ReplyDelete
  18. "Our babies deserve it. I want to be able to stroke Ben's fuzzy little head while I feed him, and lean down to kiss the dimple in his chubby elbow. The moms who are learning to nurse right now at this moment, deserve it too. Let's be brave for them. Let's set the standard by saying that we are not afraid."

    http://www.huffingtonpost.com/kim-simon/please-nurse-in-public_b_3932560.html

    ReplyDelete
  19. " the single most influential factor on the motherbaby breastfeeding dyad is this: confidence.

    A confident breastfeeding mother is one who doesn't doubt her milk supply, or the quality of her milk. She doesn't worry about her baby's behaviour as being a reflection of her ability to produce and transfer milk. She doesn't worry about how often to breastfeed or for how long to breastfeed. She doesn't worry about breastfeeding around friends and family or in public. She just does it. As women have, for many thousands of years. But how does a breastfeeding mother gain confidence in a culture such as ours? With the right support. With the right information. And with people standing up for her."

    http://the-little-leaf.blogspot.ro/2014/01/uncovered-why-world-needs-to-see.html

    ReplyDelete
  20. http://www.emigrantintenerife.info/2014/01/de-ce-nu-cred-alaptarea-discreta/

    ReplyDelete
  21. Frumos, limpede si cu umor, de la un tata:

    http://uncgbls.wordpress.com/2014/01/27/babys-hungry/

    ReplyDelete
  22. You know how it is. Your baby is hungry, you need to feed them, but you know when you unbutton your top you’ll get The Looks
    Those exhibitionist new mums, always flopping their boobs out, just asking to be perved at while claiming to be feeding their babies.

    These fabulous women have put into song everything we feel about breastfeeding in public. Next time you get one of those looks, just try breaking out a tune.

    http://www.ivillage.com.au/breastfeeding-in-public-dirty-looks/

    http://vimeo.com/85438519

    ReplyDelete
  23. http://www.buzzfeed.com/southerndisposition/25-historical-images-that-normalize-breastfeeding-jlw6

    ReplyDelete
  24. "Sunt frustrari personale si multa furie tinute sub capac in acei oameni (furie pentru propria persoana, dar pe care o revarsa pe altii, pentru ca e mai simplu). Personal consider ca pentru acele persoane e foarte greu sa observe o mama foarte tandra si daruita, pentru ca nu au avut o asemenea mama, sau nu au fost astfel de parinti. Nu suporta ca altii sa fie liberi de cenzura pe care au trait-o ei si au ajuns s-o accepte."

    http://alapteaza.wordpress.com/2014/02/20/alaptarea-in-public-indecenta-sau-normalitate/

    ReplyDelete
  25. http://www.huffingtonpost.com/kim-simon/the-delta-airlines-breastfeeding-policy-and-why-im-not-afraid_b_4851260.html

    ReplyDelete
  26. Cu umor se trateaza toate acuzatiile aduse mamelor ce alapteaza in public

    http://www.huffingtonpost.com/bunmi-laditan/how-to-breastfeed-appropriately_b_5530806.html

    ReplyDelete