Thursday, July 7, 2011

Parenting primordial: dându-le bebeluşilor cel mai bun început în viaţă

De Patricia Törngren, CCE © 2011

(Articol tradus de aici: http://www.drmomma.org/2011/06/primal-parenting-giving-babies-best.html )




Puţini adulţi din ziua de azi ar asocia felul în care au fost trataţi ca bebeluşi cu problemele pe care le experimentează în viaţa de adult. Totuşi, oamenii care beneficiază de terapie primordială (Primal Therapy) şi de alte terapii regresive, deseori devin conştienţi de aceste probleme din copilărie. Pentru o perioadă lungă de timp m-am zbătut în terapie cu durerea însingurării copleşitoare pe care am simţit-o ca bebeluş. Nu am fost hrănită suficient şi nu am fost luată în braţe destul pentru a mi se îndeplini nevoile. De asemenea am fost pusă să dorm singură noaptea începând de la naştere.

Recent, terapeutul meu mi-a dat să citesc o carte şi aceasta mi-a confirmat foarte clar ce retrăiam în fiecare sesiune cu el. Aş vrea să o împărtăşesc aici. Este o carte bazată pe arheologie, numită The Prehistory of Sex, scrisă de Timothy Taylor. Secţiunile relevante sunt la paginile 189 - 191.



Taylor susţine că în societăţile de vânători-culegători, copiii continuau să fie alăptaţi până la vârsta de 5 sau 6 ani. Ei aveau parte astfel de multă alinare şi de dragoste necondiţionată, pentru că acestea erau date prin alăptare. Din acest obicei, ei învăţau ce este încrederea, utilitatea lucrurilor şi împărtăşirea, participarea. Autorul punctează că în loc să devină indivizi dependenţi, ei afişau o autonomie remarcabilă, pentru că aveau un simţ intern puternic a propriei lor valori.


El mai spune că în societăţile războinice se întampla de obicei opusul. Colostrumul era în general refuzat copilului. Automat se instala înţărcarea precoce. Ca rezultat, bebeluşul era lăsat cu o durere nerezolvată, cu furie, cu ură şi neputinţă, pe care el nu le putea înţelege şi nu le putea exprima.

Mai târziu în viaţă, acestea erup în forma depresiei sau a tendinţelor violente, agresive, care pot fi proiectate asupra altor persoane sau asupra unui grup de persoane. Astfel, o asemenea societate devine una războinică. (Psihoanalista elveţiancă Alice Miller discută un fenomen similar în cartea ei, For Your Own Good: Hidden Cruelty in Child-Rearing and the Roots of Violence).

Există o practică ce o predau în mod curent unii doctori şi pediatri, numită plâns controlat ("controlled crying"). Părinţii sunt îndemnaţi să o folosească pentru a-şi face copiii mai independenţi. Timothy Taylor are o părere mai aprofundată despre consecinţele acestei metode asupra bebeluşului. *

El spune că pentru ca un copil să fie înţărcat precoce, copilul trebuie pus să doarmă singur şi plânsul lui să fie ignorat. În “plânsul controlat”, copilului i se permite să plângă puţin mai mult în fiecare noapte înainte ca nevoile lui pentru mâncare şi alinare să fie îndeplinite. Ca un rezultat, copilul în final se opreşte din plâns. În acest punct, cei neinformaţi ar fi bucuroşi – crezând că acel copil a fost dresat să aibă obiceiuri mai bune. În contrast, s-a întâmplat ce sugerează Taylor, adică au intervenit insinctele animale, cele observate la puii majorităţii mamiferelor şi păsărilor. Bebeluşul simte în mod instinctiv “dacă îţi semnalizezi supărarea şi nu vine nimeni, ai fost abandonat. Vei muri dacă nu îţi conservi energia. Plânsul consumă energie. Aşadar pentru a supravieţui trebuie să te opreşti din plâns şi să te închizi în tine”. Astfel, înainte să se oprească din plâns, bebeluşul trebuie să fie conştient că a fost abandonat.

Rezultatul acestei proceduri e foarte serios. Taylor îl leagă de condiţionarea clasică şi de teoria lui Martin Seligman de neajutorare învăţată. El argumentează că dacă un copil plânge, şi plânsul lui trece nebăgat în seamă, şi nevoile nu îi sunt îndeplinite, copilul începe să se detaşeze de realitate. Instinctiv, copilul simte “indiferent de cât de tare încerc, nimic nu se schimbă, şi nu vine nici o alinare. Aşa că de ce să mai încerc? Eforturile mele sunt în zadar oricum”. Asemenea realizări sunt copleşitoare pentru un bebeluş şi pentru a supravieţui, bebeluşul îşi înăbuşă constatările în inconştienţă, şi încearcă să paralizeze singur către somn.

Experimentarea acestei inutilităţi devine baza pentru ceea ce se cheamă neajutorare învăţată. Copilul a învăţat de la început că e inutil să încerce să ceară să i se îndeplinească nevoile, sau să se afirme în orice modalitate. În mod tragic, neajutorarea învăţată este deseori precursoarea depresiei clinice. Trebuie să îi ajutăm pe părinţi să devină conştienţi de faptul că bebeluşii lor “cuminţi, bine dresaţi” pot fi în pericol să ajungă depresivi şi/sau anxioşi, şi pot continua să fie aşa şi mai târziu în viaţă, dacă nu trec prin ani întregi de terapie. Pentru că prevenirea proactivă e mai bună decât tratarea, a devenit esenţial să facem să ajungă aceste informaţii la noii părinţi cât de repede posibil.



Într-o lucrare citită la o conferinţă internaţională pe tema îngrijirii stil cangur (Kangaroo Mother Care) în 1998, un doctor din Cape Town, Dr. Nils Bergman, citează cercetarile lui Lozoff et. al. (1977) care a studiat modul în care popoarele de vânători-culegători îşi creşteau copiii. El a spus aşa: “Comun tuturor grupurilor era faptul că nou-născuţii erau purtaţi în mod constant. Ei dormeau cu mamele lor, li se răspundea imediat când plângeau, hrănitul avea loc o dată la 1-2 ore, şi alăptarea continua pentru cel puţin 2 ani.” El a continuat cu îndemnarea părinţilor să ofere această modalitate de îngrijire copiilor lor, dacă vrem ca rasa umană să supravieţuiască.

Pentru majoritatea dintre noi, în mod tragic, această informaţie vine prea târziu. Ce mă întristează este că deşi mama mea nu a fost o persoană caldă, care să mă îmbrăţişeze, era foarte conştiincioasă şi a vrut să fie totul bine. Dacă în cărţile de îngrijire a copilului de pe vremea ei ar fi citit că trebuie să mă ţină în braţe şi să mă consoleze după naştere, să mă ridice şi să mă poarte aproape de corpul ei, să ma lase să dorm cu ea, să mă hrănească atunci când mi-a fost foame şi să nu mă lase să rabd foame timp de 8 ore în fiecare noapte, atunci ea le-ar fi urmat îndrumările şi povestea vieţii mele probabil că ar fi fost foarte diferită.

În schimb, doctorul i-a spus să nu mă ridice prea des şi să nu mă hrănească în nici un caz de la ora 10:00pm până la 6:00am, pentru că stomacul meu “avea nevoie de odihnă”. (Unele dintre cele mai agonizate esenţe primordiale de bebeluş ale mele au fost despre aceste încercări nocturne de singurătate şi înfometare.) Pentru că era o mamă conştiincioasă, mama mea a urmat recomandările medicului până la ultima literă.

Totuşi, plânsul meu o îngrijora, aşa că şi-a sunat doctorul şi i-a spus “Nu pot să-mi las copilul să plângă astfel. Nu ar trebui să-i dau să mănânce?”. Răspunsul lui a fost “Orice faci, nu îţi hrăni bebeluşul înainte de ora 6.00 am, pentru că e nociv pentru stomacul lui”. Aşa că de la ora 4:00am în fiecare dimineaţă, mă plimba prin cameră timp de 2 ore în care eu plângeam continuu, dar nu m-a hrănit niciodată. Mi-a spus mai târziu că a fost disperată din această cauză.

Şi eu eram disperată. Îi spuneam cât de bine puteam că eram înfometată şi îndurerată. Şi totuşi părea că nimic din ceea ce făceam nu o ajuta să înţeleagă de ce aveam nevoie cu disperare. Acest lucru a contribuit la mai multe probleme în viaţa mea, cum ar fi teama că nu voi fi niciodată înţeleasă, indiferent de cât de clar încerc să mă exprim. De asemenea m-a lasat cu mari nesiguranţe legate de mâncare şi cu teama că nu este niciodată suficientă. În plus, am rămas cu sentimentul că sunt “rea” şi că nu merit să primesc nimic (nici măcar mâncare atunci când îmi era foame), pentru că simţeam iritabilitatea mamei mele şi resentimentele ei pentru că o trezeam aşa devreme în fiecare dimineaţă.

Aşadar în viaţa mea adultă a trebuit să mă lupt cu probleme de neîncredere în mine, sentimente că nu merit nimic, lipsa afirmării, neajutorare învăţată şi depresie. Toate acestea au contribuit la petrecerea multor ani în Terapie Primordială, să îmi revin din copilăria mea, lucru care îl fac acum.

Pentru a ajuta părinţii, există câteva site-uri bune azi pe internet. Două pe care le sugerez sunt The Natural Child Project şi The Primal Parenting Page. Le recomand tuturor care au un bebeluş sau care plănuiesc să aibă unul în viitor. Acestea dau linkuri către site-uri care promovează "attachment parenting"-ul, ţinutul bebeluşului aproape, în contact iubitor cu corpul mamei sau al tatălui în timpul primelor luni de viaţă, hrănitul copilului la cerere oricând îi e foame, şi permiterea bebeluşului să doarmă aproape de corpurile calde ale părinţilor lui noaptea – pentru a îndeplini nevoile primare ale bebeluşului pentru atingere şi apropiere. Sper că acest stil de a îngriji bebeluşul cu dragoste va deveni parenting-ul viitorului, aşa cum a fost şi în trecutul nostru. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, viitorul umanităţii este într-adevăr trist.

Dr. Nils Bergman a închis articolul lui pe tema Kangaroo Mother Care cu aceste cuvinte: “... este un imperativ de sănătate publică. Este designul trecutului, şi viitorul nostru depinde de el”.
________________________

* Update: Cercetări recente confirmă ipoteza lui Taylor. Scanările creierului şi măsurarea semnelor vitale şi a nivelurilor hormonului stresului la bebeluşi arată că ei devin vizibil traumatizaţi dacă nevoile de dragoste şi de apropiere fizică nu sunt îndeplinite. Cartea lui Sue Gerhardt, Why Love Matters: How Affection Shapes a Baby’s Brain listează unele dintre cele mai recente studii.


VĂ RECOMANDĂM SĂ CITIŢI:

The Continuum Concept, Jean Liedloff

Magical Child, Joseph Chilton Pearce

The Womanly Art of Breastfeeding, La Leche League

Nighttime Parenting, William Sears

The Family Bed, Tine Thevenin

The Biology of Love, Arthur Janov

Why Love Matters, Sue Gerhardt

Our Babies, Ourselves, Meredith Small

The Science of Parenting, Margot Sunderland

The Baby Bond, Linda Palmer

The Vital Touch, Sharon Heller

The Natural Child: Parenting from the Heart, Jan Hunt

Kangaroo Babies, Nathalie Charpak

Gentle Birth, Gentle Mothering, Sarah Buckley

Kangaroo Mother Care articol de Patricia Törngren



~~~~

4 comments:

  1. Frumos articol, multumim! As mai recomanda o carte "Unconditional parenting" http://www.amazon.com/Unconditional-Parenting-Moving-Rewards-Punishments/dp/0743487486/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1311954525&sr=8-1. As tot recomanda-o parintilor. Poate candva o sa fie si in romana.

    ReplyDelete
  2. Multumim mult, Miriam! Am vazut atunci comentariul, dar eram in concediu si nu prea aveam conexiune buna :D

    ReplyDelete
  3. ma bucur, mi-am mai incarcat bateriile, pot merge mai departe, avem 19 luni!

    ReplyDelete